Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Amintiri „horror” de la alegerile locale din 2008

Posted by ditzacontra pe 19 august 2010

Răsfoind arhiva JSR-ului am dat peste nişte „Reclame şi reclamaţii” (fostă rubrică în ziar, la pagina 14 pe vremea când avea 20 de pagini din care 7 erau cu program TV inutil, şi o pagina de „magazin” în care băgam reţete culinare, bancuri şi „reclame şi reclamaţii”) publicate în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2008. Textele respective le-am scris la nervi, dar nu mai ţin minte exact ce „m-o inervat” la momentul respectiv. Tot ce mai ţin minte e că în acea perioadă m-am lămurit cum stă treaba cu „libertatea presei” şi cu „democraţia” şi cu alte termene de-astea golite de sens. Dar chiar şi aşa acum textele mi se par nişte generalizări cam exagerate şi pline de prejudecăţi, nu credeţi?

Primul text din numarul 553 al JSR (toate sunt fără titlu):

„„Alegeţi-vă cu grijă stăpânii!” ne îndemna un clip al unei campanii de responsabilizare socială şi politică a cetăţenilor difuzat de Antene până când CNA-ul l-a interzis. Îl ştiţi probabil: ăla, în stil „Matrix Involution”, cu roboţii care se adună în Piaţa Constituţiei, în faţa Mausoleului (monument funerar de mari dimensiuni) Parlamentului pentru a se închina robotului-stăpân, care probabil n-a fost ales cu grijă de către supuşi, la fel ca şi „stăpânii” anteriori ale căror portrete se văd pentru câteva momente în fundal: Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. Acuma nu ştiu dacă e bine că l-a interzis CNA-ul şi nici nu mă interesează de ce l-a interzis. Dar, după mine, clipul conţinea mesaje subliminale (subversive?) care m-au cam deranjat, iar „grija” pe care ne-o recomandă clipul nu are nici o acoperire în politica de pe la noi, şi, în mare măsură, nici în multe alte ţări cu, vorba aia, tradiţie democratică. În primul rând eu nu mă consider un robot. Desigur, asta nu înseamnă că nu sunt, doar că poate nu-mi dau eu seama. În al doilea rând, neconsiderându-mă robot, când merg la vot nu consider că-mi aleg un stăpân, ci un „delegat” care să mă reprezinte pe mine, să exercite în numele meu anumite atribuţii. Că până la urmă ajunge să devină stăpânul meu, asta e cu totul altă poveste. Şi în al treilea rând, întotdeauna mi-am ales „delegatul” cu grijă. Atâta cât am putut avea în condiţiile în care cei care vor să mă reprezinte sunt cam toţi o apă şi un pământ, unii mai mult ca alţii. Prin urmare nu aleg între bine şi rău, ci între rău sau mai rău. Desigur, ceea ce consider eu că-i bine (rău) pentru mine, pentru alţii poate fi (şi mai) rău. Aşa cum o afirmaţie pentru unii este un adevăr de netăgăduit iar pentru alţii o minciună sfruntată. E doar o chestiune de percepţie. Şi ca să dau un exemplu ce ţine mai mult de psiho-sociologie: am câteodată senzaţia că politicienii chiar cred cu toată fiinţa lor că tot ceea ce spun ei este absolut adevărat, iar tot ceea ce fac ei e nu numai legal (chiar dacă e o infracţiune ordinară), ci şi extrem de benefic pentru comunitate. De aceea, cred, sunt aşa de şocaţi când presa „cu adevărat liberă şi neprihănită” aruncă prima cu piatra şi îi face mincinoşi ordinari şi infractori notorii, sau când DNA-ul le bate la uşă cu organul de control asmuţit de adversarii lor politici care, la rândul lor, sunt convinşi că tot ceea ce spun şi fac ei este adevărat, legal şi benefic pentru comunitate. Dar despre realităţiile şi iluziile din presa (atât cea „liberă şi neprihănită”, cât şi cea „ne-liberă şi prostituată”) şi politica românească o să vorbim în altă pagină şi cu altă ocazie, pentru că ne-am cam depărtat de subiect, aici fiind vorba de clipul Antenelor interzis de CNA, în ciuda spumelor la gura (presei) ale lui Badea…

RoBotul pe labe

Mai jos clipul despre care vorbeam:

Al doilea text, din numărul 554 al JSR:

„Cine îşi închipuie că pe lumea asta există sau a existat vreodată presă liberă este de o naivitate vecină cu prostia. Sau, ca să nu-i deziluzionez de tot pe cei care mai cred în prostiile astea, există presă liberă aşa cum există politicieni cinstiţi. Ca să explic puţin de ce cred eu că nu există presă liberă plecăm de la asemănarea (stupidă, zic eu) presei cu un câine de pază… al democraţiei, cică. La cum arată presa românească comparaţia mi se pare jignitoare… pentru câini. Trebuie totuşi să recunoaştem că presa are multe din apucăturile câinilor. Chiar a câinilor de pază, însă în nici un caz ai democraţiei. În primul rând un câine de pază n-are cum să fie liber. Trebuie tot timpul să fie lângă stăpânul care-l hrăneşte şi să-i fie loial. Fiind un animal loial n-o să muşte tocmai mâna care-l hrăneşte. Şi cine hrăneşte presa? Democraţia? Haida de! Democraţia noastră e vai de capu’ ei, evacuată cu forţa din casa ei, Parlamentul, ruptă în fund, beteagă, malnutrită, slăbită mai rău ca ultimul cerşetor, abia reuşeşte să-şi mai târască ea însăşi zilele, darămite să mai ţină şi un câine care s-o păzească. Aşa că a părăsit-o demult că altfel murea, dracu’, de foame. Şi astfel, câinele de pază, fost al democraţiei, şi-a găsit stăpâni mai potenţi care îi oferă adăpost călduţ, îl hrăneşte, îl îngraşă ca să-l facă puternic, şi îl plimbă în lesă pe la chioşcurile de ziare sau prin canalele cu zoaie TV. Drept răsplată câinele îşi păzeşte noul stăpân cu preţul libertăţii de care se bucura în compania democraţiei, latră la adversarii stăpânului şi chiar şi la biata democraţie când aceasta bate timid la poarta grea de fier a stăpânilor zilei cerându-şi înapoi cu voce firavă drepturile. Când, din greşeală sau prostie, câinele îşi face treaba (treburile) cum trebuie, prin vreun ungher al adăpostului stăpânului, mintenaş e băgat cu botul în propriul rahat şi pleznit la fund cu ziarul facut sul ca să se înveţe minte ca altădată sa nu mai facă. E de acceptat o astfel de stare de lucruri? N-ar trebui să fie, dar iată că ani de zile „iubitorii de animale” (consumatorii de presă) au continuat să scarpine după urechi câinele şi să-l flateze numindu-l a patra putoare… putere în stat, să adune plini de frenezie rahatul împrăştiat de el şi să adulmece cu încântare locurile unde şi-a marcat teritoriul, chiar dacă totul puţea de la o poştă a comandă de la stăpân sau din contră, nu era nimic de mirosit. Prin urmare câinele s-a făcut un dulău mare, gras şi agresiv. În ce priveşte presa „cu adevărat liberă şi neprihănită”, dacă mai există aşa ceva, deşi am serioase dubii, aceasta e asemenea câinelui vagabond, aciuiat încă pe lângă democraţia beată şi neputincioasă, neluat în seamă decât de câţiva miloşi care-i mai aruncă firmituri şi îl mai scarpină pe spate încurajator privindu-l cu milă, în timp ce restul lumii îl priveşte cu rezervă sau chiar cu teamă pentru că nu poţi ştii ce-i trece prin cap jivinei şi s-ar putea să muşte pe oricine fără un motiv aparent, vânat de hingherii stăpânilor zilei pentru a-l „vaccina”, „deparazita”, „steriliza” să nu se înnmulţească, apoi, dacă e prins, dat spre adopţie unor stăpâni „responsabili”, iar dacă javra nu se potoleşte să fie euthanasiată.

Pare că ceea ce am scris mai sus nu are legătură cu denumirea rubricii. Însă eu zic că are pentru că eu unul m-am săturat să tot aud de măreaţa misiune a presei, de formare a unei opinii publice active şi responsabile, de misiunea jurnalistului de a informa corect şi obiectiv şi alte poveşti de-astea de legănat visele credulilor. Care opinie publică? Care misiune? Care jurnalişti? Totul este, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, o chestiune de percepţie asupra a ceea ce este „corect”, „obiectiv”, „adevăr”, „bine obştesc”, „responsabilitate”, „libertate”… Dar despre toate astea vom vorbi în numerele viitoare.

AdeVarul stins

Al treilea text din numărul 555 al JSR:

„Dacă te amesteci în lături trebuie să te aştepţi să te mănânce porcii. Nu mai ştiu dacă asta e vreo vorbă românească de duh sau vreo celebră lege de-a lui Murphy. Însă se potriveşte de minune cu ultima fază a campaniei electorale. La Sighişoara săptămâna trecută am avut o senzaţie de deja-vu când am aflat că prin oraş a fost împrăştiat un ziar „central” din care se scurgeau asemeni unor zoaie atacuri la persoană la adresa unuia dintre candidaţii la Primăria municipiului. O metodă josnică de a face campanie electorală probată cu rezultate „bune” şi în urmă cu patru ani la adresa aceluiaşi candidat. Iar pentru că acum patru ani a funcţionat de ce n-ar merge şi acum, nu? Însă cei care au comandat atacul sunt cam retardaţi dacă nu şi-au dat seama că lumea a mai evoluat de atunci, spre deosebire de ei, şi că puţini mai pun botul la astfel de gunoaie „electorale”. Mai ales când vin de la nişte oameni care n-au probitatea morală să se lege de viaţa personală a altora, asemeni lupului moralist… Astfel de atacuri demonstrează că autorii lor sunt fie disperaţi, fie de-a dreptul… înapoiaţi. Deci, revenind la vorba de la începutul „Reclamaţiilor”, dacă tot te-ai amestecat în lături şi tot ai ajuns să fii mâncat de porci, nu-ţi mai rămâne decât să speri că o să le cazi greu la stomac. Atât de greu încât să trebuiască să fie sacrificaţi…

Şi pentru că am pomenit de campania electorală de acum patru ani, mă întorc puţin în timp la o altă vorbă de duh pe care a spus-o atunci un cunoscut profesor şi literat sighişorean: „Campania electorală este perioada în care alegătorul se transformă în sfânt iar politicianul în porc pentru că acum politicienii se vor porcăi (nu pocăi) ca la uşa cortului de dragul (votului) şi în numele Sfântului Alegător.” Că bine ai zis, dom’ profesor, numai că, vezi dumneata, dacă pentru politician alegătorul e sfânt doar maxim două luni o dată la patru ani, pentru alegător politicianul e porc toată viaţa. Şi după ce primeşte binecuvântarea Sfântului Alegător, îl dă jos pe acesta din icoană şi-l face albie pentru porcimea sa, iar ţara o transformă într-o cocină.

CoCina cea de taină

Ultimul text se referă la atacuri la persoană apărute inclusiv în JSR (fără ştirea şi acordul meu) la adresa contra-candidatului PD de-atunci, Florian Coman, al actulului primar, Dorin Dăneşan (PSD), comandate, pare-se, de nişte „penelişti” sighişoreni. Am fost acuzat atunci că sunt un susţinător al lui Coman, ceea ce e fals. Aş fi avut aceeaşi reacţie indiferent asupra cărui candidat s-ar fi produs mârşavele atacuri la persoană din presa „centrală” dar şi din JSR. Iar de-atunci JSR-ul nu mai e ce a fost…

În altă odine de idei, când am scris textele de mai sus câștigam cam 750 lei net pe lună de la ziar și uite cât eram de nervos. Cum ar trebui să fiu acuma când câștig doar 300 de lei?.. 😀

Adrian Diţă

Reclame

Un răspuns to “Amintiri „horror” de la alegerile locale din 2008”

  1. […] Amintiri “horror” de la alegerile locale din 2008 Thu Aug 19, 2010 17:48 pm Răsfoind arhiva JSR-ului am dat peste nişte “Reclame şi reclamaţii” (fostă rubrică în ziar, la pagina 14 pe vremea când avea 20 de pagini din care 7 erau cu program TV inutil, şi o pagina de “magazin” în care băgam reţete culinare, bancuri şi “reclame şi reclamaţii”) publicate în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: