Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Sarmale haiduceşti

Posted by ditzacontra pe 27 octombrie 2009

Eu, unul, nu sunt un fan al haiducilor. Din punctul meu de vedere haiducii nu erau altceva decât nişte bandiţi la drumul mare, câteodată ucigaşi cu sânge rece. Ei jefuiau fără discriminare, indiferent că era vorba de boieri, negustori sau trecători prin zonele controlate de ei. Faptul că furau de la bogaţi ca să dea la săraci e o legendă fără acoperire. Desigur, o parte din pradă o mai împărţea populaţiei, dar acesta nu era un act de binefacere dezinteresat, ci voiau doar să-şi asigure sprijinul locuitorilor în caz că erau vânaţi de poteră. Nu aveau convingeri politice de genul „libertate, egalitate, fraternitate”, nu duceau un război de gherilă contra statului asupritor şi nici nu luptau pentru emanciparea păturilor defavorizate ale societăţii. Victimele lor erau toţi cei care aveau ceva ce putea fi furat sau eventual boierii de pe domeniile cărora fugiseră (în cazul că erau foşti iobagi). În vremuri de criză, dar nu numai, haiducii nu ezitau să atace şi să jefuiască şi pe amărâţi, mai ales că aceştia erau o ţinţă uşoară întrucât nu circulau însoţiţi de gărzi. Sunt relatate cazuri în care, pentru a se evita atacurile bandelor de haiduci, atât boierii cât şi ţăranii plăteau ceea ce acum se numeşte „taxă de protecţie”, deci era o formă mai arhaică de extorcare sau „raketism”. Prin urmare importanţa pe care le-o dădea istoria haiducilor este nejustificată, aceştia nefiind cu nimic mai presus decât piraţii, de pildă.

Acum că am lămurit care-i treaba cu haiducii, hai să vedem dacă măcar mâncarea pe care şi-o preparau era ceva de capul ei. Păi era pentru că haiducii nu erau oamenii care să facă economie iar modul lor de a găti, mai din topor, asigura necesarul zilnic de calorii astfel încât să nu-i apuce slăbiciunea când trebuiau să dea în cap la vreun boier sau să siluaiscă fecioarele ţăranilor. Deci iată ce ingrediente foloseau haiducii pentru 10 porţii de sarmale, cam câţi oameni număra o bandă de haiduci mai răsărită: o juma’ de kil de carne de porc, o juma’ de kil de carne de vită, un sfert de kil de ceapă, un sfert de kil de untură de porc, un sfert de kil de slănină afumată, vreo 100 de grame de orez, o varză acră mai mare, un kil de roşii, un sfert de kil de smântână, 100 de grame de pastă de bulion, boia de ardei, sare, piper, cimbru şi mărar. Carnea de vită şi de porc era tocată pe un fund de lemn cu satârul pentru că vă daţi seama că haiducii nu aveau maşini de tocat. În plus folosirea satârului la tocarea cărnii putea fi considerată şi un fel de antrenament pentru confruntările ulterioare cu potera. Ceapa tocată se călea împreună cu boiaua de ardei şi apoi se amesteca cu carnea tocată laolaltă cu orezul spălat în apă rece de izvor, mărarul tocat mărunt, piperul pisat şi sarea. Se adăuga apoi slănina afumată tăiată în cuburi mici apoi amestecul astfel rezultat se învelea în foile de varză acră. Restul de varză se toca mărunt, o parte se aseza pe fundul unei oale de lut peste care se aranjau sarmalele care apoi se acopereau cu cealată parte de varză tocată peste care se turna bulionul şi se aranjau roşiile tăiate felii. Se puneau apoi la fiert vreo 2 ceasuri sau în funcţie de cât de puternic e focul de sub oala de lut. Se serveau cu mămăliguţă şi smântână deasupra şi cu câteva pocale de vin roşu, demisec. După un astfel de festin parcă le venea mai uşor haiducilor să împartă resturile cu amărâţii pe care pretindeau că-i apără…

MămăLiga Campionilor

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: