Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for iulie 2010

Greu la deal cu b(l)o(g)u’ mic…

Posted by ditzacontra pe 22 iulie 2010

După ce am mutat JSR-u’ la blog am neglijat tot mai mult propriul meu blog pentru a-i da ediţiei online a ziarului o moacă cât de cât mai aproape de secolul XXI. Efectul a fost că cel de-al doilea „copil” al meu, site-ul JSR-ului, s-a făcut mai mare, mai frumos şi mai vizitat decât primul şi mai vârstnicul meu „copil”, adică acest blog… Aşa că trebuie să iau măsuri pentru a echilibra un pic balanţa. Adică să am ceva mai multă activitate pe acest blog. Dar înainte de toate trebuie să fac nişte mici schimbări. De pildă, pentru că în ediţia online a JSR-ului postez toate „reţele culinare” noi, consider că n-are rost să le postez şi la categoria similară de pe acest blog. Aşa că aici voi posta „reţete expirate”, de acum 2-3 ani, ce au fost deja publicate în ediţia tipărită a JSR-ului. De asemenea, voi pune mult mai multe fotografii, pentru că, nu ştiu de ce (adică ştiu!), nu prea îmi mai vine să scriu… Am, aşa, o lene de a sta câte o juma’ de ceas în faţa unei fraze ca s-o tot bibilesc şi s-o aranjez ca să sune bine. Iar efectul se vede în cele mai recente articole din JSR sau post-uri de pe blog… O fi din cauză că nu sunt suficient motivat. Cel puţin în ce priveşte scrierea articolelor pentru JSR…

Păi cum să fiu motivat când de la ziar câştig uriaşa sumă de 300 (trei sute) lei pe lună leafă. Şi eu cred că muncesc totuşi ceva… Adică nu chiar ca în Germania, dar sunt zilnic la birou, merg pe teren la interviuri sau cules informaţii, lunea adun de la cutiile JSR-ului taloanele de mica publicitate, la birou le sortez, apoi le culeg chinuindu-mă să descifrez scrisul uneori imposibil al oamenilor, mai scriu articole după ce din 2008 n-am mai scris nimic serios pentru JSR, am făcut un site frumos pentru JSR pe care-l actualizez de câte ori este nevoie, fac fotografii cu propriul meu aparat foto, tot ce fac lucrez de pe laptop-ul meu cel nou (de un an de zile) la care deja uzura a început să-şi spună cuvântul, şi aşa mai departe… Şi pot face chiar mai mult, dar pentru 300 lei pe lună are vreun rost? Noroc că mi-au mai rămas ceva bani după „ieşeala” la muncă în Germania de azi iarnă, că altfel deja făceam foamea. Dar şi ăştia se gată mintenaş, aşa că mă gândesc tot mai mult să-mi iau un job serios: ceva window-cleaner, janitor sau ajutor de bucătar, că am auzit că ăştia câştigă mai bine decât un „ziarist” de la JSR. Sau, de ce nu, să mă întorc la Cesiro… În plus banii câştigaţi în Germania trebuiau să acopere costurile cu amenajarea căsuţei mele de la ţară, moştenită de la bunicu’ (o să pun într-o zi poze cu ce am reuşit să amenajez până acum pe-acolo), însă deja mai mult de jumătate din ei s-au dus pe „completarea” „lefii” de la JSR ca să nu mor, dracului, de foame sau de sete (berea, berea mă usucă la buzunare 🙂 ), iar cu restul abia dacă am reuşit să fac un sfert din ce mi-am propus pentru acest an. Acuma e clar că n-o să-mi mai ajungă banii să-mi trag instalaţia de apă în casă şi să mă pot muta cu totul acolo din iarna asta…

Dar cel mai nasol e când ies cu băieţii la o bere şi când se matolesc fac mişto de mine şi de salariul meu şi îmi zic că-s cel mai mare fraier din lume pentru că continui la JSR pentru 300 lei pe lună… Iar eu tac şi înghit şi încerc să schimb subiectul. Dar stau câteodată şi mă întreb dacă nu cumva au dreptate… Aşa-i că-s prost? Cum adică „mă întreb dacă nu cumva au dreptate”? Păi nu e evident? Îmi mai şi imaginez câte-o scenă de genul „prima întâlnire cu o fată” în care mă întreabă aia că care (cacofonie intenţionată) e venitul meu lunar. Şi eu ce să-i răspund? „Suficient de bun cât să-ţi plăteşti singură sucul şi şaorma aia pe care ai comandat-o fără să mă întrebi”? Aş fi penibil pe alocuri, cum îmi zice un prieten de-al meu când se îmbată…

Aoleu, dar ce fac eu aici? Doar nu mă plâng de propria mea prostie… după modelul „prostul nu e prost destul dacă nu e şi… calic”…

Numa’ bine!

Reclame

Posted in Însem(i)nări artificiale, Risaicăl bin | Etichetat: , , , , , , | 2 Comments »

Hamburg, orașul care m-a fermecat

Posted by ditzacontra pe 9 iulie 2010

Încep prin a-mi cere scuze că n-am mai postat nimic pe blogul ăsta de cam multișor, mai ales că am promis că revin cu amintiri și poze de la „ieșeala” la muncă în Germania de asta iarnă-primăvară. Însă am un motiv întemeiat: m-am ocupat de „nașterea” și „creșterea” noului site al Jurnalului Sighișoara Reporter pe care l-am mutat la blog, pentru că dincolo era cam înghesuit, prăfuit și nu existau posibilități de extindere și „renovare”…

Dar să revin la subiect. Am găsit un articol despre Hamburg care descrie mai bine decât aș fi putut-o face eu vreodată tot ce m-a fermecat la orașul ăsta, deși l-am vizitat doar pentru câteva ore anul acesta, chiar în duminica de Paști. Am profitat de ocazia că anul acesta când am fost la muncă în Germania am avut la dispoziție mașina unchiului meu iar Hamburgul e la doar vreo 30 de kilometri de Jork, comuna în care ne „desfășuram activitatea”. Așa că iată fotografiile pe care le-am făcut și care, zic eu, ilustrează foarte bine acest reportaj și pot confirma că tot ce s-a scris este pe bune. 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Ar merita să povestesc un mic episod al vizitei în Hamburg. Noi ne-am dus în oraș să căutăm de fapt locul unde se desfășura Hamburger Dom, cea mai mare sărbătoare, zic ei, din nordul Germaniei. Adica un soi de Oktober Fest care se desfășoară primăvara, timp de o lună, între 18 martie și 18 aprilie. Și căutam Hamburger Dom-ul știind că pe-acolo o să întâlnim mulți sighișoreni care muncesc la „gheșefturi” sau la „ringhișpiluri”. Problema era că nu știam ce adresă să introducem în navigator, așa că ne-am învârtit o vreo juma’ de oră prin Hamburg cu mașina fără să găsim destinația. Într-un final ne-am oprit la autogara și am întrebat un șofer de taxi turc încotro să o luăm. Turcul, foarte amabil de altfel, n-a putut să ne explice pe înțelesul nostru, dar a văzut că avem navigator și ne-a spus să introducem la adresă Reeperbahn Strasse, nr. 1 și o să găsim Hamburger Dom-ul. De ce am fost uimit de amabilitatea taximetristului turc? Pentru că, aflându-mă o dată în București cu treburi, am avut neinsirata idee să rog un taximetrist să îmi explice cum ajung la o anumită adresă. Fatal error! M-a ignorat complet. Am crezut că nu a auzit și am repetat întrebarea. Bădăranul și țopârlanul de taximetrist bucureștean s-a zborșit la mine: „Dacă vrei, te duc acolo! Dacă nu, lasă-mă în pace! Io nu-s punct de informații!…” Tot ce sper e că criza asta să-i fi băgat mințile în cap necioplitului și să-l fi învățat ce-i aia amabilitate…

Adrian Diță

Posted in Jurnal, M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , , | 3 Comments »