Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for iulie 2009

Sex on the Beach*

Posted by ditzacontra pe 19 iulie 2009

Nu sunt sigur că e cea mai nimerită idee să vă propun să faceţi “Sex on the Beach” la această rubrică, dar trebuie în continuare să ţinem pasul cu cele două, hai trei, crize majore cu care se confruntă omenirea în zilele noastre: criza financiară, încălzirea globală şi explozia demografică. Săptămâna asta ne vom concentra asupra încălzirii globale şi exploziei demografice prin prepararea cocktail-ului ce se cheamă “Sex on the Beach” pentru că acest cocktail se consumă într-o atmosferă fierbinte şi poate fi preludiul sau postludiul (dacă există aşa ceva) actului intim care duce de multe ori la popularea exagerată a planetei după îndemnul biblic: “creşteţi şi proliferaţi şi stăpâniţi pământul”. Pentru un “Sex on the Beach” trebuie înainte de toate să aveţi peste 18 ani… Adică trebuia, că acum văd că se poartă şi la vârste mai fragede. Apoi mai trebuie 30 ml. de gin, 20 ml. de votcă, 20 ml. de Peacher Mignon (habar n-am ce-i asta, dar presupun că e vorba de un soi de rachiu sau şnaps de piersici), 20 ml. de suc de lime (tot un soi de lămâi, dar micuţe şi verzi), 20 ml. suc de lămâie (normală) şi la urmă suc de piersici sau cireşe. Toate aceste ingrediente se amestecă într-un shaker cu gheaţă pisată, se toarnă în pahar şi apoi se adaugă sucul de cireşe sau piersici. Se serveşte, aşa cum spuneam, numai într-o atmosferă fierbinte, de care e clar că nu ducem lipsă… Ca să vă bucuraţi de acest cocktail nu-i musai să fiţi pe o plajă de la mare (beach (engl.)=plajă), se poate şi pe malul Târnavei dacă mai aveţi loc de balastiere, de vegetaţia care a crescut din abundenţă p-acolo sau de vitele care pasc pe plajele însorite din Sighişoara. Însă în acest caz numele cocktail-ului, ca şi reţeta lui trebuie puţin adaptată realităţilor locului. Astfel că “Sex on the Beach” ar trebui să se numească “F…tai pe malu’ Târnavei” şi să conţină în loc de gin rachiu alb, în loc de vodcă nişte “Săniuţa”, în loc de Peache Mignon pălincă de piersici distilată în casă, iar în loc de suc de lime şi lămâi nişte hellas îndoit cu apă. Gheaţa pisată o puteţi răzui de pe pereţii congelatorului care oricum şade gol de când au început să salte preţurile la alimente, iar în loc de suc natural de piersici sau cireşe puteţi folosi prafuri de-alea concentrate la plic pe care le “deconcentraţi” cu apă de la robinet.
Fireşte, mai e o variantă pentru “Sex on the Beach” care se cheamă “Sex with a Bitch”, este cocktail-ul preferat al politicianului român şi se prepară din 50 de ani de comunism, la care se adăugă 20 de ani de consumism (democraţie sălbatică Made in Romania), câteva catralioane de tone de prostie, tupeu, indolenţă, iresponsabilitate, “miserupism”, hoţie etc., totul asezonat cu varză… multă varză. Gheaţa se obţine din resurse naturale, adică din reţeaua hidrografică a ţării care a îngheţat în urma promisiunilor din campania electorală care a trecut şi cea care urmează. Apropo, ştiaţi că: cel mai mare fluviu din România nu este Dunărea, aşa cum am învăţat la şcoală, ci Apa Sâmbetei pe care se scurg miliarde şi miliarde de metri cubi de lichidităţi (lei, euro, dolari etc), deci are cel mai mare debit din ţară, izvoreşte din capu’ ăla prost al gospodarilor pe care i-am pus să ne reprezinte prin instituţiile statului şi este alimentat de fiecare dintre noi, fraierii plătitori de impozite şi taxe. Acest fluviu nu îngheaţă niciodată, oricât ar promite politicienii prin campanie, şi încă nici un deştept din ţara asta nu a reuşit să facă un baraj pe cursul acestui fluviu ale cărui guri de vărsare sunt buzunarele fără fund ale “băieţilor deştepţi”…

BăutUra otrăvită

*Această „reţetă” e veche, de anul trecut de după campania electorală pentru alegerile locale, dar e încă actuală, nu?

Reclame

Posted in După mine, potolu'! | Leave a Comment »

Republica Bananieră România (RBR)

Posted by ditzacontra pe 19 iulie 2009

Spunea cineva ca clima din România a devenit asemănătoare cu cea din Florida (SUA) şi că tinde să devină tropicală în contextul încălzirii globale. Deci iată că progresăm: dacă până acuma România era o republică bananieră doar din punct de vedere politic, al civilizaţiei şi al multora dintre conaţionalii noştri care par că abia acum s-au scoborât din copaci şi au început să umble în 2 picioare, iată că încălzirea globală ne dă un brânci de ajutor şi ne introduce în rândul ţărilor bananiere şi din punct de vedere climateric. Tot ce ne mai rămâne apoi de făcut este să ne apucăm de cultivat banane…

BanAna are mere

*Aceasta nu e o „răutăcizmă” gratuită, orice asemanare cu realitatea fiind deloc întâmplătoare şi îndelung testată pe propria piele.

Posted in Răutăcisme | Leave a Comment »

Patru lăbuţe… triste

Posted by ditzacontra pe 14 iulie 2009

Există o organizaţie care se cheamă Vier Pfoten care se ocupă de protecţia animalelor şi de sterilizarea câinilor fără stăpân şi care recent a operat, la propriu, şi prin Sighişoara. Numele organizaţiei s-ar traduce în româneşte „Patru labe” (sau lăbuţe). Tradus astfel, mi se pare o denumire destul de improprie pentru o oganizaţie care se ocupă cu… castrări. Ori după o astfel de operaţie se pare că e destul de greu să mai comiţi şi o singură… lucrare manuală, necum patru la rând. 

RăutăCizma de cauciuc

*”Răutăcismele” sunt miştouri, de cele mai multe ori gratuite, pentru că românul s-a născut şi miştocar, nu numai poet.

Posted in Răutăcisme | Leave a Comment »

Supă de ciuperci cu lapte

Posted by ditzacontra pe 11 iulie 2009

După ce data trecută am văzut ce ţeapă au luat spaniolii cu cartofii amerindienilor şi cum şi-au luat-o apoi amerindienii de la europeni, fără nici o legătură însă cu cartofii lor, săptămâna asta vom rămâne în zona „neînţelegerilor” culinare şi a consecinţelor acestora în istoria omenirii. Zona geografică este aproximativ aceeaşi: continentul american, dar (mult) mai la nord şi cu vreo 500 de ani mai devreme de „amerizarea” lui Columb. În zilele noastre nu mai există nici o îndoială că primii europeni care au pus piciorul pe continentul nord-american au fost vikingii. Misterul, încă nedezlegat, este de ce nu au rămas şi n-au colonizat continentul aşa cum au reuşit o juma’ de mileniu mai târziu spaniolii. O legendă spune că de vină ar fi fost laptele… Este exact genul de neînţelegere care 500 de ani mai târziu a dus la masacrarea câtorva sate de amerindieni de către spaniolii otrăviţi de fructele cartofului. Ce s-a întâmplat? Ajunşi pe continentul nord-american vikingii, altfel oameni puşi pe jaf şi omor, s-au împrietenit relativ repede cu băştinaşii de pe-acolo. Probabil pentu că ăştia i-au primit cu inima deschisă şi au împărţit cu noii veniţi tot ce aveau fără să trebuiască să fie ameninţaţi cu sabia. Şi uite-aşa vreme de câţiva ani vikingii, care deja şi-au întemeiat mici colonii, şi băştinaşii s-au înţeles bine şi au început să facă şi negoţ, mai ales cu alimente şi piei de animale. Vikingii au adus cu ei de prin Danemarca şi vreo câteva vaci şi au avut proasta inspiraţie să le vândă băstinaşilor lapte de vacă convingându-i că e un aliment sănătos, fără e-uri şi colesterol, dar cu suficientă grăsime pentru a ţine de foame în acele regiuni semi-arctice. Băştinaşii au primit bucuroşi şi le-au dat la schimb carne de ren şi grăsime de focă şi au plecat fericiţi către satul lor. După câteva zile însă vikingii văd că dinspre satul băştinaşilor vine o gloată gălăgioasă, furioasă şi înarmată. Nu s-au gândit nici o clipă că ei ar putea fi cauza furiei şi au fost luaţi prin surprindere când pieile roşii i-au luat la omor pe vikingi, le-au dat foc satului iar supravieţuitorii abia au avut vreme să se suie în corăbii şi s-o taie înapoi spre Scandinavia. Ce-i apucase pe băştinaşi? Păi se zice că ăştia aveau intoleranţă la lactoză pentru că în afară de laptele ce l-au supt de la sânul mamei, alt lapte n-au mai băut în viaţa lor. Aşa că mulţi dintre băştinaşi au decedat în urma toxiinfecţiei alimentare produsă de lactoză lucru care a provocat furia celor care n-au apucat să bea lapte. Vikingii n-au avut de unde să ştie acest detaliu şi uite-aşa s-au pierdut 500 de ani de colonizare şi „civilizare” a continentului american. Desigur, vikingii se puteau întoarce pe continentul nord-american într-o misiune de pedepsire a băştinaşilor, însă tocmai atunci Scandinavia a fost lovită de o perioadă de criză care a secătuit bugetul pentru expediţii de jaf şi omor, astfel că acestea au trebuit reduse la minim şi doar în zonele învecinate… Chestia asta am scos-o de la mine ca să-i dau puţină actualitate…

Revenind în zilele noastre, iată în cele ce urmează o combinaţie între 2 posibile confuzii gastronomice cu consecinţe nasoale pentru cei cu intoleranţă la lactoză care nu cunosc foarte bine soiurile de ciuperci comestibile: este vorba de supă de ciuperci cu lapte. Pentru a se evita totuşi situaţiile neplăcute procuraţi-vă cele 500 de grame de ciuperci de care aveţi nevoie pentru această supă, din surse controlate şi controlabile. Mai aveţi nevoie de o juma’ de litru de lapte, o litră de apă, o ceapă, un morcov, o rădăcină de pătrunjel, 2 linguriţe de unt, o linguriţă de făină, mărar tocat şi sare. Ceapa, morcovul şi pătrunjelul se dau prin răzătoarea de zarzavat şi se fierb în apă până se înmoaie bine, după care se strecoară. În zeama de zarzavat se adaugă ciupercile după ce în prealabil sunt curăţate, spălate, tăiate felii mici şi înăbuşite în puţin unt. Se lasă să fiarbă circa 20-25 minute, se sărează şi dup-aia se adaugă făina amestecată cu puţin lapte şi se lasă să mai dea 2-3 clocote. Apoi se adaugă restul de lapte, mărarul tocat, lăsând să mai fiarbă puţin. Serviţi fierbinte cu pită prăjită şi telefonul mobil la îndemână pregătiţi să apelaţi numărul unic 112 la cel mai mic semn de intoleranţă la lactoză… sau la ciuperci necorespunzătoare din punct de vedere al compoziţiei chimice…

lApte de muncă

Posted in După mine, potolu'! | Leave a Comment »

Michael Jackson, mântuitorul economiei mondiale?

Posted by ditzacontra pe 7 iulie 2009

Iată ce zice acest articol din publicaţia online Daily Bussiness. Deci, cum ar veni, moartea lui Michael Jackson scoate din rahatul financiar în care a început să se scufunde municipiul Los Angeles dar şi statul California, a opta putere economică a lumii dacă este luată separat de Statele Unite. Şi dacă California şi SUA sunt salvate de moartea „Regelui Pop”, asta înseamnă că mai devreme sau mai târziu şi economia mondială va avea de câştigat de pe urma nefericitului deces. Dacă se adevereşte că moartea lui Michael Jackson va salva economia mondială, atunci probabil că în 2010 ar trebui să devină laureat post-morten  al Premiului Nobel pentru economie. Iar  peste câteva zeci de ani, când religiile tradiţionale vor fi înlocuite de religia banului (apropo de ameninţarea biblică potrivit căreia „vremurile sunt aproape”), Michael Jackson va fi sanctificat ca mântuitor al economiei prin sacrifciul suprem, înviind a 3-a lună după turnee, dar numai la televizor sau în hologramele din concertele în memoria lui, după ce în timpul vieţii a fost crucificat de presă pe motiv că i-ar fi plăcut cam mult să se joace cu copii de mama şi de-a tata sau, după caz, de-a tata şi de-a tata. (Sper că n-am comis vreo blasfemie…) 

Oare la noi cine ar trebui să moară ca să salveze economia românească, aceasta care e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire?… Eu zic că vreo câteva duzini de bandiţi din ăia mari ar fi suficient.

mORTUL POPii

Posted in Reclame şi reclamaţii | Leave a Comment »

Fericirea de a nu fi dator la bancă…

Posted by ditzacontra pe 5 iulie 2009

Am întâlnit şi români care nu-s datori la bănci… Puţini, ce-i drept, dar există. Iar eu mă număr printre indivizii acestei specii rare. Şi fericite, aş putea zice. În sensul că trăiesc doar din venit, care nu e (deloc) mare, dar măcar nu mai e grevat de rate la vreo bancă. Şi, ca unul care-s păţit, aşa vă povăţuiesc pe voi, ooo!, cei ce nu aveţi credite la bancă, sau aveţi dar vă bate gândul să mai luaţi: Feriţi-vă de bănci chiar şi atunci când vă fac cadou dobânzi mici la credite! Că de oricâte ori aţi citi şi răsciti contractul de creditare, când o să vă fie lumea mai neagră, atunci o să vă încalţe şi banca dându-vă bobârnacul necesar pentru a vă prăvăli în abisul falimentului. De asemenea, feriţi-vă de „Prima casă” aşa cum ar trebui să se ferească un popă miop de ochiul dracului, pentru că, adevăr vă zic vouă,  „Prima casă” poate însemna şi „A mia ţeapă”. Deci luaţi aminte înainte de a trece pragul unei bănci, pentru că dup-aia s-ar putea să nu mai existe cale de întoarcere sau să constataţi că pragul băncii pe care aţi reuşit să-l treceţi la intrare să nu-l mai puteţi trece la ieşire! Adică să nu mai puteţi ieşi din datorii… Şi mi-a povestit cineva una dintre „variantele” prin care să nu mai scapi în veci de un credit, deşi tu îţi dai toată silinţa.

Aflându-se la sucursala unei bănci din Sighişoara pentru a-şi plăti nişte facturi, un amicul de-al meu a asistat involuntar la o discuţie între şefa sucursalei şi o clientă venită să-şi plătească rata la ipotecă. Din câte a dedus din discuţie, femeia „a ratat” plata unei rate pe luna precedentă şi a venit cu aceeaşi sumă pe care o avea de plătit luna precedentă pentru a se scăpa de acea rată, urmând ca peste câteva zile să vină să plătească şi rata pe luna în curs. Însă şefa sucursalei îi explica femeii, care nu părea să priceapă, că suma cu care a venit ea abia acoperea dobânda şi penalizările pentru neplata ratei la timp şi chiar dacă plătea atunci acea sumă tot mai trebuia să plătească 2 rate pentru a ajunge „la zi”… Şi nu a întârziat decât o singură lună… Darămite când întârzii fo 3 luni…

eRată la ipotecă

Posted in Reclame şi reclamaţii | Leave a Comment »

Cartofi franţuzeşti

Posted by ditzacontra pe 3 iulie 2009

Ştiţi povestea cartofului? Mă refer la cum a fost descoperit şi cât le-au trebuit europenilor să-şi dea seama că e comestibil. Nici eu n-o ştiu prea bine dar la lecţia de istorie din clasa a VII-a tovarăşa profesoară ne-a spus o poveste interesantă despre aceste lucruri, însă nu ştiu dacă e chiar pe bune pentru că pe alocuri e cam stupidă. Se zice că după ce Columb şi oamenii lui au ajuns în ceea ce credeau ei că sunt Indiile Occidentale, băştinaşii le-au oferit printre altele şi seminţe de cartofi şi know-how-ul cultivării lor convingându-i pe europeni că îi vor scoate din criza alimentară cu care se confruntaseră în lunile de zile de călătorie pe Atlantic. Ăştia au acceptat bucuroşi deşi ei veniseră acolo mai mult pentru aur. Dar, mă rog, erau bune şi ceva alimente. Zis şi făcut: s-au apucat spaniolii să cultive seminţele alea, au crescut plantele, au înflorit frumos, că pe-atunci nu era poluare, şi au făcut şi fructe mici şi verzi. Ei bine, se pare că indienii ăia au uitat să le spună spaniolilor că de fapt ceea ce e bun de la cartof se află în pământ. Drept pentru care ameţiţii ăştia de europeni s-au apucat să culeagă fructele alea verzi de pe vrej. Acuma noi ştim de la lecţia de botanică faptul că fructele cartofului sunt otrăvitoare. Dar ăia se pare că au lipsit de la şcoală în general şi de la lecţia de botanică în special, aşa că au început să moară pe capete când le-au consumat ca nehaliţii. Supăraţi pe indieni pentru neobrăzarea de a-i fi otrăvit cu planta aia vrăjitorească, spaniolii supravieţuitori s-au dus şi i-au măcelărit pe amărâţii ăia de băştinaşi iar la câmpul cultivat cu cartofi i-au dat foc. După câteva zile s-au apucat spaniolii să cureţe imaşul de resturi pentru a-l cultiva cu ceva mai puţin otrăvitor, cum ar fi tutunul, cânepa indiană, macul sau coca. Şi săpând ei aşa, au dat peste tuberculii de cartofi copţi de la incendiul de vegetaţie. Aşa s-au lămurit ei că de fapt trebuiau să scurme pământul pentru a recolta cel mai popular aliment din zilele noastre, dacă e să ne luăm după numărul imens de reţete culinare în care e folosit. Credeţi că s-au dus apoi să le ceară scuze indienilor pentru că i-au măcelărit degeaba? Ei, aş! Istoria ne spune altceva…

Se ştie, de asemenea, că cea mai populară reţetă cu cartofi e cartofii prăjiţi în ulei, cărora americanii le zic french fries, probabil pentru că au fost inventaţi de francezi. Întrucât toată lumea ştie în principiu cum se prepară cartofii prăjiţi, o să ne aplecăm în cele ce urmează asupra unei alte reţete franţuzeşti cu cartofi. E vorba de… cartofi franţuzeşti. Aşa-i spune reţetei. Pentru cartofii franţuzeşti puteţi folosi 6 cartofi româneşti, 7 ouă italieneşti, şuncă presată de Praga (Cehia) tăiată fideluţă, un sfert de kil de smântână bavareză (Germania), 3 linguri de caşcaval şvaiţer ras (Elveţia) şi o ceaşcă de brânză telemea Feta (Grecia) sfărâmată. Observaţi că pe criza asta a cam trebuit să dăm iama prin bucătăriile şi frigiderele altor neamuri pentru a face rost de ingredientele necesare reţetei de cartofi franţuzeşti, neamuri ale căror guverne par mai competente în a gestiona criza…

Dar să vedem cum se prepară cartofii franţuzeşti: fierbeţi cartofii întregi şi 5 din cele 7 ouă. Îi lăsaţi apoi să se răcească oleacă, îi curăţaţi şi tăiaţi cartofii şi ouăle felii. Între timp încingeţi cuptorul la 180 de grade C iar într-un vas termorezistent uns cu unt asezaţi un rând de cartofi pe care presăraţi puţină sare, apoi un rând felii de ouă fierte, din nou puţină sare şi pe urmă sunca presată tăiată fideluţă. Într-un castron amestecaţi smântâna cu telemeaua şi cele 2 ouă nefierte rămase. Turnaţi jumătate din amestec peste şuncă, apoi adaugaţi restul de cartofi şi, deasupra, cealaltă jumătate a amestecului. Acoperiţi şi daţi la cuptor pentru circa o juma’ de oră, dup-aia presăraţi caşcavalul ras şi mai daţi o dată la cuptor, de data asta fără capac, pentru încă 10 minute. Cartofii franţuzeşti pot fi serviţi ca fel de mâncare la cină sau ca garnitură la o autentică friptură de lobodă românească. Bon apetit!

Bucătăria pentru hoţi

Posted in După mine, potolu'! | Leave a Comment »