Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

10 ani de la debutul meu în… cum să-i spun?… presă

Posted by ditzacontra pe 2 iunie 2010

Ce-am mai îmbătrânit, dom’le! Zilele astea s-au făcut 10 ani de când am început să scriu la ziar. Mai precis la Jurnalul Sighişoara Reporter. Cum am ajuns aici? După ce prin aprilie 2000 am trimis un text şi am câştigat un concurs din Academia Caţavencu căruia îi spunea „Tineret, mânia ţării!” iar tema concursului din acea săptămână era „Bohemia salvează România”. M-am ales atunci cu 100 de dolari, iar cei de la JSR-ul din acea vreme, cititori ai Academiei Caţavencu, au remarcat textul şi m-au chemat să colaborez cu ei.

Invitaţia JSR de a colabora cu ei

Aşa a început povestea de iubire şi ură dintre mine şi presa scrisă. De atunci am scris o grămadă de texte, nu numai pentru JSR, dar şi pe alocuri pentru alte ziare locale (24 Ore Mureşene, Zi de Zi, Ziarul de Mureş) şi chiar naţionale (Cotidianul, România liberă, Academia Caţavencu, Hotnews), unele mai proaste, altele mai puţin proaste. Mă rog, cum m-am putut şi eu descurca având în vedere că n-am finalizate studiile de jurnalism.

Dar iată (în fotocopie – click pe foto pentru a-l putea citi) şi textul cu care am debutat la JSR în numărul 129 din 24 – 30 mai 2000. Observaţi că a fost ales ca editorial al săptămânii respective. Atunci mă simţeam mândru că iată, unul ca mine, cu muci la nas, de nici 25 de ani, care scriu primul text la ziar, sunt băgat direct la editorial. Dar acum cred că nu aveau ce altceva să bage 🙂 … Cu toate astea până la sfârşitul anului 2000 şi începutul lui 2001 cam eu am fost editorialistu’ de la JSR. Abia din 2001 am început să scriu mai serios şi alte materiale: ştiri, reportaje, interviuri, analize etc. Ce vremuri! Ce entuziast eram atunci! Dar şi ce inprudent, în sensul bun al cuvântului, dacă acesta poate avea şi un sens bun… Câtă energie aveam! Pentru că, aşa cum spuneam, în acelaşi timp am lucrat şi la Cesiro în 3 schimburi până în 2006…

Între timp „m-am hârşâit”, m-am lenevit, am devenit paranoic şi am ajuns să urăsc câteodată meseria asta. Dar îmi place să-mi aduc aminte de trecutele vremuri bune…

Cu toate astea nu pot decât să le muţumesc celor care atunci m-au adus alături de ei şi au crezut în mine: Simon Attila, Ioan F. Pascu, Doru Popoviciu, Mircea Petruşel, Alex Goţa, Alex Otvos, Felix Duma, Liviu şi Adriana Răchită, Uţu Munteanu, Mariana Gorczyca, Ina Marian, regretatul Paul Timiş… Cred că n-am uitat pe nimeni…

Reclame

3 răspunsuri to “10 ani de la debutul meu în… cum să-i spun?… presă”

  1. Adriana Rachita said

    Adi iti multumim, both of us. Cred ca anii aceia au fost anii de aur la JSR care s-au dus…. Adi si Liviu Rachita

  2. Morpheus said

    Ai uitat, dar nu-i important. Pentru cei pe care i-ai „uitat”… nu ai fost vreodata memorabil. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: