Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Posts Tagged ‘carne tocată’

Şuberek

Posted by ditzacontra pe 18 Mai 2010

Duminică dimineaţa devreme, în timp ce mergeam către Bucureşti să ajung la concertul AC/DC, vedeam cum se ridicau aburii din pădurile de pe coamele dealurilor după ploaia din noaptea precedentă, în vreme ce în plan apropiat se vedeau ruinele unor construcţii, fie abandonate după ce n-a mai rămas nimic de furat de prin ele, fie construcţii începute şi neterminate sau pur şi simplu neîngrijite, sau fel de fel de resturi împrăştiate… Mă rog, peisajul specific de prin (prea) multe sate de pe la noi. Iar combinaţia asta creea o privelişte oarecum sinistră şi i-am spus prietenului care conducea că probabil aşa arătau locurile astea şi în trecut, după vreo incursiune a tătarilor: cu distrugerile lăsate de ei în prim-plan şi cu fumurile incendiilor încă nestinse în fundal. „Nu cred că arăta chiar aşa de nasol pe vremea aia!” mi-a spus plictisit prietenul călcând pedala de acceleraţie. Hmm! S-ar putea să aibă dreptate… Cred că dacă prin absurd o hoardă de tătari ar fi teleportată în prezent n-ar mai avea ce să jefuiască şi la ce să dea foc. Nici fecioare de siluit (care fecioare?), nici robi de răpit că-s toţi plecaţi la muncă prin străinătate… Cred că Han-Tătaru’ şi-ar da turbanul pe ceafă şi ar exclama: „Băi, frate, nu ştiu cine o trecut înaintea noastră p-aci, da’ au făcut un prăpăd nasol! Adică, dă-o-n mă-sa de treabă, noi veneam, luam ce ne trebuia, mai dădeam foc la ce nu era de treabă, fugeau rumânii în codru să se adăpostească, dar după ce plecam se întorceau şi construiau totul la loc, aşa că după câteva luni puteam să revenim la jaf. Ăştia de-acuma parcă-s nebuni la cap: de 20 de ani nu-i lasă pe amarâţi nici un moment în pace. Îi jefuiesc una-ntr-una de nu mai pot face nimic. N-ai cu cine, dom’le! Nişte incapabili!” Apoi, după această constatare de bun-simţ, înainte de a face cale întoarsă în evul-mediu întunecat, care probabil că era mai luminos decât prezentul, Han-Tătaru’ ar vrea să mănânce şi el ceva. Chiar şi pe sărăcia asta mai găseşti nişte carne de oaie şi nişte făină şi una-alta ca să prepari un şuberek tătăresc. Dacă nu prin curţile oamenilor, atunci prin super-market-uri, aduse din import. Aşa că Han-Tătaru’ îşi trimite ordonanţa la shopping să cumpere 800 de grame de făină din Ungaria, 3 linguriţe de sare din Ucraina, 2 linguriţe de zahăr din China (astea-s pentru aluat), o juma’ de kil de carne de oaie din Australia, 3 cepe din Germania, sare, piper din Uganda şi un ou din SUA (pentru umplutură). Având aceste produse, bucătarul personal al Han-Tătarului procedează în felul următor: din ingredientele pentru aluat frământă o cocă adăugând treptat apă călduţă şi făină. În final coca nu e nici vârtoasă, dar nici foarte moale. Imediat după ce a frământat aluatul, îl taie în fâşii lungi şi grosuţe pe care le taie apoi în bucăţi mai mici din care face bile. Pe acestea le întinde în foi rotunde şi subţiri care nu trebuie să fie mai groase de 3-4 milimetri, însă nici nu trebuie să exagereze ca să devină transparente. Din cantităţile menţionate bucătarul ar trebui să scoată vreo 20 foi rotunde. Lui îi ies numai 19, motiv pentru care mai târziu va fi biciuit de călăul personal al Han-Tătarului. Pentru umplutură bucătarul taie ceapa foarte mărunt şi o amestecă cu carnea de oaie tocată şi puţin călită adăugând piperul, sarea şi oul. Apoi în fiecare foaie de aluat întinsă pune o lingură de umplutură pe care o împrăştie pe jumatate din foaie iar a doua jumătate o pliază peste prima şi cam la jumate de centimetru de margine presează aluatul cu vârfurile degetelor. Apoi, cu marginea unei farfurii mici taie aluatul la un milimetru de locul unde a presat cu degetele şi îndepărtează marginile. Din marginile tăiate nu mai face alte foi, ci le dă câinilor să le mănânce. Şuberek-ul astfel obţinut îl prăjeşte în ulei foarte bine încins, dar nu prea mult să nu se ardă, apoi îl scoate într-o farfurie în care îl lasă câteva secunde pentru a se scurge de ulei ca să-l ferească pe Han-Tătar de colesterol, după care îl pune într-un vas de inox şi-l acoperă cu un capac. Astfel este păstrat cald multe ore. E foarte important să fie acoperit pentru că aburii frăgezesc foarte bine aluatul, acesta devenind moale (necrocant), protejând astfel dinţii sensibili ai Han-Tătarului care se bucură de şuberek lângă un pahar de vin românesc importat din Norvegia şi în compania câtorva paraşute ştirbe găsite pe marginea şoselei care-i dansează din buric pe manele…

Bucă(tă)tarul iscusit

Anunțuri

Posted in După mine, potolu'! | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Varză nemţească umplută

Posted by ditzacontra pe 24 Iunie 2009

Vă întrebaţi probabil cum naiba poţi să umpli o varză? Cu ce? De ce? Eu unul nu m-am mirat foarte tare când am auzit această reţetă de varză umplută. În fond şi la urma urmei aproape orice se poate umple cu condiţia ca mai întâi să goleşti acel ceva de conţinutul iniţial… La această reţetă însă nu e cazul. Pentru a demonstra acest lucru o să păşim oleacă săptămâna aceasta în bucătăria nemţească. Deşi varza e o legumă care face parte din fondul lingvistic geto-dac, alături de barză, brânză, brazdă (care, între noi fie vorba, nu-s chiar legume), săptămâna asta o vom da pe mâna bucătarilor nemţi să vedem cum o fac ei comestibilă. Alegerea lor a fost, bineînţeles, o reţetă tradiţională germană: varză umplută. Pentru a o prepara, bucătarul are nevoie, pe lângă varza aia din fondul lingvistic geto-dac, de vreo juma’ de kil de carne, 2 cepe, 3-4 roşii (merge şi bulion), pătrunjel, mărar, 2 linguri de untură, sare şi piper, (toate astea din fondul lor lingvistic, că din cel românesc sunt pe cale de dispariţie datorită înţeleptelor politici guvernamentale de gestionare a crizei) . Aşaaa. Mai departe, după ce are toate ingredientele la îndemână, bucătarul neamţ  spală bine varza, o opăreşte în apă clocotită, apoi o scoate şi o desface (n-o să pot face referire de fiecare dată la ce anume „scoate” şi „desface” neamţul, dar sunt sigur că înţelegeţi că e vorba despre varză)… Dar nu desprinde foile de cotor, înţelegeţi ce vă spun? Adică desface foile de varză, dar acestea vor rămâne prinse de cotor. De ce? Veţi vedea. Până una-alta neamţul toacă carnea, care va fi de preferinţă 300 de grame de vită şi 200 de grame de porc, iar într-o cratiţă prăjeşte două cepe tăiate mărunt. Păstrează jumătate din tocătură pentru mai târziu, iar cealaltă jumătate, după ce o mai toacă de două ori, c-aşa-i neamţul, meticulos, o pune în cratiţă (deci carnea tocată) alături de ceapa prăjită, presară sare şi piper şi o prăjeşte bine amestecând mereu. Adăugă roşiile fără seminţe şi fără pieliţe (sau bulionul) şi când totul este prăjit, ia cratiţa de pe foc şi pune în tocătură o legătură de pătrunjel şi una de mărar tocate mărunt. Mai ţineţi minte că neamţul nostru a păstrat o jumătate din tocătură şi v-aţi întrebat de ce. Nu mai ţineţi minte? Foarte rău pentru că tocătura aia crudă se amestecă cu cea prăjită. Acum să ne întoarcem la varza care zace despletită pe masă, nebăgată în seamă. Peste miezul ei, care acum este la vedere pentru că a fost desfăcută, neamţul pune puţină umplutură după care întoarce primele două foi şi acoperă miezul. Întinde umplutura peste al doilea rând de foi, le ridică cu tocătură şi le strânge bine. Procedează la fel până când i se termină tocătura, ultimele 2-3 rânduri de foi lăsându-le neunse cu umplutură. Închide varza cu umplutura înăuntru dându-i forma naturală apoi o pune în mijlocul unui şervet subţire şi curat căruia îi strânge colţurile, le face mănunchi şi le leagă cu o sfoară. Apoi, într-o cratiţă prăjeşte într-o lingură de untură o ceapă tocată mărunt, adaugă o lingură de bulion şi un polonic de zeamă de carne şi aşează în această cratiţă varza, cu şervet cu tot, o acoperă cu un capac şi o lasă să fiarbă încet, cel puţin o oră şi jumătate, luând din când în când din zeamă şi turnând peste varză. Dacă zeama scade prea mult, neamţul va adăuga bulion de carne sau apă clocotită. Când varza este gata, adică după o oră jumate, o apucă de colţurile şervetului (adică neamţul o apucă pe varză), o scoate pe o farfurie, dezleagă sfoara, desface şervetul, scoate varza de acolo, o pune fain-frumos pe un blid şi stoarce peste ea zeama cu care este îmbibat şervetul adăugând şi zeamă din cratiţă. O serveşte fierbinte, tăiată felii ca la tort. Deci am văzut ce face neamţul cu varza: un soi de sarma mult mai elaborată. Acum să vă văd dacă reuşiţi acelaşi lucru cu propria varză… O umpleţi sau o faceţi… varză?

Var(z)a ispitelor

Posted in După mine, potolu'! | Etichetat: , , , | Leave a Comment »