Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for Octombrie 2010

A picat moțiunea în Parlament? Asta înseamnă că nu mai moțăie ăia în plen?

Posted by ditzacontra pe 28 Octombrie 2010

Nuuu… Înseamnă doar că poporu’ poa’ să moțăie mai departe. Că vorba aia: ”Schimbarea domniei, bucuria prostimii.” Deci o picat moțiunea. Maaare brânză! Doar e ca în versurile celebrului imn al partidului de guvernământ: ”Moțiunea pică, reforma trece/Bolovanii rămân/E și grea, e și nasoală/Viața de român…”

Și o întrebare, fără legătură aparentă cu situația de față: Când ți se ia niște bani sub formă de taxe și impozite fără să primești nimic în schimb, se poate încadra această faptă la infracțiunea de furt calificat? Sau chiar la tâlhărie? Întreb și eu, nu dau cu paru’… Deși câteodată îmi surâde ideea…

Zodia săRacului

Reclame

Posted in Răutăcisme | Etichetat: , , | 1 Comment »

Culorile toamnei (III) – Toamna la Feleag

Posted by ditzacontra pe 26 Octombrie 2010

Era musai-musai să prind culorile toamnei şi la Feleag…

Fotografii „comise” în 21 octombrie 2010 în Feleag. Se pare că am fost destul de harnic joia trecută de am făcut poze şi în Sighişoara şi în Feleag… Unde am şi rămas până luni dimineaţă pentru că sâmbătă am avut claca cu „boeţii” mei la crăpat lemne şi sărutat blonde… Adică berile erau blonde… A fost un chef pe cinste, ca de obicei. Evident că n-am reuşit să terminăm de crăpat maldăru’ de lemne că ne era gândul tot la blondele alea, dar ăsta nu e neapărat un lucru rău pentru că mai trebuie „organizată” o clacă…

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , | 3 Comments »

Culorile toamnei (II) – Toamna prin Sighişoara

Posted by ditzacontra pe 26 Octombrie 2010

Natura într-o infimă parte din măreaţa sa spledoare (ne-cuprinsă de prea-puţin priceputul ochi al „fotografului”), asemeni unei femei frumoase ce se dezbracă încet pentru a se aşterne la un lung şi odihnitor somn legănat de vise albe…

Fotografii „comise” în 21 octombrie 2010.

Foto: Adrian Diţă

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , , | 2 Comments »

Culorile toamnei (I) – Toamna pe strada Plopilor

Posted by ditzacontra pe 26 Octombrie 2010

Iată pentru ce iubesc eu toamna (deşi sunt născut primăvara). Pentru cele câteva zile în care pădurea capătă aceste culori minunate…

Fotografii „comise” în 21 octombrie 2010 pe strada Plopilor.

Foto: Adrian Diţă

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , , | 3 Comments »

Cheful se organizează, nu vine de la sine…*

Posted by ditzacontra pe 21 Octombrie 2010

Pentru că în ultimele 2 săptămâni am petrecut mai mult timp înFeleag decât în oraș, am început să observ unele schimbări în starea mea psihică. Încă nu știu dacă sunt schimbări în bine sau în rău, dar acestea se întâmplă pentru că în sat este liniște și o oarecare pace patriarhală, rareori întreruptă de vreun zgomot ne-natural, cum ar fi cele produse de utilaje mecanice sau mașin(ări)i; apoi, acolo locuiesc singur-singurel și foarte rar interacționez cu vecinii pe care n-am de ce să-i vizitez, iar ei mă vizitează mai rar și mai mult din curiozitate (dacă n-am venit cu vreo femeie? ce am mai aranjat prin casă?, și tu chiar vrei să te muți aici?, păi nu ți-e greu să faci naveta?, unde lucrezi?, cât câștigi?, aaa, numa’ 300 de lei pe lună?, cam puțin…, până și pensia mea de CAP e mai mare…, da’ când te însori?, da’ să știi că aci în sat nu mai sunt fete de măritat, trebe să aduci pe vreuna de la oraș…, de ce să nu le placă?, ce să nu le placă aici?, ooo, mai dă-le încolo de ponihoase?, las’ că-ți găsim noi pe una… am io o nepoată… fată bună și gospodină, dar fără noroc… etc.); apoi, singurul post de radio pe care-l prind acolo este Radio România Actualități, deci singura sursă de informații, de televizor să nu mai aud, semnal la telefon n-am numai dacă mă sui în vârful dealului din dosul curții, am vrut să fac un abonament la internet la o rețea de telefonie mobilă, dar nu pot dacă n-am semnal la telefon… Prin urmare, când merg în Feleag îmi petrec timpul muncind una-alta prin curte, că sunt destule de făcut, seara mă mai uit la un film pe laptop și… beau. Asta ar fi una dintre probleme: am ajuns să beau singur și mai ales mult. Păi săptămâna trecută, de miercuri până duminică seara, am topit cam un litru de vișinată (și mie nu-mi prea plac beuturile alcoolice dulci) și vreo 2 pet-uri de bere de câte 2,5 litri. Poate părea destul de puțin pentru 4 zile, mai ales că pe vremea când ieșeam în fiecare week-end cu „boeții”, beam într-o seară și câte 10-15 beri. Însă eram cu pretenii… Mi se pare cam periculos să beau și să mă îmbăt de unul singur, și să mă și simt bine… Dacă devin vreun sociopat (sau așa ceva) care refuză interacțiunea cu oamenii? Pentru că sunt unele „semnale” care indică această direcție… Un semnal ar fi că încep să mă calce pe nervi „vizitele curioase” ale vecinilor, ori n-ar trebui să am nici un motiv în afară de faptul că purtăm cam aceleași discuții. Mă și văd câteodată peste vreo 30 de ani stând pe prispa casei din Feleag într-un sezlong cu o pușcă în brațe cu care să-i fugăresc pe cei care încearcă să se apropie de curtea mea neinvitați, ca în filmele cu boșorogi americani din Midwest care-și păzesc cu pușca moșia stearpă…

Ca să evit un astfel de sumbru viitor, am început să iau măsuri și pentru acest week-end am organizat o clacă la care mi-am chemat pretenii de la oraș să vie să m-ajute să crăp lemnele pentru iarnă, și-apoi să tragem un chef cu bere, vin și grătar. Că acum două săptămâni mi-au fost livrate o parte din lemnele de foc la care am dreptul, 5 metri stern. Așa că au ce lucra băieții… Iar dacă termină prea repede cu lemnele, îi pun și la făcut betoane pentru pavajul din curte, ca apoi să aibă poftă de mancare și beut… Și-apoi, bețivăneală de-aia ca pe vremuri, ca în aprilie 2006 când tot în Feleag am serbat ziua de schimbare a prefixului…

*Titlu postării parafrazează titlul romanului scris de Mariana Gorczyca (directoarea Colegiului Național „Mircea Eliade” – Sighișoara), „Cheful NU se organizează, vine de la sine”.

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , | 2 Comments »

Locuinţa mea de la ţară e (abia) la vară… (II)

Posted by ditzacontra pe 5 Octombrie 2010

Concret, până acum am reuşit să fac următoarele lucrări la casa din Feleag: turnat placă de beton în încăperea din spate, compartimentarea ei pentru a amenaja o cameră de baie, bucătărie şi spaţiu pentru servirea mesei, refacerea completă a instalaţiei electrice, înlocuirea ferestrelor încăperii din faţă, zidirea unei sobe de teracotă… Astea le-am făcut anul trecut. Anul acesta am refăcut wc-ul din curte (cel vechi s-a prăbuşit :)), am construit de unul singur un duş „ecologic” în curte, am curăţat fântâna, am săpat decantorul, am turnat o şapă peste placa de beton din bucătărie şi spaţiul de servit masa, am pus aplice şi corpuri de iluminat pe pereţi, cu ajutorul mamei, a fratelui şi a cumnatului meu am gletuit, zugrăvit şi amenajat încăperile casei, le-am mobilat cu mobila existentă, pe care am recondiţionat-o (n-am cumpărat nimic nou), sau pe care am adus-o din Boiu (două lăzi „canapeie” vechi, noptiere pe care le-am transformat în mobilă de bucătărie suspendată, o masă, un frigider, un aragaz cu butelie etc.). Astfel că în acest moment „operaţiunile majore” de amenjare interioară a trebuit să le închei pentru că s-au terminat banii pe anul acesta. Mai am în execuţie până când dă îngheţul amenajarea unei căi de acces pietruite, ca în Cetate, de la poartă, până la intrare. Iată cam ce a ieşit:

Poate la exterior nu e mare diferenţa între ceea ce am găsit şi ceea am reuşit să repar. Dar, aşa cum spuneam, mai e mult de lucru. Ceea ce am vrut să fac anul acesta, şi n-am reuşit din cauza socotelilor eronate, a fost să trag instalaţie de apă în casă (cu hidrofor pentru a scoate apă din fântână) şi amenajarea camerei de baie, pentru care am cumpărat deja vas wc, lavoar, robineţi şi cadă pentru duş etc. Sper că voi reuşi în anul următor, deşi viitorul nu sună prea bine… Chiar mă întreba deunăzi un prieten: „Bă, da’ un tractor când îţi iei să te-apuci şi tu de agricultură eco?” A trebuit să-i spun că momentan o să-mi iau doar o sapă de lemn pentru că asta îmi permit şi în plus nu vreau să sar etapele…

Apropo de grădinărit, că de agricultură încă nu poate fi vorba, anul acesta grădinuţa mea a şi produs una-alta, graţie „atenţiei” de care s-a bucurat, atât din partea mea, cât şi a mamei mele: am avut ceva roşii, ceapă, ridichi de lună, ardei iuţi (grămadă), fasole verde, castraveţi, cartofi (puţini), morcovi, varză, ţelină etc., iar pomii, vreo 3 meri şi 7 pruni, au dat şi ei rod destul de bogat deşi n-am apucat să le fac „coafura” după moda nemţească deprinsă în livezile din Altes Land. Dar n-o să mai scape de tunsoare iarna asta :)… M-am învăţat şi cu coasa… după ce am rupt vreo două, ca să nu mai păţesc ca anul trecut când vara curtea mea arăta ca o mică junglă din care numai balaurii mai lipseau. Astfel că anul ăsta tot la 2-3 săptămâni îmi coseam prin curte. Şi iarbă frumoasă şi grasă, că mă gândesc la anul să mă apuc de crescut iepuri (nu iepuraşi, precum boşorogul de Hugh Hefner, că am înţeles că şi ăsta o trebuit să mai reducă din şeptel din cauza crizei)…

Revenind la casă, cei care mă vizitau în timpul şantierului îmi dădeau tot felul de „idei”: că să pun termopane, să scot podeaua şi să pun parchet melaminat, să acopăr grinzile cu tavan fals etc. şi se cruceau când le spuneam că vreau să păstrez cât mai mult din înfăţişarea originală. E drept, la ferestrele pe care le-am înlocuit lucrurile n-au ieşit chiar cum am vrut pentru că meşterul n-a respectat specificaţiile. Eu voiam ferestre duble cu 2 canate, aşa cum au fost, doar că cele vechi erau simple. Au ieşit cu un singur canat, dar la jumătate de preţ la cât mi le-a făcut, nu puteam să le refuz… Oricum, când va fi gata totul am de gând să-i dau şi un nume casei, că tot e la modă lucrul ăsta. O să-i zic „Casa Bucăle” sau „Casa von Bucăle” ca să fiu în ton cu bizara germanofilie care mă animă de vreo 4 ani încoace… Bucăle era porecla din sat a bunicului meu. N-am reuşit să aflu de ce era poreclit astfel… Dar în sat, când mă întreabă oamenii că „de-al cui eşti tu, mă, băiete?”, degeaba le spun că „de-a lu’ Diţă”. „Păi juma’ de sat e Diţă. A lu’ care Diţă?” Aşa că trebuie să specific: „A lu’ Bucăle, de pe vale”, cum m-a învăţat tata. Şi-atunci oamenii ştiu cu cine stau de vorbă…

Adrian Diţă a lu’ Bucăle

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , , | 6 Comments »

Locuinţa mea de la ţară e (abia) la vară… (I)

Posted by ditzacontra pe 4 Octombrie 2010

Adică e gata abia la vară… Adică şi-acuma e gata, dar nu în totalitate… Pe scurt, este locuibilă, dar ca funcţionalitate şi confort se situează la nivelul unei gospodării rurale de secol XIX – XX. Astfel că deja experimentez locuirea în mediul rural tot mai des în ultima vreme, şi câte 4 – 5 zile pe săptămână. Am pomenit câteva postări mai înainte de mica mea „moşie” de la ţară moştenită de la bunicu’ (Fie-i ţărâna uşoară!) şi, iată, a venit vremea să postez câteva fotografii cu ce am amenajat pe-acolo până acum. N-aş fi vrut încă să le postez, mai ales că mai e mult de lucru şi s-ar putea să ţipe Băsescu la mine că de ce nu mi-am tencuit casa (mă scuzaţi, dom’ preşedinte, dar cu 300 de lei pe lună, cât câştig, nu prea poţi face mare lucru nici măcar la ţară), însă trebuie să vadă şi finanţatorul pe ce s-au dus în jur de 3.000 de euro şi câteva luni de muncă… Dar stai puţin! Finanţatorul c’est moi! Înseamnă că singurul motiv plauzibil pentru faptul că postez deja pozele este ca să mă laud, deşi nu prea am cu ce…

Casa se află în satul Feleag (comuna Vânători), la vreo 20 de kilometri de Sighişoara, este o casă cu două încăperi de câte cca. 25 mp fiecare, şi o pivniţă, şi a fost ridicată de meşteri secui din Cristuru Secuiesc, dar a fost construită de bunicul meu din partea tatălui, în 1945 din banii câştigaţi muncind prin Bucureşti şi din solda obţinută şi pusă de-o parte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. (A luptat pe frontul rusesc în Armata Română şi a fost demobilizat imediat după „întoarcerea armelor” din 1944). Din păcate nu am ajuns să-l cunosc suficient de bine pe bunicul meu pentru că a murit în 1987 când eu aveam 11 ani. Ştiu doar, din vacanţele pe care le petreceam în Feleag, că era un om sever, religios şi gospodar. În 1996 a murit şi bunica mea iar de-atunci gospodăria din Feleag a fost tot mai neglijată, noi, moştenitorii (tata şi fiii), fiind ocupaţi cu job-urile şi viaţa la oraş. Doar primăvara şi vara mai mergeam prin Feleag şi mai mişcam una-alta pe-acolo, mai semănam câte ceva prin grădină etc. Prin 2001 s-a prăbuşit grajdul şi şura din fundul curţii şi atunci tata a fost cât pe ce să vândă casa, curtea şi grădina. „Norocul” a fost că atunci încă viaţa la ţară nu prea era tentantă, mai ales în Feleag, astfel că nu s-au găsit doritori să o cumpere. Prin 2008, după a doua „ieşire” în Germania şi după ce am cheltuit aiurea banii câştigaţi acolo,am decis că, dacă mai merg la muncă în străinătate, să cheltuiesc banii ăia cu folos şi, cu binecuvântarea tatălui, să salvez moştenirea lăsată de bunicu’ şi să mă trag către „rădăcini”.

Aşa că în primăvara lui 2009, după ce m-am întors de la tuns/ras/frezat meri în Germania, mi-am suflecat mânecile, mi-am pus la bătaie banii câştigaţi pe-acolo şi am purces la muncă decis să dau casei confortul şi funcţionalitatea unei locuinţe urbane dar păstrându-i înfăţişarea originală. Iată câteva imagini cu ce-am găsit pe-acolo când m-am apucat de treabă, şi din timpul unora dintre lucrări:

Fireşte, începutul a fost dificil iar continuarea şi mai şi… În sensul că socoteala din Germania nu se prea îngână cu cea din România. Mai întâi, când m-am apucat de treabă, am descoperit că tocmai a fost tăiată alimentarea cu energie electrică a casei, fără nici o înştiinţare şi fără motiv. Când m-am dus să cer reluarea alimentării, cei de la Electrica spuneau că adresa pentru care am făcut solicitarea nu există în baza lor de date… Aşa că a trebuit să scot o adeverinţă de la Primăria din Vânători cum că adresa respectivă chiar există. Ocazie cu care s-a descoperit că, deşi impozitul pe casă a fost plătit, de vreo patru ani n-a mai fost plătit impozitul pe terenurile extravilane pe care le deţinem (vreo 2,5 ha de teren arabil şi fânaţe şi 10 ari de pădure). Aşa că, pentru a obţine adeverinţa, a trebuit să plătesc restanţele la impozit…

Apoi, căutarea de „meseriaşi” care să-mi execute diverse lucrări. Aici am cam luat ţeapă pentru că m-am „scumpit la tărâţe” până să descopăr că unele din lucrările respective puteam să le fac şi eu singur sau cu ajutorul familiei la acelaşi nivel de „calitate” ca cel al „meseriaşilor” respectivi… Singura lucrare pentru care nu-mi pare rău că am dat cât am dat a fost refacerea instalaţiei electrice, conform „specificaţiilor” mele, executată de un consătean ce a lucrat în domeniu. (vezi „postul” următor (anterior) pentru galeria foto cu situaţia actuală a casei pentru că n-am putut pune 2 galerii foto în acelaşi „post”)

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »