Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for 21 noiembrie 2008

Pulpe de pui în sos de bere

Posted by ditzacontra pe 21 noiembrie 2008

Weekend-ul trecut l-am petrecut la un prieten în Braşov. Acolo, la un pub meseriaş am avut ocazia să servesc un cocteil de bere căruia îi spune „o blondă + o brună”… Adică visul oricărui bărbat să le… consume pe amândouă în acelaşi timp. Pare o chestie destul de complicată pentru un bărbat mai timid, cum sunt eu, să obţină o aşa combinaţie ispititoare între savoarea şi feminitatea inefabilă a blondei şi frumuseţea inteligentă şi carisma puţin aspră a brunei. Însă cei de la pub-ul acela din Braşov fac ca totul să fie foarte simplu şi ţi le-aduc pe amândouă într-un pahar. Mai întâi o săruţi tandru pe cea brună pentru că ea e deasupra. Apoi imediat se amestecă în acest menage-a-trois şi blonda care e dedesubt, geloasă pe bruna care obţine întotdeauna primul sărut… Dar până la urmă cele două se împacă şi împreună îţi oferă clipe de neuitat în compania lor, astfel încât să te întorci la ele iar şi iar…

Aoleo! Ce fac eu aici? Parcă era vorba să recomand o reţetă culinară… Asta o să şi fac în cele ce urmează iar introducerea pe care am făcut-o are legătură cu ceea ce vom găti săptămâna asta. Pentru că mie îmi place să mă complic, am găsit o metodă mai complicată de a consuma o blondă şi o brună în acelaşi timp, dar oarecum separat. Ca de-obicei, bruna va avea rolul principal în această poveste. (Blonda nu trebuie să se supere pe mine. Eu o iubesc şi pe ea.)

Pulpele de pui în sos de bere este probabil cel mai simplu de gătit fel de mâncare „complicat”, dacă pot să mă exprim aşa, pe care-l poate găti orice troglodit de burlac înrăit, dependent de bere (cum sunt eu). Duminică pe la 11 dimineaţa vă treziţi încercând să vă daţi seama unde vă aflaţi. După ce constataţi cu uşurare că sunteţi acasă, în pat, mai rămâne să stabiliţi cum dracu’ aţi reuşit să ajungeţi acasă, câte beri aţi băut azi-noapte, dacă nu v-aţi pierdut actele şi telefonul şi dacă mai aveţi bani ca să vă luaţi mâncare pentru prânz. Astea fiind zise, săriţi în bocanci (că oricum aţi dormit îmbrăcat) şi daţi o fugă până la magazinul de la parterul blocului de unde luaţi pe datorie vreo două pulpe de pui, condimente de care găsiţi, o litră de apă minerală (pe care o beţi pe drum la întoarcere), un pachet de ţigări şi două cutii de bere: una blondă şi una brună (nu contează marca dar eu prefer Silva pentru brună şi Ursus pentru blondă)… Ştiu că nu prea vă mai arde de bere după experienţa de azi-noapte, dar vă trebuie la gătit. Reveniţi acasă, luaţi o tigaie în care puneţi ulei sau unt (ce găsiţi la îndemână) şi o puneţi la foc pe aragaz să se încingă niţel. În acest timp frecaţi pulpele de pui cu condimente… Ce-i cu ele? Sunt încă congelate? N-are nimic… Deci le condimentaţi cu prafuri de-alea pentru barbecue de pui şi le puneţi în tigaie la foc mic. Le lăsaţi aşa vreo juma’ de oră să se dezgheţe şi să se rumenească frumos întorcându-le pe o parte şi pe alta. Când pulpele sunt rumene turnaţi peste ele cutia de bere brună… Nu chiar toată. O gură puteţi să o beţi că n-are nimic… Lăsaţi pulpele să fiarbă în bere întorcându-le pe o parte şi pe alta şi înţepându-le cu furculiţa să se pătrundă bine, până când berea scade aproape de tot. În acest timp curăţaţi nişte cartofi pe care îi prăjiţi sau îi faceţi natur, cum vă e mai la îndemână. Cum vă daţi seama că sunt gata pulpele? Când berea a scăzut de tot iar pe pulpe s-a depus o pojghiţă brună. Ăla e malţul din bere care-i dă cărnii de pasăre un gust nemaipomenit de bun iar carnea vi se va topi în gură în timp ce o serviţi cu cartofi prăjiţi şi cu o bere blondă băută direct din cutie. După aceea, fiind duminică, luaţi perna în braţe, telecomanda în mână şi puteţi moţăi la televizor toată după-masa… Duminică plăcută!

Bere la (pro)ţap

Reclame

Posted in După mine, potolu'! | Etichetat: | Leave a Comment »

ProMisiune imposibilă

Posted by ditzacontra pe 21 noiembrie 2008

Perioada de dinaintea campaniei electorale pentru alegerile uninominale se poate descrie ca un soi de „mercato” din fotbal, când echipele sunt primenite înaintea începerii unui nou campionat. La fel şi înaintea campaniei electorale: s-au făcut transferuri de la un partid la altul a candidaţilor care s-au dovedit „eficienţi”, nu neapărat în activitatea parlamentară, cât mai ales în strângerea de voturi; s-au făcut achiziţii ale unor personaje din mediul de afaceri dar şi din showbiz care ar avea „potenţial”, tot în strângerea de voturi. Pentru că pe nici un şef de partid nu interesează dacă cei împinşi înainte au sau nu capacitatea de a reprezenta aşa cum se cuvine în Parlament pe cei care i-au votat. Aceştia trebuie să joace aşa cum le ordonă antrenorul (şeful de partid) şi să strângă suficient de multe puncte (voturi) pentru a accede în faza superioară a competiţiei (adică în Parlament). Unde, la fel, vor juca după indicaţiile şefului de partid şi a cercurilor de interese care se află în spatele acestora şi care, prin banii lor, i-au ajutat să ajungă acolo. Ca în orice competiţie de pe la noi, se fac şi blaturi şi se „trântesc” rezultate, de cele mai multe ori în defavoarea alegătorilor.

Anul acesta, fiind vorba de alegeri uninominale, se tot bate monedă pe faptul că acestea vor duce la primenirea clasei politice pentru că acum vor fi votaţi oamenii, iar nu partidul. O iluzie deşartă. Aceşti aşa-zişi „oameni noi” care se pregătesc să intre în Parlament n-au stat cu mâinile în sân în ultimii ani, ci au fost bine antrenaţi cât au fost pe băncile de rezerve ale partidelor, reprezentând eşalonul doi, cei care vor duce mai departe politica partidului, spre acelaşi ţel, dar cu mijloace diferite şi eventual mai subtile. Deşi par mai tentante, promisiunile pe care aceştia ni le fac în această campanie electorală n-au valoare mai mare decât cele ce ne-au fost făcute în campaniile electorale anterioare. Nici măcar prin faptul că de-acum ai reprezentantul tău pe care poţi să-l iei la întrebări dacă nu şi-a îndeplinit acele promisiuni. O să-ţi răspundă: „păi, ştiţi, eu am vrut, dar nu m-au lăsat adversarii care s-au dovedit a fi mai puternici decât m-am aşteptat” şi alte bla-bla-uri de-astea, pentru că întotdeauna celălalt este de vină. Şi astfel, ca şi până acum, el o să rămână cu mandatul iar alegătorul cu promisiunile.

Şi apropo de promisiuni, eu am impresia că aceşti candidaţi care ne îmbie cu promisiuni despre care orice prost îşi dă seama că sunt fără acoperire după experienţa celor 20 de ani de democraţie Made in Romania, chiar cred cu toată fiinţa lor că ceea ce spun şi fac este nu numai adevărat, ci şi extrem de benefic pentru comunitate. Altfel nu-mi explic convingerea şi nonşalanţa, contagioasă pentru cei nevaccinaţi împotriva minciunilor, cu care le debitează şi lipsa de modestie cu care se auto-declară salvatori şi ocrotitori ai bunăstării comunităţii. Ori sunt nişte (infr)actori super-talentaţi care aspiră la Oscarul din politică care ar fi un mandat de parlamentar, ca apoi să fie loviţi de amnezia post-electorală, boală incurabilă dar nu şi mortală din păcate. Ca apoi să-i vezi pe la televizor lăcrimând pe umărul electoratului că ce grea e viaţa de parlamentar şi cum trebuie ei să împace şi capra (cercurile de interese) şi varza (poporul), de când îi auzi te-apucă sila. Păi, băi, candidatule, dacă e aşa de grea politica, de dracu’ te mai bagi? Ai zice că pomana electorală ar trebui să fie oferită după campanie de către cei care au obţinut mandatul, ca să poţi vărsa o picătură de vin în memoria candidatului şi să suspini: „Săracul! A fost un candidat tare cumsecade! Să-i fie somnul uşor în Parlament şi să-l ierte electoratul pentru toate tâmpeniile!”

Adrian Diţă

Posted in Diţă Contra-editorial | Leave a Comment »

Nici pe lumea cealaltă n-o să scăpăm de criză!

Posted by ditzacontra pe 21 noiembrie 2008

Ca de obicei nu sunt în stare să-mi ţin promisiunea ce am făcut-o acum vreo 2 săptămâni, aceea de a nu mai scrie la rubrica asta despre criza financiară. Aşa că iată, scriu din nou, cu riscul de a demonetiza subiectul şi a-l arunca în derizoriu mai mult decât o fac adevăraţii analişti de piaţă. Însă au apărut unele elemente noi pe care le-am auzit din surse nu foarte sigure, una dintre ele fiind propria imaginaţie, potrivit cărora criza ar fi depăşit deja faza globală, pământească, lovind în plin şi activităţile specifice sferelor înalte, cereşti, sau ale tenebrelor infernului.

Aşa, de pildă, se zice că o bună parte a paradisului a fost pusă sub sechestru şi riscă să intre în posesia unor bănci. Principala cauză ar fi faptul că administratorii paradisului, naivi cum sunt ei, au contractat nişte credite destul de consistente pentru extinderea spaţiilor destinate sufletelor neprihănite şi reabilitarea scărilor rulante care suie spre paradis şi care, învechite fiind, se tot blocau şi îşi prindeau îngerii aripile în ele. În condiţiile în care între timp dobânzile la creditele respective s-au triplat, investiţia s-a dovedit a fi şi inutilă şi nerentabilă pentru că tot mai puţine suflete sunt primite în paradis datorită criteriilor de selecţie mult prea dure pentru lumea în care trăim. Ca urmare paradisul a intrat în incapacitate de plată iar firmele româneşti care executau lucrările, confruntate şi ele cu lipsa de personal, au reziliat contractele lăsând treaba nefinalizată. Colac peste pupăză, paradisul riscă să rămână şi fără curentul electric folosit de instalaţiile de iluminat şi aer condiţionat ale paradisului, precum şi pentru trăznetele cu care erau pedepsiţi păcătoşii, datorită facturilor imense rămase neplătite. De asemenea, au rămas pe stoc, nefolosite, miliarde de aure şi aripi pentru sufletele care ar fi trebuit să fie transferate în paradis pentru viaţa veşnică de apoi. Ca urmare, o armată întreagă de avocaţi detaşaţi din infern, s-a pus în slujba creditorilor şi s-au năpustit pentru a obţine bucăţi cât mai mari din paradis. Se zice că dacă pun mâna pe paradis, creditorii intenţionează să evacueze sufletele neprihănite de aici pentru a face loc oamenilor lor care până acum erau trimişi în infern.

Mai mult, cică s-au arătat interesaţi de paradis chiar şi administratorii infernului care se confruntă deja de mult timp cu o lipsă acută de spaţiu pentru sufletele păcătoşilor. Dar nici infernul nu stă mai bine din punct de vedere financiar şi nici o bancă nu-l mai creditează datorită scăderii ratingului. Cea mai mare problemă a lor este consumul exagerat de gaze pentru cazanele cu smoală, cu greu făcând faţă creşterii repetate a preţului gazelor. Chiar şi stocurile de smoală sunt pe terminate. Au avut şi o tentativă de retehnologizare prin achiziţionarea de cazane de mai mici dimensiuni, dar cu un randament superior, pentru dublarea capacităţii de producţie, dar au avut proasta inspiraţie să deruleze tranzacţia printr-o firmă românească, unic importator al cazanelor respective, care le-a tras ţeapă încasând banii fără a livra marfa nici până în ziua de azi. De asemenea, au fost sistate şi lucrările de lărgire a autostrăzii cu un singur sens către infern. Unul din motive este că n-au solicitat acordul de mediu şi acum se confruntă cu un proces în contencios administrativ intentat de organizaţiile ecologiste. Un alt motiv este faptul că firma care a câştigat licitaţia a renunţat la lucrare întrucât a prins în România un contract de mii de ori mai avantajos: preţul kilometrului de autostradă creşte invers proporţional cu lungimea lucrărilor efectuate. Pe scurt, cu cât lucrează mai puţin şi mai prost, cu atât câştigă mai mulţi bani de la stat. În aceste condiţii traficul pe autostrada spre infern a devenit de-a dreptul… infernal, creându-se ambuteiaje de proporţii cosmice spre disperarea celor ce trebuiau să asigure fluidizarea traficului.

Aşadar, situaţia economico-financiară a paradisului şi infernului a ajuns destul de gravă şi nu se întrevede nici o îmbunătăţire în condiţiile în care omul a luat mult prea în serios îndemnul biblic: creşteţi şi proliferaţi şi stăpâniţi şi distrugeţi pământul!

 

Infernul paradit

Posted in Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »