Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Posts Tagged ‘blog’

Reloaded…

Posted by ditzacontra pe 26 Ianuarie 2017

I-am schimbat denumirea. Acuma se cheamă „Aria rurală Feleag-Sighişoara” pentru că în acest mic univers s-a concentrat viaţa mea din ultimii vreo cinci ani şi pentru că nu mai sunt contra la nimic pentru că am văzut că e cam degeaba. Şi la motto am parafrazat zicala aia româneasca citată de Ion Creangă în „Amintirile din Copilărie”: „Decât slujbaş la oraş, mai bine în satul tău cosaş” pentru că deşi Sighişoara e ca un sat mai mare, problema lui e că e mare, iar eu prefer satele mici, cam ca Feleagul. Poate chiar mai mici… Am observat că cu cât înaintez în vârstă am tendinţa să ma izolez de oameni în general şi de aglomerările de oameni în special… Iar Sighişoara mi se pare o aglomerare de oameni destul de amorfă… Nu mă mai simt în largul meu în acest oraş, sau în oricare alt oraş, de-aia sper ca în cel mai scurt timp să scrie şi depre mine prin presă (prin presa aservită mie, poate), cum e la modă acuma: „A renunţat la un job extrem de bine plătit şi cu uriaşe perspective de promovare (sper că aţi sesizat sarcasmul) într-o corporaţie multinaţională aflată în plină expansiune, pentru o viaţă tihnită în mijlocul naturii, departe de oameni şi fiţele lor de doi bani.” E drept nu ştiu să cosesc corect cu coasa manuală (adică ceea ce ar face un cosaş adevărat), dar n-am găsit alt cuvânt care să rimeze cu „slujbaş”.

Sper ca de-acum să fiu mai des pe blog, că iaca, se fac aproape doi ani de când n-am mai postat nimic aici. Asta nu înseamnă că n-am mai făcut progrese cu amenajarea refugiului din Feleag, dar mi s-a părut mai comod să le pun, cu fotografii, pe facebook. Iaca şi link-ul: https://www.facebook.com/adrian.dita/media_set?set=a.10205058211077390.1073741838.1306441102&type=3

Reclame

Posted in Însem(i)nări artificiale, Jurnal | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Un text mai vechi…

Posted by ditzacontra pe 11 Aprilie 2011

N-am mai avut vreme (a se citi „mi-a fost lene”) să mai scriu pe blog de cam mult. Nici acuma nu prea am (chef) aşa că am răscolit prin folder-ele de prin laptop şi am descoperit un text mai vechi ce a fost publicat în JSR prin 2007 (sau 2008), şi mi-a plăcut cum a ieşit. Aşa că l-am şters de praf şi, iacă, îl postez mai jos ca să fie ceva activitate şi pe blogul ăsta. Textul face referire la o reclamă ce era difuzată la TV în acea perioadă la mezelurile Matache Măcelaru’…

„„Ultima operaţiune nu poate fi efectuată. Fonduri insuficiente”, clipea vesel mesajul pe ecranul rânjit a batjocură al bancomatului în timp ce-mi scuipa cu dispreţ cardul.  „Sărăntocule!” mi-a mai transmis telepatic maşinăria în timp ce eu făceam nervos stânga-mprejur gata să slobod o înjurătură: „Tot nu mi-au băgat salariul, băga-mi-aş…”. Însă nu-mi duc gândul la capăt căci întâlnesc privirea albastră a unei blonde drăguţe ce îşi aştepta rândul la bancomat cu un început de zâmbet în colţul buzelor ce mi s-a părut ironic. „Precis a văzut”, gândesc eu zîmbindu-i stânjenit şi căutând în minte o soluţie de a drege situaţia. Renunţ repede. Ce să-i explic? „Dublu ghinion, la naiba! Ce faină era gagica!…” îmi zic retrăgându-mă strategic pentru refacerea inimii zdobite de impotenţa contului bancar. De fapt ghinionul era triplu (după principiul: un necaz nu vine niciodată singur, ci în serie de câte trei, iar cel care urmează nu-i al patrulea, ci o nouă serie de trei) pentru că văzusem recent o reclamă la nişte mezeluri produse sub marca unui măcelar celebru, cel puţin în Bucureşti, şi voiam neapărat să-mi iau şi eu vreun kil de cârnaţi de bere. De fapt, deşi îmi plac la nebunie cârnaţii de bere, laolaltă cu berea, fireşte, mă interesa mai mult reacţia celebrului măcelar când mergeam să-i cer ce voiam. Pentru că în reclama la produsele respective clientul intră în măcelarie şi cere timid nişte parizer cu soia, parcă, iar măcelarul, nervos, îi smulge omului traista din mână şi când vede că are ridichi îşi iese cu totul din pepeni: adică cum, nu ştie clientul nici atâta că la ridichi nu merge parizerul, ci nu ş’ ce salam, din ăla scump? Până la urmă tot răul a fost spre bine, că dacă mergeam eu să-i cer măcelarului cârnaţi de bere şi mă prindea în traistă cu litra de ţuică ce o primisem de la un pretenar, mă mai lua naibi la bătaie şi mă punea să cumpăr tacâmuri de pui… La finalul reclamei zice măcelarul că, he-he, mâncatul nu-i aşa de simplu cum credem noi, nehaliţii de rând! Păi cred şi eu, domnu’ măcelar. Aş zice că-i chiar imposibil sau, în orice caz, rezervat celor care-şi permit. E şi normal, acum, în plină criză financiară mondială, când băncile nu mai dau credite să-ţi iei parizerul în rate şi când kilu’ de şuncă de York e mai scump decât o casă în New York…

Infarct de mioCard”

(UPDATE: Iată mai jos şi reclama respectivă)

Posted in Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Un nou an…

Posted by ditzacontra pe 16 Ianuarie 2011

Nu, n-are nici o legătură cu 2011, ci cu faptul că am pus un nou an întreg pe blogul de „Opere complete”, „Pixu’ şi gândirea plată, ce ziarist eram odată!…„, mai precis (aproape) toate articolele publicate în Jurnalul Sighişoara Reporter în anul 2004 şi câteva din 2003 şi 2005. Zic „aproape toate” pentru sunt convins că mai sunt şi altele pe care nu le am în format electronic şi trebuie să le copiez din arhiva tipărită… Mi-a luat 2 zile treaba asta, în condiţiile în care le-am postat doar cu copy/paste şi la marea majoritate n-am pus poze că nu le mai am. Să vezi atunci când o să m-apuc de copiat din tastatură textele din anii 2000 – 2003 cât timp o să-mi răpească… De-aia m-am gândit pentru început să postez materialele pe care le am în format electronic. Până acum am postat în jur de 120 de materiale din aproximativ 1.200 (sau mai multe) câte am scris de-a lungul întregii „cariere” până acum numai pentru JSR. Cel mai mult timp o să-mi ocupe postarea articolelor publicate între 2006 – 2007, ăştia fiind cel mai „prolifici” ani din „carieră”.

Până una-alta, care n-aveţi altceva mai bun de făcut, puteţi da o tură pe site-ul http://sighisoarapress.wordpress.com/ cu recomandările: http://sighisoarapress.wordpress.com/tag/defecte-speciale/ sau http://sighisoarapress.wordpress.com/tag/reportaj/ sau http://sighisoarapress.wordpress.com/tag/retrospectiva/, dacă doriţi să (re)vedeţi cam cum stăteau treburile în anii 2003-2004 prin Sighişoara.

A, şi că tot veni vorba de un nou an, carevasăzică La mulţi ani! că de pe 1 ianuarie n-am mai postat nimic p-aci…

Adrian Diţă

Posted in Însem(i)nări artificiale | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Primul articol pe blogul de „Opere complete”

Posted by ditzacontra pe 3 Decembrie 2010

Piratu’ din paradigme

După ce l-am ţinut sub perfuzii mai bine de o lună, noul blog, http://www.sighisoarapress.wordpress.com, dă primele semne de viaţă. Am postat, în sfârşit primul articol ce mi-a apărut în Jurnalul Sighişoara Reporter acum mai bine de 10 ani, precum şi materialul publicat în Academia Caţavencu de la care a pornit totul. Începutul a fost mai greu. De-acum continuarea va fi şi mai grea… Pentru că sunt eu cam puturos, nu de alta… Mi-am pus şi legături către noul blog atât pe site-ul alternativ al Jurnalului Sighişoara Reporter, cât şi pe acest blog… Un fel de banner-e, dacă le pot numi aşa, pe care le-am făcut cu ajutorul lui Mr. Photoshop, cam stângace întrucât nu mă prea pricep să folosesc tot ce îmi pune la dispoziţie programul sus-amintit… Cam la fel de stângaci ca responsabilii români cu atragerea şi cheltuirea fondurilor europene… Da’ asta-i altă poveste.

Aşa cum e conceput noul blog, pare un fel de auto-omagiu pentru mă(c)reaţa şi vasta „operă” a subsemnatului în slujba… cui a plătit mai prost. E ca şi cum mi-aş da singur limbi… Pentru că încă tot nu m-am lămurit cui foloseşte acest nou blog, în afară de mine, of course…

Limbă-de-lemn de la bunica

Posted in Însem(i)nări artificiale | Etichetat: , , | 1 Comment »

L-am „fătat”…

Posted by ditzacontra pe 1 Noiembrie 2010

Mă refer la frăţiorul acestui blog, acela unde o să postez toate articolele pe care le-am scris pentru Jurnalul Sighişoara Reporter din anul 2000, când mai eram încă copii, şi până azi… „Azi” însemnând inclusiv articolele pe care le voi scrie (daca voi mai scrie) şi de-acum încolo pentru JSR, mai puţin Anunţurile de mica publicitate 😉 … Pe frăţior l-am botezat http://sighisoarapress.wordpress.com/ şi de-acum trebuie să-l hrănesc cu materiale, să-l învăţ să umble prin oceanul web şi să stea la „ia-mă, nene!” la marginea magistralelor pe care circulă cu viteză motoarele de căutare şi, în general, să-l cresc mare şi frumos.

Desigur, după ce m-am scremut cu el vreo câteva minute ca să-i dau brânci în blogosferă, a apărut întrebarea: „Pe ăsta de ce l-am mai făcut? Nu am deja destulă bătaie de cap cu actualul blog, pe care şi-aşa îl cam neglijez, sau cu „fratele vitreg” al amândurora, http://jsreporter.wordpress.com/, care-mi mănâncă destul timp, fără ca acest lucru să se vadă şi pe statul de plată?” Iar primul răspuns ce mi-a venit în minte a fost: „din vanitate”. Sper că până va creşte mare, voi reuşi să găsesc şi alte răspunsuri la întrebarea „de ce l-am făcut?”…

Deci în curând pe http://sighisoarapress.wordpress.com/, toate articolele mele din JSR, alături de poze şi amintiri cu foştii colegi de redacţie din „vremurile cele bune”. Până atunci,

Numa’ bine!

Posted in Însem(i)nări artificiale | Etichetat: , , | 2 Comments »

Poze (oarecum) celebre…

Posted by ditzacontra pe 28 Septembrie 2010

Următorul  meu mare proiect este să-i fac acestui blog un frăţior (deja sunt însărcinat în săptămâna a doua) în care să postez absolut toate articolele pe care le-am scris pentru Jurnalul Sighişoara Reporter în cei 10 ani de (in)activitate (cerebrală), frumos ordonate cronologic, după numerele în care au apărut şi pe categorii. Şi când zic „absolut toate articolele” mă refer şi la cele proaste, şi la cele foarte proaste, şi chiar şi la cele de-a dreptul penibile, aşa de penibile încât nici nu le-am semnat sau nu mi le-am asumat la vremea respectivă. Va fi ceva de lucru pentru că abia de prin 2004 există o arhivă electronică cât de cât completă a ziarului de unde pot să iau articolele cu copy/paste. Restul, începând cu anul 2000, va trebui să le copiez din tastatură din arhiva tipărită. Dar nu-i bai! Iarna-i lungă şi timp este grămadă mai ales că, din comoditate sau dintr-o deşartă speranţă, nu mi-am găsit (încă) un job plătit (r)omeneşte care să-mi ocupe timpul. Aşa că, pentru a mai uita de foamea pe care presimt că o s-o îndur iarna asta, o să mă refugiez puţin în agreabilele vremuri trecute iar până în primăvară, dacă inaniţia nu mă răpune, sper că voi termina de postat „opera completă”. Până una-alta iată mai jos câteva dintre cele mai interesante fotografii pe care am avut ocazia să le fac de-a lungul „carierei” mele de ziarist, unele publicate în JSR, altele în Academia Caţavencu sau Zi de zi:

Astea-s doar cele pe care le-am găsit aşa, în grabă, dar mai am şi altele, unele chiar haioase, iar altele nepublicate… Dar pe alea le-oi pune altădată. Până atunci,

Numa’ bine!

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , , , , , | 1 Comment »

Greu la deal cu b(l)o(g)u’ mic…

Posted by ditzacontra pe 22 Iulie 2010

După ce am mutat JSR-u’ la blog am neglijat tot mai mult propriul meu blog pentru a-i da ediţiei online a ziarului o moacă cât de cât mai aproape de secolul XXI. Efectul a fost că cel de-al doilea „copil” al meu, site-ul JSR-ului, s-a făcut mai mare, mai frumos şi mai vizitat decât primul şi mai vârstnicul meu „copil”, adică acest blog… Aşa că trebuie să iau măsuri pentru a echilibra un pic balanţa. Adică să am ceva mai multă activitate pe acest blog. Dar înainte de toate trebuie să fac nişte mici schimbări. De pildă, pentru că în ediţia online a JSR-ului postez toate „reţele culinare” noi, consider că n-are rost să le postez şi la categoria similară de pe acest blog. Aşa că aici voi posta „reţete expirate”, de acum 2-3 ani, ce au fost deja publicate în ediţia tipărită a JSR-ului. De asemenea, voi pune mult mai multe fotografii, pentru că, nu ştiu de ce (adică ştiu!), nu prea îmi mai vine să scriu… Am, aşa, o lene de a sta câte o juma’ de ceas în faţa unei fraze ca s-o tot bibilesc şi s-o aranjez ca să sune bine. Iar efectul se vede în cele mai recente articole din JSR sau post-uri de pe blog… O fi din cauză că nu sunt suficient motivat. Cel puţin în ce priveşte scrierea articolelor pentru JSR…

Păi cum să fiu motivat când de la ziar câştig uriaşa sumă de 300 (trei sute) lei pe lună leafă. Şi eu cred că muncesc totuşi ceva… Adică nu chiar ca în Germania, dar sunt zilnic la birou, merg pe teren la interviuri sau cules informaţii, lunea adun de la cutiile JSR-ului taloanele de mica publicitate, la birou le sortez, apoi le culeg chinuindu-mă să descifrez scrisul uneori imposibil al oamenilor, mai scriu articole după ce din 2008 n-am mai scris nimic serios pentru JSR, am făcut un site frumos pentru JSR pe care-l actualizez de câte ori este nevoie, fac fotografii cu propriul meu aparat foto, tot ce fac lucrez de pe laptop-ul meu cel nou (de un an de zile) la care deja uzura a început să-şi spună cuvântul, şi aşa mai departe… Şi pot face chiar mai mult, dar pentru 300 lei pe lună are vreun rost? Noroc că mi-au mai rămas ceva bani după „ieşeala” la muncă în Germania de azi iarnă, că altfel deja făceam foamea. Dar şi ăştia se gată mintenaş, aşa că mă gândesc tot mai mult să-mi iau un job serios: ceva window-cleaner, janitor sau ajutor de bucătar, că am auzit că ăştia câştigă mai bine decât un „ziarist” de la JSR. Sau, de ce nu, să mă întorc la Cesiro… În plus banii câştigaţi în Germania trebuiau să acopere costurile cu amenajarea căsuţei mele de la ţară, moştenită de la bunicu’ (o să pun într-o zi poze cu ce am reuşit să amenajez până acum pe-acolo), însă deja mai mult de jumătate din ei s-au dus pe „completarea” „lefii” de la JSR ca să nu mor, dracului, de foame sau de sete (berea, berea mă usucă la buzunare 🙂 ), iar cu restul abia dacă am reuşit să fac un sfert din ce mi-am propus pentru acest an. Acuma e clar că n-o să-mi mai ajungă banii să-mi trag instalaţia de apă în casă şi să mă pot muta cu totul acolo din iarna asta…

Dar cel mai nasol e când ies cu băieţii la o bere şi când se matolesc fac mişto de mine şi de salariul meu şi îmi zic că-s cel mai mare fraier din lume pentru că continui la JSR pentru 300 lei pe lună… Iar eu tac şi înghit şi încerc să schimb subiectul. Dar stau câteodată şi mă întreb dacă nu cumva au dreptate… Aşa-i că-s prost? Cum adică „mă întreb dacă nu cumva au dreptate”? Păi nu e evident? Îmi mai şi imaginez câte-o scenă de genul „prima întâlnire cu o fată” în care mă întreabă aia că care (cacofonie intenţionată) e venitul meu lunar. Şi eu ce să-i răspund? „Suficient de bun cât să-ţi plăteşti singură sucul şi şaorma aia pe care ai comandat-o fără să mă întrebi”? Aş fi penibil pe alocuri, cum îmi zice un prieten de-al meu când se îmbată…

Aoleu, dar ce fac eu aici? Doar nu mă plâng de propria mea prostie… după modelul „prostul nu e prost destul dacă nu e şi… calic”…

Numa’ bine!

Posted in Însem(i)nări artificiale, Risaicăl bin | Etichetat: , , , , , , | 2 Comments »