Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Posts Tagged ‘creier’

Gustarea lui Bachus*

Posted by ditzacontra pe 5 august 2010

Fraţilor, am înfrânt! De-acum o să mă fac că gătesc! Săptămâna trecută am pus mâna pe o carte de bucate de pe vremea Epocii de Aur de pe când încă nu s-au introdus normele de alimentaţie raţională că urmare a preţioaselor indicaţii ale cârmaciului cu poreclă de articol de veselă, Ceaşcă. O carte de bucate cu reţete de-alea “nesimţite”, cu ingrediente multe şi grase, dar şi simplu de preparat, cam cum se făceau pe vremea când omul a căzut din copac în cap şi n-a mai fost în stare să se suie înapoi, ca urmare şi-a pierdut blana (cea mai mare parte dintre noi) şi a trebuit să folosească pentru îmbrăcăminte blana altor jivine, iar carnea lor s-o mănânce, mai întâi crudă, mai apoi gătită după ce a descoperit focul, proţapul şi grătarul… Deci reţete simple, ca la începuturi, cu denumiri, unele chiar interesante ca: “Tocană specială ca pe Târnavă”, “Casolet ca la Carul cu bere”, “Salata tăbăcarilor”, “Muşchiuleţul Cetăţii”, “Varză ca în Teleorman”, “Muşchiuleţ umplut ca la mama acasă”, “Chifteluţe din burtă de vacă” sau “Fudulii la grătar” (ouch!). Nu ştiu cine a scris cartea asta şi nici în ce an a apărut că nu mai are coperţi, dar în următoarele săptămâni din această carte o să vă ofer reţete culinare ca să nu mă mai chinui să găsesc pe internet reţete cât de cât accesibile şi ca preţ şi ca mod de preparare. Iar pentru deschidere o să vă recomand o gustare pe care, aşa cum îi spune şi numele, o băga sub bârnău Bachus, cel mai beţiv dintre zeii romani, înainte de a se face pulbere (deşi se pare că ăsta n-a fost niciodată treaz). Bachus ăsta, cât era el de beţivan, nu era prost degeaba. Ca să nu se aleagă, dracului, cu vreo ciroză din cauza excesului excesiv de alcool şi să se chinuie cu ea o eternitate, ştiut fiind că zeii erau nemuritori, băga în el tot cărnuri de-alea grase, de porc. Şi pentru că numa’ alcooliştii beau singuri, Bachus îşi chema la ospăţ şi vreo 10 amici, drept pentru care şi gustarea pe care o prepara era pentru 10 inşi. Aşa că pentru prepararea ei făcea rost de trei sfert de kil de pulpă de porc, carne macră. Apoi, ca o dovadă că oltenii existau încă din vremuri antice, mai cumpăra de la ei o juma’ de kil de cârnaţi olteneşti… Hm, dar asta nu înseamnă neapărat că oltenii existau în timpul orânduirii sclavagiste, ci probabil că de fapt oltenii se trag din cârnaţii olteneşti… Dar să lăsăm deoparte pentru moment etnogeneza poporului român şi să revenim la reţetă. Deci este carne de porc, sunt şi cârnaţi olteneşti, mai trebuie o juma’ de kil de creier… Acu’-i acu’… De unde dracu’ faci rost de o juma de kil de creier? De la parlamentari? Nu prea cred, că ăştia nici puşi toţi laolaltă n-au atâta creier. Aşa că tot la porc tre’ să apelăm, săracu’, că cică porcul ar avea capacitatea intelectuală a unui copil de 4 ani… Naşpa alăturare! Bun, deci avem şi creier. O juma’ de kil de ciuperci proaspete se găsesc şi prin pădure sau pe păşuni, recomand champinioanele că-s mai sigure; apoi 50 de grame de usturoi, 3 grame piper, 150 mililitri de vin alb (nu pentru băut, măi, Bachus! Mai stăpâneşte-te şi tu, ce dracu’!), 100 de grame de bulion, 150 de grame ulei, 100 de grame de verdeaţă (frunze de pătrânjel, ţelină, cimbru, tarhon, leuştean etc.) şi 50 de grame sare. Având toate ingredientele la îndemână, Bachus, care pe lângă că era un beţivan notoriu, era şi un iscusit bucătar, proceda în felul următor: tăia carnea în fâşii subţiri şi o prăjea în ulei la foc iute într-o tigaie imensă. Alături de carne adăuga cârnaţii olteneşti tăiaţi rondele mici şi ciupercile tăiate în cuburi rotunde de mărimea unor măsline… Glumeam! Deci tăiate doar în cuburi de mărimea unor măsline. Amesteca totul circular cu o lingură de lemn. Separat călea uşor usturoiul tăiat mărunt (iar nu tocat) pe care-l stingea cu creierul crud tăiat în cuburi… (Gata, am priceput, creierul cubic provine dintr-un cap pătrat!), apoi amesteca creierul şi usturoiul călit cu restul ingredientelor din tigaia aia mare. Peste toate laolaltă turna bulionul, potrivea la gust de sare şi piper, turna şi vinul alb şi la urmă presăra verdeaţa. Şi gata, poa’ să înceapă cheful! Toată gustarea asta grasă şi (ne)sănătoasă, care sfidează criza alimentară, se serveşte cu ceapă coaptă, salată de roşii şi castrveţi sau varză murată şi cu votcă şi/sau pălincă în deschidere, vin roze în timpul ospăţului şi câteva butoaie de bere după, ca să vă faceţi ficatul pateu şi creierul varză. Distracţie faină!

Johann Sebastian Bachus

*Reţetă publicată în Jurnalul Sighişoara Reporter în octombrie 2008 (pe când câştigam 750 lei net lunar 😉 ).

Reclame

Posted in După mine, potolu'! | Etichetat: , , , , , , , , | 1 Comment »