Idee de afiş electoral

Adică de ce să fie doar o idee? Aşa ar trebui să arate totate afişele electorale… Apropo, se mai primesc candidaturi? Nu? La naiba! Iar m-am trezit prea târziu… Aşa că iată, lansez mai jos afişul meu electoral pentru alegerile din 2016. Votaţi-mă numai, şi-o să va vin eu de hac!

Referinţe: Not Wanted “Luzăr”… :)

O nouă ţeapă românească

Datorită puternicei mediatizări cred că toată lumea ştie acum că savanţii de la Institutul Mayaş de Meteorologie, Hidrologie, Cosmologie, Apocalipsologie şi Fizică a Pământului au prognozat că sfârşitul lumii va fi fix pe data de 21 decembrie 2012. Adică mai puţin de un an de-acum încolo… În acest context au şi apărut fel de fel de bancuri pe această temă care ridiculizează eforturile savanţilor mai-sus-amintiţi. Unul dintre bancurile favorite ale românilor sună oarecum în felul următor:

“Cică doi americani se întâlnesc şi se întreba unul pe celălalt:

- Măi, Bush, tu unde o să-ţi petreci sfârşitul lumii?

- Păi n-o să-l apuc pentru că atunci când s-o apropia, mă duc în România.

- Zăăău? Da’ care-i şpilu’ cu România?

- Păi ăia-s cu 100 de ani în urmă, deci o să mai dureze până ajunge sfârşitul lumii şi la ei.”

Ha-ha-ha-ha! (sau Ho-ho-ho-ho! ca să fiu în spiritul lunii cavourilor… cadourilor.) Pe lângă faptul că bancul este stupid; logica lui Bush (nici o legătură cu fostul preş e dinte american) nu stă în picioare. Se vede că, deşi probabil e un habotnic ipocrit, n-a prea pus mâna să citească Biblia pentru că altfel ar fi aflat din chiar Cartea Apocalipsei, în acelaşi context al sfârşitului lumii, că “cei din urmă vor fi cei dintâi”. Prin urmare nu-i nici o afacere să vii în România pentru a amâna inevitabilul cu 100 de ani pentru că românii vor fi chiar printre primii care o vor “încasa”. Ba chiar am putea spune că, după cum se prezintă situaţia prin ţara noastra cea frumoasă , dar locuită, sfârşitul lumii a început deja de multişor…

Sfârşitul lunii

De ce mi se rupe de scandalurile sexuale cu elevi

S-au înmulţit cazurile de sex între elevi şi cadre didactice? se întreabă “îngrijorată” presa cea tabloidă a ţărişoarei noastre. De fapt “îngrijorarea” aia nu e altceva decât un freamăt de plăcere, o scurgere de bale a “ziariştilor” acelor publicaţii. În ultima vreme am fost inundaţi de ştiri cu elevi/eleve care au întreţinut relaţii sexuale, mai mult sau mai puţin “voluntare” cu profesorii lor, care, probabil, plini de zel didactic au vrut să le înveţe pe discipolele lor şi cum vine treaba cu şcoala vieţii. Cam cum procedau filozofii Greciei antice cu discipolii lor. Acuma eu aş crede că astfel de cazuri s-au înmulţit doar în mintea  bolnavă a “ziariştilor” care, în loc să se ocupe de treburi cu adevărat serioase, ne spun poveşti de trezit libidoul şi adormit vigilenţa. Sexul între elevi şi profesori, fie el “voluntar” sau pentru obţinerea de “foloase”, se petrece de când există şcoli, profesori şi elevi şi nimic nu va împiedica existenţa unor astfel de cazuri. Întotdeauna se vor găsi profesori care nu ştiu să-şi controleze libidoul, sau chiar obsedaţi sexual, şi întotdeauna se vor găsi elevi/eleve care şi-o “caută cu lumânarea”, fie prin atitudine, fie, cel mai adesea, prin vestimentaţie. Însă când se întâmplă, astfel de cazuri ar trebui rezolvate de comisiile de etică ale şcolilor (comisii care nu există), de psihologi, de autorităţi, de părinţi, iar presa ar trebui să relateze despre aceste cazuri cu decenţă dacă e chiar aşa de preocupată de soarta şi demnitatea “victimelor” mai mult sau mai puţin nevinovate, şi nu prin relatarea de detalii “picante”, cum se zice în presa tabloidă, sau chiar postarea de filmuleţe pe internet cu actele sexuale “încriminate”.

Deci, s-au înmulţit sau nu raporturile sexuale între elevi şi profesori? Dacă un “tabloist” ar trage cu urechea la ce-şi vorbesc unii altora elevii din ziua de azi, ar crede că liceul s-a transformat din “cimitir al tinereţii mele” cum lugubru se exprima Bacovia, într-un adevărat bordel. Însă în aceeaşi capcană ar putea cădea oricine dacă ar auzi discuţia imaginară de relatată mai jos, discuţie dintre două eleve semidocte care au luat foarte în serios problema încălzirii globale şi a crizei economice prin purtarea unei vestimentaţii sumare care aduce aminte foarte vag de  fuste sau bluze… Discuţia se poartă în faţa panoului cu rezultatele la simularea de bacalaureat:

“No, tu, pisi, şi cum o fost la examen?”

“Ioooi, tu, băga-mi-aş, ce m-o futut ăştia. Din toate poziţiile. Întâi mi-am luat-o la oral. Au început cu nişte întrebări indecente despre ceva cu un “picior de play” şi cu o “gură de rai”. Cre’ că era la literatură. Aia cu piciorul, mai treacă-meargă, am mai înţeles-o şi i le-am arătat pe amândouă până sus. Însă aia cu gura de rai mi s-o părut o aluzie nesimţită la faptul că acum vreo două zile profa de română m-o prins la budă fumând o ţigară după ce Gicu, administratorul şcolii care e şi pompier voluntar, mi-o arătat cum se desfăşoară un furtun printr-o simplă atingere a unei mâini pricepute – a mea – după care mi-a arătat cum se înşurubează furtunul la hidrant. Eu jucam rolul hidrantului… Dar asta-i altă poveste… Apoi la istorie m-au mai întrebat ceva de genul dacă ştiu unde şi când s-au  regulat Decebal cu Traian şi cum s-a născut poporul român. Perverşii dracului! Păi io de unde să ştiu astfel de lucruri? Io nu-s ca curvele alea care toată ziua bârfesc despre cine cu cine şi-o trage în pauze în podu’ şcolii. Io tac şi fac. Adică prefer practica decât teoria… La geografie m-o întrebat că ce-i ăla spaţiu mioritic. Aici am avut baftă. Am ştiu că-i succesiunea deal-vale-deal de când l-am lăsat pe tocilaru’ ăla de Virgil să-mi mângâie ţâţele ca să-mi facă temele în următorii doi ani şi în timp ce se scăpa în pantaloni repeta într-una că a atins în sfârşit “spaţiul mioritic”… Ce mai luzăr!… Dar orgia  o fost la mate la scris. Ne-o tras la toată clasa numere după numere până n-am mai ştiut de noi. Ne-o epuizat, nesătuii dracului! Şi până la urmă să aflu că o fost doar o simulare de orga… organizare de bacalaureat…”

Notă: Musai să bag un “disclaimer” şi să repet că dialogul este imaginar şi orice asemănare cu întâmplări sau personaje reale este absolut întâmplătoare şi neintenţionată. Nu de alta, dar la câte “panarame” parazitează viitorul de aur al ţării n-ar fi exclus ca o astfel de discuţie să fi avut loc, iar protagonista ei să ceară drepturi de autor.

O abordare diferită a subiectului citiţi în De ce ne enervează scandalurile sexuale cu elevi de pe blogul www.piticigratis.com

HorrorScopul crizei: astăzi Zodia SăRacului

De altfel, stimaţi fani ai astrologiei politico-economice, HorrorScopul crizei are doar două zodii: Zodia BalAurului şi Zodia SăRacului. Fireşte că cei mai mulţi dintre noi, cam nouă zecimi din populaţia planetei, este născută în Zodia SăRacului, astfel că chiar şi cei mai norocoşi dintre aceşti nativi, aşa numita “clasă de mijloc”, sunt foarte vulnerabili în faţa crizelor economice, riscând în orice moment să retrogradeze în pătura densă a celor mai năpăstuiţi nativi ai zodiei. Acest risc este în schimb limitat sau aproape inexistent la nativii din Zodia BalAurului, principalii responsabili, de altfel, pentru declanşarea crizei economice, fenomen care de fapt le este prielnic pentru sporirea averilor şi influenţei politice în lume în defavoarea nativilor ddin Zodia SăRacului.

După cum toată lumea a simţit pe propria piele, de o vreme încoace am intrat din nou în Zodia SăRacului, astfel că ne vom concentra asupra influenţei şi efectelor acesteia asupra nativilor săi. Principala caracteristică a acestei zodii este Mercurul retrograd, fenomen astrologic care produce dezechilibre majore ale zonelor patronate e planeta ce poartă numele zeului roman al comerţului, călătoriilor, comunicării, dar şi al furtişagului, fraudei şi înşelăciunii. Concret, după cum deja se observă, aceste dezechilibre produc o scădere dramatică câştigurilor rezultate în urma tranzacţiilor comerciale declanşând un efect de domino ce se propagă în toate sferele economiei mondiale, lucru ce adânceşte pe zi ce trece prăpastia între nativii Zodiei BalAurului şi cei ai Zodiei SăRacului. Totodată, pe măsură ce efectele reducerii tranzacţiilor comerciale îşi fac simţită prezenţa, va creşte numărul fraudelor în dauna nativilor Zodiei SărAcului săvârşite în special de nativii Zodiei BalAurului.  O altă planetă retrogradă în Zodia SăRacului este Marte, fapt care sporeşte riscul de conflicte armate între popoare, dar şi dar şi cel de conflicte cu caracter etnic şi/sau social. Jupiterul retrograd face ca incidenţa cataclismelor naturale să sporească în timpul acestei zodii aruncând nativii acesteia, deja napăstuiţi, într-o situaţie disperată din care astrele cu greu îi va mai putea scoate.

Acum că am văzut care sunt principalele evenimente care caracterizează Zodia SăRacului, să aruncăm un ochi critic şi asupra nativului acestei zodii. Trebuie să facem precizarea că este o caracterizare generală a nativului şi că virtuţiile sau defectele acestuia pot fi accentuate sau atenuate de diverşi factori externi care n-au legătură cu astrologia, ci mai degabă cu nivelul de educaţie, mediul în care a crescut şi, de ce nu, naţionalitatea nativului.

Cei mai mulţi nativi ai Zodiei SărAcului sunt naivi (însă unii sunt proşti de-a binelea), creduli în faţa minciunilor şi sceptici încăpăţânaţi când li se arată negru pe alb adevărul, superstiţioşi şi\sau evlavioşi bigoţi şi ipocriţi. Cei mai mulţi sunt oameni foarte muncitori însă astrele potrivnice şi nativii Zodiei BalAurului îi împiedică să se bucure pe de-a-ntregul de roadele muncii lor. Sunt însă în rândul nativilor zodiei SăRacului şi numeroşi paraziţi care, la fel ca nativii celeilalte zodii, profită fără ruşine de munca celorlalţi. Altfel, datorită vieţii grele pe care o duce, nativul Zodiei SăRacului este un om creativ şi descurcăreţ, şi munca şi sacrificiul acestuia de-a lungul istoriei a fost forţa motrice a progresului. Pe de altă parte defectele lui arătate mai sus, coroborate cu ignoranţa lui generalizată, alienarea, lipsa de compasiune, iresponsabilitatea faţă de mediu, autosuficienţa şi hedonismul induse de actuala societate de consum, pot avea ca rezultat distrugerea ireversibilă a planetei nu doar din punct de vedere socio-economic, ci şi fizic.

ZodiAcul cu venin

Notă: Am vrut să fac un text amuzant în care să fac mişto de chestiile alea cu astrologia, horoscopul şi alte alea, şi mi-o ieşit o chestie serioasă (mai puţin partea cu astrele, zodiile etc., la care chiar nu mă pricep)…

Care-i treaba? S-a întors sau nu criza economică mondială?… (Alte trei texte mai vechi)

… că nu mai pricep nimic. (Oricum niciodată n-am priceput nimic din modul de funcționare al așa-numitei “economie mondială” în general, și al burselor în special). Ba cresc indicii ăia, ba scad. Ceea ce mă intrigă pe mine este faptul că deși guvernanții noștri se chinuie să ne explice că “România stă mult mai bine” decât multe dintre țările europene, cum ar fi Spania, Italia, Irlanda sau chiar Marea Britanie (ca să nu mai vorbim de Grecia), românii noștri se înghesuie încă să plece la muncă în acele țări care “stau mai prost” ca patria noastră… Acest lucru mă face să cred că de fapt România stă mult mai bine cu mâinile în sân și limba-n gură în fața noii crize economice mondiale…

Anyway… Pentru că zilele astea s-a dovedit încă o dată că ceea ce oamenii învață din istorie este faptul că oamenii nu învață nimic din istorie, vă las să citiți mai jos trei texte publicate în Jurnalul Sighișoara Reporter în 2008, la debutul primei crize, texte care, deși a trebuit să suflu praful de pe ele și să le lustruiesc oleacă, în mod bizar miroseau a proaspăt de parcă ar fi de actualitate. Le postez și pentru faptul că n-am mai pus de mult nimic pe acest blog, din, probabil, aceleași cauze pe care am suspendat temporar Sighișoara Freelance Reporter. Dar voi reveni curând cu o postare despre ce (n-)am mai făcut pe la moșia din Feleag, și cu impresii din concediul ce o să-l petrec începând de marți pe minunatul, superbul, inconfundabilul și inimitabilul litoral românesc al Mării Negre. Deci iată textele:

Aș da crize de la mineee!…

A început de astă vară să cadă câte-o bursă. Acum s-a precipitat. Astfel că putem spune că toamna asta se numără crizele deşi încă nu s-au copt toate. Dar în acest an se anunţă o recoltă record la hectarul de planetă cultivat cu crize mulţumită efortului bancherilor şi industriaşilor căruia i s-a adăugat sprijinul guvernelor. Crizelor mondiale cultivate şi aclimatizate cu succes şi în România, cum ar fi criza încălzirii globale, criza alimentară, criza energetică sau criza financiară, li s-au adăugat crizele autohtone care deja au un mare succes la consumatorii români de vreo 19 ani încoace: criza salariilor exagerat de mari de prin agenţiile guvernamentale, criza salariilor exagerat de mici din învăţământ şi sănătate, criza medicamentelor, criza autostrăzilor, criza promisiunilor electorale fără acoperire, criza politică, criza de oameni care să fie în stare să conducă ţara asta fără să fure, criza de nervi a populației, precum şi alte crize.

De departe cea mai productivă se anunţă a fi criza financiară mondială unde deja cotaţiile bursiere au ajuns aşa de jos, mai jos chiar decât asfaltul de pe care gunoierii ar trebui să-i răzuie pe bancherii care ar fi trebuit să se arunce din turnurile lor odată cu căderea cotaţiilor. Însă din păcate nu s-a întâmplat la fel ca la criza din anii ’30 când cădeau bancherii din zgârie-nori ca frunzele din chiparoşi, pentru că acum s-au implicat guvernele ca să-i salveze, udând criza la rădăcină cu banii publici.

Criza(ntema) de aur

Să ne închinăm la moaștele sfintei economii mondiale!

Promit că e ultima oară când mai scriu la rubrica asta despre criza financiară. Pentru că risc să comit un sacrilegiu în condiţiile în care aceasta tinde să se transforme în ultima vreme într-un soi de religie a cărui dumnezeu e banul, a cărei biblie e „Capitalul” lui Marx, a cărei profeţi sunt analiştii economici şi a cărei preoţii sunt bancherii şi brokerii care, în numele banului, cotaţiei şi sfintei inflaţii, sacrifică pe altarul crizei economiile şi creditele celor mulţi şi mai puţin bogaţi, în ciuda rugăciunilor fierbinţi ridicate de aceştia în bisericile crizei care sunt băncile. Iar oamenii nu prea au de ales, făr’ decât să facă voia banului, rugându-se la bancheri să nu le ia pâinea, casa, maşina şi afacerea cea de toate zilele şi să nu-i inducă în ispita (eroarea) de a contracta credite ipotecare cu dobânzi aparent rezonabile, dar care se umflă de la lună la lună, şi cu costuri şi comisioane ascunse. Amin! Nici guvernele nu stau deoparte. Deja au adus ofrande de mii miliarde crizei, fără rezultate însă. Ca orice religie, şi criza financiară are detractorii ei. Citeam recent într-o publicaţie economică online că au apărut deja „falşi profeţi” (anarhişti economici?) care susţin sus şi tare că criza financiară nu există şi că e o invenţie a ban-clerului acesteia (bancherilor şi brokerilor) care-s nişte farisei şi nişte făţarnici ticăloşi şi lacomi care iubesc banii altora ca pe proprii lor bani şi care au răstignit economia mondială pe crucea întoarsă a ochiului dracului, au trimis în paradisuri fiscale sufletele nevinovate ale economiilor populaţiei şi au surghiunit creditele în iadul dobânzilor veşnice care incinerează pe loc orice iniţiativă de afaceri.

Aşa o fi. Însă nu putem nega faptul că, există sau nu, simţim cu toţii prezenţa crizei, deocamdată în buzunare şi, probabil nu peste foarte mult timp, şi în stomac… Iar acesta situaţie te face să-ţi pui întrebări metafizice. Va reînvia oare economia mondială a treia zi după fripturi cu capitalul pre recesiune călcând? Sau se va înălţa la cercurile de interese, pogorându-se pre pământ în locul ei sfânta inflaţie. Există viaţă economică după criza finaciară? Credeţi în criza finaciară, domnule Isărescu?…

Războiul de recesiune

Nici pe lumea cealaltă n-o să scăpăm de criză!

Ca de obicei nu sunt în stare să-mi ţin promisiunea ce am făcut-o acum vreo 2 săptămâni, aceea de a nu mai scrie la rubrica asta despre criza financiară. Aşa că iată, scriu din nou, cu riscul de a demonetiza subiectul şi a-l arunca în derizoriu mai mult decât o fac adevăraţii analişti de piaţă. Însă au apărut unele elemente noi pe care le-am auzit din surse nu foarte sigure, una dintre ele fiind propria imaginaţie, potrivit cărora criza ar fi depăşit deja faza globală, pământească, lovind în plin şi activităţile specifice sferelor înalte, cereşti, sau ale tenebrelor infernului.

Aşa, de pildă, se zice că o bună parte a paradisului a fost pusă sub sechestru şi riscă să intre în posesia unor bănci. Principala cauză ar fi faptul că administratorii paradisului, naivi cum sunt ei, au contractat nişte credite destul de consistente pentru extinderea spaţiilor destinate sufletelor neprihănite şi reabilitarea scărilor rulante care suie spre paradis şi care, învechite fiind, se tot blocau şi îşi prindeau îngerii aripile în ele. În condiţiile în care între timp dobânzile la creditele respective s-au triplat, investiţia s-a dovedit a fi şi inutilă şi nerentabilă pentru că tot mai puţine suflete sunt primite în paradis datorită criteriilor de selecţie mult prea dure pentru lumea în care trăim. Ca urmare paradisul a intrat în incapacitate de plată iar firmele româneşti care executau lucrările, confruntate şi ele cu lipsa de personal, au reziliat contractele lăsând treaba nefinalizată. Colac peste pupăză, paradisul riscă să rămână şi fără curentul electric folosit de instalaţiile de iluminat şi aer condiţionat ale paradisului, precum şi pentru trăznetele cu care erau pedepsiţi păcătoşii, datorită facturilor imense rămase neplătite. De asemenea, au rămas pe stoc, nefolosite, miliarde de aure şi aripi pentru sufletele care ar fi trebuit să fie transferate în paradis pentru viaţa veşnică de apoi. Ca urmare, o armată întreagă de avocaţi detaşaţi din infern, s-a pus în slujba creditorilor şi s-au năpustit pentru a obţine bucăţi cât mai mari din paradis. Se zice că dacă pun mâna pe paradis, creditorii intenţionează să evacueze sufletele neprihănite de aici pentru a face loc oamenilor lor care până acum erau trimişi în infern.

Mai mult, cică s-au arătat interesaţi de paradis chiar şi administratorii infernului care se confruntă deja de mult timp cu o lipsă acută de spaţiu pentru sufletele păcătoşilor. Dar nici infernul nu stă mai bine din punct de vedere financiar şi nici o bancă nu-l mai creditează datorită scăderii ratingului. Cea mai mare problemă a lor este consumul exagerat de gaze pentru cazanele cu smoală, cu greu făcând faţă creşterii repetate a preţului gazelor. Chiar şi stocurile de smoală sunt pe terminate. Au avut şi o tentativă de retehnologizare prin achiziţionarea de cazane de mai mici dimensiuni, dar cu un randament superior, pentru dublarea capacităţii de producţie, dar au avut proasta inspiraţie să deruleze tranzacţia printr-o firmă românească, unic importator al cazanelor respective, care le-a tras ţeapă încasând banii fără a livra marfa nici până în ziua de azi. De asemenea, au fost sistate şi lucrările de lărgire a autostrăzii cu un singur sens către infern. Unul din motive este că n-au solicitat acordul de mediu şi acum se confruntă cu un proces în contencios administrativ intentat de organizaţiile ecologiste. Un alt motiv este faptul că firma care a câştigat licitaţia a renunţat la lucrare întrucât a prins în România un contract de mii de ori mai avantajos: preţul kilometrului de autostradă creşte invers proporţional cu lungimea lucrărilor efectuate. Pe scurt, cu cât lucrează mai puţin şi mai prost, cu atât câştigă mai mulţi bani de la stat. În aceste condiţii traficul pe autostrada spre infern a devenit de-a dreptul… infernal, creându-se ambuteiaje de proporţii cosmice spre disperarea celor ce trebuiau să asigure fluidizarea traficului.

Aşadar, situaţia economico-financiară a paradisului şi infernului a ajuns destul de gravă şi nu se întrevede nici o îmbunătăţire în condiţiile în care omul a luat mult prea în serios îndemnul biblic: creşteţi şi proliferaţi şi stăpâniţi şi distrugeţi pământul!

Infernul paradit

Textele astea sunt și pe acest blog, fiind printre primele postate, dar pe vremea aia aveam doar un vizitator pe săptămână, pe cand acum am o medie de 10 vizite pe zi, așa că le-am “urcat” aci ca să le mai popularizez un pic…

Adrian Diță

Cațavencii au absolvit Academia și au pornit-o pe propriul lor drum…

Și eu am făcut câteva “cursuri“ la Academie…

O știre banală ce conține un paradox…

Știrea cea banală este aceea că, potrivit revistei Global Finance România este întrecută de câteva țări africane în topul celor mai bogate țări (sună cam aiurea numele acestui top) după produsul intern brut pe cap de locuitor. Pe lângă Gabon, cu 10 locuri în fața României (locul 68) se află nimeni alta decât Botswana (locul 58). Pentru cine nu le are cu geografia, precizez că Botswana e o țară destul de mărișoară de prin sudul Africii cu capitala în Gaborone. Pentru cine nu le are cu economia, precizez că moneda care circulă în Botswana este Pula. Dar sunt aproape convins că toată lumea știe acest lucru, că la a face mișto de alții ne pricepem de minune… Faptul că Botswana este deasupra României în topul ăla făcut de americani (probabil numai ca să râdă de noi) ne demonstrează faptul că Pula lor e mai tare și mare ca Leul nostru. (Nu degeaba se zice că negrii o au mare…). Sper că nu e nimeni deranjat de faptul că folosesc numele monedei din Botswana fără bip-uri sau puncte-puncte. La urma-urmei de ce să ne tot ascundem după degetul mijlociu dacă  acea monedă poartă numele unui celebru oraș din Croația? Revenind la știrea din Global Finance: îmi dau și eu seama că acel produs intern brut pe cap de locuitor reprezintă media fiecărei țări și că sunt locuitori care au pe cap muuult mai puțin “produs” decât media, așa cum sunt locuitori care au extrem de mult “produs”, așa de mult de nu știu ce să facă cu el. Însă, extrapulând… pardon, extrapolând puțin, cred că nu greșesc dacă afirm că cel mai sărac român este mai sărac decât cel mai sărac botswanez. Reciproca însă, nu cred că e valabilă. Adică cel mai bogat român probabil că e mai bogat decât cel mai bogat botswănean. Și probabil că la asta se reduce cauza pentru care Botswana e cu 10 locuri mai sus decât România. Și eventual competența guvernului Botswanei de a face față crizei economice. Da’ acum, să fim serioși: chiar au cu ce! Păi, scuzați-mă, dar cu o Pula erectă, puternică și stabilă orice guvern ar putea regula… regulariza o criză, oricât de adâncă şi nesătulă ar fi ea…

Bun, dar acuma întrebarea firească este: unde-i paradoxul în toată povestea asta? Păi simplu: România este o țară în sud-estul Europei iar moneda sa se numește - impropriu, dacă mă întrebați pe mine – Leu. Botswana este o țară în sud-estul Africii iar moneda sa se numește Pula. Păi n-ar trebui să fie oleacă invers? Adică moneda Botswanei să se cheme Leu, pentru că ei chiar au lei prin savanele lor (dacă nu mă înșel), și moneda României să se cheme Pula pentru că noi chiar avem… o p..lă (aici am folosit puncte-puncte pentru că nu mă refeream la monedă)…

Și la final, pentru a muri puţin de grija caprei vecinului, să urmărim câteva secvențe sugestive din capitala Republicii Botswana, Gaborone. Poate găsiți voi ceva similitudini cu Bucureștiul. Luați d-aci!

RăutăCizma de cauciuc

Un nou an…

Nu, n-are nici o legătură cu 2011, ci cu faptul că am pus un nou an întreg pe blogul de “Opere complete”, “Pixu’ şi gândirea plată, ce ziarist eram odată!…“, mai precis (aproape) toate articolele publicate în Jurnalul Sighişoara Reporter în anul 2004 şi câteva din 2003 şi 2005. Zic “aproape toate” pentru sunt convins că mai sunt şi altele pe care nu le am în format electronic şi trebuie să le copiez din arhiva tipărită… Mi-a luat 2 zile treaba asta, în condiţiile în care le-am postat doar cu copy/paste şi la marea majoritate n-am pus poze că nu le mai am. Să vezi atunci când o să m-apuc de copiat din tastatură textele din anii 2000 – 2003 cât timp o să-mi răpească… De-aia m-am gândit pentru început să postez materialele pe care le am în format electronic. Până acum am postat în jur de 120 de materiale din aproximativ 1.200 (sau mai multe) câte am scris de-a lungul întregii “cariere” până acum numai pentru JSR. Cel mai mult timp o să-mi ocupe postarea articolelor publicate între 2006 – 2007, ăştia fiind cel mai “prolifici” ani din “carieră”.

Până una-alta, care n-aveţi altceva mai bun de făcut, puteţi da o tură pe site-ul http://sighisoarapress.wordpress.com/ cu recomandările: http://sighisoarapress.wordpress.com/tag/defecte-speciale/ sau http://sighisoarapress.wordpress.com/tag/reportaj/ sau http://sighisoarapress.wordpress.com/tag/retrospectiva/, dacă doriţi să (re)vedeţi cam cum stăteau treburile în anii 2003-2004 prin Sighişoara.

A, şi că tot veni vorba de un nou an, carevasăzică La mulţi ani! că de pe 1 ianuarie n-am mai postat nimic p-aci…

Adrian Diţă

Iarna la Feleag…

Afară, ziua: Cer senin. Soare cu dinţi. Ger sănătos. Zăpadă curată şi scârţâitoare. Dealuri albe. Coşuri fumegânde. Miros de lemn ars. Linişte adâncă.

În casă, seara: Căldură moleşitoare. Lumină blândă. Foc domol în sobă. Vorbărie şi muzică monotonă la radio. Dulce toropeală în fotoliu.Miros de lemn ars, vin fiert, mere coapte şi coji uscate de portocale.

Cam astea ar fi cuvintele cheie care ar putea descrie ultima mea şedere în Felelag, în weekend-ul trecut. O splendoare. Pot să spun că în momentul când m-am apucat de renovat/restaurat casa din Feleag, îmi imaginam că voi petrece astfel de momente: înfofolit în capotul meu de la secănd-hend, trântit în fotoliul aşezat cu faţa la gura sobei de teracotă unde sfârâie monoton 2-3 butuci pe jumătate arşi, dormitând cu o carte în mână şi o cană mare de vin fiert alături, cu imaginaţia zburdând prin trecutele vremuri ale Rusiei ţariste, purtată pe acolo de “Povestirile unui vânător” ale lui Ivan Turgheniev (sunt un fan al literaturii ruse) şi visând vremelnic că chiar sunt un boiernaş de ţară rus, scăpătat şi leneş, la fel ca în descrierile lui Turgheniev…

Linişte…

Adrian Diţă

Primul articol pe blogul de “Opere complete”

Piratu’ din paradigme

După ce l-am ţinut sub perfuzii mai bine de o lună, noul blog, www.sighisoarapress.wordpress.com, dă primele semne de viaţă. Am postat, în sfârşit primul articol ce mi-a apărut în Jurnalul Sighişoara Reporter acum mai bine de 10 ani, precum şi materialul publicat în Academia Caţavencu de la care a pornit totul. Începutul a fost mai greu. De-acum continuarea va fi şi mai grea… Pentru că sunt eu cam puturos, nu de alta… Mi-am pus şi legături către noul blog atât pe site-ul alternativ al Jurnalului Sighişoara Reporter, cât şi pe acest blog… Un fel de banner-e, dacă le pot numi aşa, pe care le-am făcut cu ajutorul lui Mr. Photoshop, cam stângace întrucât nu mă prea pricep să folosesc tot ce îmi pune la dispoziţie programul sus-amintit… Cam la fel de stângaci ca responsabilii români cu atragerea şi cheltuirea fondurilor europene… Da’ asta-i altă poveste.

Aşa cum e conceput noul blog, pare un fel de auto-omagiu pentru mă(c)reaţa şi vasta “operă” a subsemnatului în slujba… cui a plătit mai prost. E ca şi cum mi-aş da singur limbi… Pentru că încă tot nu m-am lămurit cui foloseşte acest nou blog, în afară de mine, of course…

Limbă-de-lemn de la bunica