Cațavencii au absolvit Academia și au pornit-o pe propriul lor drum…

Și eu am făcut câteva “cursuri“ la Academie…

O știre banală ce conține un paradox…

Știrea cea banală este aceea că, potrivit revistei Global Finance România este întrecută de câteva țări africane în topul celor mai bogate țări (sună cam aiurea numele acestui top) după produsul intern brut pe cap de locuitor. Pe lângă Gabon, cu 10 locuri în fața României (locul 68) se află nimeni alta decât Botswana (locul 58). Pentru cine nu le are cu geografia, precizez că Botswana e o țară destul de mărișoară de prin sudul Africii cu capitala în Gaborone. Pentru cine nu le are cu economia, precizez că moneda care circulă în Botswana este Pula. Dar sunt aproape convins că toată lumea știe acest lucru, că la a face mișto de alții ne pricepem de minune… Faptul că Botswana este deasupra României în topul ăla făcut de americani (probabil numai ca să râdă de noi) ne demonstrează faptul că Pula lor e mai tare și mare ca Leul nostru. (Nu degeaba se zice că negrii o au mare…). Sper că nu e nimeni deranjat de faptul că folosesc numele monedei din Botswana fără bip-uri sau puncte-puncte. La urma-urmei de ce să ne tot ascundem după degetul mijlociu dacă  acea monedă poartă numele unui celebru oraș din Croația? Revenind la știrea din Global Finance: îmi dau și eu seama că acel produs intern brut pe cap de locuitor reprezintă media fiecărei țări și că sunt locuitori care au pe cap muuult mai puțin “produs” decât media, așa cum sunt locuitori care au extrem de mult “produs”, așa de mult de nu știu ce să facă cu el. Însă, extrapulând… pardon, extrapolând puțin, cred că nu greșesc dacă afirm că cel mai sărac român este mai sărac decât cel mai sărac botswanez. Reciproca însă, nu cred că e valabilă. Adică cel mai bogat român probabil că e mai bogat decât cel mai bogat botswănean. Și probabil că la asta se reduce cauza pentru care Botswana e cu 10 locuri mai sus decât România. Și eventual competența guvernului Botswanei de a face față crizei economice. Da’ acum, să fim serioși: chiar au cu ce! Păi, scuzați-mă, dar cu o Pula erectă, puternică și stabilă orice guvern ar putea regula… regulariza o criză, oricât de adâncă şi nesătulă ar fi ea…

Bun, dar acuma întrebarea firească este: unde-i paradoxul în toată povestea asta? Păi simplu: România este o țară în sud-estul Europei iar moneda sa se numește - impropriu, dacă mă întrebați pe mine – Leu. Botswana este o țară în sud-estul Africii iar moneda sa se numește Pula. Păi n-ar trebui să fie oleacă invers? Adică moneda Botswanei să se cheme Leu, pentru că ei chiar au lei prin savanele lor (dacă nu mă înșel), și moneda României să se cheme Pula pentru că noi chiar avem… o p..lă (aici am folosit puncte-puncte pentru că nu mă refeream la monedă)…

Și la final, pentru a muri puţin de grija caprei vecinului, să urmărim câteva secvențe sugestive din capitala Republicii Botswana, Gaborone. Poate găsiți voi ceva similitudini cu Bucureștiul. Luați d-aci!

RăutăCizma de cauciuc

Sighişoara – o perspectivă diferită II

Când îmi petrec timpul liber trebăluind pe la moşia de la ţară singurul post de radio pe care-l prind clar este Radio România Actualităţi. Iar la postul ăsta naţional, de ceva vreme sunt difuzate în cascadă reclame plătite de Ministerul (fu)Turismului şi Dezvoltării Regionale (adică de către noi toţi) prin care t(u)ristul român este invitat să redescopere frumuseţile patriei. Păi sigur că trebuie redescoperite pentru că-s acoperite de gunoaie… Scuze, doamna ministru, că am fost aşa răutăcios. Nu-s chiar aşa de multe gunoaie cum zice presa cea iresponsabilă şi ecologiştii ăia paranoici. Sunt mult mai multe!… No, iar am fost răutăcios… Dar să revin. Una dintre reclame sună cam aşa (citez din memorie): “Alege de fiecare dată altă destinaţie! Evadează într-un city-break şi descoperă oraşe unice! Sighişoara este doar unul dintre ele.” După care se mai zice că este o campanie a Ministerului Turismului şi Dezvoltării Regionale şi că “investim în viitorul tău” bla-bla-bla. Cum reclamele astea sunt difuzate în cascadă, şi câte 10 în acelaşi “calup”, cum se zice, totul seamănă în cel mai rău caz cu o spălare de creier, iar în cel mai bun caz reuşesc doar să te enerveze.

Dar hai să vedem un pic care-i treaba cu city-break-ul ăsta sighişorean. Acuma cam toată lumea (turiştii) cunosc pe propria piele ce oferă oraşul din punct de vedere vizual (Cetate, cerşetori, trafic, şmecheri, oraş “nou” şi alte acareturi), cu ce se poate lăuda din punct de vedere al serviciilor turistice (hoteluri, restaurente, cluburi etc) şi ce dotări (nu) are pentru petrecerea plăcută a timpului liber (ştrand, piscină, pârtie de schi, patinoare, ringhişpiluri, parc de distracţie etc.). Aşa că poate turistul vrea să evadeze din city-break-ul ăsta boring şi să iasă prin împrejurimi să vădă oraşul de la distanţă că poate aşa arată un pic mai bine, şi să se bucure de natură. Prin urmare, iată mai jos cam ce îi poate bucura privirea amatorului de hiking (plimbare/activităţi plăcute în natură – mai pe româneşte) una din împrejurimile oraşului nostru cel frumos, dar locuit… (Pozele alea promise din 30 aprilie, în sfârşit).

Bărăganul văzut de sus

Cimitir cu mamuţi industriali

Cimiti cu mamuţi industriali

Cinism românesc

Graniţa dintre Sighişoara şi Albeşti

Un banner pierdut al JSR afişat undeva pe o proprietate de pe Valea Dracului (Calea Baraţilor)

Nesimţire românească

Peisaj peri-urban

Zona “industrială”

Zonă de protecţie sanitară

Porţi

Garduri

Garduri

Nesimţire românească

Drumul către Valea Dracului

Peisaj urban impresionist

Izvorul min(ci)unilor

Din frumuseţile patriei

Bine aţi venit în natură… în natura umană

Blocul “Teleson” vpzut dinspre strada Dumbravei

Adrian Diţă

Hamburger Dom (ediţia din martie – aprilie 2010)

Iată, în sfârşit, pozele promise. A, nu e vorba de alea făcute pe 30 aprilie pe drumul către Valea Dracului, pe care, tot aşa, am promis că le pun aci pe blog, ci alea făcute anul trecut la Hamburger Dom, un univers al kitch-ului, bine organizat, pentru că, nu-i aşa, în meticulozitatea lor nemţii pot organiza la perfecţie şi o petrecere monstru ce durează o lună pe anotimp, oferind momente de… relaxare, distracţie şi motiv de cheltuit banii câştigaţi mai mult sau mai puţin greu de către prostime (pentru că, de ce să n-o recunoaştem, evenimentul ăsta se adresează în principal omului de rând cu un orizont intelectual oleacă mai îngust, iar acest om de rând reprezintă marea majoritate a populaţiei planetei, motiv pentru care planeta este condusă de nişte şmecheri care ştiu cum stă treaba cu omul de rând şi orizontul lui intelectual şi încearcă să menţină această stare de lucruri la infinit…). Deci iaţă pozele. Poate o să veţi vreodată să mergeţi pe-acolo. O să auziţi vorbindu-se româneşte pentru că mulţi de-ai noştri trudesc pe-acolo ca să-i distreze pe nemţi şi pe alţi turişti…

This slideshow requires JavaScript.

Referinţe: La plimbare pe malul Elbei

Hamburg, orașul care m-a fermecat

Osama căsăpit de Obama…

M-am prins acuma în sfârşit cum de Osama bin Laden a fost trădat de un coleg de-al lui interogat în închisorile CIA ilegale din România. Păi simplu: n-o trebuit “investigatorii” să-i dea ăluia la gioale prea mult, să-l tortureze fizic, să-l electrocuteze, să-l tragă pe roată, să-i pună lampa-n ochi, sau să-l pună să înghită carne de porc. Nu. L-au suit frumuşel în maşină şi l-au plimbat prin România şi i-au zis: “Uite ce-i, măi, teroristu’ lu’ peşte! Vezi ţara asta? Îţi place? Nu-ţi place că-i nasol de trăit p-aci. Păi, măi, boule, dacă nu începi să ciripeşti o să avem noi grijă ca în ţara asta să-ţi petreci restul zilelor iar acestea să fie cât mai multe şi mai lungi. Şi să nu crezi că poţi să te arunci în aer cum faceţi voi de obicei, că pe-aici nu ţine faza, că-ţi fură ţiganii firele de cupru de la detonatoare şi bilele şi cuiele din bombă ca să le ducă la fier vechi. Iar când vei crede că începi să o duci mai bine o să-ţi taie guvernul 25% din pensia aia mică de terorist şi o să crăpi de foame. Ce zici? Te ţin brăcinarii să te rişti la un trai lipsit de glorie într-o ţară penibilă?” Aşa că săracu’ terorist când o auzit ce-l aşteaptă, le-o dat dracului de principii, s-o lepădat de Osama şi le-o spus americanilor tot ce-au vrut s-audă. Consecinţa s-a văzut la televizor…

Osama de cuvinte

Un text mai vechi…

N-am mai avut vreme (a se citi “mi-a fost lene”) să mai scriu pe blog de cam mult. Nici acuma nu prea am (chef) aşa că am răscolit prin folder-ele de prin laptop şi am descoperit un text mai vechi ce a fost publicat în JSR prin 2007 (sau 2008), şi mi-a plăcut cum a ieşit. Aşa că l-am şters de praf şi, iacă, îl postez mai jos ca să fie ceva activitate şi pe blogul ăsta. Textul face referire la o reclamă ce era difuzată la TV în acea perioadă la mezelurile Matache Măcelaru’…

“„Ultima operaţiune nu poate fi efectuată. Fonduri insuficiente”, clipea vesel mesajul pe ecranul rânjit a batjocură al bancomatului în timp ce-mi scuipa cu dispreţ cardul.  „Sărăntocule!” mi-a mai transmis telepatic maşinăria în timp ce eu făceam nervos stânga-mprejur gata să slobod o înjurătură: „Tot nu mi-au băgat salariul, băga-mi-aş…”. Însă nu-mi duc gândul la capăt căci întâlnesc privirea albastră a unei blonde drăguţe ce îşi aştepta rândul la bancomat cu un început de zâmbet în colţul buzelor ce mi s-a părut ironic. „Precis a văzut”, gândesc eu zîmbindu-i stânjenit şi căutând în minte o soluţie de a drege situaţia. Renunţ repede. Ce să-i explic? „Dublu ghinion, la naiba! Ce faină era gagica!…” îmi zic retrăgându-mă strategic pentru refacerea inimii zdobite de impotenţa contului bancar. De fapt ghinionul era triplu (după principiul: un necaz nu vine niciodată singur, ci în serie de câte trei, iar cel care urmează nu-i al patrulea, ci o nouă serie de trei) pentru că văzusem recent o reclamă la nişte mezeluri produse sub marca unui măcelar celebru, cel puţin în Bucureşti, şi voiam neapărat să-mi iau şi eu vreun kil de cârnaţi de bere. De fapt, deşi îmi plac la nebunie cârnaţii de bere, laolaltă cu berea, fireşte, mă interesa mai mult reacţia celebrului măcelar când mergeam să-i cer ce voiam. Pentru că în reclama la produsele respective clientul intră în măcelarie şi cere timid nişte parizer cu soia, parcă, iar măcelarul, nervos, îi smulge omului traista din mână şi când vede că are ridichi îşi iese cu totul din pepeni: adică cum, nu ştie clientul nici atâta că la ridichi nu merge parizerul, ci nu ş’ ce salam, din ăla scump? Până la urmă tot răul a fost spre bine, că dacă mergeam eu să-i cer măcelarului cârnaţi de bere şi mă prindea în traistă cu litra de ţuică ce o primisem de la un pretenar, mă mai lua naibi la bătaie şi mă punea să cumpăr tacâmuri de pui… La finalul reclamei zice măcelarul că, he-he, mâncatul nu-i aşa de simplu cum credem noi, nehaliţii de rând! Păi cred şi eu, domnu’ măcelar. Aş zice că-i chiar imposibil sau, în orice caz, rezervat celor care-şi permit. E şi normal, acum, în plină criză financiară mondială, când băncile nu mai dau credite să-ţi iei parizerul în rate şi când kilu’ de şuncă de York e mai scump decât o casă în New York…

Infarct de mioCard”

(UPDATE: Iată mai jos şi reclama respectivă)

Glume nesărate…

Ca orice om cu oleacă de simţ al umorului am obiceiul ca, în timpul diverselor discuţii, fie cu prietenii, fie cu necunoscuţi, mai ales la un pahar de vorbă, să fac fel de fel de glume, cu sau fără legătură cu subiectul discuţiei. De cele mai multe ori, glumele sunt “gustate”, cum se zice, şi însufleţesc discuţia. Însă se întâmplă, tot mai des în ultima vreme, să mă mai ia gura pe dinainte şi să scot câte o perlă de un cinism care mă îngrozeşte şi pe mine după ce-mi dau seama ce am zis. Cel mai recent exemplu: stăteam de vorbă deunăzi cu un prieten care şade în Olanda de ceva vreme şi îmi spunea ce şansă a ratat să-şi cumpere la preţ de “dumping” o rablă de barcă de agrement cu care, după ce o repara, putea să se plimba cu ea pe canalele de care e plină Olanda sau chiar să iasă pe mare de-a lungul coastei. Eu i-am zis ceva de genul “lasă, bă, că mai găseşti ocazii de-astea că, uite, de pildă acuma în Japonia găseşti o barcă pe orice stradă… la propriu”. Deşi amicul a zâmbit, am sesizat că “gluma” n-a fost “gustată” şi m-am simţit prost, nu pentru că n-am reuşit să-l fac să râdă, ci pentru că remarca era destul de nelalocul ei în actualul context din Japonia, chiar dacă suntem la ‘j de mii de kilometri de suferinţa lor. Ca să vezi cum poţi face haz de necaz… De necazul altora mai ales… În acelaşi timp mi-a venit în minte un banc mult mai cinic pe care l-am auzit în perioada Crăciunului şi care nu mi-a căzut bine şi care sună cam aşa: Cică trece Moş Crăciun prin Somalia şi vede nişte copii pe stradă şi îi întreabă: “Mă, copii, voi aţi mâncat ceva azi?” “Nu”, îi răspund copiii. “Atunci nu primiţi ciocolată!” zice Moş Crăciun. Cinic, nu?…

RăutăCizma de cauciuc

Sighişoara – o perspectivă diferită

Iată mai la vale câteva poze pe care le-am făcut duminică de pe Dealul Gării (sau de pe Vilă, cum i se mai zice). Ar fi primele poze din această primăvară. M-am ferit să fotografiez de pe terasa restaurantului Vila Franka şi am pozat mai mult către “oraşul nou” care, deşi arată ca dracu’ văzut dintre blocurile cenuşii cu pete de culoare de la izolarea termică pe cont propriu, de sus arată… interesant. Dar, nu-i aşa?, orice arată interesant văzut de sus. Mai ales Kaufland-ul… . Dar sunt şi poze cu acoperişuri, case şi pădure…

Foto: Adrian Diţă

P.S.: Nu sunt fotograf profesionist. (Ţin să tot reamintesc acest aspect pentru a avea o scuză pentru pozele nereuşite sau chiar proaste)

Curând sau cu rând?

Recent am primit pe stradă un pliant publicitar. Nu era de la vreun magazin de telefoane mobile sau de la vreo bancă, deşi de-astea din urmă sunt grămadă în centrul Sighişoarei chiar şi acum, pe pustiul ăsta de criză, ci era de la o sectă… pardon, cult religios, iar pliantul făcea reclamă la paradisul care ne aşteaptă după sfârşitul lumii. Pe coperta pliantului erau înfăţişaţi doi oameni ce par fericiţi, un bărbat şi o femeie de rase diferite, cu un coş dinainte, plin ochi cu diverse fructe, într-un peisaj feeric, cu munţi înzăpeziţi şi împăduriţi în fundal, o căbănuţă mişto, nu ca viloacele de neam prost ale demnitarilor şi corupţilor români, un câmp plin de flori pe care zburdă laolaltă, fără nici o jenă, antilope, cerbi, miei, lupi, tigri, lei, elefanţi, rechini, balene, meduze şi alte dobitoace cărora lanţul trofic actual nu le prea permite vecinătatea fără să intre în conflict… alimentar. Sloganul publicitar, zic eu, al pliantului era: „În curând suferinţa va lua sfârşit!” Adică un soi de „viitorul sună bine”. Numai că, normal, la sloganul ăsta aş avea câte ceva de comentat. Deci, în primul rând, zic eu, ar fi trebuit precizată o dată anume când suferinţa va lua sfârşit. Mulţi oameni şi-au pus speranţa în acceleratorul ăla de particule, dar şi-au pus-o degeaba că am auzit că s-a cam defectat, ca orice lucru făcut de om de altfel, şi n-o să mai producă mult aşteptatele găuri negre. Ar mai fi celebrul an 2012, dar nici ăsta nu mai e foarte sigur de când s-a descoperit că incompetenţii ăia de incaşi au oprit numărătoarea anilor în 2012 pentru că nu ştiau să numere mai departe, nu pentru că atunci ar fi sorocit marele final. Iar termenul de „curând” şi sinonimele lui sunt folosite de vreo 2000 de ani în textele religioase în acelaşi context al unei apropieri a „vremurilor”. Deci, cam cât estimează PR-ul cultului religios ce a editat pliantul că mai durează până la sfârşitul suferinţei? Apoi, nu ştiu dacă sloganul şi chiar imaginea de pe copertă sunt prea inspirate. Adică la citirea sloganului unii dintre oameni ar putea zice: „Nasol! Tocmai acum când începuserăm să ne obişnuim cu suferinţa şi chiar să ne placă.” Evident, e vorba de suferinţa altora, pentru că oamenii sunt prin natura lor sadici. „Păi, şi cum, frate? Nu mai putem fura? Nu ne mai putem da cu jipanu’ pe şosele ca să spulberăm babalâci pe trecerile de pietoni? Nu mai putem sparge nara la fraieri, că noi suntem jmecheri, mânca-ţi-aş? Păi nu-i caşto, frate!” Iar în ce priveşte peisajul: „Păi, şi nu mai putem trage un grătar la iarbă verde să umplem câmpul ăla de fum şi gunoaie? Nu mai vedem şi noi un meci de fotbal cu o păruială între suporteri şi caralii? Şi nici o campanie electorală ca pe Dâmboviţa? Sau, mai rău, n-o să mai avem tembelizor?!?…” Prin urmare, PR-ul cultului religios mai are ceva de lucrat pentru a face paradisul post-apocaliptic mai atrăgător pentru oamenii prezentului. Eu zic să-i consulte pe băieţii deştepţi care acuma, mintenaş încep campania electorală în România. Sunt geniali la a ne zugrăvi paradisul post-electoral din ţară dacă, fireşte, le acordăm votul…

SpOrtul popii

Mici (sau mari?) probleme tehnice

Dacă încercaţi să intraţi pe site-ul alternativ al săptămânalului Jurnalul Sighişoara Reporter veţi observa că veţi fi direcţionaţi către pagina de start a platformei wordpress unde se comunică faptul că jsreporter.wordpress.com a fost dezactivat ca urmare a nerespectării unor prevederi din termenii şi condiţiile de utilizare a platformei wordpress. Vina îmi aparţine întrucât am încercat să pun pe site un widget (sau o opţiune) prin care vizitatorii site-ului să fie la curent şi cu cursul valutar zilnic, precum şi un widget link către un magazin online de produse IT şi electronice. Se pare că acest lucru n-a fost pe placul celor de la wordpress şi mi-au dezactivat site-ul. Sper că nu definitiv. Le-am trimis un mail cu scuzele de rigoare şi sper ca în cel mai scurt timp problema să fie rezolvată. Totuşi, pentru că există posibilitatea ca problema să fie “rezolvată” prin închiderea definitivă a blogului jsreporter.wordpress.com, am decis să mult tot conţinutul acestia pe un nou site, tot pe platforma wordpress, repectiv pe http://sighisoaranews.wordpress.com/. Acolo veţi găsi tot ce era pe site-ul alternativ al Jurnalului Sighişoara Reporter. Îmi cer scuze pentru inconveniente şi sper să ne revedem cât de curând pe jsreporter.wordpress.com. Dacă nu, nu vă impancientaţi: Sighişoara Freelance Reporter se va constitui în site-ul alternativ al site-ului alternativ al săptămânalului Jurnalul Sighişoara Reporter… Aşa că, dacă pe vremuri Adrian Năstase era omul cu 7 case, eu, Adrian Diţă am ajuns omul cu 4 bloguri (din care unul, deocamdată, inactiv).

Numa bine!

(UPDATE: S-a rezolvat problema şi site-ul www.jsreporter.wordpress.com este din nou activ. Va rămâne activ şi site-ul www.sighisoaranews.wordpress.com dar încă nu m-am gândit ce anume o să fac cu el… Adică m-am gândit, dar încă nu ştiu dacă o să mai am suficient timp şi energie pentru el… Dar toate la vremea potrivită.)

(UPDATE 2: Am şters site-ul www.sighisoaranews.wordpress.com pentru că între timp www.jsreporter.wordpress.com a devenit Sighişoara Freelance Reporter. Deci n-avea sens să-l mai ţin… Apropo, ştiţi ce este un “freelancer”? Un ziarist şomer…  )