Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Iluzii şi (in)certitudini

Posted by ditzacontra pe 31 octombrie 2008

Întotdeauna am recunoscut faptul că pe vremea când eram mai tânăr eram de o naivitate vecină cu prostia. Aşa eram de prost încât aproape consideram naivitatea drept o virtute. Bine, nici acuma nu-s mai breaz. Doar că încep parcă să văd altfel lumea, ţara şi oraşul în care trăiesc. Şi nu pentru că ar trebui să-mi schimb ochelarii. De pildă, când eram mai tânăr nu credeam că există politicieni rău intenţionaţi, ci doar, eventual, nepricepuţi. Credeam că democraţia înseamnă realmente că puterea e în mâna poporului care-şi deleagă reprezentanţii în instituţiile statului şi că şi democraţia aclimatizată în România va ajunge să dea roade bune într-un final, doar că trebuia să ne (re)obişnuim cu ea, că Justiţia este într-adevăr o putere în stat, neaservită politic, şi că face dreptate indiferent de statulul social al părţilor etc. Multe bazaconii mai credeam eu pe vremuri. Acum, după o trezire bruscă la realitate, încă cu ochii cârpiţi după „somnul raţiunii”, am căzut în extrema cealaltă.

Am ajuns să văd democraţia, ca de altfel orice altă orânduire politică, drept o formă de jaf legalizată şi legiferată a celor care deţin politic şi financiar frâiele puterii în contra avuţiei publice şi private. Istoria a demonstrat că se poate trăi cu asta. La urma urmelor oamenii s-au furat unii pe alţii şi şi-au dat în cap unii altora încă de la Cain şi Abel încoace, şi se fură într-un fel sau altul peste tot în lume, chiar şi în cele mai „tradiţionale” democraţii. Însă la noi jaful e la drumul mare şi în văzul lumii. Adică, furaţi, bă, fire-aţi ai dracu’ de nesătui şi sta-v-ar în gât! Furaţi, dacă la altceva nu vă pricepeţi! Da’ faceţi-o, vorba aia, mai cu simţ de răspundere şi mai cu fereală, ce naiba!

Desigur, poporul, „deţinătorul puterii” într-o democraţie, dacă ar fi deranjat de tupeul bandiţilor, ar putea încerca să schimbe această stare de lucruri având la îndemână instrumentul votului sau protestele de masă. Însă în primul rând cine mai crede că poporul „deţine puterea” într-o democraţie, mai ales în cea românească, e mai pro… mai naiv decât am fost eu. În al doilea rând, prin vot, pe oricine-ai pune în locul ălora pe care i-ai dat jos, te vor trage în piept cam la fel, dar poate că mai subtil. În al treilea rând istoria ne-a învăţat că singurul lucru care scoate gloata în stradă este foamea. Dacă marea majoritate a oamenilor care formează poporul are ce băga sub nas, îl cam doare la bască cine-l conduce şi cine şi cum îl fură. Marile răscoale şi revoluţii din istorie au drept cauză comună foamea gloatei. Cel mai recent şi proxim exemplu este, hm, Revoluţia din 89. Dacă bătrânu’ Ceauşescu nu punea poporul la regim poate mai trăia şi acum (chiar dacă nu ca şef de stat, că nu permitea evoluţia noii ordini mondiale), cu o pensie frumuşică de la buget, cu gardă de la SPP, şi putea să-şi revendice şi palatele şi vilele risipite prin ţară. De aceste mişcări ale maselor s-au folosit cei care au pus în practică, experimental sau nu, diverse forme de guvernământ. Unii au fost mânaţi de intenţii nobile, de pildă cei ce s-au folosit de mişcările maselor de la Revoluţia franceză, dar deraiajele ideologice au condus la o serie de tragedii care au culminat cu un nou regim absolutist, al lui Napoleon, dar mai pe placul poporului. Alţii s-au folosit de foamea gloatei doar pentru a ajunge la putere ca apoi să subjuge poporul poate mai rău decât au făcut-o înaintaşii… Şi aşa mai departe. Ideea e că dacă se găsesc fraieri care să lupte pe căi „democratice” pentru „binele obştesc, pentru dreptate, pentru libertate” şi alte iluzii d-astea, în timp ce poporul este ocupat cu rosul osciorului aruncat în scârbă de cei de la putere, o să cam ia ţeapă pentru că puţini o să le bage în seamă eforturile chiar dacă ajung să fie martirizaţi.

În ce priveşte „omul politic” român, el se conduce în relaţia cu alegătorii după principiul lansat de alt „mare caracter” istoric de pe la noi: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu pre voi. Şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi. Şi de mi se va scula, pre mulţi am să vă regulez şi eu!”

Tot ce poţi face în aceste condiţii ca „luptător pentru dreptate, bine oştesc, bla-bla-bla…” este să-i înjuri în speranţa că mai au o brumă de bun simţ şi măcar roşesc la auzul imprecaţiilor. Însă înainte de a înjura asigură-te că eşti cu impozitele şi taxele la zi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: