Iarna la Feleag…

Afară, ziua: Cer senin. Soare cu dinţi. Ger sănătos. Zăpadă curată şi scârţâitoare. Dealuri albe. Coşuri fumegânde. Miros de lemn ars. Linişte adâncă.

În casă, seara: Căldură moleşitoare. Lumină blândă. Foc domol în sobă. Vorbărie şi muzică monotonă la radio. Dulce toropeală în fotoliu.Miros de lemn ars, vin fiert, mere coapte şi coji uscate de portocale.

Cam astea ar fi cuvintele cheie care ar putea descrie ultima mea şedere în Felelag, în weekend-ul trecut. O splendoare. Pot să spun că în momentul când m-am apucat de renovat/restaurat casa din Feleag, îmi imaginam că voi petrece astfel de momente: înfofolit în capotul meu de la secănd-hend, trântit în fotoliul aşezat cu faţa la gura sobei de teracotă unde sfârâie monoton 2-3 butuci pe jumătate arşi, dormitând cu o carte în mână şi o cană mare de vin fiert alături, cu imaginaţia zburdând prin trecutele vremuri ale Rusiei ţariste, purtată pe acolo de „Povestirile unui vânător” ale lui Ivan Turgheniev (sunt un fan al literaturii ruse) şi visând vremelnic că chiar sunt un boiernaş de ţară rus, scăpătat şi leneş, la fel ca în descrierile lui Turgheniev…

Linişte…

Adrian Diţă