Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for Ianuarie 2009

ApocaLipsa bunului simţ

Posted by ditzacontra pe 9 Ianuarie 2009

De fiecare dată când merg în alte părţi cu trenul, mai ales în zilele de iarnă lipsite de zăpadă, mă cuprinde o aşa stare, aproape depresivă, când văd prin geamul murdar al compartimentului peisajele patriei. Ne lăudăm că avem o ţară super-frumoasă, cu peisaje rare, cu munţi frumoşi, dealuri rotunde, câmpii mănoase, oameni ospitalieri şi cumsecade şi alte minuni care ne fac ţara atrăgătoare în ochii turiştilor. N-am umblat eu foarte mult prin ţară ca să mă conving de acest lucru. Dar e suficient să colinzi oleacă împrejurimile Sighişoarei ca să-ţi dai seama că lauda asta e mai mult decât exagerată. Câţi dintre noi mai băgăm de seamă gunoaiele de la tot pasul care sluţesc peisajele alea rare? Sau, dacă le băgăm în seamă, la câţi dintre noi ne mai stârnesc repulsia? Pe câţi dintre noi ne mai deranjează, măcar din punct de vedere vizual, starea de decreptitudine în care se află satele şi oraşele noastre? Cât de cumsecade pot fi oamenii care aruncă la întâmplare gunoaiele?

Un sondaj de opinie făcut de către un mare tour-operator din Germania printre clienţii lui relevă faptul că ceea ce i-a deranjat cel mai mult pe turiştii care ne-au vizitat ţara este mizeria de la tot pasul care sufocă câmpul vizual. Asta pe lângă multe alte aspecte negative care caracterizează şi influenţează turismul românesc. Urmarea a fost că acel tour-operator şi-a scos din ofertă destinaţiile pentru România nemaifiind atractive pentru turişti întrucât cei care deja au fost aici s-au simţit înşelaţi de pliantele şi cataloagele frumos colorate despre ţara noastră în care nu apăreau munţii de gunoaie şi nici mitocănia multora dintre conaţionalii noştri.

Mergeţi cu trenul numai de la Sighişoara la Braşov. Priviţi puţin pe geam cu ochii unui om venit dintr-o altă ţară. Pun pariu că veţi încerca acelaşi sentiment de dezgust la vederea grămezilor de gunoie de prin păduricile ce mărginesc calea ferată, a caselor dărăpănate de prin unele sate, a gărilor părăsite şi năpădite de vegetaţie. Un studiu efectuat de nişte sociologi şi psihologi demonstrează că felul cum arată o localitate influenţează starea de sănătate mintală a celor care o populează… Întrebarea care-ţi vine atunci în minte e: ce fel de oameni populează aceste locuri? Dacă n-au respect faţă de natură şi faţă de ei înşişi, pot avea respect faţă de cei ce-i vizitează?

„Pericol de inundaţii (şi) datorită gunoaielor!”, „La iarbă verde cu 20 tone de gunoaie”, „Revoltător! Munţi de gunoaie plutesc pe Mureş”, „Localităţi inundate de gunoaie”, „Delta Dunării, sufocată de gunoaie”… Iată numai câteva titluri din presă despre invazia gunoaielor. Însă toate astea se pare că nu au nici un efect pentru că invazia continuă pe fondul lipsei de bun simţ şi a comodităţii multora dintre conaţionalii noştri, de la oameni de rând până la autorităţi. Doar ONG-urile mai încearcă să mişte câte ceva, să mai strângă din resturile nesimţirii generale. Dar mare lucru nu pot face nici ele lipsite fiind de sprijinul instituţiilor care ar trebui să se implice pentru rezolvarea acestei probleme, începând de la educaţie şi până la adoptarea unor măsuri punitive drastice. Pentru că se pare că, în lipsa bunului simţ, singurul lucru prin care îl mai poţi obliga pe om să-şi schimbe atitudinea este să-l arzi la buzunare.

Adrian Diţă

Reclame

Posted in Diţă Contra-editorial | Leave a Comment »

Limerick Ham şi Coddle

Posted by ditzacontra pe 9 Ianuarie 2009

La sfâşitul anului trecut televiziunile ne-au băgat oleacă în boală cu dioxina importată de la irlandezi odată cu carnea de porc, o invenţie de-a Uniunii Europene la fel de gogonată ca aviara de la noi din urmă cu vreo doi ani, menită să-i disciplineze pe cei care nu pun botul la hotărârile luate de instituţiile uniunii. Şi iată, coincidenţă sau nu, după faza cu dioxina, Irlanda a anunţat că va convoca un nou referendum pentru aprobarea Tratatului de la Lisabona, un soi de Constituţie europeană, respins de irlandezi prin vot popular în această vară. Apoi, brusc nu s-a mai auzit nimic despre dioxină… Şi chiar dacă-i pe bune, până la urmă care-i treaba cu dioxina asta? Cică e o substanţă chimică extrem de toxică şi cancerigenă şi care oricum e prezentă în toate cele: apă, aer, sol şi, normal, ajunge şi în mâncarea animalelor şi a oamenilor. Dar sunt o grămadă de multe alte substanţe cancerigene despre care nu se face atâta caz. Încă n-am auzit să se retragă din comerţ ţigările, de pildă, pe motiv că ar conţine nicotină care e şi ea dăunătoare organismului. Deci sunt şanse să murim sau să ne îmbolnăvim iremediabil de la alte un milion de cauze decât de la dioxina irlandeză.

În semn de solidaritate cu porcii irlandezi salvaţi de cuţitele măcelarilor de o moarte cumplită, în chinurile dioxinei, şi porcii noştri îşi vor da obştescul sfârşit în acelaşi mod în ziua masacrului de Sfântul Ignat. Pentru că de-a lungul anilor în această perioadă v-am tot recomandat reţete de sezon româneşti, m-am gândit ca săptămâna asta să vedem cum îşi gătesc irlandezii porcii atunci când nu conţin dioxină. Şi am găsit pe internet 2 reţete ce mi s-au părut interesante şi pe care ar fi bine să le încercaţi dacă v-aţi săturat ca în fiecare an de Crăciun să gătiţi aceleaşi mâncăruri.

Prima ar fi Limerick Ham sau Şuncă Limerick mai pe româneşte, denumită aşa după oraşul irlandez unde se prepară. Pentru aceasta vă trebuie pulpa din spate a porcului, de la genunchi în sus, fără copită; cidru, care e un soi de vin din mere; o juma’ de ceaşcă de zahăr nerafinat, o linguriţă de muştar şi 20 de căţei de usturoi. Curăţaţi pulpa de porc de dioxină şi trichinella după care o puneţi într-o oală mare şi turnaţi apă rece cât să o acopere. Daţi-o la foc mic şi lăsaţi-o până ajunge încet la punctul de fierbere. Când să dea în clocot, înlocuiţi apa cu cidru. Dacă nu aveţi cidru, cred că merge şi vin de-al nostru, neaoş, de struguri, că nu s-or supăra irlandezii pentru atâta lucru. În plus cred că vinul nostru, fiind mai tare, curăţă şi resturile de dioxină ce au mai scăpat. Puneţi să fiarbă în cidru la foc mic şi lăsaţi-o încă vreo 20 de minute după ce dă în clocot. După aia trageţi oala deoparte de pe foc ţinând pulpa de porc încă o juma’ de oră în zeama în care a fiert. În acest timp frecaţi zahărul nerafinat cu muştarul şi tocaţi mărunt căţeii de usturoi. Scoateţi apoi pulpa din zeamă, jupuiţi-o de piele şi grăsime cu un cuţit ascuţit, iar carnea crestaţi-o pe diagonalele pulpei, desenând romburi. În crestături îndesaţi usturoiul tocat iar suprafaţa pulpei ungeţi-o cu amestecul de zahăr nerafinat cu muştar după care aranjaţi-o pe o tavă unsă cu unt şi daţi-o la cuptorul preîncălzit preţ de vreo 10 minute. Şi iată Limerick-ul gata. Habar n-am ce gust poa’ să aibă că încă n-am preparat aşa ceva. Auzi colo: frecat cu zahăr amestecat cu muşltar… Dar şunca asta se poate servi cu varză de Bruxelles fiartă şi/sau cu cartofi copţi şi traşi în unt.

În cazul în care nu vă satisface să consumaţi astfel şunca Limerick, puteţi să folosiţi bucăţi din ea pentru a prepara coddle, un soi de tocană de-a lor cu originea în Dublin. Pentru coddle aveţi nevoie de 8 bucăţi de şuncă, 8 cârnaţi mari, uscaţi şi afumaţi, 2 cepe de mărime medie, un kil de cartofi, 4 linguri de frunze de pătrunjel tocat, sare şi pier. Puneţi la foc o oală mare cu apă. Când aceasta a început să clocotească, aruncaţi în ea bucăţile de şuncă şi cârnaţi tăiate cât pentru o îmbucătură şi lăsaţi-le să fiarbă vreme de 5 minute spumuind din când în când. Scoateţi apoi bucăţile de cârnaţi şi şuncă şi aşezaţi-le într-o cratiţă mare laolaltă cu cartofii tăiaţi cuburi mari, cu ceapa tăiată felii, asezonaţi cu pătrunjelul tocat şi cu sare şi piper după gust. Turnaţi peste toate zeama în care a fiert cârnaţii şi şunca, dar numai cât să acopere ingredientele, acoperiţi cu hârtie pentru gătit impregnată cu unt şi daţi la cuptor timp de o oră şi jumătate sau până când zeama scade la mai puţin de jumătate. Tocana asta se serveşte în farfurii încălzite în prealabil şi laolaltă cu o bere Guinness. Aşa că nu-s greu de preparat nici reţetele astea irlandeze? Goile folláin a bheith agat! (Asta ar însemna „Poftă bună!” în limba vorbită în Irlanda…)

CioLanul de secară

Posted in După mine, potolu'! | Leave a Comment »

Exploatarea urşilor de către marmote

Posted by ditzacontra pe 9 Ianuarie 2009

Am tot auzit că elveţienii sunt nişte oameni tare deştepţi, dovadă fiind faptul că de când există Elveţia nu s-a prea băgat în războaiele provocate de marile putori… puteri pentru ca liderii lor să-şi umfle conturile din ţara neutralităţii eterne. Ai zice că şi animalele ce populează Alpii elveţieni sunt la fel de dotate intelectual de vreme ce oamenii le-au cedat lor producţia de ciocolată. Pentru că aşa reiese din reclamele alea cu urşi şi marmote. Ori ciocolata e aşa de uşor de fabricat încât o poate face orice dobitoc? Oricum, dintr-o reclamă de-asta mai deduci că, în ciuda percepţiei consumatorilor, metodele de producţie sunt foarte rudimentare, că şefi de producţie şi cei care fac CTC-ul sunt marmotele şi că urşii sunt nişte salariaţi proşti care-s exploataţi şi umiliţi de aceste marmote. Mai ales la faza când leagă ursul de copac cu marmita de ciocolată în braţe pentru a face mai multe bule de aer. E clar un abuz al marmotelor asupra ursului pentru că era suficient să lege de copac doar marmita… Probabil că tot ursul, săracul, e cel care mulge şi vacile lila de prin munţii elveţieni. Vă daţi seama câte a trebuit să îndure sărmanul urs până să ajungă să-şi înfrâneze instinctul de a ucide vacile înainte de a le mulge? Nu-i de mirare că nu prea mai sunt urşi prin pădurile Elveţiei. Păi din cauza exploatării marmotelor urşii şi-au părăsit locurile de muncă prost plătite de prin fabricile de ciocolată şi emigrat în Carpaţii româneşti unde n-au găsit mai nimic de lucru, iar unii au devenit cerşetori, au ajuns să scormoneacă prin gunoaiele oraşelor şi să jefuiască şi chiar să ia la bătaie turiştii ce se aventurează prin munţi, forţând autorităţile să ia măsuri împotriva urşilor, cum ar fi reducerea numărului lor prin împuşcare, sau deportarea în regiuni îndepărtate unde posibilitatea vreunui contact cu omul este mult mai redusă.

UrSul de hârtie

Posted in Reclame şi reclamaţii | Leave a Comment »

Cotlet de rechin cu ghimbir

Posted by ditzacontra pe 9 Ianuarie 2009

Am înţeles de la un amic de-al meu care se pricepe, că Postul Crăciunului din acest an are în aproape fiecare săptămână câte o dezlegare la peşte. Eu, ca un păcătos ce sunt, m-am gândit prima oară că în fiecare săptămână justiţia mai face scăpaţi de prin penitenciare nişte peşti ce păstoresc lebede. Dar mi-am dat seama relativ repede că e fals. Oricum peştii ăia, alunecoşi cum sunt, scapă zilnic din minciocul oamenilor legii. În fine. Având atâtea dezlegări la peşte, nu se cădea să ratez ca la această rubrică să nu vă recomand o reţetă în ton cu vremurile. Şi când zic „ton” nu mă refer neapărat la peşte. Apropo, rechinul e peşte, aşa-i? Deci nu greşesc dacă săptămâna asta vă recomand un cotlet de rechin cu ghimbir. Mai ales că în România e plin de rechini din-ăia lacomi şi graşi ce înoată liberi prin mocirla societăţii noastre democratice, protejaţi de lege să nu care cumva să dispară, dracului, şi hrănindu-se cu zilele şi banii noştri. Astfel că rechinii ăştia sunt tare greu de prins, iar dacă totuşi se întâmplă să cadă în plasă, musai să-i eliberezi mintenaş pentru că ţi se demonstrează că oricum ăştia au un gust scârbos, put a arivism de-ţi mută nasul şi-ţi vine să borăşti numai când te uiţi la ei. Prin urmare recomand ca pentru reţeta de faţă să folosiţi cotlete de rechin adevărat ce se găsesc congelate la orice supermarket mai de Doamne-ajută, vreo 400 de grame. Ghimbirul e o plantă erbacee tropicală care, la fel ca rechinul congelat, creşte şi el în supermarketuri, proaspăt sau sub formă de conservă. Vă trebuie 50 de grame de ghimbir, 4 căţei de usturoi, 2 linguri de ulei, o linguriţă de miere sau 2 linguriţe zahăr, 2 linguri de vin alb şi sare.

Ghimbirul îl tăiaţi rondele nu foarte subţiri şi procedaţi la fel şi cu usturoiul, după care le căliţi în ulei într-o tigaie la foc mic până capată puţină culoare. Apoi adăugaţi cotletele de rechin decongelate, stropite cu miere sau zahăr şi vin alb. Lăsaţi să fiarbă în sucul pe care-l lasă la foc mic întorcându-le din când în când până se rumenesc frumos pe ambele părţi. Atenţie, cotletele astea de rechin sunt destul de fragede, nu ca rechinii noştri care-s scorţoşi şi plini de ifose. Deci dacă scade lichidul şi încă nu s-au rumenit, putem adăuga puţină apă. La urmă le potriviţi de sare şi le serviţi cu sos de soia sau garnitură de orez fiert. O să vedeţi ce satisfăcuţi o să fim că am reuşit să mâncăm rechin după ce ani de zile rechinii ne-au mâncat pe noi. Poftă bună! Şi nouă, şi lor…

ReChinul veşnic

Posted in După mine, potolu'! | Etichetat: , | Leave a Comment »

Dobândă la ţepe

Posted by ditzacontra pe 9 Ianuarie 2009

Pe mine mă intrigă reclamele la bănci pe care le văd mai nou la televizor. Dacă până mai acum câteva luni, dacă te luai după ele, aşa era de uşor să-ţi tragi un credit astfel că o grămadă de români s-au trezit datori şi la câte 10 bănci, acuma reclamele îi îndeamnă pe ăilanţi români, puţini, care n-au credite, dar le mucegăiesc banii la saltea, să-i depună dracului odată în bănci că uite, acuma se dau dobânzi astronomice de vin şi extratereştrii să-şi depună valuta lor în băncile româneşti. Sau cel puţin aşa susţine reclama la o bancă a cărei dobândă, ca să fie văzută din cosmos, a fost ştanţată în lanul de grâu încă necopt a vreunui ţăran de pe la noi stricându-i recolta tocmai acum, pe criza asta.

Şi acum să ne imaginăm că eu aş fi extraterestru (poate chiar sunt) care tocmai am vândut la suprapreţ câteva planete pe care le aveam pe persoană fizică (în galaxia mea încă n-a ajuns criza imobiliară) şi în urma tranzacţiei m-am ales cu nişte miliarde de ţepe… Aşa se numeşte moneda care circulă în galaxia mea… Şi, ca să nu ţin ţepele astea la saltea, vreau să le depun într-o bancă de la care să obţin şi o dobândă avantajoasă. După ce caut în zadar prin tot Universul, prin telescopul meu ultraperformant văd că pe Terra într-un loc căreia localnicii îi spun România, o bancă oferă o dobândă tentantă. Super! îmi zic eu suidu-mă la joystick-ul farfuriei mele zburătoare, ultimul răcnet, cu vid condiţionat, dispozitiv anti-imponderabilitate, ce prinde viteza lumini într-o juma’ de milisecundă. Şi zbor repede către Terra. Când ajung în România îmi bulesc extra-planetarele farfuriei zburătoare prin găurile negre de prin spaţiul mioriticosmic în timp ce mă fugăreau nişte MIG-uri care însă au renunţat brusc la urmărire iar piloţii lor s-au catapultat. Nu-i bai! Merită efortul. La dobânda pe care o s-o obţin pot să-mi iau o flotă întreagă de farfurii zburătoare de lux de să moară de poticală toţi cocalarii cu care mă întrec în raliuri ilegale prin câmpurile de asteroizi, dându-le cu flit poliţiştilor interstelari ce şi-au tras castroane zburătoare cam împiedicate cu 70.000 de ţepe bucata. Ajung în cele din urmă cu bine la banca cu pricina şi întreb dacă e pe bune dobânda aia. Sigur că e, îmi spune funcţionarul cu un aer de superioritate. Atunci scot pe birou servietele în care erau frumos stivuite miliardele de ţepe. Conţopistul se uită mirat la ele şi zice că nu-i bine. Trebuie să le schimb în moneda locală căreia ei îi spun leu. OK, zic eu, dar care-i cursul de schimb? Câti lei pot lua pe o ţeapă? Nu ştia, dar îmi zice să întreb pe la partide că ei se pricep. Halal bancă! Mă duc la partidele alea de pe la ei. Acolo, ce să vezi! Au râs ăia de mine de să moară, nu altceva. Păi vin eu să le vând ţepe când ei aveau depozitele pline? Mi-au spus că, întradevăr, ţepele se trec bine în România, mai ales o dată la 4 ani, şi că o singură ţeapă poate ajunge şi la câteva miliarde de lei. Însă nu ei sunt cei care le plătesc, ci alţii pe care ei îi numeau „fraieri”. Mi-au mai zis că pe toate ţepele mele îmi dau un leu. Mi s-a părut o neobrăzare. Adică le iau de la mine pe toate cu un leu şi ei le dă la „fraieri” cu miliarde de lei bucata. Mi-am luat ţepele şi am plecat urgent înapoi în galaxia mea de unde am cumpărat o cometă cu gândul să le-o trimit cadou ţeparilor ălora de pe planeta aia minusculă şi plină de „fraieri”…

 

ŢeApa sâmbetei

Posted in Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »