Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Idee de afiş electoral

Posted by ditzacontra pe 28 mai 2012

Adică de ce să fie doar o idee? Aşa ar trebui să arate totate afişele electorale… Apropo, se mai primesc candidaturi? Nu? La naiba! Iar m-am trezit prea târziu… Aşa că iată, lansez mai jos afişul meu electoral pentru alegerile din 2016. Votaţi-mă numai, şi-o să va vin eu de hac!

Referinţe: Not Wanted “Luzăr”… 🙂

Reclame

Posted in Însem(i)nări artificiale, Răutăcisme | Etichetat: , , | 3 Comments »

Primăvara la Feleag

Posted by ditzacontra pe 13 mai 2012

Mai erau două anotimpuri din care nu am poze făcute în Feleag: primăvara şi vara. Motivul este simplu: sunt prea ocupat (sau prea leneş) pentru a părăsi curtea şi a mă sui pe dealuri sau măcar să mă plimb prin sat să fac poze. Nici măcar pentru pozele de mai jos nu m-am îndurat să ies din curtea „moşiei”. Abia am vrut să ies din casă ca să le fac… (Eram prea obosit după o zi de trudă, cică,  prin grădină…) Dar peisajul mi s-a părut interesant şi mi-ar fi părut rău să-l ratez. Ţin să menţionez că, în ciuda aparenţelor, pozele îs făcute chiar în această primăvară, mai precis in 23 aprilie, când am avut vreo 5 zile de concediu pe care le-am petrecut în totalitate în Feleag… Iată pozele:

V-aţi prins acuma de ce am ţinut să precizez că pozele le-am făcut primăvara? 🙂 Cam aşa s-a văzut din curtea mea pădurea la finalul lunii aprilie… Deci, a mai rămas vara…

Adrian Diţă

Referinţe:

Iarna la Feleag…

Culorile toamnei (III) – Toamna la Feleag

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Un (alt) text mai vechi…

Posted by ditzacontra pe 1 martie 2012

Pentru că m-am puturoșit tare de tot iarna asta și n-am mai pus nimic pe blog de anul trecut și ca să mai fie ceva activitate și p-aci, iaca, scot de la naftalină un nou text mai vechi publicat în Jurnalul Sighișoara Reporter prin vara lui 2008, după o scurta vizită în Olanda…

Love Story

Pentru a vorbi despre relaţia mea cu România mi-e mult mai uşor (vorba vine) s-o personific şi să vorbesc despre ţară ca despre o femeie, una extrem de frumoasă de care te îndrăgosteşti la prima vedere. Însă când ajungi s-o cunoşti mai bine îţi dai seama că în dosul frumuseţii se ascund o grămadă de defecte. În primul rând, deşi e frumoasă de pică, e cam… nespălată şi cam leneşă. Mă rog, când dragostea e mare poţi trece peste aceste inconveniente şi chiar o poţi şi ajuta să devină aşa cum i-ar sta bine. Numai că ea nu vrea să asculte, e îndărătnică şi plină de ifose. Când o vezi cum se comportă zici că ori e proastă ca noaptea, ori e o şmecheră vicleană. Şi-atunci începi să te enervezi. Adică, fiind frumoasă, ar fi suficient să se spele niţel şi să se primenească. Ea însă, nu. Vrea să arate ca suratele ei din occident şi se machiază strident şi aiurea peste murdăria ce o năpădeşte, mai mult sluţindu-şi faţa. Apoi îi neglijează şi îşi bate joc de cei care o iubesc sincer şi strică aiurea banii pe care aceştia îi oferă, cu tot felul de boşorogi libidinoşi care dorm prin instituţiile ei şi se lasă regulată de indivizi care, la fel ca ea, consideră că materia cenuşie e de fapt jegul de sub gelul de păr.

În aceste condiţii normal că te saturi de toanele ei şi îţi iei lumea în cap. Însă deşi ajungi să cunoşti pe altele, chiar dacă nu la fel de frumoase, dar mai îngrijite şi mai primitoare, există acel ceva care te aduce înapoi la ea. Ea te primeşte bucuroasă, îţi şopteşte că-i pare rău că te-a gonit, că nu mai face, că o să se schimbe dacă o ajuţi şi tu, ca apoi, după ce îţi toacă banii pe care i-ai câştigat trudind cinstit pe la suratele ei din occident, să uite tot şi s-o ia de la capăt de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Aşa mi-a făcut-o şi mie de câteva ori. I-am suportat toanele pentru că o iubesc ca prostu’. Însă ultima oară când am plecat de-acasă cred că m-am îndrăgostit de alta. Nu pot spune că o iubesc pentru că n-am ajuns s-o cunosc mai îndeaproape, dar am rămas plăcut impresionat de modul cum m-a primit. Olanda m-a întâmpinat în neglijè, surâzătoare şi proaspătă, ca ieşită de sub duş, cu părul ud şi blond. La ea toate erau la locul lor, chiar dacă nu-i aşa de ordonată ca verişoara ei, Germania. Pare câteodată că e plictisitoare prin calmul şi inteligenţa pe care le afişează, însă îi place şi ei să se ţină de şotii… De-aia abia aştept s-o revăd şi, de ce nu, s-o cunosc mai îndeaproape…

Adrian Diţă

Posted in Diţă Contra-editorial | Etichetat: , | 1 Comment »

O nouă ţeapă românească

Posted by ditzacontra pe 26 decembrie 2011

Datorită puternicei mediatizări cred că toată lumea ştie acum că savanţii de la Institutul Mayaş de Meteorologie, Hidrologie, Cosmologie, Apocalipsologie şi Fizică a Pământului au prognozat că sfârşitul lumii va fi fix pe data de 21 decembrie 2012. Adică mai puţin de un an de-acum încolo… În acest context au şi apărut fel de fel de bancuri pe această temă care ridiculizează eforturile savanţilor mai-sus-amintiţi. Unul dintre bancurile favorite ale românilor sună oarecum în felul următor:

„Cică doi americani se întâlnesc şi se întreba unul pe celălalt:

– Măi, Bush, tu unde o să-ţi petreci sfârşitul lumii?

– Păi n-o să-l apuc pentru că atunci când s-o apropia, mă duc în România.

– Zăăău? Da’ care-i şpilu’ cu România?

– Păi ăia-s cu 100 de ani în urmă, deci o să mai dureze până ajunge sfârşitul lumii şi la ei.”

Ha-ha-ha-ha! (sau Ho-ho-ho-ho! ca să fiu în spiritul lunii cavourilor… cadourilor.) Pe lângă faptul că bancul este stupid; logica lui Bush (nici o legătură cu fostul preş e dinte american) nu stă în picioare. Se vede că, deşi probabil e un habotnic ipocrit, n-a prea pus mâna să citească Biblia pentru că altfel ar fi aflat din chiar Cartea Apocalipsei, în acelaşi context al sfârşitului lumii, că „cei din urmă vor fi cei dintâi”. Prin urmare nu-i nici o afacere să vii în România pentru a amâna inevitabilul cu 100 de ani pentru că românii vor fi chiar printre primii care o vor „încasa”. Ba chiar am putea spune că, după cum se prezintă situaţia prin ţara noastra cea frumoasă , dar locuită, sfârşitul lumii a început deja de multişor…

Sfârşitul lunii

Posted in Însem(i)nări artificiale, Răutăcisme | Etichetat: , | Leave a Comment »

Ce vor bărbaţii? Doar două lucruri…

Posted by ditzacontra pe 4 decembrie 2011

„Imaginaţi-vă că toţi bărbaţii cu pielea sensibilă ar renunţa la bărbierit pentru a evita iritaţiile.” Este viziunea apocaliptică a conducerii unui mare concern producător de cosmetice redată prin intermediul unei reclame TV  în care pe ecran defilează nişte bărboşi. Perspectiva asta este una exagerată, aş zice eu. De ce cred asta? Simplu: NU EXISTĂ BĂRBAŢI CU PIELEA SENSIBILĂ!!! Ba chiar cei mai mulţi bărbaţi au obrazu’ gros, după cum au demonstrat de-a lungul secolelor cercetătoarele de la Institutul de Politici şi Ştiinţe Casnice Aplicate, care, deşi cunosc rezultatele testelor de la înaintaşele lor, încă se încăpăţânează să trăiască alături de bărbaţi în ceea ce se cheamă căsnicie, pentru a se convinge personal de adevărurile ancestrale. Singurii bărbaţi care ar putea avea pielea sensibilă sunt gay-ii şi metrosexualii. Dar ăştia nu se pun la socoteală, fiind cel mai adesea ţinta mişto-urilor bărbaţilor cu pielea ne-sensibilă sau, mai ales, a celor  cu obrazu’ gros.

Prin urmare, dacă un bărbat renunţă din când în când să se mai bărbierească, n-o face pentru că vrea „să evite iritaţiile”, ci pentru că n-are chef (a se citi „e o putoare ordinară”). Iar de bărbierit se bărbiereşte rareori din considerente estetice, ci mai degrabă pentru că „aşa trebuie” sau din obişnuinţă,  sau pentru că mâncărimea care ţi-o dă barba prea mare e mai evervantă decât răzuirea obrazului cu un brici ascuţit şi apoi dezinfectarea feţei cu un „aftershave” din ăla de să urlii de usturime… Pentru că mie, cel puţin, cu un „aftershave” din-ăla „strong” îmi place să mă dau, să simt cum îmi ia foc obrazu’… Asta după ce mă barberesc maxim o dată pe săptămână… uneori şi mai rar. Gelurile alea „după-ras” cu care te dai şi nu simţi nimic, numa’ te parfumezi, îs pentru gay şi metrosexuali…

Concernul care produce gelul „după-ras” căruia i se face reclama asta cu „bărbaţi cu pielea sensibilă” are drept slogan sintagma: „ce vor bărbaţii”, rezultând că produsele concernului ar fi câteva din chestiile pe care şi le doresc bărbaţii. Greşit din nou: bărbaţii vor doar două lucruri, dar de la femei: mâncare şi sex. Restul îşi iau singuri… Însă câte sacificii nu fac bărbaţii pentru a obţine cele două lucruri! Iar unul dintre aceste sacrificii este însăşi îndepărtarea părului facial prin bărbierire…

RecLama de ras

(UPDATE: Unele reclame la produsele cosmetice pentru bărbaţi mai spun ceva de genul că „90% dintre bărbaţii care au încercat produsul cutare l-ar recomanda prietenilor săi”. Ce mă intrigă pe mine este că nici unul dintre prietenii mei nu mi-a recomandat vreodată vreun produs cosmetic. Asta înseamnă fie că prietenii mei fac parte din cei 10% bărbaţi care n-ar recomanda produsul respectiv prietenilor săi; fie că nu folosesc produse cosmetice; fie că, cel mai grav, nu sunt prieteni adevăraţi… Hmmm, trebuie să abordez cu seriozitate acest aspect la următoarea beţivăneală cu prietenii mei…)

Posted in Reclame şi reclamaţii, Răutăcisme | Etichetat: , , | Leave a Comment »

De ce mi se rupe de scandalurile sexuale cu elevi

Posted by ditzacontra pe 21 noiembrie 2011

S-au înmulţit cazurile de sex între elevi şi cadre didactice? se întreabă „îngrijorată” presa cea tabloidă a ţărişoarei noastre. De fapt „îngrijorarea” aia nu e altceva decât un freamăt de plăcere, o scurgere de bale a „ziariştilor” acelor publicaţii. În ultima vreme am fost inundaţi de ştiri cu elevi/eleve care au întreţinut relaţii sexuale, mai mult sau mai puţin „voluntare” cu profesorii lor, care, probabil, plini de zel didactic au vrut să le înveţe pe discipolele lor şi cum vine treaba cu şcoala vieţii. Cam cum procedau filozofii Greciei antice cu discipolii lor. Acuma eu aş crede că astfel de cazuri s-au înmulţit doar în mintea  bolnavă a „ziariştilor” care, în loc să se ocupe de treburi cu adevărat serioase, ne spun poveşti de trezit libidoul şi adormit vigilenţa. Sexul între elevi şi profesori, fie el „voluntar” sau pentru obţinerea de „foloase”, se petrece de când există şcoli, profesori şi elevi şi nimic nu va împiedica existenţa unor astfel de cazuri. Întotdeauna se vor găsi profesori care nu ştiu să-şi controleze libidoul, sau chiar obsedaţi sexual, şi întotdeauna se vor găsi elevi/eleve care şi-o „caută cu lumânarea”, fie prin atitudine, fie, cel mai adesea, prin vestimentaţie. Însă când se întâmplă, astfel de cazuri ar trebui rezolvate de comisiile de etică ale şcolilor (comisii care nu există), de psihologi, de autorităţi, de părinţi, iar presa ar trebui să relateze despre aceste cazuri cu decenţă dacă e chiar aşa de preocupată de soarta şi demnitatea „victimelor” mai mult sau mai puţin nevinovate, şi nu prin relatarea de detalii „picante”, cum se zice în presa tabloidă, sau chiar postarea de filmuleţe pe internet cu actele sexuale „încriminate”.

Deci, s-au înmulţit sau nu raporturile sexuale între elevi şi profesori? Dacă un „tabloist” ar trage cu urechea la ce-şi vorbesc unii altora elevii din ziua de azi, ar crede că liceul s-a transformat din „cimitir al tinereţii mele” cum lugubru se exprima Bacovia, într-un adevărat bordel. Însă în aceeaşi capcană ar putea cădea oricine dacă ar auzi discuţia imaginară de relatată mai jos, discuţie dintre două eleve semidocte care au luat foarte în serios problema încălzirii globale şi a crizei economice prin purtarea unei vestimentaţii sumare care aduce aminte foarte vag de  fuste sau bluze… Discuţia se poartă în faţa panoului cu rezultatele la simularea de bacalaureat:

„No, tu, pisi, şi cum o fost la examen?”

„Ioooi, tu, băga-mi-aş, ce m-o futut ăştia. Din toate poziţiile. Întâi mi-am luat-o la oral. Au început cu nişte întrebări indecente despre ceva cu un „picior de play” şi cu o „gură de rai”. Cre’ că era la literatură. Aia cu piciorul, mai treacă-meargă, am mai înţeles-o şi i le-am arătat pe amândouă până sus. Însă aia cu gura de rai mi s-o părut o aluzie nesimţită la faptul că acum vreo două zile profa de română m-o prins la budă fumând o ţigară după ce Gicu, administratorul şcolii care e şi pompier voluntar, mi-o arătat cum se desfăşoară un furtun printr-o simplă atingere a unei mâini pricepute – a mea – după care mi-a arătat cum se înşurubează furtunul la hidrant. Eu jucam rolul hidrantului… Dar asta-i altă poveste… Apoi la istorie m-au mai întrebat ceva de genul dacă ştiu unde şi când s-au  regulat Decebal cu Traian şi cum s-a născut poporul român. Perverşii dracului! Păi io de unde să ştiu astfel de lucruri? Io nu-s ca curvele alea care toată ziua bârfesc despre cine cu cine şi-o trage în pauze în podu’ şcolii. Io tac şi fac. Adică prefer practica decât teoria… La geografie m-o întrebat că ce-i ăla spaţiu mioritic. Aici am avut baftă. Am ştiu că-i succesiunea deal-vale-deal de când l-am lăsat pe tocilaru’ ăla de Virgil să-mi mângâie ţâţele ca să-mi facă temele în următorii doi ani şi în timp ce se scăpa în pantaloni repeta într-una că a atins în sfârşit „spaţiul mioritic”… Ce mai luzăr!… Dar orgia  o fost la mate la scris. Ne-o tras la toată clasa numere după numere până n-am mai ştiut de noi. Ne-o epuizat, nesătuii dracului! Şi până la urmă să aflu că o fost doar o simulare de orga… organizare de bacalaureat…”

Notă: Musai să bag un „disclaimer” şi să repet că dialogul este imaginar şi orice asemănare cu întâmplări sau personaje reale este absolut întâmplătoare şi neintenţionată. Nu de alta, dar la câte „panarame” parazitează viitorul de aur al ţării n-ar fi exclus ca o astfel de discuţie să fi avut loc, iar protagonista ei să ceară drepturi de autor.

O abordare diferită a subiectului citiţi în De ce ne enervează scandalurile sexuale cu elevi de pe blogul www.piticigratis.com

Posted in Însem(i)nări artificiale, Risaicăl bin, Răutăcisme | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

HorrorScopul crizei: astăzi Zodia SăRacului

Posted by ditzacontra pe 20 noiembrie 2011

De altfel, stimaţi fani ai astrologiei politico-economice, HorrorScopul crizei are doar două zodii: Zodia BalAurului şi Zodia SăRacului. Fireşte că cei mai mulţi dintre noi, cam nouă zecimi din populaţia planetei, este născută în Zodia SăRacului, astfel că chiar şi cei mai norocoşi dintre aceşti nativi, aşa numita „clasă de mijloc”, sunt foarte vulnerabili în faţa crizelor economice, riscând în orice moment să retrogradeze în pătura densă a celor mai năpăstuiţi nativi ai zodiei. Acest risc este în schimb limitat sau aproape inexistent la nativii din Zodia BalAurului, principalii responsabili, de altfel, pentru declanşarea crizei economice, fenomen care de fapt le este prielnic pentru sporirea averilor şi influenţei politice în lume în defavoarea nativilor ddin Zodia SăRacului.

După cum toată lumea a simţit pe propria piele, de o vreme încoace am intrat din nou în Zodia SăRacului, astfel că ne vom concentra asupra influenţei şi efectelor acesteia asupra nativilor săi. Principala caracteristică a acestei zodii este Mercurul retrograd, fenomen astrologic care produce dezechilibre majore ale zonelor patronate e planeta ce poartă numele zeului roman al comerţului, călătoriilor, comunicării, dar şi al furtişagului, fraudei şi înşelăciunii. Concret, după cum deja se observă, aceste dezechilibre produc o scădere dramatică câştigurilor rezultate în urma tranzacţiilor comerciale declanşând un efect de domino ce se propagă în toate sferele economiei mondiale, lucru ce adânceşte pe zi ce trece prăpastia între nativii Zodiei BalAurului şi cei ai Zodiei SăRacului. Totodată, pe măsură ce efectele reducerii tranzacţiilor comerciale îşi fac simţită prezenţa, va creşte numărul fraudelor în dauna nativilor Zodiei SărAcului săvârşite în special de nativii Zodiei BalAurului.  O altă planetă retrogradă în Zodia SăRacului este Marte, fapt care sporeşte riscul de conflicte armate între popoare, dar şi dar şi cel de conflicte cu caracter etnic şi/sau social. Jupiterul retrograd face ca incidenţa cataclismelor naturale să sporească în timpul acestei zodii aruncând nativii acesteia, deja napăstuiţi, într-o situaţie disperată din care astrele cu greu îi va mai putea scoate.

Acum că am văzut care sunt principalele evenimente care caracterizează Zodia SăRacului, să aruncăm un ochi critic şi asupra nativului acestei zodii. Trebuie să facem precizarea că este o caracterizare generală a nativului şi că virtuţiile sau defectele acestuia pot fi accentuate sau atenuate de diverşi factori externi care n-au legătură cu astrologia, ci mai degabă cu nivelul de educaţie, mediul în care a crescut şi, de ce nu, naţionalitatea nativului.

Cei mai mulţi nativi ai Zodiei SărAcului sunt naivi (însă unii sunt proşti de-a binelea), creduli în faţa minciunilor şi sceptici încăpăţânaţi când li se arată negru pe alb adevărul, superstiţioşi şi\sau evlavioşi bigoţi şi ipocriţi. Cei mai mulţi sunt oameni foarte muncitori însă astrele potrivnice şi nativii Zodiei BalAurului îi împiedică să se bucure pe de-a-ntregul de roadele muncii lor. Sunt însă în rândul nativilor zodiei SăRacului şi numeroşi paraziţi care, la fel ca nativii celeilalte zodii, profită fără ruşine de munca celorlalţi. Altfel, datorită vieţii grele pe care o duce, nativul Zodiei SăRacului este un om creativ şi descurcăreţ, şi munca şi sacrificiul acestuia de-a lungul istoriei a fost forţa motrice a progresului. Pe de altă parte defectele lui arătate mai sus, coroborate cu ignoranţa lui generalizată, alienarea, lipsa de compasiune, iresponsabilitatea faţă de mediu, autosuficienţa şi hedonismul induse de actuala societate de consum, pot avea ca rezultat distrugerea ireversibilă a planetei nu doar din punct de vedere socio-economic, ci şi fizic.

ZodiAcul cu venin

Notă: Am vrut să fac un text amuzant în care să fac mişto de chestiile alea cu astrologia, horoscopul şi alte alea, şi mi-o ieşit o chestie serioasă (mai puţin partea cu astrele, zodiile etc., la care chiar nu mă pricep)…

Posted in Însem(i)nări artificiale, Răutăcisme | Etichetat: | Leave a Comment »

Pozele verii 2011

Posted by ditzacontra pe 10 septembrie 2011

Aş fi vrut să povestesc în această postare despre zilele petrecute la mare în concediul ce l-am încheiat acu’ vreo 3 zile. Probabil c-o voi face după ce îmi voi reveni. Din şoc, evident… Mă plângeam deunăzi unui prieten că de când lucrez la Kaufland „universul” meu s-a restrâns între domiciliul de pe Plopilor, locul de muncă aflat la 10 minute de mers pe jos şi locuinţa de la ţară, foarte rar părăsind acest „univers” în ultimele câteva luni. După cele ce am văzut în drumul meu spre mare am ajuns la concluzia, probabil greşită, că nu îmi mai doresc să-mi lărgesc „universul” şi că trăim într-o ţară sinistră… Adică nu ţara e sinistră, ci formele de viaţă, nu foarte inteligente, care o populează… Să nu fiu greşit înţeles: a fost frumos în concediu, a fost bine, m-am simţit bine, mi-am satisfăcut toate poftele ignorând tot ceea ce ar fi putut să-mi creeze stări de disconfort sau neplăceri, dar acum, după ce m-am întors, acasă am aşa o stare, nu ştiu cum s-o explic… Probabil că aşa cum se simte o fată după prima „experienţă”: şi-a dorit asta, i-a plăcut în timp ce o „făcea”, a avut chiar şi orgasm, dar după ce totul s-a terminat simte aşa o părere de rău fără o cauză explicabilă, care o face să izbucnească în plâns…

Anyway… Până una-alta voi posta în cele ce urmează pozele care au supravieţuit curăţeniei de toamnă de pe hard-disk-ul laptop-ului meu infirm (tastatura lui nu mai funcţionează de câteva luni, aşa că scriu la o tastatură legată prin USB)…

Adrian Diţă

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , | 1 Comment »

Locuinţa mea de la ţară e abia la vară (III)…

Posted by ditzacontra pe 27 august 2011

Pădurea văzută din pridvorul casei

Mai precis, într-o nu ştiu care vară, într-o nu ştiu care ţară, într-un nu ştiu care sat, sub un nu ştiu care pat… Mă rog, ştiu ţara şi satul iar în ce priveşte patul…aşa e vorba Pseudofabulei celor de la Roşu şi Negru. Dar aţi prins ideea: am fost mai precis, carevasăzică… (Ha-ha-ha-ha! Wow, ce spirit! Câtă ironie! Câtă durere în paişpe!) Dar să trecem la lucruri serioase…

Din precedentele postări despre lucrările pe care le-am mai făcut pe la casa din Feleag pentru a-i da un confort apropiat de cel al unei locuinţe din mediul urban fără a-i ştirbi pitorescul rural, rezulta faptul că vara asta ar fi trebuit să închei investiţia. Adică mai aveam de amenajat camera de baie şi de refăcut faţadele. Cred că e inutil să mai spun că nu s-a întâmplat nimic din toate astea şi că stadiul lucrărilor e acelaşi ca în toamna trecută. Singurele lucrări executate au fost cele de întreţinere şi grădinărit. Singurele investiţii pe care le-am făcut au fost cumpărarea unei stropitoare de plastic cu 16,66 lei, şi un tirbuşon profesional, cum se folosesc în baruri, care a costat 32 de lei, o investiţie urgentă şi vitală pentru că la un party pe care l-am ţinut în Feleag prin aprilie ca să sărbătorim încheierea cu succes a campaniei agricole de semănat castraveţii în grădină, vechiul tirbuşon s-a rupt la a patra sticlă de vin astfel că la următoarele şase a trebuit să le introducem dopul înăuntru cu ajutorul cuţitului… Dar asta e altă poveste…

Parte a grădinii, înainte de grindina devastatoare

Probabil că anul acesta n-ar fi fost aşa de sărac în investiţii şi lucrări dacă aş fi avut la dispoziţie ceva fonduri. Faptul că n-am plecat la muncă în Germania anul acesta s-a simţit… pregnant. Am încercat să suplinesc lipsa fondurilor prin contractarea unui  mic credit la o bancă, însă prima bancă la care am apelat, ce poartă numele provinciei istorice în care

Roşiile verzi înaintea grindinei

se află şi oraşul nostru şi Feleagul, a refuzat să mă aibă ca debitor la ei pentru că, spuneau ei, din cauza actualului meu loc de muncă aş fi insolvabil. Bine, bă, că eu sunt insolvabil şi îs solvabili toţi nespălaţii  ăia care n-au ce mânca, dar îşi iau credite cu buletinu’ ca să-şi ia plasmă ultimu’ răcnet şi celular din-ăla mai deştept decât ei, şi-apoi trebe să le luaţi plasma

aceleaşi roşii chiar în timpul grindinei

plină de flegme că nu şi-au mai plătit ratele de nu-ştiu-când… Felicitări! (Apropo: dacă-l prind pe „zânul” ală din reclama băncii respective că-mi aterizează prin acoperiş ca să mă aburească cu ofertele lor la credite şi cât de săritoare e banca pe care o reprezintă, o să-i rup picioarele şi să-i îndes în fund bagheta aia magică dar inutilă pentru mine!). În final, acum câteva zile, o altă bancă s-a dovedit a fi mai generoasă decât prima şi mi-a acordat împrumutul solicitat, astfel că în toamnă să-mi pot izola podul şi să-mi cumpăr unele maşini-unelete de care am nevoie prin gospodărie. Dar asta după ce mă întorc din concediul care începe luni…

Gheaţă în pridvor

Am mai avut în iulie cinci zile de concediu (cu week-end-ul, şapte) pe care le-am petrecut integral în Feleag. A fost super. Practic, cu excepţia a doua zile, în restul zilelor am fost singur-singurel: nu m-a vizitat nimeni, n-am intrat în contact cu nimeni, nu am dus nici laptopul cu mine să mai văd un film, semnal la telefon ne e… Toată ziulica trebăluiam prin grădină, mâncam, citeam (am citit mult vara asta) sau pur şi simplu leneveam… Aproape tot concediul acela am purtat pe mine când eram prin curte doar o pereche de pantaloni scurţi (fără lenjerie pe dedesupt 🙂  ), de care mă lipseam total atâta timp cât eram prin casă. Am redescoperit plăcerea de a umbla desculţ prin iarbă şi printre straturile cu legume şi de a face duşuri călduţe în aer liber… A fost frumos…

Murături puse chiar de mânuţele mele... Doar o mică parte din ele...

Şi grădina a fost foarte productivă anul acesta deşi o grindină de la pe mijlocul lunii iulie mi-a făcut roşiile varză… Sună cam aiurea… Vreau să zic că le-a distrus complet. Tot ce am mai putu salva din ele a fost pentru vreo 5 salate mai consistente şi două borcănele de gogonele murate. În schimb, pe lângă cel puţin 50 de kile de ceapă, vreo 10 kile de morcovi, câteva verze imense, fasole şi altele, am o grămadă de castraveţi, deşi grindina mai sus-amintită le-a făcut frunzele franjuri. Dar se pare că au supravieţuit şi acum fac o grămadă de fructe de am impresia că mă confrunt cu o invazie. Am pus la murat vreo 15 borcane deja şi încă mai urmează…

Cam asta e tot ce am mai făcut prin Feleag anul ăsta. Practic aproape toate zilele libere pe care le am le petrec acolo şi îmi place din ce în ce mai mult… Sper că într-o bună zi mă voi muta acolo cu totul… Într-o nu ştiu care vară, într-o nu ştiu care seară…

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Care-i treaba? S-a întors sau nu criza economică mondială?… (Alte trei texte mai vechi)

Posted by ditzacontra pe 24 august 2011

… că nu mai pricep nimic. (Oricum niciodată n-am priceput nimic din modul de funcționare al așa-numitei „economie mondială” în general, și al burselor în special). Ba cresc indicii ăia, ba scad. Ceea ce mă intrigă pe mine este faptul că deși guvernanții noștri se chinuie să ne explice că „România stă mult mai bine” decât multe dintre țările europene, cum ar fi Spania, Italia, Irlanda sau chiar Marea Britanie (ca să nu mai vorbim de Grecia), românii noștri se înghesuie încă să plece la muncă în acele țări care „stau mai prost” ca patria noastră… Acest lucru mă face să cred că de fapt România stă mult mai bine cu mâinile în sân și limba-n gură în fața noii crize economice mondiale…

Anyway… Pentru că zilele astea s-a dovedit încă o dată că ceea ce oamenii învață din istorie este faptul că oamenii nu învață nimic din istorie, vă las să citiți mai jos trei texte publicate în Jurnalul Sighișoara Reporter în 2008, la debutul primei crize, texte care, deși a trebuit să suflu praful de pe ele și să le lustruiesc oleacă, în mod bizar miroseau a proaspăt de parcă ar fi de actualitate. Le postez și pentru faptul că n-am mai pus de mult nimic pe acest blog, din, probabil, aceleași cauze pe care am suspendat temporar Sighișoara Freelance Reporter. Dar voi reveni curând cu o postare despre ce (n-)am mai făcut pe la moșia din Feleag, și cu impresii din concediul ce o să-l petrec începând de marți pe minunatul, superbul, inconfundabilul și inimitabilul litoral românesc al Mării Negre. Deci iată textele:

Aș da crize de la mineee!…

A început de astă vară să cadă câte-o bursă. Acum s-a precipitat. Astfel că putem spune că toamna asta se numără crizele deşi încă nu s-au copt toate. Dar în acest an se anunţă o recoltă record la hectarul de planetă cultivat cu crize mulţumită efortului bancherilor şi industriaşilor căruia i s-a adăugat sprijinul guvernelor. Crizelor mondiale cultivate şi aclimatizate cu succes şi în România, cum ar fi criza încălzirii globale, criza alimentară, criza energetică sau criza financiară, li s-au adăugat crizele autohtone care deja au un mare succes la consumatorii români de vreo 19 ani încoace: criza salariilor exagerat de mari de prin agenţiile guvernamentale, criza salariilor exagerat de mici din învăţământ şi sănătate, criza medicamentelor, criza autostrăzilor, criza promisiunilor electorale fără acoperire, criza politică, criza de oameni care să fie în stare să conducă ţara asta fără să fure, criza de nervi a populației, precum şi alte crize.

De departe cea mai productivă se anunţă a fi criza financiară mondială unde deja cotaţiile bursiere au ajuns aşa de jos, mai jos chiar decât asfaltul de pe care gunoierii ar trebui să-i răzuie pe bancherii care ar fi trebuit să se arunce din turnurile lor odată cu căderea cotaţiilor. Însă din păcate nu s-a întâmplat la fel ca la criza din anii ’30 când cădeau bancherii din zgârie-nori ca frunzele din chiparoşi, pentru că acum s-au implicat guvernele ca să-i salveze, udând criza la rădăcină cu banii publici.

Criza(ntema) de aur

Să ne închinăm la moaștele sfintei economii mondiale!

Promit că e ultima oară când mai scriu la rubrica asta despre criza financiară. Pentru că risc să comit un sacrilegiu în condiţiile în care aceasta tinde să se transforme în ultima vreme într-un soi de religie a cărui dumnezeu e banul, a cărei biblie e „Capitalul” lui Marx, a cărei profeţi sunt analiştii economici şi a cărei preoţii sunt bancherii şi brokerii care, în numele banului, cotaţiei şi sfintei inflaţii, sacrifică pe altarul crizei economiile şi creditele celor mulţi şi mai puţin bogaţi, în ciuda rugăciunilor fierbinţi ridicate de aceştia în bisericile crizei care sunt băncile. Iar oamenii nu prea au de ales, făr’ decât să facă voia banului, rugându-se la bancheri să nu le ia pâinea, casa, maşina şi afacerea cea de toate zilele şi să nu-i inducă în ispita (eroarea) de a contracta credite ipotecare cu dobânzi aparent rezonabile, dar care se umflă de la lună la lună, şi cu costuri şi comisioane ascunse. Amin! Nici guvernele nu stau deoparte. Deja au adus ofrande de mii miliarde crizei, fără rezultate însă. Ca orice religie, şi criza financiară are detractorii ei. Citeam recent într-o publicaţie economică online că au apărut deja „falşi profeţi” (anarhişti economici?) care susţin sus şi tare că criza financiară nu există şi că e o invenţie a ban-clerului acesteia (bancherilor şi brokerilor) care-s nişte farisei şi nişte făţarnici ticăloşi şi lacomi care iubesc banii altora ca pe proprii lor bani şi care au răstignit economia mondială pe crucea întoarsă a ochiului dracului, au trimis în paradisuri fiscale sufletele nevinovate ale economiilor populaţiei şi au surghiunit creditele în iadul dobânzilor veşnice care incinerează pe loc orice iniţiativă de afaceri.

Aşa o fi. Însă nu putem nega faptul că, există sau nu, simţim cu toţii prezenţa crizei, deocamdată în buzunare şi, probabil nu peste foarte mult timp, şi în stomac… Iar acesta situaţie te face să-ţi pui întrebări metafizice. Va reînvia oare economia mondială a treia zi după fripturi cu capitalul pre recesiune călcând? Sau se va înălţa la cercurile de interese, pogorându-se pre pământ în locul ei sfânta inflaţie. Există viaţă economică după criza finaciară? Credeţi în criza finaciară, domnule Isărescu?…

Războiul de recesiune

Nici pe lumea cealaltă n-o să scăpăm de criză!

Ca de obicei nu sunt în stare să-mi ţin promisiunea ce am făcut-o acum vreo 2 săptămâni, aceea de a nu mai scrie la rubrica asta despre criza financiară. Aşa că iată, scriu din nou, cu riscul de a demonetiza subiectul şi a-l arunca în derizoriu mai mult decât o fac adevăraţii analişti de piaţă. Însă au apărut unele elemente noi pe care le-am auzit din surse nu foarte sigure, una dintre ele fiind propria imaginaţie, potrivit cărora criza ar fi depăşit deja faza globală, pământească, lovind în plin şi activităţile specifice sferelor înalte, cereşti, sau ale tenebrelor infernului.

Aşa, de pildă, se zice că o bună parte a paradisului a fost pusă sub sechestru şi riscă să intre în posesia unor bănci. Principala cauză ar fi faptul că administratorii paradisului, naivi cum sunt ei, au contractat nişte credite destul de consistente pentru extinderea spaţiilor destinate sufletelor neprihănite şi reabilitarea scărilor rulante care suie spre paradis şi care, învechite fiind, se tot blocau şi îşi prindeau îngerii aripile în ele. În condiţiile în care între timp dobânzile la creditele respective s-au triplat, investiţia s-a dovedit a fi şi inutilă şi nerentabilă pentru că tot mai puţine suflete sunt primite în paradis datorită criteriilor de selecţie mult prea dure pentru lumea în care trăim. Ca urmare paradisul a intrat în incapacitate de plată iar firmele româneşti care executau lucrările, confruntate şi ele cu lipsa de personal, au reziliat contractele lăsând treaba nefinalizată. Colac peste pupăză, paradisul riscă să rămână şi fără curentul electric folosit de instalaţiile de iluminat şi aer condiţionat ale paradisului, precum şi pentru trăznetele cu care erau pedepsiţi păcătoşii, datorită facturilor imense rămase neplătite. De asemenea, au rămas pe stoc, nefolosite, miliarde de aure şi aripi pentru sufletele care ar fi trebuit să fie transferate în paradis pentru viaţa veşnică de apoi. Ca urmare, o armată întreagă de avocaţi detaşaţi din infern, s-a pus în slujba creditorilor şi s-au năpustit pentru a obţine bucăţi cât mai mari din paradis. Se zice că dacă pun mâna pe paradis, creditorii intenţionează să evacueze sufletele neprihănite de aici pentru a face loc oamenilor lor care până acum erau trimişi în infern.

Mai mult, cică s-au arătat interesaţi de paradis chiar şi administratorii infernului care se confruntă deja de mult timp cu o lipsă acută de spaţiu pentru sufletele păcătoşilor. Dar nici infernul nu stă mai bine din punct de vedere financiar şi nici o bancă nu-l mai creditează datorită scăderii ratingului. Cea mai mare problemă a lor este consumul exagerat de gaze pentru cazanele cu smoală, cu greu făcând faţă creşterii repetate a preţului gazelor. Chiar şi stocurile de smoală sunt pe terminate. Au avut şi o tentativă de retehnologizare prin achiziţionarea de cazane de mai mici dimensiuni, dar cu un randament superior, pentru dublarea capacităţii de producţie, dar au avut proasta inspiraţie să deruleze tranzacţia printr-o firmă românească, unic importator al cazanelor respective, care le-a tras ţeapă încasând banii fără a livra marfa nici până în ziua de azi. De asemenea, au fost sistate şi lucrările de lărgire a autostrăzii cu un singur sens către infern. Unul din motive este că n-au solicitat acordul de mediu şi acum se confruntă cu un proces în contencios administrativ intentat de organizaţiile ecologiste. Un alt motiv este faptul că firma care a câştigat licitaţia a renunţat la lucrare întrucât a prins în România un contract de mii de ori mai avantajos: preţul kilometrului de autostradă creşte invers proporţional cu lungimea lucrărilor efectuate. Pe scurt, cu cât lucrează mai puţin şi mai prost, cu atât câştigă mai mulţi bani de la stat. În aceste condiţii traficul pe autostrada spre infern a devenit de-a dreptul… infernal, creându-se ambuteiaje de proporţii cosmice spre disperarea celor ce trebuiau să asigure fluidizarea traficului.

Aşadar, situaţia economico-financiară a paradisului şi infernului a ajuns destul de gravă şi nu se întrevede nici o îmbunătăţire în condiţiile în care omul a luat mult prea în serios îndemnul biblic: creşteţi şi proliferaţi şi stăpâniţi şi distrugeţi pământul!

Infernul paradit

Textele astea sunt și pe acest blog, fiind printre primele postate, dar pe vremea aia aveam doar un vizitator pe săptămână, pe cand acum am o medie de 10 vizite pe zi, așa că le-am „urcat” aci ca să le mai popularizez un pic… 😉

Adrian Diță

Posted in Însem(i)nări artificiale, Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »