Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for 15 iunie 2009

Apropo de…

Posted by ditzacontra pe 15 iunie 2009

… postarea de mai jos. În urmă cu vreo 3 săptămâni am trimis prin mail un memoriu preşedintelui trustului din care face parte Jurnalul Sighişoara Reporter, la care n-am primit încă răspuns. În document sunt specificate o mică parte din motivele pentru care mă încearcă aceleaşi sentimente ca în urmă cu vreo 6 ani. Iaca docomentu’:

Adrian Diţă, Sighişoara                                                                                               28 mai 2008

 

Memoriu

 

Domnului Petru Başa, preşedinte SonGroup

 

Domnule preşedinte, mă adresez dumneavoastră prin intermediul acestui memoriu în dorinţa de a clarifica unele aspecte referitoare la activitatea mea anterioară la săptămânalul Jurnalul Sighişoara Reporter şi viitorul colaborării mele cu această publicaţie.

Am înţeles că săptămâna trecută aţi purtat o discuţie cu dl. Florin Chiorean în legătură cu situaţia în care se află publicaţia, precum şi în legătură cu continuarea colaborării mele la JSR. Doresc să fac precizarea că în mai multe rânduri am solicitat numirea unei alte persoane care să ocupe funcţia de redactor-şef a publicaţiei. De când am preluat această funcţie nu am reuşit să demonstrez că sunt şi capabil să o îndeplinesc. Îmi lipsesc capacităţile manageriale şi organizatorice de care trebuie să dea dovadă o persoană care ocupă o astfel de funcţie. Iar rezultatele se văd atât în conţinutul ziarului, cât şi în situaţia lui financiară. Pe de altă parte însă, din cunoştinţele mele, redactorul-şef al unei publicaţii este responsabil de partea editorială a publicaţiei, managemetul acestuia intrând în atribuţiile conducerii firmei care editează acest ziar. Este dificil pentru un redactor-şef, fie el unul cu experienţă, să coroboreze coordonarea activităţii editoriale a redactorilor şi reporterilor pe care-i are în subordine cu managementul financiar al publicaţiei şi găsirea de resurse pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime. În cei 8 ani de când colaborez la Jurnalul Sighişoara Reporter am încercat din răsputeri să mă feresc de activităţi care n-au legătură cu partea editorială penru că nu am calităţile necesare pentru aşa ceva, dar recunosc că nici nu mă simt confortabil în altă postură decât cea de simplu redactor. Iar dacă s-a întâmplat uneori să fiu implicat şi alte activităţi decât cele editoriale (păstrarea legăturii cu unii clienţi ai publicaţiei, emiterea şi încasarea de facturi sau alte activităţi administrative) este pentru că am fost forţat de împrejurări, adică n-avea cine altcineva să le facă.

În ce priveşte actuala situaţie economică a publicaţiei care, din câte am înţeles, nu e dintre cele mai bune, responsabilitatea este împărţită. Din datele pe care le am, cea mai bună situaţie, cel puţin din punct de vedere editorial şi, imlicit al vânzărilor către cititori, a fost în 2006 şi începutul lui 2007. În acea perioadă ne-am străduit din răsputeri să oferim cititorilor ceea ce-şi doreau fără a încălca deontologia profesională. În calitate de simplu redactor la acea vreme reuşeam să scriu de unul singur şi 2/3 din ziar. Însă din nefericire răsplata pentru acest efort nu se regăsea şi pe statul de plată, ca să mă exprim astfel. Prin urmare, neexistând o motivare corespunzătoare, în mod inconştient şi treptat mi-am redus volumul de muncă până la valoarea pe care consideram eu că o are retribuţia lunară cu care eram remunerat şi care din 2006 a rămas neschimbată. Aces lucru m-a forţat să-mi caut şi alte surse de venit, inclusiv în afara ţării, ceea ce a afectat continuitatea colaborării mele cu JSR şi întreruperea contactului cu sursele de informaţii. Acest deficit al volumului de muncă n-a fost acoperit în mod corespunzător, iar ziarul şi-a pierdut din aplomb şi din credibilitate şi, implicit, din cititori.

Sunt conşient de faptul că nici un ziar nu se poate susţine numai din vânzări şi că are nevoie de publicitate. Prin urmare am încercat atât cât ne-am priceput să căutăm şi surse de finanţare pentru susţinerea activităţilor publicaţiei, deşi acest lucru nu era precizat în mod explicit în contactul pe care l-am semnat cu firma care editează publicaţia. (Dacă o astfel de clauză ar fi fost specificată, aş fi refuzat să semnez contractul). Însă, aşa cum se vede, nu ne-am priceput suficient. Pe de altă parte, aşa cum am arătat mai sus, consider că de această activitate ar fi trebuit să se ocupe administraţia firmei care editează publicaţia, pentru că de aceea se cheamă administraţie. Dar nu sunt eu cel mai în măsură să fac aprecieri pozitive sau negative referitoare la activitatea administraţiei unei firme pentru că, repet, nu mă pricep.

Din câte am înţeles, în discuţia pe care aţi purtat-o cu dl. Florin Chiorean s-a pus şi problema obţinerii de către JSR a unei autonomii lărgite din punct de vedere financiar, respectiv auto-administrarea. Ar fi o măsură bună din punctul meu de vedere, însă tardivă din păcate. În actuala situaţie în care se află publicaţia ar fi nevoie de un manager calificat care să-l poată repune pe picioare şi care să se ocupe exclusiv de acest lucru. Pentru mine cel puţin, acest lucru este o „pălărie” mult prea mare şi n-am dorit şi nu doresc să fiu în nici un fel implicat în managementul ziarului.

Prin urmare o eventuală reluare a colaborării mele cu săptămânalul Jurnalul Sighişoara Reporter va fi posibilă doar în următoarele condiţii:

–          Renunţarea mea la funcţia de redactor-şef al săptămânalului Jurnalul Sighişoara Reporter

–          Îndeplinirea exclusiv a atribuţiilor de simplu redactor (culegere de informaţii, redactarea de articole pe baza acestor informaţii, culegerea de texte – mica publicitate, program tv etc. –, editarea de texte – adaptarea lor pentru presa scrisă, corectură)

–          Neimplicarea mea în nici un fel de activitate legată de administrarea, managementul sau marketingul publicaţiei

–          Plata la timp a retribuţiei pentru activităţile prestate în baza unui contract negociat de comun acord, fie cu retribuţie fixă, fie cu plată raportată la volumul de muncă depus.

Am înţeles că la sfârşitul acestei săptămâni va avea loc o nouă întrevedere între dumneavoastră şi Florin Chiorean şi eventual eu. Însă dacă vreuna dintre condiţiile pe care le-am expus mai sus este inacceptabilă sau nu poate fi îndeplinită, prezenţa mea la aceste discuţii va fi inutilă.

 

Cu stimă,

Adrian Diţă

Reclame

Posted in Diţă Contra-editorial | Leave a Comment »

Amintiri din tinereţile mele

Posted by ditzacontra pe 15 iunie 2009

Iată mai jos un articol pe care l-am scris în Jurnalul Sighişoara Reporter în 2003 când săptămânalul a ajuns la cel de-al 300-lea număr. Ciudat cum aceleaşi sentimente le am şi acum, când JSR împlineşte 600 de numere, dar din cu totul alte motive. Asupra cărora o să revin cât de curând. Până una-alta luaţi d-aci:

300

Pe la începutul acestui an ne bucuram tare mult că ziarul nostru a împlinit 5 ani de existenţă şi eram foarte optimişti în legătură cu viitorul acestui ziar. Atunci eu mă făleam că, vezi Doamne, sunt răsfăţatul şi alintatul redacţiei pentru că sunt cel mai tânăr… Iată că astăzi avem un nou motiv de sărbătoare. Sau ar trebui să avem… Astăzi a apărut Jurnalul Sighişoara Reporter cu numărul 300. Şi în loc să fiu fericit sunt mai de grabă îngrijorat. De ce? Acum vreo 150 de numere când am călcat prima oară în redacţia ziarului am găsit o echipă destul de numeroasă, entuziastă, voluntară, eterogenă, adică am găsit exact mediul de lucru pe care-l căutam. Odată cu trecerea timpului entuziasmul şi voinţa au rămas dar au început să ne plece unul câte unul oamenii, unii în ţări străine, alţii au plecat pur şi simplu din diverse motive care ţineau de principiile lor, iar pe alţii, de ce să nu recunoaştem, i-am exclus chiar noi pentru că am considerat că nu corespundeau spiritului echipei. Aşa că ne-am trezit acum, la număr aniversar, că practic ziarul este făcut de o echipă de 6 oameni dintre care doar 2 lucrează cu „normă întreagă”, restul fiind doar colaboratori. Asta ce înseamnă? Asta înseamnă, şi acum vorbesc doar în numele meu, că dacă vreau sau am chef, îmi fac treaba, dacă nu, nu. Cine ce poa’ să-mi facă? Şi în ultimul timp sunt tot mai des tentat să fac treaba asta. Nu ştiu ce mi se-ntâmplă. Sunt cuprins de o lene (unii îi spun, nu ştiu de ce, anxietate), de o lehamite, mă simt îmbătrânit (la 27 de ani), nu mai cred în ceea ce fac, nu mai ştiu care este scopul a ceea ce fac (criză de personalitate?), de aceea în ultimul timp scriu tot mai prost, informările mele de pe teren sunt tot mai superficiale… Astfel de perioade am mai avut eu şi înainte, dar treceam repede peste ele… Vă întrebaţi probabil acum ce legătură au aceste stări ale mele, care ar trebui să mă privească numai pe mine (şi eventual pe psihiatrul meu, dacă aş fi avut unul), cu soarta ziarului în care scriu (din când în când în ultima vreme). Păi ideea e că, iată, nu-i de-ajuns că suntem puţini, mă mai apucă şi pe mine crizele de personalitate în cel mai nepotrivit moment… Nu vreau să zic că, vai de mine, ce se face ziarul fără mine sau că mă cred om de bază prin redacţie. E vorba de faptul că nu vreau să-mi dezamăgesc colegii şi prietenii din redacţie care m-au primit necondiţionat în mijlocul lor şi eu încă nu am reuşit să le mulţumesc îndeajuns. Mă uit, de pildă, la dl. Mircea Purenciu, mai vârstnicul meu coleg, şi mă minunez de vitalitatea pe care o are, de sufletul pe care-l pune în realizarea fiecărui număr al ziarului, de felul în care uneori ne mobilizează… Îmi aduce aminte de mine când eram tânăr şi când scriam de plăcere şi când eram tot o zdroabă să-mi fac treaba cât mai bine, să-mi fac chiar o meserie din scris. Acum nu sunt în stare de aşa ceva. Am ajuns să scriu mai mult numai pentru că într-o anumită perioadă de timp am nevoie de ceva mai mulţi bani (Apropo, o să fiu plătit pentru materialul ăsta? Că mi-a luat vreo 2 ceasuri să-l scriu…).

Şi, spuneam mai sus că nu vreau să-mi dezamăgesc colegii, uite că totuşi o voi face. Nea Mircea, dumneata eşti primul pe care-l voi dezamăgi. N-am scris despre vernisajul de marţea trecută, deşi am avut timp destul să-mi fac materialul… Nu mă întrebaţi de ce, că nu ştiu. Desigur, mai dezamăgiţi vor fi domnii de la Colegiul Arte Plastice din Sighişoara. Şi vor fi supăraţi pe prestaţia ziarului, nu pe mine, pentru că nu cred că-i interesează prea mult că reporterul care a fost la vernisaj suferă de crize de personalitate. Aşa că ,iată, dintr-un foc am reuşit să dezamăgesc o grămadă de oameni. O adevărată realizare!…

Dar ar trebui să fim fericiţi pentru că, uite, am împlinit 300 de numere şi vor mai fi şi altele, mult mai multe… Cu sau fără crizele mele, ziarul, ca şi viaţa, merge înainte. Pa şi să ne revedem cu bine în numărul 301!

Adrian Diţă

Posted in Diţă Contra-editorial | Leave a Comment »