Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for the ‘Jurnal’ Category

Locuinţa mea de la ţară e abia la vară (IV – 2.0)

Posted by ditzacontra pe 31 august 2012

Deja  m-am împăcat cu ideea că o să mă prindă Sfârşitul Lumii cu lucrările la casă neterminate. Da’ nu-i bai! Le continui după Sfârşitul Lumii când o să fie ceva mai multă linişte având în vedere că o să fiu singurul supravieţuitor de parte masculină de pe planetă. Şi trebuie ca să le închei o dată şi o dată ca să am unde să le aduc pe supravieţuitoarele Cataclismului Suprem pentru a trudi împreună la repopularea planetei.

Până una-alta să vă arăt în câteva poze cum mi-am făcut săptămâna trecută gem şi zacusă din fructe şi legume provenite exclusiv din grădina mea din Feleag. Din cauza secetei producţia n-a fost foarte mare, dar, în mod curios, comparabilă cu cea de anul trecut. Adică lucrul nu e tocmai curios pentru că anul trecut n-a fost secetă în vară, dar a fost grindină… Deci, ca şi anul trecut am scos vreo 50 de kile de ceapă, cam tot pe-atâţi castraveţi, ardei care încă rodesc, la fel şi roşiile şi… vinetele. Da, am decis în primăvară să fac un experiment şi am plantat răsaduri de vinete şi am avut succes. (Am adus şi în oraş vreo 3 transporturi). Probabil că dacă nu era seceta asta păcătoasă, acum eram prin piaţa şi vindeam vinete…:). Evident că la anu’ o să pun din nou. Şi am să fac şi un alt experiment: o să semăn pepeni verzi… Cine ştie? Poate îmi reuşeşte… La capitolul fructe stau mai prost: cei cinci pruni pe care-i am şi-au scuturat prematur rodul, care părea la un moment dat că e bogat, cei trei meri nu prea s-au ostenit să rodească iar din cei doi pruni graşi şi un… cum să-i zic… renglot?… am luat fructe cât să-mi fac vreo 10 borcănele de gem. Nucii se prezintă plini de rod ca şi anul trecut… Dar mai bine pun pozele că astea cică fac cât o mie de cuvinte:

După ce gemul şi zacusca au fost gata, le-am îndesat în borcane şi le-am dat la cuptor pentru sterilizare. Aveam de gând să fac şi compot din mere şi gutui (că am şi un mic gutui) dar nu mai am borcane în Feleag. Abia mi-au ajuns pentru zacuscă şi gem. Restul borcanelor (vreo 10) sunt pline cu murături de castraveţi. Deci vedeţi că, în ciuda secetei, am avut o producţie de legume destul de bună comparativ cu alţi ani sau mai ales cu anii când proprietatea din Feleag zăcea în paragină…

Reclame

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Locuinţa mea de la ţară e abia la vară (IV)

Posted by ditzacontra pe 30 august 2012

Mda… Deci am venit deja din concediu de mai bine de 10 zile (între timp am şi avut încă vreo 3 zile libere) şi abia acum mi-am făcut chef să bag ceva pe blog aşa cum am promis în postarea precedentă, adică aia de mai la vale. Păi ce să zic? A fost frumos concediul: am stat în Feleag toate cele 16 zile (10 de concediu şi restul zile libere – weekend-uri şi Sf. Maria). Am plecat cu planuri mari: să termin de pavat pridvorul, să tencuiesc subzidirea de sub pridvor, să pun stâlpi la o viţă de vie pe care am desfiinţat-o dar care se încăpăţânează să crescă şi în cele din urmă am renunţat s-o mai tai, să refac poarta mare (am scândură şi stâlpi şi tot ce-mi trebuie), precum şi alte mici lucrări prin grădină. Ce-am făcut până la urmă? Păăăi… A, da, am terminat de pavat pridvorul… şi asta în ultimele două zile ale concediului… Şi am făcut rost de stâlpi pentru vie În rest nu prea mare lucru. Da’ am câteva scuze: era caniculă, dom’le. Apoi eram în concediu, ce dracu’! Doar nu era să mă spetesc muncind şi să mă întorc la servici mai obosit decât am plecat în concediu. Aşa că cea mai mare parte a timpului am citit (tot ciclul „Fundaţiilor” lui Asimov), am lenevit, m-am uitat la ceva filme (acum am în Feleag un computer străvechi, un AMD de 950 Mhz cu un monitor Sony Trinitron din 2005 de 19 inch, greu ca pământul).

Dar recunosc că sunt mândru de faptul că am reuşit să-mi pavez pridvorul deşi n-a ieşit chiar aşa de neted… Adică este neted ca în palmă… (cred că toată lumea ştie cât de netedă este o palmă)… Şi sunt mândru pentru că am făcut o mică inovaţie. Deci în 2009 când m-am apucat de reparaţii la casă, podeaua pridvorului era din scândură iar sub pridvor a fost pe vremuri un coteţ pentru găini. Am zidit coteţul, am umplut golul cu pământ, pietre şi mozo… moloz şi peste am turnat, împreună cu încă doi prieteni, o placă de beton… Care o ieşit ca dracu’ pentru că, vă daţi seama, nu ne stătea capul la betoane, ci la berile pe care le aveam de consumat şi care nu erau puţine… Dar mi-am zis că nu-i nici un bai, că o să pun la un moment gresie ca să arate fain. Evident că n-am avut şi nici n-o să am bani de gresie. Mai mult: un prieten mi-a zis că stric tot farmecul dacă în pridvor pun gresie la o casă de ţară. Păi ce să pun, frate? l-am întrebat. „Nu ştiu. Altceva…” Şi aşa a rămas pridvorul ne-pavat şi urât până în această vara când mi-a venit o idee: să-l pavez cu bucăţi de ţiglă spartă că aveam o grămadă îngropată în fundul grădinii după prăbuşirea şurii prin 2001. Zis şi făcut! Am ales bucăţi de ţiglă din-aia netedă, tip solz, şi m-am apucat de treabă. Iată cam ce-a ieşit:

Deci practic ce-am făcut? Am făcut o şapă din nisip, ceva mai mult ciment, oleacă de var şi apă, am turnat-o peste placă şi peste ea am pus bucăţile de ţiglă ca un fel de mozaic. A fost o treabă meticuloasă şi istovitoare chiar dacă eforul fizic n-a fost prea mare. Şi, deşi în poze se vede destul de bine, în realitate se observă că nu e chiar neted, mai ales când dai cu apă şi vezi că sunt locuri unde se face baltă… Ei, dar las’ că în casă o să iasă mai bine… Pentru că am de gând să aplic aceeaşi metodă şi în bucătărie şi în încăperea pentru servit masa…

Alte lucruri/lucrări pe care le-am mai făcut anul acesta prin Feleag au fost: în primăvară îndreptarea şi repararea gardului (am şi împletit în plasa de sârmă nuiele de salcie ca să iasă gard viu, care au şi înfrunzit, dar seceta le-a distrus în mare majoritate); mi-am pus yală la uşa de la intrare pentru că până acum o închideam cu lacăt (la care totuşi n-am renunţat încă 🙂 ), am confecţionat un mic raft pe care l-am montat sub mobilierul suspendat de bucătărie pentru a avea acces mai facil la condimente, sare, piper şi cafea, am pus stâlpi la vechea viţă de vie, am construit o mică vatră pentru grătare şi gătit în aer liber; precum şi o masă cu două bănci lângă acea vatră, plus alte mărunţişuri. (Mâine o să pun şi poze despre toate astea că acum mintenaş trebuie să fug la muncă). Şi, cel mai important, în zilele libere ce le-am avut recent mi-am făcut pentru prima oară de unul singur, gem şi zacuscă pentru la toamnă-iarnă cu ingrediente exclusiv din grădina proprie (mi s-au făcut şi vinete) aşa pârjolită de secetă cum e ea. Dar despre astea într-o postare viitoare (cu poze)… Până atunci: Numa’ bine!

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Locuinţa mea de la ţară e abia la vară (III)…

Posted by ditzacontra pe 27 august 2011

Pădurea văzută din pridvorul casei

Mai precis, într-o nu ştiu care vară, într-o nu ştiu care ţară, într-un nu ştiu care sat, sub un nu ştiu care pat… Mă rog, ştiu ţara şi satul iar în ce priveşte patul…aşa e vorba Pseudofabulei celor de la Roşu şi Negru. Dar aţi prins ideea: am fost mai precis, carevasăzică… (Ha-ha-ha-ha! Wow, ce spirit! Câtă ironie! Câtă durere în paişpe!) Dar să trecem la lucruri serioase…

Din precedentele postări despre lucrările pe care le-am mai făcut pe la casa din Feleag pentru a-i da un confort apropiat de cel al unei locuinţe din mediul urban fără a-i ştirbi pitorescul rural, rezulta faptul că vara asta ar fi trebuit să închei investiţia. Adică mai aveam de amenajat camera de baie şi de refăcut faţadele. Cred că e inutil să mai spun că nu s-a întâmplat nimic din toate astea şi că stadiul lucrărilor e acelaşi ca în toamna trecută. Singurele lucrări executate au fost cele de întreţinere şi grădinărit. Singurele investiţii pe care le-am făcut au fost cumpărarea unei stropitoare de plastic cu 16,66 lei, şi un tirbuşon profesional, cum se folosesc în baruri, care a costat 32 de lei, o investiţie urgentă şi vitală pentru că la un party pe care l-am ţinut în Feleag prin aprilie ca să sărbătorim încheierea cu succes a campaniei agricole de semănat castraveţii în grădină, vechiul tirbuşon s-a rupt la a patra sticlă de vin astfel că la următoarele şase a trebuit să le introducem dopul înăuntru cu ajutorul cuţitului… Dar asta e altă poveste…

Parte a grădinii, înainte de grindina devastatoare

Probabil că anul acesta n-ar fi fost aşa de sărac în investiţii şi lucrări dacă aş fi avut la dispoziţie ceva fonduri. Faptul că n-am plecat la muncă în Germania anul acesta s-a simţit… pregnant. Am încercat să suplinesc lipsa fondurilor prin contractarea unui  mic credit la o bancă, însă prima bancă la care am apelat, ce poartă numele provinciei istorice în care

Roşiile verzi înaintea grindinei

se află şi oraşul nostru şi Feleagul, a refuzat să mă aibă ca debitor la ei pentru că, spuneau ei, din cauza actualului meu loc de muncă aş fi insolvabil. Bine, bă, că eu sunt insolvabil şi îs solvabili toţi nespălaţii  ăia care n-au ce mânca, dar îşi iau credite cu buletinu’ ca să-şi ia plasmă ultimu’ răcnet şi celular din-ăla mai deştept decât ei, şi-apoi trebe să le luaţi plasma

aceleaşi roşii chiar în timpul grindinei

plină de flegme că nu şi-au mai plătit ratele de nu-ştiu-când… Felicitări! (Apropo: dacă-l prind pe „zânul” ală din reclama băncii respective că-mi aterizează prin acoperiş ca să mă aburească cu ofertele lor la credite şi cât de săritoare e banca pe care o reprezintă, o să-i rup picioarele şi să-i îndes în fund bagheta aia magică dar inutilă pentru mine!). În final, acum câteva zile, o altă bancă s-a dovedit a fi mai generoasă decât prima şi mi-a acordat împrumutul solicitat, astfel că în toamnă să-mi pot izola podul şi să-mi cumpăr unele maşini-unelete de care am nevoie prin gospodărie. Dar asta după ce mă întorc din concediul care începe luni…

Gheaţă în pridvor

Am mai avut în iulie cinci zile de concediu (cu week-end-ul, şapte) pe care le-am petrecut integral în Feleag. A fost super. Practic, cu excepţia a doua zile, în restul zilelor am fost singur-singurel: nu m-a vizitat nimeni, n-am intrat în contact cu nimeni, nu am dus nici laptopul cu mine să mai văd un film, semnal la telefon ne e… Toată ziulica trebăluiam prin grădină, mâncam, citeam (am citit mult vara asta) sau pur şi simplu leneveam… Aproape tot concediul acela am purtat pe mine când eram prin curte doar o pereche de pantaloni scurţi (fără lenjerie pe dedesupt 🙂  ), de care mă lipseam total atâta timp cât eram prin casă. Am redescoperit plăcerea de a umbla desculţ prin iarbă şi printre straturile cu legume şi de a face duşuri călduţe în aer liber… A fost frumos…

Murături puse chiar de mânuţele mele... Doar o mică parte din ele...

Şi grădina a fost foarte productivă anul acesta deşi o grindină de la pe mijlocul lunii iulie mi-a făcut roşiile varză… Sună cam aiurea… Vreau să zic că le-a distrus complet. Tot ce am mai putu salva din ele a fost pentru vreo 5 salate mai consistente şi două borcănele de gogonele murate. În schimb, pe lângă cel puţin 50 de kile de ceapă, vreo 10 kile de morcovi, câteva verze imense, fasole şi altele, am o grămadă de castraveţi, deşi grindina mai sus-amintită le-a făcut frunzele franjuri. Dar se pare că au supravieţuit şi acum fac o grămadă de fructe de am impresia că mă confrunt cu o invazie. Am pus la murat vreo 15 borcane deja şi încă mai urmează…

Cam asta e tot ce am mai făcut prin Feleag anul ăsta. Practic aproape toate zilele libere pe care le am le petrec acolo şi îmi place din ce în ce mai mult… Sper că într-o bună zi mă voi muta acolo cu totul… Într-o nu ştiu care vară, într-o nu ştiu care seară…

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Am un job!… Yeee!…

Posted by ditzacontra pe 20 februarie 2011

Anul trecut pe vremea asta eram deja în Republica Federală Doiciland şi tundeam deja merii din livezile „Unchieşului” din ţinutul Altes Land. Anul ăsta n-a mai fost să fie. Adică puteam să merg şi anul acesta, dar „înştiinţarea” a venit prea târziu… Deja am semnat cu Kaufland. Kaufland Sighişoara (România), fireşte. Iar după ce am semnat, a venit şi răspunsul „Unchieşului”, cum că putem reveni pe plaiuri germane pentru a reteza pomilor crengile în exces. N-am vrut să dau înapoi după semnarea contractului, deşi până în 6 martie sunt în perioadă de probă, iar dup-aia, dacă angajatorului nu-i convine cum mă mişc, mă poate zbura şi să rămân iar numai cu cei 300 de lei de la JSR (dacă i-oi mai încasa şi p-ăia). Astfel că din 11 februarie am început job-ul la cel mai mare complex comercial ce l-a avut vreodată Sighişoara. Lucrez doar 6 ore pe zi, conform contractului, la raionul de mezeluri şi produse refrigerate, iar treaba mea e să pun marfă pe rafturi, să verific termenele de valabilitate ale produselor şi orice altceva îmi cer superiorii să fac.

Am turnat şi eu un cancioc de beton la temelia actualului meu loc de muncă

Deocamdată pare OK job-ul ăsta. Adică nu-ţi trebuie cine ştie câtă minte să faci lucrurile astea, ci doar atenţie sporită. Nu pot să zic că-mi place, dar momentan n-am de ales. Cine-ar fi crezut în urmă cu 6 ani când am scris articolul ăsta că voi ajunge chiar să muncesc în Kaufland?
În schimb când am făcut poza alăturată, deja aveam trimis impresionantul meu CV către Kaufland, aşa că mă aşteptam la orice…

Deci, cu salariul de la Kaufland şi cu „salariul” de la JSR (pentru că mă ocup încă de ziar), se adună ceva cu care să pot supravieţui până m-or păli vremuri mai îmbelciugate… îmbelşugate. Să nu fiu greşit înţeles: pentru cât muncesc acum la JSR cele 300 lei pe lună sunt o sumă corectă (penru că actualizarea şi administrarea site-ului alternativ al JSR o fac benevol şi moca). Însă mi-e ciudă pe situaţie pentru că, aşa cum se poate vedea aici, eu pot să ofer mult mai mult… pentru o sumă „corectă”  Iar eu nu cred că am fost niciodată lacom… Dovadă e fapul că m-am angajat la Kaufland, sau că din 1997 până în 2006 am lucrat la Cesiro…

Adrian Diţă

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , | 3 Comments »

Iarna la Feleag…

Posted by ditzacontra pe 21 decembrie 2010

Afară, ziua: Cer senin. Soare cu dinţi. Ger sănătos. Zăpadă curată şi scârţâitoare. Dealuri albe. Coşuri fumegânde. Miros de lemn ars. Linişte adâncă.

În casă, seara: Căldură moleşitoare. Lumină blândă. Foc domol în sobă. Vorbărie şi muzică monotonă la radio. Dulce toropeală în fotoliu.Miros de lemn ars, vin fiert, mere coapte şi coji uscate de portocale.

Cam astea ar fi cuvintele cheie care ar putea descrie ultima mea şedere în Felelag, în weekend-ul trecut. O splendoare. Pot să spun că în momentul când m-am apucat de renovat/restaurat casa din Feleag, îmi imaginam că voi petrece astfel de momente: înfofolit în capotul meu de la secănd-hend, trântit în fotoliul aşezat cu faţa la gura sobei de teracotă unde sfârâie monoton 2-3 butuci pe jumătate arşi, dormitând cu o carte în mână şi o cană mare de vin fiert alături, cu imaginaţia zburdând prin trecutele vremuri ale Rusiei ţariste, purtată pe acolo de „Povestirile unui vânător” ale lui Ivan Turgheniev (sunt un fan al literaturii ruse) şi visând vremelnic că chiar sunt un boiernaş de ţară rus, scăpătat şi leneş, la fel ca în descrierile lui Turgheniev…

Linişte…

Adrian Diţă

Posted in Însem(i)nări artificiale, Jurnal | Etichetat: , | 4 Comments »

Cheful se organizează, nu vine de la sine…*

Posted by ditzacontra pe 21 octombrie 2010

Pentru că în ultimele 2 săptămâni am petrecut mai mult timp înFeleag decât în oraș, am început să observ unele schimbări în starea mea psihică. Încă nu știu dacă sunt schimbări în bine sau în rău, dar acestea se întâmplă pentru că în sat este liniște și o oarecare pace patriarhală, rareori întreruptă de vreun zgomot ne-natural, cum ar fi cele produse de utilaje mecanice sau mașin(ări)i; apoi, acolo locuiesc singur-singurel și foarte rar interacționez cu vecinii pe care n-am de ce să-i vizitez, iar ei mă vizitează mai rar și mai mult din curiozitate (dacă n-am venit cu vreo femeie? ce am mai aranjat prin casă?, și tu chiar vrei să te muți aici?, păi nu ți-e greu să faci naveta?, unde lucrezi?, cât câștigi?, aaa, numa’ 300 de lei pe lună?, cam puțin…, până și pensia mea de CAP e mai mare…, da’ când te însori?, da’ să știi că aci în sat nu mai sunt fete de măritat, trebe să aduci pe vreuna de la oraș…, de ce să nu le placă?, ce să nu le placă aici?, ooo, mai dă-le încolo de ponihoase?, las’ că-ți găsim noi pe una… am io o nepoată… fată bună și gospodină, dar fără noroc… etc.); apoi, singurul post de radio pe care-l prind acolo este Radio România Actualități, deci singura sursă de informații, de televizor să nu mai aud, semnal la telefon n-am numai dacă mă sui în vârful dealului din dosul curții, am vrut să fac un abonament la internet la o rețea de telefonie mobilă, dar nu pot dacă n-am semnal la telefon… Prin urmare, când merg în Feleag îmi petrec timpul muncind una-alta prin curte, că sunt destule de făcut, seara mă mai uit la un film pe laptop și… beau. Asta ar fi una dintre probleme: am ajuns să beau singur și mai ales mult. Păi săptămâna trecută, de miercuri până duminică seara, am topit cam un litru de vișinată (și mie nu-mi prea plac beuturile alcoolice dulci) și vreo 2 pet-uri de bere de câte 2,5 litri. Poate părea destul de puțin pentru 4 zile, mai ales că pe vremea când ieșeam în fiecare week-end cu „boeții”, beam într-o seară și câte 10-15 beri. Însă eram cu pretenii… Mi se pare cam periculos să beau și să mă îmbăt de unul singur, și să mă și simt bine… Dacă devin vreun sociopat (sau așa ceva) care refuză interacțiunea cu oamenii? Pentru că sunt unele „semnale” care indică această direcție… Un semnal ar fi că încep să mă calce pe nervi „vizitele curioase” ale vecinilor, ori n-ar trebui să am nici un motiv în afară de faptul că purtăm cam aceleași discuții. Mă și văd câteodată peste vreo 30 de ani stând pe prispa casei din Feleag într-un sezlong cu o pușcă în brațe cu care să-i fugăresc pe cei care încearcă să se apropie de curtea mea neinvitați, ca în filmele cu boșorogi americani din Midwest care-și păzesc cu pușca moșia stearpă…

Ca să evit un astfel de sumbru viitor, am început să iau măsuri și pentru acest week-end am organizat o clacă la care mi-am chemat pretenii de la oraș să vie să m-ajute să crăp lemnele pentru iarnă, și-apoi să tragem un chef cu bere, vin și grătar. Că acum două săptămâni mi-au fost livrate o parte din lemnele de foc la care am dreptul, 5 metri stern. Așa că au ce lucra băieții… Iar dacă termină prea repede cu lemnele, îi pun și la făcut betoane pentru pavajul din curte, ca apoi să aibă poftă de mancare și beut… Și-apoi, bețivăneală de-aia ca pe vremuri, ca în aprilie 2006 când tot în Feleag am serbat ziua de schimbare a prefixului…

*Titlu postării parafrazează titlul romanului scris de Mariana Gorczyca (directoarea Colegiului Național „Mircea Eliade” – Sighișoara), „Cheful NU se organizează, vine de la sine”.

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , | 2 Comments »

Locuinţa mea de la ţară e (abia) la vară… (II)

Posted by ditzacontra pe 5 octombrie 2010

Concret, până acum am reuşit să fac următoarele lucrări la casa din Feleag: turnat placă de beton în încăperea din spate, compartimentarea ei pentru a amenaja o cameră de baie, bucătărie şi spaţiu pentru servirea mesei, refacerea completă a instalaţiei electrice, înlocuirea ferestrelor încăperii din faţă, zidirea unei sobe de teracotă… Astea le-am făcut anul trecut. Anul acesta am refăcut wc-ul din curte (cel vechi s-a prăbuşit :)), am construit de unul singur un duş „ecologic” în curte, am curăţat fântâna, am săpat decantorul, am turnat o şapă peste placa de beton din bucătărie şi spaţiul de servit masa, am pus aplice şi corpuri de iluminat pe pereţi, cu ajutorul mamei, a fratelui şi a cumnatului meu am gletuit, zugrăvit şi amenajat încăperile casei, le-am mobilat cu mobila existentă, pe care am recondiţionat-o (n-am cumpărat nimic nou), sau pe care am adus-o din Boiu (două lăzi „canapeie” vechi, noptiere pe care le-am transformat în mobilă de bucătărie suspendată, o masă, un frigider, un aragaz cu butelie etc.). Astfel că în acest moment „operaţiunile majore” de amenjare interioară a trebuit să le închei pentru că s-au terminat banii pe anul acesta. Mai am în execuţie până când dă îngheţul amenajarea unei căi de acces pietruite, ca în Cetate, de la poartă, până la intrare. Iată cam ce a ieşit:

Poate la exterior nu e mare diferenţa între ceea ce am găsit şi ceea am reuşit să repar. Dar, aşa cum spuneam, mai e mult de lucru. Ceea ce am vrut să fac anul acesta, şi n-am reuşit din cauza socotelilor eronate, a fost să trag instalaţie de apă în casă (cu hidrofor pentru a scoate apă din fântână) şi amenajarea camerei de baie, pentru care am cumpărat deja vas wc, lavoar, robineţi şi cadă pentru duş etc. Sper că voi reuşi în anul următor, deşi viitorul nu sună prea bine… Chiar mă întreba deunăzi un prieten: „Bă, da’ un tractor când îţi iei să te-apuci şi tu de agricultură eco?” A trebuit să-i spun că momentan o să-mi iau doar o sapă de lemn pentru că asta îmi permit şi în plus nu vreau să sar etapele…

Apropo de grădinărit, că de agricultură încă nu poate fi vorba, anul acesta grădinuţa mea a şi produs una-alta, graţie „atenţiei” de care s-a bucurat, atât din partea mea, cât şi a mamei mele: am avut ceva roşii, ceapă, ridichi de lună, ardei iuţi (grămadă), fasole verde, castraveţi, cartofi (puţini), morcovi, varză, ţelină etc., iar pomii, vreo 3 meri şi 7 pruni, au dat şi ei rod destul de bogat deşi n-am apucat să le fac „coafura” după moda nemţească deprinsă în livezile din Altes Land. Dar n-o să mai scape de tunsoare iarna asta :)… M-am învăţat şi cu coasa… după ce am rupt vreo două, ca să nu mai păţesc ca anul trecut când vara curtea mea arăta ca o mică junglă din care numai balaurii mai lipseau. Astfel că anul ăsta tot la 2-3 săptămâni îmi coseam prin curte. Şi iarbă frumoasă şi grasă, că mă gândesc la anul să mă apuc de crescut iepuri (nu iepuraşi, precum boşorogul de Hugh Hefner, că am înţeles că şi ăsta o trebuit să mai reducă din şeptel din cauza crizei)…

Revenind la casă, cei care mă vizitau în timpul şantierului îmi dădeau tot felul de „idei”: că să pun termopane, să scot podeaua şi să pun parchet melaminat, să acopăr grinzile cu tavan fals etc. şi se cruceau când le spuneam că vreau să păstrez cât mai mult din înfăţişarea originală. E drept, la ferestrele pe care le-am înlocuit lucrurile n-au ieşit chiar cum am vrut pentru că meşterul n-a respectat specificaţiile. Eu voiam ferestre duble cu 2 canate, aşa cum au fost, doar că cele vechi erau simple. Au ieşit cu un singur canat, dar la jumătate de preţ la cât mi le-a făcut, nu puteam să le refuz… Oricum, când va fi gata totul am de gând să-i dau şi un nume casei, că tot e la modă lucrul ăsta. O să-i zic „Casa Bucăle” sau „Casa von Bucăle” ca să fiu în ton cu bizara germanofilie care mă animă de vreo 4 ani încoace… Bucăle era porecla din sat a bunicului meu. N-am reuşit să aflu de ce era poreclit astfel… Dar în sat, când mă întreabă oamenii că „de-al cui eşti tu, mă, băiete?”, degeaba le spun că „de-a lu’ Diţă”. „Păi juma’ de sat e Diţă. A lu’ care Diţă?” Aşa că trebuie să specific: „A lu’ Bucăle, de pe vale”, cum m-a învăţat tata. Şi-atunci oamenii ştiu cu cine stau de vorbă…

Adrian Diţă a lu’ Bucăle

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , , | 6 Comments »

Locuinţa mea de la ţară e (abia) la vară… (I)

Posted by ditzacontra pe 4 octombrie 2010

Adică e gata abia la vară… Adică şi-acuma e gata, dar nu în totalitate… Pe scurt, este locuibilă, dar ca funcţionalitate şi confort se situează la nivelul unei gospodării rurale de secol XIX – XX. Astfel că deja experimentez locuirea în mediul rural tot mai des în ultima vreme, şi câte 4 – 5 zile pe săptămână. Am pomenit câteva postări mai înainte de mica mea „moşie” de la ţară moştenită de la bunicu’ (Fie-i ţărâna uşoară!) şi, iată, a venit vremea să postez câteva fotografii cu ce am amenajat pe-acolo până acum. N-aş fi vrut încă să le postez, mai ales că mai e mult de lucru şi s-ar putea să ţipe Băsescu la mine că de ce nu mi-am tencuit casa (mă scuzaţi, dom’ preşedinte, dar cu 300 de lei pe lună, cât câştig, nu prea poţi face mare lucru nici măcar la ţară), însă trebuie să vadă şi finanţatorul pe ce s-au dus în jur de 3.000 de euro şi câteva luni de muncă… Dar stai puţin! Finanţatorul c’est moi! Înseamnă că singurul motiv plauzibil pentru faptul că postez deja pozele este ca să mă laud, deşi nu prea am cu ce…

Casa se află în satul Feleag (comuna Vânători), la vreo 20 de kilometri de Sighişoara, este o casă cu două încăperi de câte cca. 25 mp fiecare, şi o pivniţă, şi a fost ridicată de meşteri secui din Cristuru Secuiesc, dar a fost construită de bunicul meu din partea tatălui, în 1945 din banii câştigaţi muncind prin Bucureşti şi din solda obţinută şi pusă de-o parte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. (A luptat pe frontul rusesc în Armata Română şi a fost demobilizat imediat după „întoarcerea armelor” din 1944). Din păcate nu am ajuns să-l cunosc suficient de bine pe bunicul meu pentru că a murit în 1987 când eu aveam 11 ani. Ştiu doar, din vacanţele pe care le petreceam în Feleag, că era un om sever, religios şi gospodar. În 1996 a murit şi bunica mea iar de-atunci gospodăria din Feleag a fost tot mai neglijată, noi, moştenitorii (tata şi fiii), fiind ocupaţi cu job-urile şi viaţa la oraş. Doar primăvara şi vara mai mergeam prin Feleag şi mai mişcam una-alta pe-acolo, mai semănam câte ceva prin grădină etc. Prin 2001 s-a prăbuşit grajdul şi şura din fundul curţii şi atunci tata a fost cât pe ce să vândă casa, curtea şi grădina. „Norocul” a fost că atunci încă viaţa la ţară nu prea era tentantă, mai ales în Feleag, astfel că nu s-au găsit doritori să o cumpere. Prin 2008, după a doua „ieşire” în Germania şi după ce am cheltuit aiurea banii câştigaţi acolo,am decis că, dacă mai merg la muncă în străinătate, să cheltuiesc banii ăia cu folos şi, cu binecuvântarea tatălui, să salvez moştenirea lăsată de bunicu’ şi să mă trag către „rădăcini”.

Aşa că în primăvara lui 2009, după ce m-am întors de la tuns/ras/frezat meri în Germania, mi-am suflecat mânecile, mi-am pus la bătaie banii câştigaţi pe-acolo şi am purces la muncă decis să dau casei confortul şi funcţionalitatea unei locuinţe urbane dar păstrându-i înfăţişarea originală. Iată câteva imagini cu ce-am găsit pe-acolo când m-am apucat de treabă, şi din timpul unora dintre lucrări:

Fireşte, începutul a fost dificil iar continuarea şi mai şi… În sensul că socoteala din Germania nu se prea îngână cu cea din România. Mai întâi, când m-am apucat de treabă, am descoperit că tocmai a fost tăiată alimentarea cu energie electrică a casei, fără nici o înştiinţare şi fără motiv. Când m-am dus să cer reluarea alimentării, cei de la Electrica spuneau că adresa pentru care am făcut solicitarea nu există în baza lor de date… Aşa că a trebuit să scot o adeverinţă de la Primăria din Vânători cum că adresa respectivă chiar există. Ocazie cu care s-a descoperit că, deşi impozitul pe casă a fost plătit, de vreo patru ani n-a mai fost plătit impozitul pe terenurile extravilane pe care le deţinem (vreo 2,5 ha de teren arabil şi fânaţe şi 10 ari de pădure). Aşa că, pentru a obţine adeverinţa, a trebuit să plătesc restanţele la impozit…

Apoi, căutarea de „meseriaşi” care să-mi execute diverse lucrări. Aici am cam luat ţeapă pentru că m-am „scumpit la tărâţe” până să descopăr că unele din lucrările respective puteam să le fac şi eu singur sau cu ajutorul familiei la acelaşi nivel de „calitate” ca cel al „meseriaşilor” respectivi… Singura lucrare pentru care nu-mi pare rău că am dat cât am dat a fost refacerea instalaţiei electrice, conform „specificaţiilor” mele, executată de un consătean ce a lucrat în domeniu. (vezi „postul” următor (anterior) pentru galeria foto cu situaţia actuală a casei pentru că n-am putut pune 2 galerii foto în acelaşi „post”)

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

În direct din salina de la Praid…

Posted by ditzacontra pe 2 august 2010

Sunt la ocnă! Însă nu m-a adus nimeni cu forţa aici, ci sunt într-o mică-mică vacanţă. Ce chestie: înainte oamenii erau aduşi aici cu forţa la muncă silnică. Acum oamenii vin aici de bună voie, fie ca să se distreze, fie ca să-şi trateze diferite afecţiuni respiratorii, fie pentru ambele. Sunt chiar în acest moment (când scriu aceste rânduri sau coloane sau litere sau semne) în salina de la Praid, la nu-ştiu-câte sute de metri sub pământ. Şi este internet „uaiărles”. Şi nu-mi vine să cred că e luni şi că nu-s la redacţie să-mi mănânc nervii cu culegerea taloanelor de mica publicitate sau cu redactarea de articole pe care nu le citeşte nimeni. (Curios lucru faptul că tot ce scriu acum şi aici vine de la sine, fără să gândesc prea mult şi fără să-mi displacă să scriu, aşa cum se întâmplă câteodată la redactarea de articole pentru ziar, pe 300 lei pe lună 😉 – obsesia mea). Sunt de ieri (duminică) aici, în Praid, într-o mică vacanţă cu nişte prieteni şi ne simţim (nu „nesimţim”) foarte bine şi foarte relaxaţi deşi e luni… E al treilea an când venim aici în aproape aceeaşi formulă şi aceeaşi perioadă şi facem cam aceleaşi lucruri pe care le-am făcut şi anii trecuţi. Aşa e când îmbătrâneşti: nu te mai tentează să încerci lucruri noi, ci mergi la sigur pe cele verificate de experienţa anilor trecuţi…

După ce ieşim de-aici mergem să facem o baie la ştrandul cu apă sărată, apoi ne întoarcem la căbănuţa unde suntem cazaţi şi tragem un grătar regulamentar, ne umflăm cu bere, iar mâine (marţi) la prânz pornim înapoi spre casă, spre job-uri (cei care au job-uri serioase) şi spre 300 lei pe lună (eu) ;)…

Iaca şi 2-3 poze din salină:

Pozele nu-s foarte clare pentru că n-am folosit blitz-ul şi mi-a tremurat mâna de la berile de aseară…

Numa’ bine!

Posted in Însem(i)nări artificiale, Jurnal | Etichetat: , , , | 1 Comment »

Hamburg, orașul care m-a fermecat

Posted by ditzacontra pe 9 iulie 2010

Încep prin a-mi cere scuze că n-am mai postat nimic pe blogul ăsta de cam multișor, mai ales că am promis că revin cu amintiri și poze de la „ieșeala” la muncă în Germania de asta iarnă-primăvară. Însă am un motiv întemeiat: m-am ocupat de „nașterea” și „creșterea” noului site al Jurnalului Sighișoara Reporter pe care l-am mutat la blog, pentru că dincolo era cam înghesuit, prăfuit și nu existau posibilități de extindere și „renovare”…

Dar să revin la subiect. Am găsit un articol despre Hamburg care descrie mai bine decât aș fi putut-o face eu vreodată tot ce m-a fermecat la orașul ăsta, deși l-am vizitat doar pentru câteva ore anul acesta, chiar în duminica de Paști. Am profitat de ocazia că anul acesta când am fost la muncă în Germania am avut la dispoziție mașina unchiului meu iar Hamburgul e la doar vreo 30 de kilometri de Jork, comuna în care ne „desfășuram activitatea”. Așa că iată fotografiile pe care le-am făcut și care, zic eu, ilustrează foarte bine acest reportaj și pot confirma că tot ce s-a scris este pe bune. 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Ar merita să povestesc un mic episod al vizitei în Hamburg. Noi ne-am dus în oraș să căutăm de fapt locul unde se desfășura Hamburger Dom, cea mai mare sărbătoare, zic ei, din nordul Germaniei. Adica un soi de Oktober Fest care se desfășoară primăvara, timp de o lună, între 18 martie și 18 aprilie. Și căutam Hamburger Dom-ul știind că pe-acolo o să întâlnim mulți sighișoreni care muncesc la „gheșefturi” sau la „ringhișpiluri”. Problema era că nu știam ce adresă să introducem în navigator, așa că ne-am învârtit o vreo juma’ de oră prin Hamburg cu mașina fără să găsim destinația. Într-un final ne-am oprit la autogara și am întrebat un șofer de taxi turc încotro să o luăm. Turcul, foarte amabil de altfel, n-a putut să ne explice pe înțelesul nostru, dar a văzut că avem navigator și ne-a spus să introducem la adresă Reeperbahn Strasse, nr. 1 și o să găsim Hamburger Dom-ul. De ce am fost uimit de amabilitatea taximetristului turc? Pentru că, aflându-mă o dată în București cu treburi, am avut neinsirata idee să rog un taximetrist să îmi explice cum ajung la o anumită adresă. Fatal error! M-a ignorat complet. Am crezut că nu a auzit și am repetat întrebarea. Bădăranul și țopârlanul de taximetrist bucureștean s-a zborșit la mine: „Dacă vrei, te duc acolo! Dacă nu, lasă-mă în pace! Io nu-s punct de informații!…” Tot ce sper e că criza asta să-i fi băgat mințile în cap necioplitului și să-l fi învățat ce-i aia amabilitate…

Adrian Diță

Posted in Jurnal, M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , , | 3 Comments »