Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for 26 noiembrie 2008

Pilaf afrodiziac

Posted by ditzacontra pe 26 noiembrie 2008

Navigam deunăzi pe oceanul web cu ajutorul vântului prielnic din server în căutarea unei reţete culinare de post pe care să v-o recomand în această săptămână, după ce săptămâna trecută ne-am răsfăţat cu pulpe de pui în sos de bere. Şi cum navigam eu aşa liniştit, mai împins de vântul din server, mai vâslind cu mouse-ul, surd la cântecul înşelător al sirenelor ce mă îmbiau ispititor să acostez pe site-urile xxx, eşuez fără să bag de seamă pe un site care-mi spunea că are ceea ce eu căutam: reţete culinare de post. Şi într-adevăr, găsesc din belşug astfel de reţete, însă cea de faţă mi-a atras în mod special atenţia pentru că, zic eu, nu prea are ce căuta în mijlocul celorlalte reţete de post. Pilaful ăsta afrodiziac, cum se cheamă el, nu conţine ingrediente de origine animală, însă, dacă e să ne luăm după denumirea preparatului, consumarea lui ar avea ca efect, pe lângă potolirea foamei, creşterea apetitului sexual. Ori, se ştie, în perioada postului trebuie să te abţii nu numai de la a te înfrupta cu mâncăruri de dulce, ci şi de la a… păcătui cu persoane de sex opus, dar mai ales de acelaşi sex. De ce vă recomand totuşi acest pilaf, acum în mijlocul postului? Luaţi-l ca pe un test: consumaţi acest pilaf afrodiziac de post, după care vedeţi dacă rezistaţi ispitei de a păcătui. Dacă rezistaţi până după post, meritaţi un loc în paradis. Pentru pilaful afrodiziac aveţi nevoie, în afară de multă stăpânire de sine, de o ceşcuţă jumate de orez, 2 cepe mari, 3 morcovi, un păstârnac, 3 rădăcini de pătrunjel, 10 ardei graşi, 3 roşii, o juma’ de ceşcuţă cu miez de nucă, 3 linguri cu ulei, sare şi piper după gust. După cum vedeţi ingrediente total inofensive, cu excepţia morcovilor poate. Deci nu văd ce anume ar putea face ca din combinaţia lor să rezulte o chestie afrodiziacă. Dar, mă rog, să trecem la treabă: Legumele şi zazavatul le tăiaţi mărunt. Folosiţi însă doar doi ardei graşi. Restul rămân pentru umplut… Ştiu ce-o să ziceţi acum: Ardei umpluţi am avut în urmă cu 2 săptămâni. Aşa e, seamănă cu ardeii umpluţi de post, dar nu sunt. Cel puţin după denumire… Deci, aţi tăiat mărunt legumele şi zarzavatul, acuma trebuie date la călit într-o cratiţă în ulei încins. Când s-au înmuiat suficient, adăugaţi orezul peste ele laolaltă cu 3 ceşti cu apă fierbinte. Potriviţi de sare şi piper, mai adăugaţi şi miezul de nucă tăiat în bucăţele mici, apoi introduceţi vasul în cuptor, la foc mic, până când orezul se umflă suficient. Între timp, taiaţi căpăcele la restul de ardei, fix cum aţi făcut în urmă cu 2 săptămâni, îi curăţaţi de seminţe şi îi spălaţi. După ce s-au scurs bine de apă, se umplu cu pilaful şi se ornează cu pătrunjel verde. Şi iată pilaful afrodiziac gata. Habar n-am de ce îi spune pilaf. Ăştia-s ardei umpluţi toată ziua! Mai rămâne acum să îi testaţi proprietăţile afrodiziace despre care eu am serioase îndoieli. Acum chiar am devenit curios de-aia mă grăbesc acasă să prepar pilaful ăsta de afrodiziac de post… Ne vedem săptămâna viitoare!

AfrodiziAcul în carul cu fân

Reclame

Posted in După mine, potolu'! | Leave a Comment »

Marea lehamite

Posted by ditzacontra pe 26 noiembrie 2008

În urmă cu vreo 10 ani un politician adevărat, poate ultimul, Nicolae Cerveni, a spus un lucru care la acea vreme m-a şocat. Nu pot să-l citez decât din memorie pentru că n-am mai găsit declaraţia aceea nicăieri. Deci Cerveni a spus ceva de genul: votul universal e o imensă tâmpenie pentru că prin intermediul acestuia ajung la putere indivizi la fel de pricepuţi în manipularea maselor pe cât sunt de pricepuţi în a-şi atinge propriile interese prin orice mijloace. Prin scrutinul universal, votul a o mie de oameni cu discernământ, care ştiu să-i „citească” pe cei care candidează şi ştiu să-l aleagă pe cel „valabil”, inclusiv pentru marea masă, este anulat de votul a un milion de proşti (sau inconştienţi, ca să fiu mai politicos) uşor de manipulat, chiar şi numai prin vorbe, nu numai prin pomeni electorale. La acea vreme am considerat această afirmaţie ca profund nedemocratică. Între timp Nicolae Cerveni a trecut la cele veşnice, dar cuvintele lui s-au adeverit. De fapt au fost adevărate tot timpul, doar că am refuzat să văd acest lucru orbit fiind de falsa „strălucire” a democraţiei, o orâduire la fel de falimentară precum cele anterioare. Deşi principiile ei sunt OK, omul în general, şi românul în special, încă nu e copt pentru a „beneficia” de democraţie.

În România, urmarea scrutinului universal a fost pătrunderea în politică a tot felul de impostori, ipocriţi, incapabili şi infractori, care au erodat până la eliminare, încrederea populaţiei în politicieni. O zicală spune că cel mai înţelept cedează, sau, cum e tradusă într-o lege al lui Murphy: Nu te contrazice niciodată cu un prost pentru că rişti să nu se mai facă diferenţa dintre tine şi el. Aşa că cei mai înţelepţi s-au retras, nu numai din politica mioritică, ci şi din patria mumă, lăsând loculul lichelelelor. Acum este cam târziu pentru meritocraţie întrucât în tot acest timp profitorii votului universal şi-au făcut deja o masă de manevră în vreme ce elitele s-au retras scârbite pe fondul lehamitei naţionale.

În Sighişoara sunt o grămadă de probleme care îşi aşteaptă, de prea mult timp deja, rezolvarea. Şi aici mă refer în special la cele de natură socială cum ar fi problema locuinţelor devenită foarte acută între timp, sau de natură economică, mai ales în contextul crizei economice care deja a lovit dramatic şi industria oraşului. Ca să nu mai vorbim de problemele de mediu sau de protejare şi conservare a sitului UNESCO de care ar fi trebuit să avem grijă. Însă Sighişoara a fost, cum se spune în romanele de amor, sedusă şi abandonată, rămând doar cu declaraţiile de dragoste libidinoase făcute de cei ce, în calitate de miniştri şi/ parlamentari, ne-au călcat oraşul. Cea mai mare parte a acestor probleme ar fi putut fi rezolvate în aceşti 19 ani de „democraţie” dacă exista un minim interes şi o minimă competenţă din partea celor trimişi în Parlament să ofere cadrul legislativ clar şi la obiect. Pentru că, cel puţin în ultimii ani, nu s-a mai putut invoca lipsa banilor, ci doar incapacitatea de a fi atraşi şi cheltuiţi gospodăreşte. În schimb însă aceste probleme s-au cronicizat pe fondul disputelor politice puerile, a incapacităţii guvernanţilor de a controla ceea ce se întâmplă în instituţiile statului în vreme ce aşa-numiţii „băieţi deştepţi” profită de cecitatea Justiţiei şi de legile, de cele mai multe ori stupide, absurde şi imposibil de respectat fără a încălca alte legi, cu care parlamentarii au „înzestrat-o”.

Spuneam după alegerile de acum 4 ani, plin de speranţă, că de-acum gata: românii nu mai pot şi nu mai trebuie să sufere alte dezamăgiri, că s-a terminat cu scuzele penibile şi cu invocarea „grelei moşteniri” şi alte texte de-astea de adormit vigilenţa electoratului, că de-acum trimişii în Parlament, indiferent de culoarea politică, musai să pună osul la treabă împreună pentru a scoate ţara din marasm, fie el economic, social, moral, politic. Uite că m-am înşelat: s-a demostrat ştiinţific, dacă vreţi, că românii pot fi şi mai dezamăgiţi de clasa politică decât au fost în urmă cu 4 ani. De fapt nu mai e vorba de dezamăgire, ci de cel mai vizibil dezgust care pe foarte mulţi alegători îi va ţine acasă în duminica alegerilor. Şi nu cred că electoratul român este din cale afară de pretenţios. Din contră, în aceşti 19 ani a dat dovadă de o indulgenţă care i-a adus numai deservicii. Astfel că acum, în pragul aniversării a 90 de ani de la Marea Unire, românii par a fi mai dezbinaţi decât oricând. Însă dezbinarea e între alegători pe de o parte, şi clasa politică pe de cealaltă parte. Lehamitea e prea mare după principiul „Ia, mai dă-i în mă-sa şi pe ăşţia! Noi ne vedem de ale noastre, ei să-şi vadă de furtişagul lor cum or şti!” iar cei vinovaţi nu dau semne că se simt responsabili pentru această situaţie.

Cei care după 30 noiembrie vor ajunge în Parlament vor trebui să demonstreze că chiar vor să-i reprezinte pe români acolo, că chiar lucrează pentru ei şi, mai ales, că chiar sunt în stare s-o facă aşa cum se cuvine. Pentru că altfel, nu ştiu ce ar putea urma după dezgust…

Adrian Diţă

Posted in Diţă Contra-editorial | Leave a Comment »