Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Posts Tagged ‘bancă’

Locuinţa mea de la ţară e abia la vară (III)…

Posted by ditzacontra pe 27 August 2011

Pădurea văzută din pridvorul casei

Mai precis, într-o nu ştiu care vară, într-o nu ştiu care ţară, într-un nu ştiu care sat, sub un nu ştiu care pat… Mă rog, ştiu ţara şi satul iar în ce priveşte patul…aşa e vorba Pseudofabulei celor de la Roşu şi Negru. Dar aţi prins ideea: am fost mai precis, carevasăzică… (Ha-ha-ha-ha! Wow, ce spirit! Câtă ironie! Câtă durere în paişpe!) Dar să trecem la lucruri serioase…

Din precedentele postări despre lucrările pe care le-am mai făcut pe la casa din Feleag pentru a-i da un confort apropiat de cel al unei locuinţe din mediul urban fără a-i ştirbi pitorescul rural, rezulta faptul că vara asta ar fi trebuit să închei investiţia. Adică mai aveam de amenajat camera de baie şi de refăcut faţadele. Cred că e inutil să mai spun că nu s-a întâmplat nimic din toate astea şi că stadiul lucrărilor e acelaşi ca în toamna trecută. Singurele lucrări executate au fost cele de întreţinere şi grădinărit. Singurele investiţii pe care le-am făcut au fost cumpărarea unei stropitoare de plastic cu 16,66 lei, şi un tirbuşon profesional, cum se folosesc în baruri, care a costat 32 de lei, o investiţie urgentă şi vitală pentru că la un party pe care l-am ţinut în Feleag prin aprilie ca să sărbătorim încheierea cu succes a campaniei agricole de semănat castraveţii în grădină, vechiul tirbuşon s-a rupt la a patra sticlă de vin astfel că la următoarele şase a trebuit să le introducem dopul înăuntru cu ajutorul cuţitului… Dar asta e altă poveste…

Parte a grădinii, înainte de grindina devastatoare

Probabil că anul acesta n-ar fi fost aşa de sărac în investiţii şi lucrări dacă aş fi avut la dispoziţie ceva fonduri. Faptul că n-am plecat la muncă în Germania anul acesta s-a simţit… pregnant. Am încercat să suplinesc lipsa fondurilor prin contractarea unui  mic credit la o bancă, însă prima bancă la care am apelat, ce poartă numele provinciei istorice în care

Roşiile verzi înaintea grindinei

se află şi oraşul nostru şi Feleagul, a refuzat să mă aibă ca debitor la ei pentru că, spuneau ei, din cauza actualului meu loc de muncă aş fi insolvabil. Bine, bă, că eu sunt insolvabil şi îs solvabili toţi nespălaţii  ăia care n-au ce mânca, dar îşi iau credite cu buletinu’ ca să-şi ia plasmă ultimu’ răcnet şi celular din-ăla mai deştept decât ei, şi-apoi trebe să le luaţi plasma

aceleaşi roşii chiar în timpul grindinei

plină de flegme că nu şi-au mai plătit ratele de nu-ştiu-când… Felicitări! (Apropo: dacă-l prind pe „zânul” ală din reclama băncii respective că-mi aterizează prin acoperiş ca să mă aburească cu ofertele lor la credite şi cât de săritoare e banca pe care o reprezintă, o să-i rup picioarele şi să-i îndes în fund bagheta aia magică dar inutilă pentru mine!). În final, acum câteva zile, o altă bancă s-a dovedit a fi mai generoasă decât prima şi mi-a acordat împrumutul solicitat, astfel că în toamnă să-mi pot izola podul şi să-mi cumpăr unele maşini-unelete de care am nevoie prin gospodărie. Dar asta după ce mă întorc din concediul care începe luni…

Gheaţă în pridvor

Am mai avut în iulie cinci zile de concediu (cu week-end-ul, şapte) pe care le-am petrecut integral în Feleag. A fost super. Practic, cu excepţia a doua zile, în restul zilelor am fost singur-singurel: nu m-a vizitat nimeni, n-am intrat în contact cu nimeni, nu am dus nici laptopul cu mine să mai văd un film, semnal la telefon ne e… Toată ziulica trebăluiam prin grădină, mâncam, citeam (am citit mult vara asta) sau pur şi simplu leneveam… Aproape tot concediul acela am purtat pe mine când eram prin curte doar o pereche de pantaloni scurţi (fără lenjerie pe dedesupt 🙂  ), de care mă lipseam total atâta timp cât eram prin casă. Am redescoperit plăcerea de a umbla desculţ prin iarbă şi printre straturile cu legume şi de a face duşuri călduţe în aer liber… A fost frumos…

Murături puse chiar de mânuţele mele... Doar o mică parte din ele...

Şi grădina a fost foarte productivă anul acesta deşi o grindină de la pe mijlocul lunii iulie mi-a făcut roşiile varză… Sună cam aiurea… Vreau să zic că le-a distrus complet. Tot ce am mai putu salva din ele a fost pentru vreo 5 salate mai consistente şi două borcănele de gogonele murate. În schimb, pe lângă cel puţin 50 de kile de ceapă, vreo 10 kile de morcovi, câteva verze imense, fasole şi altele, am o grămadă de castraveţi, deşi grindina mai sus-amintită le-a făcut frunzele franjuri. Dar se pare că au supravieţuit şi acum fac o grămadă de fructe de am impresia că mă confrunt cu o invazie. Am pus la murat vreo 15 borcane deja şi încă mai urmează…

Cam asta e tot ce am mai făcut prin Feleag anul ăsta. Practic aproape toate zilele libere pe care le am le petrec acolo şi îmi place din ce în ce mai mult… Sper că într-o bună zi mă voi muta acolo cu totul… Într-o nu ştiu care vară, într-o nu ştiu care seară…

Reclame

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Care-i treaba? S-a întors sau nu criza economică mondială?… (Alte trei texte mai vechi)

Posted by ditzacontra pe 24 August 2011

… că nu mai pricep nimic. (Oricum niciodată n-am priceput nimic din modul de funcționare al așa-numitei „economie mondială” în general, și al burselor în special). Ba cresc indicii ăia, ba scad. Ceea ce mă intrigă pe mine este faptul că deși guvernanții noștri se chinuie să ne explice că „România stă mult mai bine” decât multe dintre țările europene, cum ar fi Spania, Italia, Irlanda sau chiar Marea Britanie (ca să nu mai vorbim de Grecia), românii noștri se înghesuie încă să plece la muncă în acele țări care „stau mai prost” ca patria noastră… Acest lucru mă face să cred că de fapt România stă mult mai bine cu mâinile în sân și limba-n gură în fața noii crize economice mondiale…

Anyway… Pentru că zilele astea s-a dovedit încă o dată că ceea ce oamenii învață din istorie este faptul că oamenii nu învață nimic din istorie, vă las să citiți mai jos trei texte publicate în Jurnalul Sighișoara Reporter în 2008, la debutul primei crize, texte care, deși a trebuit să suflu praful de pe ele și să le lustruiesc oleacă, în mod bizar miroseau a proaspăt de parcă ar fi de actualitate. Le postez și pentru faptul că n-am mai pus de mult nimic pe acest blog, din, probabil, aceleași cauze pe care am suspendat temporar Sighișoara Freelance Reporter. Dar voi reveni curând cu o postare despre ce (n-)am mai făcut pe la moșia din Feleag, și cu impresii din concediul ce o să-l petrec începând de marți pe minunatul, superbul, inconfundabilul și inimitabilul litoral românesc al Mării Negre. Deci iată textele:

Aș da crize de la mineee!…

A început de astă vară să cadă câte-o bursă. Acum s-a precipitat. Astfel că putem spune că toamna asta se numără crizele deşi încă nu s-au copt toate. Dar în acest an se anunţă o recoltă record la hectarul de planetă cultivat cu crize mulţumită efortului bancherilor şi industriaşilor căruia i s-a adăugat sprijinul guvernelor. Crizelor mondiale cultivate şi aclimatizate cu succes şi în România, cum ar fi criza încălzirii globale, criza alimentară, criza energetică sau criza financiară, li s-au adăugat crizele autohtone care deja au un mare succes la consumatorii români de vreo 19 ani încoace: criza salariilor exagerat de mari de prin agenţiile guvernamentale, criza salariilor exagerat de mici din învăţământ şi sănătate, criza medicamentelor, criza autostrăzilor, criza promisiunilor electorale fără acoperire, criza politică, criza de oameni care să fie în stare să conducă ţara asta fără să fure, criza de nervi a populației, precum şi alte crize.

De departe cea mai productivă se anunţă a fi criza financiară mondială unde deja cotaţiile bursiere au ajuns aşa de jos, mai jos chiar decât asfaltul de pe care gunoierii ar trebui să-i răzuie pe bancherii care ar fi trebuit să se arunce din turnurile lor odată cu căderea cotaţiilor. Însă din păcate nu s-a întâmplat la fel ca la criza din anii ’30 când cădeau bancherii din zgârie-nori ca frunzele din chiparoşi, pentru că acum s-au implicat guvernele ca să-i salveze, udând criza la rădăcină cu banii publici.

Criza(ntema) de aur

Să ne închinăm la moaștele sfintei economii mondiale!

Promit că e ultima oară când mai scriu la rubrica asta despre criza financiară. Pentru că risc să comit un sacrilegiu în condiţiile în care aceasta tinde să se transforme în ultima vreme într-un soi de religie a cărui dumnezeu e banul, a cărei biblie e „Capitalul” lui Marx, a cărei profeţi sunt analiştii economici şi a cărei preoţii sunt bancherii şi brokerii care, în numele banului, cotaţiei şi sfintei inflaţii, sacrifică pe altarul crizei economiile şi creditele celor mulţi şi mai puţin bogaţi, în ciuda rugăciunilor fierbinţi ridicate de aceştia în bisericile crizei care sunt băncile. Iar oamenii nu prea au de ales, făr’ decât să facă voia banului, rugându-se la bancheri să nu le ia pâinea, casa, maşina şi afacerea cea de toate zilele şi să nu-i inducă în ispita (eroarea) de a contracta credite ipotecare cu dobânzi aparent rezonabile, dar care se umflă de la lună la lună, şi cu costuri şi comisioane ascunse. Amin! Nici guvernele nu stau deoparte. Deja au adus ofrande de mii miliarde crizei, fără rezultate însă. Ca orice religie, şi criza financiară are detractorii ei. Citeam recent într-o publicaţie economică online că au apărut deja „falşi profeţi” (anarhişti economici?) care susţin sus şi tare că criza financiară nu există şi că e o invenţie a ban-clerului acesteia (bancherilor şi brokerilor) care-s nişte farisei şi nişte făţarnici ticăloşi şi lacomi care iubesc banii altora ca pe proprii lor bani şi care au răstignit economia mondială pe crucea întoarsă a ochiului dracului, au trimis în paradisuri fiscale sufletele nevinovate ale economiilor populaţiei şi au surghiunit creditele în iadul dobânzilor veşnice care incinerează pe loc orice iniţiativă de afaceri.

Aşa o fi. Însă nu putem nega faptul că, există sau nu, simţim cu toţii prezenţa crizei, deocamdată în buzunare şi, probabil nu peste foarte mult timp, şi în stomac… Iar acesta situaţie te face să-ţi pui întrebări metafizice. Va reînvia oare economia mondială a treia zi după fripturi cu capitalul pre recesiune călcând? Sau se va înălţa la cercurile de interese, pogorându-se pre pământ în locul ei sfânta inflaţie. Există viaţă economică după criza finaciară? Credeţi în criza finaciară, domnule Isărescu?…

Războiul de recesiune

Nici pe lumea cealaltă n-o să scăpăm de criză!

Ca de obicei nu sunt în stare să-mi ţin promisiunea ce am făcut-o acum vreo 2 săptămâni, aceea de a nu mai scrie la rubrica asta despre criza financiară. Aşa că iată, scriu din nou, cu riscul de a demonetiza subiectul şi a-l arunca în derizoriu mai mult decât o fac adevăraţii analişti de piaţă. Însă au apărut unele elemente noi pe care le-am auzit din surse nu foarte sigure, una dintre ele fiind propria imaginaţie, potrivit cărora criza ar fi depăşit deja faza globală, pământească, lovind în plin şi activităţile specifice sferelor înalte, cereşti, sau ale tenebrelor infernului.

Aşa, de pildă, se zice că o bună parte a paradisului a fost pusă sub sechestru şi riscă să intre în posesia unor bănci. Principala cauză ar fi faptul că administratorii paradisului, naivi cum sunt ei, au contractat nişte credite destul de consistente pentru extinderea spaţiilor destinate sufletelor neprihănite şi reabilitarea scărilor rulante care suie spre paradis şi care, învechite fiind, se tot blocau şi îşi prindeau îngerii aripile în ele. În condiţiile în care între timp dobânzile la creditele respective s-au triplat, investiţia s-a dovedit a fi şi inutilă şi nerentabilă pentru că tot mai puţine suflete sunt primite în paradis datorită criteriilor de selecţie mult prea dure pentru lumea în care trăim. Ca urmare paradisul a intrat în incapacitate de plată iar firmele româneşti care executau lucrările, confruntate şi ele cu lipsa de personal, au reziliat contractele lăsând treaba nefinalizată. Colac peste pupăză, paradisul riscă să rămână şi fără curentul electric folosit de instalaţiile de iluminat şi aer condiţionat ale paradisului, precum şi pentru trăznetele cu care erau pedepsiţi păcătoşii, datorită facturilor imense rămase neplătite. De asemenea, au rămas pe stoc, nefolosite, miliarde de aure şi aripi pentru sufletele care ar fi trebuit să fie transferate în paradis pentru viaţa veşnică de apoi. Ca urmare, o armată întreagă de avocaţi detaşaţi din infern, s-a pus în slujba creditorilor şi s-au năpustit pentru a obţine bucăţi cât mai mari din paradis. Se zice că dacă pun mâna pe paradis, creditorii intenţionează să evacueze sufletele neprihănite de aici pentru a face loc oamenilor lor care până acum erau trimişi în infern.

Mai mult, cică s-au arătat interesaţi de paradis chiar şi administratorii infernului care se confruntă deja de mult timp cu o lipsă acută de spaţiu pentru sufletele păcătoşilor. Dar nici infernul nu stă mai bine din punct de vedere financiar şi nici o bancă nu-l mai creditează datorită scăderii ratingului. Cea mai mare problemă a lor este consumul exagerat de gaze pentru cazanele cu smoală, cu greu făcând faţă creşterii repetate a preţului gazelor. Chiar şi stocurile de smoală sunt pe terminate. Au avut şi o tentativă de retehnologizare prin achiziţionarea de cazane de mai mici dimensiuni, dar cu un randament superior, pentru dublarea capacităţii de producţie, dar au avut proasta inspiraţie să deruleze tranzacţia printr-o firmă românească, unic importator al cazanelor respective, care le-a tras ţeapă încasând banii fără a livra marfa nici până în ziua de azi. De asemenea, au fost sistate şi lucrările de lărgire a autostrăzii cu un singur sens către infern. Unul din motive este că n-au solicitat acordul de mediu şi acum se confruntă cu un proces în contencios administrativ intentat de organizaţiile ecologiste. Un alt motiv este faptul că firma care a câştigat licitaţia a renunţat la lucrare întrucât a prins în România un contract de mii de ori mai avantajos: preţul kilometrului de autostradă creşte invers proporţional cu lungimea lucrărilor efectuate. Pe scurt, cu cât lucrează mai puţin şi mai prost, cu atât câştigă mai mulţi bani de la stat. În aceste condiţii traficul pe autostrada spre infern a devenit de-a dreptul… infernal, creându-se ambuteiaje de proporţii cosmice spre disperarea celor ce trebuiau să asigure fluidizarea traficului.

Aşadar, situaţia economico-financiară a paradisului şi infernului a ajuns destul de gravă şi nu se întrevede nici o îmbunătăţire în condiţiile în care omul a luat mult prea în serios îndemnul biblic: creşteţi şi proliferaţi şi stăpâniţi şi distrugeţi pământul!

Infernul paradit

Textele astea sunt și pe acest blog, fiind printre primele postate, dar pe vremea aia aveam doar un vizitator pe săptămână, pe cand acum am o medie de 10 vizite pe zi, așa că le-am „urcat” aci ca să le mai popularizez un pic… 😉

Adrian Diță

Posted in Însem(i)nări artificiale, Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Un text mai vechi…

Posted by ditzacontra pe 11 Aprilie 2011

N-am mai avut vreme (a se citi „mi-a fost lene”) să mai scriu pe blog de cam mult. Nici acuma nu prea am (chef) aşa că am răscolit prin folder-ele de prin laptop şi am descoperit un text mai vechi ce a fost publicat în JSR prin 2007 (sau 2008), şi mi-a plăcut cum a ieşit. Aşa că l-am şters de praf şi, iacă, îl postez mai jos ca să fie ceva activitate şi pe blogul ăsta. Textul face referire la o reclamă ce era difuzată la TV în acea perioadă la mezelurile Matache Măcelaru’…

„„Ultima operaţiune nu poate fi efectuată. Fonduri insuficiente”, clipea vesel mesajul pe ecranul rânjit a batjocură al bancomatului în timp ce-mi scuipa cu dispreţ cardul.  „Sărăntocule!” mi-a mai transmis telepatic maşinăria în timp ce eu făceam nervos stânga-mprejur gata să slobod o înjurătură: „Tot nu mi-au băgat salariul, băga-mi-aş…”. Însă nu-mi duc gândul la capăt căci întâlnesc privirea albastră a unei blonde drăguţe ce îşi aştepta rândul la bancomat cu un început de zâmbet în colţul buzelor ce mi s-a părut ironic. „Precis a văzut”, gândesc eu zîmbindu-i stânjenit şi căutând în minte o soluţie de a drege situaţia. Renunţ repede. Ce să-i explic? „Dublu ghinion, la naiba! Ce faină era gagica!…” îmi zic retrăgându-mă strategic pentru refacerea inimii zdobite de impotenţa contului bancar. De fapt ghinionul era triplu (după principiul: un necaz nu vine niciodată singur, ci în serie de câte trei, iar cel care urmează nu-i al patrulea, ci o nouă serie de trei) pentru că văzusem recent o reclamă la nişte mezeluri produse sub marca unui măcelar celebru, cel puţin în Bucureşti, şi voiam neapărat să-mi iau şi eu vreun kil de cârnaţi de bere. De fapt, deşi îmi plac la nebunie cârnaţii de bere, laolaltă cu berea, fireşte, mă interesa mai mult reacţia celebrului măcelar când mergeam să-i cer ce voiam. Pentru că în reclama la produsele respective clientul intră în măcelarie şi cere timid nişte parizer cu soia, parcă, iar măcelarul, nervos, îi smulge omului traista din mână şi când vede că are ridichi îşi iese cu totul din pepeni: adică cum, nu ştie clientul nici atâta că la ridichi nu merge parizerul, ci nu ş’ ce salam, din ăla scump? Până la urmă tot răul a fost spre bine, că dacă mergeam eu să-i cer măcelarului cârnaţi de bere şi mă prindea în traistă cu litra de ţuică ce o primisem de la un pretenar, mă mai lua naibi la bătaie şi mă punea să cumpăr tacâmuri de pui… La finalul reclamei zice măcelarul că, he-he, mâncatul nu-i aşa de simplu cum credem noi, nehaliţii de rând! Păi cred şi eu, domnu’ măcelar. Aş zice că-i chiar imposibil sau, în orice caz, rezervat celor care-şi permit. E şi normal, acum, în plină criză financiară mondială, când băncile nu mai dau credite să-ţi iei parizerul în rate şi când kilu’ de şuncă de York e mai scump decât o casă în New York…

Infarct de mioCard”

(UPDATE: Iată mai jos şi reclama respectivă)

Posted in Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Dobândă la ţepe

Posted by ditzacontra pe 9 Ianuarie 2009

Pe mine mă intrigă reclamele la bănci pe care le văd mai nou la televizor. Dacă până mai acum câteva luni, dacă te luai după ele, aşa era de uşor să-ţi tragi un credit astfel că o grămadă de români s-au trezit datori şi la câte 10 bănci, acuma reclamele îi îndeamnă pe ăilanţi români, puţini, care n-au credite, dar le mucegăiesc banii la saltea, să-i depună dracului odată în bănci că uite, acuma se dau dobânzi astronomice de vin şi extratereştrii să-şi depună valuta lor în băncile româneşti. Sau cel puţin aşa susţine reclama la o bancă a cărei dobândă, ca să fie văzută din cosmos, a fost ştanţată în lanul de grâu încă necopt a vreunui ţăran de pe la noi stricându-i recolta tocmai acum, pe criza asta.

Şi acum să ne imaginăm că eu aş fi extraterestru (poate chiar sunt) care tocmai am vândut la suprapreţ câteva planete pe care le aveam pe persoană fizică (în galaxia mea încă n-a ajuns criza imobiliară) şi în urma tranzacţiei m-am ales cu nişte miliarde de ţepe… Aşa se numeşte moneda care circulă în galaxia mea… Şi, ca să nu ţin ţepele astea la saltea, vreau să le depun într-o bancă de la care să obţin şi o dobândă avantajoasă. După ce caut în zadar prin tot Universul, prin telescopul meu ultraperformant văd că pe Terra într-un loc căreia localnicii îi spun România, o bancă oferă o dobândă tentantă. Super! îmi zic eu suidu-mă la joystick-ul farfuriei mele zburătoare, ultimul răcnet, cu vid condiţionat, dispozitiv anti-imponderabilitate, ce prinde viteza lumini într-o juma’ de milisecundă. Şi zbor repede către Terra. Când ajung în România îmi bulesc extra-planetarele farfuriei zburătoare prin găurile negre de prin spaţiul mioriticosmic în timp ce mă fugăreau nişte MIG-uri care însă au renunţat brusc la urmărire iar piloţii lor s-au catapultat. Nu-i bai! Merită efortul. La dobânda pe care o s-o obţin pot să-mi iau o flotă întreagă de farfurii zburătoare de lux de să moară de poticală toţi cocalarii cu care mă întrec în raliuri ilegale prin câmpurile de asteroizi, dându-le cu flit poliţiştilor interstelari ce şi-au tras castroane zburătoare cam împiedicate cu 70.000 de ţepe bucata. Ajung în cele din urmă cu bine la banca cu pricina şi întreb dacă e pe bune dobânda aia. Sigur că e, îmi spune funcţionarul cu un aer de superioritate. Atunci scot pe birou servietele în care erau frumos stivuite miliardele de ţepe. Conţopistul se uită mirat la ele şi zice că nu-i bine. Trebuie să le schimb în moneda locală căreia ei îi spun leu. OK, zic eu, dar care-i cursul de schimb? Câti lei pot lua pe o ţeapă? Nu ştia, dar îmi zice să întreb pe la partide că ei se pricep. Halal bancă! Mă duc la partidele alea de pe la ei. Acolo, ce să vezi! Au râs ăia de mine de să moară, nu altceva. Păi vin eu să le vând ţepe când ei aveau depozitele pline? Mi-au spus că, întradevăr, ţepele se trec bine în România, mai ales o dată la 4 ani, şi că o singură ţeapă poate ajunge şi la câteva miliarde de lei. Însă nu ei sunt cei care le plătesc, ci alţii pe care ei îi numeau „fraieri”. Mi-au mai zis că pe toate ţepele mele îmi dau un leu. Mi s-a părut o neobrăzare. Adică le iau de la mine pe toate cu un leu şi ei le dă la „fraieri” cu miliarde de lei bucata. Mi-am luat ţepele şi am plecat urgent înapoi în galaxia mea de unde am cumpărat o cometă cu gândul să le-o trimit cadou ţeparilor ălora de pe planeta aia minusculă şi plină de „fraieri”…

 

ŢeApa sâmbetei

Posted in Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Nici pe lumea cealaltă n-o să scăpăm de criză!

Posted by ditzacontra pe 21 Noiembrie 2008

Ca de obicei nu sunt în stare să-mi ţin promisiunea ce am făcut-o acum vreo 2 săptămâni, aceea de a nu mai scrie la rubrica asta despre criza financiară. Aşa că iată, scriu din nou, cu riscul de a demonetiza subiectul şi a-l arunca în derizoriu mai mult decât o fac adevăraţii analişti de piaţă. Însă au apărut unele elemente noi pe care le-am auzit din surse nu foarte sigure, una dintre ele fiind propria imaginaţie, potrivit cărora criza ar fi depăşit deja faza globală, pământească, lovind în plin şi activităţile specifice sferelor înalte, cereşti, sau ale tenebrelor infernului.

Aşa, de pildă, se zice că o bună parte a paradisului a fost pusă sub sechestru şi riscă să intre în posesia unor bănci. Principala cauză ar fi faptul că administratorii paradisului, naivi cum sunt ei, au contractat nişte credite destul de consistente pentru extinderea spaţiilor destinate sufletelor neprihănite şi reabilitarea scărilor rulante care suie spre paradis şi care, învechite fiind, se tot blocau şi îşi prindeau îngerii aripile în ele. În condiţiile în care între timp dobânzile la creditele respective s-au triplat, investiţia s-a dovedit a fi şi inutilă şi nerentabilă pentru că tot mai puţine suflete sunt primite în paradis datorită criteriilor de selecţie mult prea dure pentru lumea în care trăim. Ca urmare paradisul a intrat în incapacitate de plată iar firmele româneşti care executau lucrările, confruntate şi ele cu lipsa de personal, au reziliat contractele lăsând treaba nefinalizată. Colac peste pupăză, paradisul riscă să rămână şi fără curentul electric folosit de instalaţiile de iluminat şi aer condiţionat ale paradisului, precum şi pentru trăznetele cu care erau pedepsiţi păcătoşii, datorită facturilor imense rămase neplătite. De asemenea, au rămas pe stoc, nefolosite, miliarde de aure şi aripi pentru sufletele care ar fi trebuit să fie transferate în paradis pentru viaţa veşnică de apoi. Ca urmare, o armată întreagă de avocaţi detaşaţi din infern, s-a pus în slujba creditorilor şi s-au năpustit pentru a obţine bucăţi cât mai mari din paradis. Se zice că dacă pun mâna pe paradis, creditorii intenţionează să evacueze sufletele neprihănite de aici pentru a face loc oamenilor lor care până acum erau trimişi în infern.

Mai mult, cică s-au arătat interesaţi de paradis chiar şi administratorii infernului care se confruntă deja de mult timp cu o lipsă acută de spaţiu pentru sufletele păcătoşilor. Dar nici infernul nu stă mai bine din punct de vedere financiar şi nici o bancă nu-l mai creditează datorită scăderii ratingului. Cea mai mare problemă a lor este consumul exagerat de gaze pentru cazanele cu smoală, cu greu făcând faţă creşterii repetate a preţului gazelor. Chiar şi stocurile de smoală sunt pe terminate. Au avut şi o tentativă de retehnologizare prin achiziţionarea de cazane de mai mici dimensiuni, dar cu un randament superior, pentru dublarea capacităţii de producţie, dar au avut proasta inspiraţie să deruleze tranzacţia printr-o firmă românească, unic importator al cazanelor respective, care le-a tras ţeapă încasând banii fără a livra marfa nici până în ziua de azi. De asemenea, au fost sistate şi lucrările de lărgire a autostrăzii cu un singur sens către infern. Unul din motive este că n-au solicitat acordul de mediu şi acum se confruntă cu un proces în contencios administrativ intentat de organizaţiile ecologiste. Un alt motiv este faptul că firma care a câştigat licitaţia a renunţat la lucrare întrucât a prins în România un contract de mii de ori mai avantajos: preţul kilometrului de autostradă creşte invers proporţional cu lungimea lucrărilor efectuate. Pe scurt, cu cât lucrează mai puţin şi mai prost, cu atât câştigă mai mulţi bani de la stat. În aceste condiţii traficul pe autostrada spre infern a devenit de-a dreptul… infernal, creându-se ambuteiaje de proporţii cosmice spre disperarea celor ce trebuiau să asigure fluidizarea traficului.

Aşadar, situaţia economico-financiară a paradisului şi infernului a ajuns destul de gravă şi nu se întrevede nici o îmbunătăţire în condiţiile în care omul a luat mult prea în serios îndemnul biblic: creşteţi şi proliferaţi şi stăpâniţi şi distrugeţi pământul!

 

Infernul paradit

Posted in Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Să ne-nchinăm la moaştele sfintei economii mondiale!

Posted by ditzacontra pe 6 Noiembrie 2008

Promit că e ultima oară când mai scriu la rubrica asta despre criza financiară. Pentru că risc să comit un sacrilegiu în condiţiile în care aceasta tinde să se transforme în ultima vreme într-un soi de religie a cărui dumnezeu e banul, a cărei biblie e „Capitalul” lui Marx, a cărei profeţi sunt analiştii economici şi a cărei preoţii sunt bancherii şi brokerii care, în numele banului, cotaţiei şi sfintei inflaţii, sacrifică pe altarul crizei economiile şi creditele celor mulţi şi mai puţin bogaţi, în ciuda rugăciunilor fierbinţi ridicate de aceştia în bisericile crizei care sunt băncile. Iar oamenii nu prea au de ales, făr’ decât să facă voia banului, rugându-se la bancheri să nu le ia pâinea, casa, maşina şi afacerea cea de toate zilele şi să nu-i inducă în ispita (eroarea) de a contracta credite ipotecare cu dobânzi aparent rezonabile, dar care se umflă de la lună la lună, şi cu costuri şi comisioane ascunse. Amin! Nici guvernele nu stau deoparte. Deja au adus ofrande de mii miliarde crizei, fără rezultate însă. Ca orice religie, şi criza financiară are detractorii ei. Citeam recent într-o publicaţie economică online că au apărut deja „falşi profeţi” (anarhişti economici?) care susţin sus şi tare că criza financiară nu există şi că e o invenţie a ban-clerului acesteia (bancherilor şi brokerilor) care-s nişte farisei şi nişte făţarnici ticăloşi şi lacomi care iubesc banii altora ca pe proprii lor bani şi care au răstignit economia mondială pe crucea întoarsă a ochiului dracului, au trimis în paradisuri fiscale sufletele nevinovate ale economiilor populaţiei şi au surghiunit creditele în iadul dobânzilor veşnice care incinerează pe loc orice iniţiativă de afaceri.

Aşa o fi. Însă nu putem nega faptul că, există sau nu, simţim cu toţii prezenţa crizei, deocamdată în buzunare şi, probabil nu peste foarte mult timp, şi în stomac… Iar acesta situaţie te face să-ţi pui întrebări metafizice. Va reînvia oare economia mondială a treia zi după fripturi cu capitalul pre recesiune călcând? Sau se va înălţa la cercurile de interese, pogorându-se pre pământ în locul ei sfânta inflaţie. Există viaţă economică după criza finaciară? Credeţi în criza finaciară, domnule Isărescu?…

 

Războiul de recesiune

Posted in Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Aş da crize de la mineee!!!…

Posted by ditzacontra pe 31 Octombrie 2008

A început de astă vară să cadă câte-o bursă. Acum s-a precipitat. Astfel că putem spune că toamna asta se numără crizele deşi încă nu s-au copt toate. Dar în acest an se anunţă o recoltă record la hectarul de planetă cultivat cu crize mulţumită efortului bancherilor şi industriaşilor căruia i s-a adăugat sprijinul guvernelor. Crizelor mondiale cultivate şi aclimatizate cu succes şi în România, cum ar fi criza încălzirii globale, criza alimentară, criza energetică sau criza financiară, li s-au adăugat crizele autohtone care deja au un mare succes la consumatorii români de vreo 19 ani încoace: criza salariilor exagerat de mari de prin agenţiile guvernamentale, criza salariilor exagerat de mici din învăţământ şi sănătate, criza medicamentelor, criza autostrăzilor, criza promisiunilor electorale fără acoperire, criza politică, criza de oameni care să fie în stare să conducă ţara asta fără să fure precum şi alte crize.

De departe cea mai productivă se anunţă a fi criza financiară mondială unde deja cotaţiile bursiere au ajuns aşa de jos, mai jos chiar decât asfaltul de pe care gunoierii ar trebui să-i răzuie pe bancherii care ar fi trebuit să se arunce din turnurile lor odată cu căderea cotaţiilor. Însă din păcate nu s-a întâmplat la fel ca la criza din anii ’30 când cădeau bancherii din zgârie-nori ca frunzele din chiparoşi, pentru că acum s-au implicat guvernele ca să-i salveze, udând criza la rădăcină cu banii publici.

 

Criza(ntema) de aur

Posted in Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »