Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Gogoşi cu cremă de rahat

Posted by ditzacontra pe 6 noiembrie 2008

Am căutat de m-o luat dracii o reţetă sau modul, dacă vreţi, de preparare al rahatului. Însă n-am găsit nicăieri. Fireşte, mă refer la rahatul turcesc iar nu la cel ce ne este servit, sau mai bine zis băgat pe gât, de cei ce ne conduc destinele spre latrina Europei, şi care este extrem de uşor de preparat pentru că ingredientele sunt foarte uşor de găsit şi la îndemâna oricui: promisiuni fără acoperire, amnezie post-electorală, jaf legal la drumul mare şi în văzul lumii, nesimţire crasă, prostie cu carul, mârlănie etc. Voiam să vă descriu cum se face rahatul turcesc pentru că toată lumea ştie cum se prepară cel românesc şi îi în plus îi cunoaşte foarte bine şi gustul care, se pare, unora le place. Un amic îmi zicea, apropo de faptul că a început campania electorală, că timp de 3 ani jumate politicienii mănâncă icre negre cu polonicul iar 6 luni, cât durează pe la noi o campanie electorală, mănâncă rahat cu vidanja pentru a da bine la poporul sătul deja de coprocultură.

Pentru că n-am găsit pe tot internetul o reţetă de rahat… sună cam aiurea… o reţetă de preparat rahatul turcesc, m-am gândit în schimb să vă propun ca în această campanie electorală să înlocuim gogoşii cu cremă de rahat ce au gust amar şi put ca dracu’, preparaţi în bucătăriile Casei Poporului şi a palatelor Victoria şi Cotroceni de cei mai proşti bucătari pe care-i poate avea neamul ăsta românesc, cu gogoşii autentici, preparaţi acasă şi care au gustul dulce pe care ar trebui să-l aibă viaţa în ţara asta condusă de nişte rahaţi cu ochi.

Aşadar pentru gogoşii cu cremă de rahat vom avea nevoie de o juma’ de kil de făină, 50 grame zahăr, 50 grame unt, 2 ouă întregi, 30 grame drojdie, 1 cană de lapte, o juma’ de linguriţă de sare, vanilie, coajă rasă de lămâie şi portocală. Pentru crema de rahat ne va trebui o juma’ de kil de rahat, o juma’ de pachet de unt, 2 lămâi mari şi, opţional, nucă sau alune prăjite dar nesărate.

Mai întâi vom prepara aluatul pentru gogoşi. Adică-l veţi prepara pentru că mie nu-mi prea place să plămădesc aluaturi şi să le frământ… Nu-mi ies ca lumea. În plus mă frământ eu singur destul. Ce să mai frământ şi aluaturi. Deci, se înmoaie drojdia cu puţin lapte cald, se presară făina deasupra şi se lasă la cald să dospească. Separat, în vasul în care se frământă aluatul, se bat ouăle cu sarea şi apoi cu zahărul. Se pune făina, se omogenizează şi se adaugă, alternativ, lapte şi făină. Coca trebuie să fie moale, însă bine frământată. Când se desprinde aluatul de pe mână, se adaugă untul topit călduţ, frământând în continuare. Se lasă să crescă până îşi dublează volumul. În vremea asta preparaţi crema de rahat în felul următor: se dau prin maşina de tocat rahatul şi lămâile cu coajă cu tot, se amestecă cu untul şi nuca sau alunele şi… gata. Ne reîntoarce la aluat care, după ce a crescut, se frământă din nou, că să dea înapoi, şi se împarte în două. Se întinde o foaie de 1/2 cm. Pe jumătate de foaie se fac ronduri (cu o formă sau un pahar mare) fără să se taie aluatul. Se aşează în mijloc crema de rahat. Din cealaltă jumătate de foaie se taie rondele care se aşează peste cele dintâi şi se apasă împrejur cu degetul să se lipească, dar să nu aibă făină între ele. Se taie din nou cu aceeaşi formă, pătrunzănd complet aluatul. Se lasă să mai crească aproximativ o juma de oră. Se pun la copt într-o cratiţă cu ulei încins. Focul nu trebuie să fie prea tare pentru a nu se arde uleiul. Poate că gogoşii ăştia pe care i-aţi preparat acasă nu-s ei aşa de mari ca ăia pregătiţi de politicieni, dar măcar sunt adevăraţi…

Un infrActor grăbit

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: