Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for Octombrie 2013

Traforaj cu drujba

Posted by ditzacontra pe 30 Octombrie 2013

De mai bine de cinci ani aveam în Feleag un scaun care nu avea… cum să-i spun?… şezut. Şi pentru că nu avea şi nu putea fi folosit ca şi scaun, era pe lista de lucruri care trebuiau făcute bucăţi şi transformate în lemn de foc. (Nu-mi place deloc să păstrez sau să adun lucruri care „vor fi ele bune la ceva într-o bună zi”. Tot ce nu-şi dovedeşte utilitatea în maxim o lună trebuie să dispară într-un fel sau altul! 🙂 ) Însă acest scaun, ca şi alte câteva lucruşoare, au fost salvate de elanul meu distructiv de către mama care a zis că scaunul se poate repara uşor pentru că în afară de lipsa şezutului, n-avea altă hibă şi era păcat de el, mai ales că mai am două scaune la fel. I-am dat dreptate şi am pus scaunul undeva să nu-l mai văd pentru că riscam să uit de ce a zis mama şi să ajungă aşchii numai bune de aprins focul în sobă… Şi aşa a stat scaunul ăsta cinci ani ascuns, fără şezut, până când ieri am dat de el şi mi-am zis că ar fi cazul să-i pun odată sezut şi să-l fac util. Aveam o foaie de placaj recuperată dintr-o uşă de apartament de bloc pe care am dezmembrat-o şi am făcut-o… aşchii pentru aprins focul. Însă nu ştiam cum să o decupez după forma şezutului scaunului. Cu fierăstrăul nu puteam pentru că are lama prea lată şi numa’ mă chinuiam (am şi încercat), traforaj ca pe vremea când eram la şcoală nu am, flex nici atât… Însă am drujbăăă!… Ia să încerc cu drujba!… Am făcut un şablon al şezutului dintr-o pagină de ziar, am aşezat-o peste foaia de placaj, am fixat placajul cu nişte cleme pe bancul de lucru şi cu vârful lamei de la drujbă am decupat fin (mă rog, cât de fin poţi lucra cu o drujbă…) foaia de placaj. Dup-aia am dat marginile placajului cu şmirgel şi l-am aşezat la locul lui pe scaun aşa cum se vede în poza de mai jos. Mai urmează să dau scaunul cu lac negru peste tot ca să arate fix ca celelalte două pe care le mai am…

DSC00065DSC00063

Chiar când am oprit drujba după ce am decupat foaia de placaj, în liniştea ce s-a lăsat brusc am auzit discuţia dintre vecinii de peste vale care trebăluiau şi ei prin curte: Bărbatul: „Da’ ce face băiatu’ ăla acolo?” Femeia: „Scaun” Bărbatul: „Ei, scaun!… Cum dracu’ să faci scaun cu drujba?”… 🙂

Reclame

Posted in Jurnal | Etichetat: , , | 1 Comment »

Poze cu toamnă

Posted by ditzacontra pe 16 Octombrie 2013

Mai întâi pun nişte poze cu anotimpul meu preferat: toamna, făcute pe drumul dintre Mureni şi Feleag şi câteva şi în Sighişoara, apoi, mâine sau în altă zi voi povesti, tot cu ajutorul pozelor, sau şi cu ajutorul pozelor, cum mi-am făcut primul meu vin din prima mea mini-recoltă de struguri de pe cei doi butuci de vie tânără pe care îi am în grădina din Feleag. N-a ieşit mult, dar cred c-o să iasă bun… Dar mai întâi pozele:

Drumul dintre Mureni şi Feleag:

La Sighişoara, venind dinspre gară:

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , | 1 Comment »