Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for Martie 2011

Glume nesărate…

Posted by ditzacontra pe 18 Martie 2011

Ca orice om cu oleacă de simţ al umorului am obiceiul ca, în timpul diverselor discuţii, fie cu prietenii, fie cu necunoscuţi, mai ales la un pahar de vorbă, să fac fel de fel de glume, cu sau fără legătură cu subiectul discuţiei. De cele mai multe ori, glumele sunt „gustate”, cum se zice, şi însufleţesc discuţia. Însă se întâmplă, tot mai des în ultima vreme, să mă mai ia gura pe dinainte şi să scot câte o perlă de un cinism care mă îngrozeşte şi pe mine după ce-mi dau seama ce am zis. Cel mai recent exemplu: stăteam de vorbă deunăzi cu un prieten care şade în Olanda de ceva vreme şi îmi spunea ce şansă a ratat să-şi cumpere la preţ de „dumping” o rablă de barcă de agrement cu care, după ce o repara, putea să se plimba cu ea pe canalele de care e plină Olanda sau chiar să iasă pe mare de-a lungul coastei. Eu i-am zis ceva de genul „lasă, bă, că mai găseşti ocazii de-astea că, uite, de pildă acuma în Japonia găseşti o barcă pe orice stradă… la propriu”. Deşi amicul a zâmbit, am sesizat că „gluma” n-a fost „gustată” şi m-am simţit prost, nu pentru că n-am reuşit să-l fac să râdă, ci pentru că remarca era destul de nelalocul ei în actualul context din Japonia, chiar dacă suntem la ‘j de mii de kilometri de suferinţa lor. Ca să vezi cum poţi face haz de necaz… De necazul altora mai ales… În acelaşi timp mi-a venit în minte un banc mult mai cinic pe care l-am auzit în perioada Crăciunului şi care nu mi-a căzut bine şi care sună cam aşa: Cică trece Moş Crăciun prin Somalia şi vede nişte copii pe stradă şi îi întreabă: „Mă, copii, voi aţi mâncat ceva azi?” „Nu”, îi răspund copiii. „Atunci nu primiţi ciocolată!” zice Moş Crăciun. Cinic, nu?…

RăutăCizma de cauciuc

Anunțuri

Posted in Răutăcisme | Etichetat: , , | 1 Comment »

Sighişoara – o perspectivă diferită

Posted by ditzacontra pe 15 Martie 2011

Iată mai la vale câteva poze pe care le-am făcut duminică de pe Dealul Gării (sau de pe Vilă, cum i se mai zice). Ar fi primele poze din această primăvară. M-am ferit să fotografiez de pe terasa restaurantului Vila Franka şi am pozat mai mult către „oraşul nou” care, deşi arată ca dracu’ văzut dintre blocurile cenuşii cu pete de culoare de la izolarea termică pe cont propriu, de sus arată… interesant. Dar, nu-i aşa?, orice arată interesant văzut de sus. Mai ales Kaufland-ul… 😉 . Dar sunt şi poze cu acoperişuri, case şi pădure…

Foto: Adrian Diţă

P.S.: Nu sunt fotograf profesionist. (Ţin să tot reamintesc acest aspect pentru a avea o scuză pentru pozele nereuşite sau chiar proaste) 😉

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , | 1 Comment »

Curând sau cu rând?

Posted by ditzacontra pe 6 Martie 2011

Recent am primit pe stradă un pliant publicitar. Nu era de la vreun magazin de telefoane mobile sau de la vreo bancă, deşi de-astea din urmă sunt grămadă în centrul Sighişoarei chiar şi acum, pe pustiul ăsta de criză, ci era de la o sectă… pardon, cult religios, iar pliantul făcea reclamă la paradisul care ne aşteaptă după sfârşitul lumii. Pe coperta pliantului erau înfăţişaţi doi oameni ce par fericiţi, un bărbat şi o femeie de rase diferite, cu un coş dinainte, plin ochi cu diverse fructe, într-un peisaj feeric, cu munţi înzăpeziţi şi împăduriţi în fundal, o căbănuţă mişto, nu ca viloacele de neam prost ale demnitarilor şi corupţilor români, un câmp plin de flori pe care zburdă laolaltă, fără nici o jenă, antilope, cerbi, miei, lupi, tigri, lei, elefanţi, rechini, balene, meduze şi alte dobitoace cărora lanţul trofic actual nu le prea permite vecinătatea fără să intre în conflict… alimentar. Sloganul publicitar, zic eu, al pliantului era: „În curând suferinţa va lua sfârşit!” Adică un soi de „viitorul sună bine”. Numai că, normal, la sloganul ăsta aş avea câte ceva de comentat. Deci, în primul rând, zic eu, ar fi trebuit precizată o dată anume când suferinţa va lua sfârşit. Mulţi oameni şi-au pus speranţa în acceleratorul ăla de particule, dar şi-au pus-o degeaba că am auzit că s-a cam defectat, ca orice lucru făcut de om de altfel, şi n-o să mai producă mult aşteptatele găuri negre. Ar mai fi celebrul an 2012, dar nici ăsta nu mai e foarte sigur de când s-a descoperit că incompetenţii ăia de incaşi au oprit numărătoarea anilor în 2012 pentru că nu ştiau să numere mai departe, nu pentru că atunci ar fi sorocit marele final. Iar termenul de „curând” şi sinonimele lui sunt folosite de vreo 2000 de ani în textele religioase în acelaşi context al unei apropieri a „vremurilor”. Deci, cam cât estimează PR-ul cultului religios ce a editat pliantul că mai durează până la sfârşitul suferinţei? Apoi, nu ştiu dacă sloganul şi chiar imaginea de pe copertă sunt prea inspirate. Adică la citirea sloganului unii dintre oameni ar putea zice: „Nasol! Tocmai acum când începuserăm să ne obişnuim cu suferinţa şi chiar să ne placă.” Evident, e vorba de suferinţa altora, pentru că oamenii sunt prin natura lor sadici. „Păi, şi cum, frate? Nu mai putem fura? Nu ne mai putem da cu jipanu’ pe şosele ca să spulberăm babalâci pe trecerile de pietoni? Nu mai putem sparge nara la fraieri, că noi suntem jmecheri, mânca-ţi-aş? Păi nu-i caşto, frate!” Iar în ce priveşte peisajul: „Păi, şi nu mai putem trage un grătar la iarbă verde să umplem câmpul ăla de fum şi gunoaie? Nu mai vedem şi noi un meci de fotbal cu o păruială între suporteri şi caralii? Şi nici o campanie electorală ca pe Dâmboviţa? Sau, mai rău, n-o să mai avem tembelizor?!?…” Prin urmare, PR-ul cultului religios mai are ceva de lucrat pentru a face paradisul post-apocaliptic mai atrăgător pentru oamenii prezentului. Eu zic să-i consulte pe băieţii deştepţi care acuma, mintenaş încep campania electorală în România. Sunt geniali la a ne zugrăvi paradisul post-electoral din ţară dacă, fireşte, le acordăm votul…

SpOrtul popii

Posted in Reclame şi reclamaţii | Leave a Comment »