Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Posts Tagged ‘Jurnalul Sighişoara Reporter’

Un (alt) text mai vechi…

Posted by ditzacontra pe 1 martie 2012

Pentru că m-am puturoșit tare de tot iarna asta și n-am mai pus nimic pe blog de anul trecut și ca să mai fie ceva activitate și p-aci, iaca, scot de la naftalină un nou text mai vechi publicat în Jurnalul Sighișoara Reporter prin vara lui 2008, după o scurta vizită în Olanda…

Love Story

Pentru a vorbi despre relaţia mea cu România mi-e mult mai uşor (vorba vine) s-o personific şi să vorbesc despre ţară ca despre o femeie, una extrem de frumoasă de care te îndrăgosteşti la prima vedere. Însă când ajungi s-o cunoşti mai bine îţi dai seama că în dosul frumuseţii se ascund o grămadă de defecte. În primul rând, deşi e frumoasă de pică, e cam… nespălată şi cam leneşă. Mă rog, când dragostea e mare poţi trece peste aceste inconveniente şi chiar o poţi şi ajuta să devină aşa cum i-ar sta bine. Numai că ea nu vrea să asculte, e îndărătnică şi plină de ifose. Când o vezi cum se comportă zici că ori e proastă ca noaptea, ori e o şmecheră vicleană. Şi-atunci începi să te enervezi. Adică, fiind frumoasă, ar fi suficient să se spele niţel şi să se primenească. Ea însă, nu. Vrea să arate ca suratele ei din occident şi se machiază strident şi aiurea peste murdăria ce o năpădeşte, mai mult sluţindu-şi faţa. Apoi îi neglijează şi îşi bate joc de cei care o iubesc sincer şi strică aiurea banii pe care aceştia îi oferă, cu tot felul de boşorogi libidinoşi care dorm prin instituţiile ei şi se lasă regulată de indivizi care, la fel ca ea, consideră că materia cenuşie e de fapt jegul de sub gelul de păr.

În aceste condiţii normal că te saturi de toanele ei şi îţi iei lumea în cap. Însă deşi ajungi să cunoşti pe altele, chiar dacă nu la fel de frumoase, dar mai îngrijite şi mai primitoare, există acel ceva care te aduce înapoi la ea. Ea te primeşte bucuroasă, îţi şopteşte că-i pare rău că te-a gonit, că nu mai face, că o să se schimbe dacă o ajuţi şi tu, ca apoi, după ce îţi toacă banii pe care i-ai câştigat trudind cinstit pe la suratele ei din occident, să uite tot şi s-o ia de la capăt de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Aşa mi-a făcut-o şi mie de câteva ori. I-am suportat toanele pentru că o iubesc ca prostu’. Însă ultima oară când am plecat de-acasă cred că m-am îndrăgostit de alta. Nu pot spune că o iubesc pentru că n-am ajuns s-o cunosc mai îndeaproape, dar am rămas plăcut impresionat de modul cum m-a primit. Olanda m-a întâmpinat în neglijè, surâzătoare şi proaspătă, ca ieşită de sub duş, cu părul ud şi blond. La ea toate erau la locul lor, chiar dacă nu-i aşa de ordonată ca verişoara ei, Germania. Pare câteodată că e plictisitoare prin calmul şi inteligenţa pe care le afişează, însă îi place şi ei să se ţină de şotii… De-aia abia aştept s-o revăd şi, de ce nu, s-o cunosc mai îndeaproape…

Adrian Diţă

Reclame

Posted in Diţă Contra-editorial | Etichetat: , | 1 Comment »

Care-i treaba? S-a întors sau nu criza economică mondială?… (Alte trei texte mai vechi)

Posted by ditzacontra pe 24 august 2011

… că nu mai pricep nimic. (Oricum niciodată n-am priceput nimic din modul de funcționare al așa-numitei „economie mondială” în general, și al burselor în special). Ba cresc indicii ăia, ba scad. Ceea ce mă intrigă pe mine este faptul că deși guvernanții noștri se chinuie să ne explice că „România stă mult mai bine” decât multe dintre țările europene, cum ar fi Spania, Italia, Irlanda sau chiar Marea Britanie (ca să nu mai vorbim de Grecia), românii noștri se înghesuie încă să plece la muncă în acele țări care „stau mai prost” ca patria noastră… Acest lucru mă face să cred că de fapt România stă mult mai bine cu mâinile în sân și limba-n gură în fața noii crize economice mondiale…

Anyway… Pentru că zilele astea s-a dovedit încă o dată că ceea ce oamenii învață din istorie este faptul că oamenii nu învață nimic din istorie, vă las să citiți mai jos trei texte publicate în Jurnalul Sighișoara Reporter în 2008, la debutul primei crize, texte care, deși a trebuit să suflu praful de pe ele și să le lustruiesc oleacă, în mod bizar miroseau a proaspăt de parcă ar fi de actualitate. Le postez și pentru faptul că n-am mai pus de mult nimic pe acest blog, din, probabil, aceleași cauze pe care am suspendat temporar Sighișoara Freelance Reporter. Dar voi reveni curând cu o postare despre ce (n-)am mai făcut pe la moșia din Feleag, și cu impresii din concediul ce o să-l petrec începând de marți pe minunatul, superbul, inconfundabilul și inimitabilul litoral românesc al Mării Negre. Deci iată textele:

Aș da crize de la mineee!…

A început de astă vară să cadă câte-o bursă. Acum s-a precipitat. Astfel că putem spune că toamna asta se numără crizele deşi încă nu s-au copt toate. Dar în acest an se anunţă o recoltă record la hectarul de planetă cultivat cu crize mulţumită efortului bancherilor şi industriaşilor căruia i s-a adăugat sprijinul guvernelor. Crizelor mondiale cultivate şi aclimatizate cu succes şi în România, cum ar fi criza încălzirii globale, criza alimentară, criza energetică sau criza financiară, li s-au adăugat crizele autohtone care deja au un mare succes la consumatorii români de vreo 19 ani încoace: criza salariilor exagerat de mari de prin agenţiile guvernamentale, criza salariilor exagerat de mici din învăţământ şi sănătate, criza medicamentelor, criza autostrăzilor, criza promisiunilor electorale fără acoperire, criza politică, criza de oameni care să fie în stare să conducă ţara asta fără să fure, criza de nervi a populației, precum şi alte crize.

De departe cea mai productivă se anunţă a fi criza financiară mondială unde deja cotaţiile bursiere au ajuns aşa de jos, mai jos chiar decât asfaltul de pe care gunoierii ar trebui să-i răzuie pe bancherii care ar fi trebuit să se arunce din turnurile lor odată cu căderea cotaţiilor. Însă din păcate nu s-a întâmplat la fel ca la criza din anii ’30 când cădeau bancherii din zgârie-nori ca frunzele din chiparoşi, pentru că acum s-au implicat guvernele ca să-i salveze, udând criza la rădăcină cu banii publici.

Criza(ntema) de aur

Să ne închinăm la moaștele sfintei economii mondiale!

Promit că e ultima oară când mai scriu la rubrica asta despre criza financiară. Pentru că risc să comit un sacrilegiu în condiţiile în care aceasta tinde să se transforme în ultima vreme într-un soi de religie a cărui dumnezeu e banul, a cărei biblie e „Capitalul” lui Marx, a cărei profeţi sunt analiştii economici şi a cărei preoţii sunt bancherii şi brokerii care, în numele banului, cotaţiei şi sfintei inflaţii, sacrifică pe altarul crizei economiile şi creditele celor mulţi şi mai puţin bogaţi, în ciuda rugăciunilor fierbinţi ridicate de aceştia în bisericile crizei care sunt băncile. Iar oamenii nu prea au de ales, făr’ decât să facă voia banului, rugându-se la bancheri să nu le ia pâinea, casa, maşina şi afacerea cea de toate zilele şi să nu-i inducă în ispita (eroarea) de a contracta credite ipotecare cu dobânzi aparent rezonabile, dar care se umflă de la lună la lună, şi cu costuri şi comisioane ascunse. Amin! Nici guvernele nu stau deoparte. Deja au adus ofrande de mii miliarde crizei, fără rezultate însă. Ca orice religie, şi criza financiară are detractorii ei. Citeam recent într-o publicaţie economică online că au apărut deja „falşi profeţi” (anarhişti economici?) care susţin sus şi tare că criza financiară nu există şi că e o invenţie a ban-clerului acesteia (bancherilor şi brokerilor) care-s nişte farisei şi nişte făţarnici ticăloşi şi lacomi care iubesc banii altora ca pe proprii lor bani şi care au răstignit economia mondială pe crucea întoarsă a ochiului dracului, au trimis în paradisuri fiscale sufletele nevinovate ale economiilor populaţiei şi au surghiunit creditele în iadul dobânzilor veşnice care incinerează pe loc orice iniţiativă de afaceri.

Aşa o fi. Însă nu putem nega faptul că, există sau nu, simţim cu toţii prezenţa crizei, deocamdată în buzunare şi, probabil nu peste foarte mult timp, şi în stomac… Iar acesta situaţie te face să-ţi pui întrebări metafizice. Va reînvia oare economia mondială a treia zi după fripturi cu capitalul pre recesiune călcând? Sau se va înălţa la cercurile de interese, pogorându-se pre pământ în locul ei sfânta inflaţie. Există viaţă economică după criza finaciară? Credeţi în criza finaciară, domnule Isărescu?…

Războiul de recesiune

Nici pe lumea cealaltă n-o să scăpăm de criză!

Ca de obicei nu sunt în stare să-mi ţin promisiunea ce am făcut-o acum vreo 2 săptămâni, aceea de a nu mai scrie la rubrica asta despre criza financiară. Aşa că iată, scriu din nou, cu riscul de a demonetiza subiectul şi a-l arunca în derizoriu mai mult decât o fac adevăraţii analişti de piaţă. Însă au apărut unele elemente noi pe care le-am auzit din surse nu foarte sigure, una dintre ele fiind propria imaginaţie, potrivit cărora criza ar fi depăşit deja faza globală, pământească, lovind în plin şi activităţile specifice sferelor înalte, cereşti, sau ale tenebrelor infernului.

Aşa, de pildă, se zice că o bună parte a paradisului a fost pusă sub sechestru şi riscă să intre în posesia unor bănci. Principala cauză ar fi faptul că administratorii paradisului, naivi cum sunt ei, au contractat nişte credite destul de consistente pentru extinderea spaţiilor destinate sufletelor neprihănite şi reabilitarea scărilor rulante care suie spre paradis şi care, învechite fiind, se tot blocau şi îşi prindeau îngerii aripile în ele. În condiţiile în care între timp dobânzile la creditele respective s-au triplat, investiţia s-a dovedit a fi şi inutilă şi nerentabilă pentru că tot mai puţine suflete sunt primite în paradis datorită criteriilor de selecţie mult prea dure pentru lumea în care trăim. Ca urmare paradisul a intrat în incapacitate de plată iar firmele româneşti care executau lucrările, confruntate şi ele cu lipsa de personal, au reziliat contractele lăsând treaba nefinalizată. Colac peste pupăză, paradisul riscă să rămână şi fără curentul electric folosit de instalaţiile de iluminat şi aer condiţionat ale paradisului, precum şi pentru trăznetele cu care erau pedepsiţi păcătoşii, datorită facturilor imense rămase neplătite. De asemenea, au rămas pe stoc, nefolosite, miliarde de aure şi aripi pentru sufletele care ar fi trebuit să fie transferate în paradis pentru viaţa veşnică de apoi. Ca urmare, o armată întreagă de avocaţi detaşaţi din infern, s-a pus în slujba creditorilor şi s-au năpustit pentru a obţine bucăţi cât mai mari din paradis. Se zice că dacă pun mâna pe paradis, creditorii intenţionează să evacueze sufletele neprihănite de aici pentru a face loc oamenilor lor care până acum erau trimişi în infern.

Mai mult, cică s-au arătat interesaţi de paradis chiar şi administratorii infernului care se confruntă deja de mult timp cu o lipsă acută de spaţiu pentru sufletele păcătoşilor. Dar nici infernul nu stă mai bine din punct de vedere financiar şi nici o bancă nu-l mai creditează datorită scăderii ratingului. Cea mai mare problemă a lor este consumul exagerat de gaze pentru cazanele cu smoală, cu greu făcând faţă creşterii repetate a preţului gazelor. Chiar şi stocurile de smoală sunt pe terminate. Au avut şi o tentativă de retehnologizare prin achiziţionarea de cazane de mai mici dimensiuni, dar cu un randament superior, pentru dublarea capacităţii de producţie, dar au avut proasta inspiraţie să deruleze tranzacţia printr-o firmă românească, unic importator al cazanelor respective, care le-a tras ţeapă încasând banii fără a livra marfa nici până în ziua de azi. De asemenea, au fost sistate şi lucrările de lărgire a autostrăzii cu un singur sens către infern. Unul din motive este că n-au solicitat acordul de mediu şi acum se confruntă cu un proces în contencios administrativ intentat de organizaţiile ecologiste. Un alt motiv este faptul că firma care a câştigat licitaţia a renunţat la lucrare întrucât a prins în România un contract de mii de ori mai avantajos: preţul kilometrului de autostradă creşte invers proporţional cu lungimea lucrărilor efectuate. Pe scurt, cu cât lucrează mai puţin şi mai prost, cu atât câştigă mai mulţi bani de la stat. În aceste condiţii traficul pe autostrada spre infern a devenit de-a dreptul… infernal, creându-se ambuteiaje de proporţii cosmice spre disperarea celor ce trebuiau să asigure fluidizarea traficului.

Aşadar, situaţia economico-financiară a paradisului şi infernului a ajuns destul de gravă şi nu se întrevede nici o îmbunătăţire în condiţiile în care omul a luat mult prea în serios îndemnul biblic: creşteţi şi proliferaţi şi stăpâniţi şi distrugeţi pământul!

Infernul paradit

Textele astea sunt și pe acest blog, fiind printre primele postate, dar pe vremea aia aveam doar un vizitator pe săptămână, pe cand acum am o medie de 10 vizite pe zi, așa că le-am „urcat” aci ca să le mai popularizez un pic… 😉

Adrian Diță

Posted in Însem(i)nări artificiale, Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Un text mai vechi…

Posted by ditzacontra pe 11 aprilie 2011

N-am mai avut vreme (a se citi „mi-a fost lene”) să mai scriu pe blog de cam mult. Nici acuma nu prea am (chef) aşa că am răscolit prin folder-ele de prin laptop şi am descoperit un text mai vechi ce a fost publicat în JSR prin 2007 (sau 2008), şi mi-a plăcut cum a ieşit. Aşa că l-am şters de praf şi, iacă, îl postez mai jos ca să fie ceva activitate şi pe blogul ăsta. Textul face referire la o reclamă ce era difuzată la TV în acea perioadă la mezelurile Matache Măcelaru’…

„„Ultima operaţiune nu poate fi efectuată. Fonduri insuficiente”, clipea vesel mesajul pe ecranul rânjit a batjocură al bancomatului în timp ce-mi scuipa cu dispreţ cardul.  „Sărăntocule!” mi-a mai transmis telepatic maşinăria în timp ce eu făceam nervos stânga-mprejur gata să slobod o înjurătură: „Tot nu mi-au băgat salariul, băga-mi-aş…”. Însă nu-mi duc gândul la capăt căci întâlnesc privirea albastră a unei blonde drăguţe ce îşi aştepta rândul la bancomat cu un început de zâmbet în colţul buzelor ce mi s-a părut ironic. „Precis a văzut”, gândesc eu zîmbindu-i stânjenit şi căutând în minte o soluţie de a drege situaţia. Renunţ repede. Ce să-i explic? „Dublu ghinion, la naiba! Ce faină era gagica!…” îmi zic retrăgându-mă strategic pentru refacerea inimii zdobite de impotenţa contului bancar. De fapt ghinionul era triplu (după principiul: un necaz nu vine niciodată singur, ci în serie de câte trei, iar cel care urmează nu-i al patrulea, ci o nouă serie de trei) pentru că văzusem recent o reclamă la nişte mezeluri produse sub marca unui măcelar celebru, cel puţin în Bucureşti, şi voiam neapărat să-mi iau şi eu vreun kil de cârnaţi de bere. De fapt, deşi îmi plac la nebunie cârnaţii de bere, laolaltă cu berea, fireşte, mă interesa mai mult reacţia celebrului măcelar când mergeam să-i cer ce voiam. Pentru că în reclama la produsele respective clientul intră în măcelarie şi cere timid nişte parizer cu soia, parcă, iar măcelarul, nervos, îi smulge omului traista din mână şi când vede că are ridichi îşi iese cu totul din pepeni: adică cum, nu ştie clientul nici atâta că la ridichi nu merge parizerul, ci nu ş’ ce salam, din ăla scump? Până la urmă tot răul a fost spre bine, că dacă mergeam eu să-i cer măcelarului cârnaţi de bere şi mă prindea în traistă cu litra de ţuică ce o primisem de la un pretenar, mă mai lua naibi la bătaie şi mă punea să cumpăr tacâmuri de pui… La finalul reclamei zice măcelarul că, he-he, mâncatul nu-i aşa de simplu cum credem noi, nehaliţii de rând! Păi cred şi eu, domnu’ măcelar. Aş zice că-i chiar imposibil sau, în orice caz, rezervat celor care-şi permit. E şi normal, acum, în plină criză financiară mondială, când băncile nu mai dau credite să-ţi iei parizerul în rate şi când kilu’ de şuncă de York e mai scump decât o casă în New York…

Infarct de mioCard”

(UPDATE: Iată mai jos şi reclama respectivă)

Posted in Reclame şi reclamaţii | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Am un job!… Yeee!…

Posted by ditzacontra pe 20 februarie 2011

Anul trecut pe vremea asta eram deja în Republica Federală Doiciland şi tundeam deja merii din livezile „Unchieşului” din ţinutul Altes Land. Anul ăsta n-a mai fost să fie. Adică puteam să merg şi anul acesta, dar „înştiinţarea” a venit prea târziu… Deja am semnat cu Kaufland. Kaufland Sighişoara (România), fireşte. Iar după ce am semnat, a venit şi răspunsul „Unchieşului”, cum că putem reveni pe plaiuri germane pentru a reteza pomilor crengile în exces. N-am vrut să dau înapoi după semnarea contractului, deşi până în 6 martie sunt în perioadă de probă, iar dup-aia, dacă angajatorului nu-i convine cum mă mişc, mă poate zbura şi să rămân iar numai cu cei 300 de lei de la JSR (dacă i-oi mai încasa şi p-ăia). Astfel că din 11 februarie am început job-ul la cel mai mare complex comercial ce l-a avut vreodată Sighişoara. Lucrez doar 6 ore pe zi, conform contractului, la raionul de mezeluri şi produse refrigerate, iar treaba mea e să pun marfă pe rafturi, să verific termenele de valabilitate ale produselor şi orice altceva îmi cer superiorii să fac.

Am turnat şi eu un cancioc de beton la temelia actualului meu loc de muncă

Deocamdată pare OK job-ul ăsta. Adică nu-ţi trebuie cine ştie câtă minte să faci lucrurile astea, ci doar atenţie sporită. Nu pot să zic că-mi place, dar momentan n-am de ales. Cine-ar fi crezut în urmă cu 6 ani când am scris articolul ăsta că voi ajunge chiar să muncesc în Kaufland?
În schimb când am făcut poza alăturată, deja aveam trimis impresionantul meu CV către Kaufland, aşa că mă aşteptam la orice…

Deci, cu salariul de la Kaufland şi cu „salariul” de la JSR (pentru că mă ocup încă de ziar), se adună ceva cu care să pot supravieţui până m-or păli vremuri mai îmbelciugate… îmbelşugate. Să nu fiu greşit înţeles: pentru cât muncesc acum la JSR cele 300 lei pe lună sunt o sumă corectă (penru că actualizarea şi administrarea site-ului alternativ al JSR o fac benevol şi moca). Însă mi-e ciudă pe situaţie pentru că, aşa cum se poate vedea aici, eu pot să ofer mult mai mult… pentru o sumă „corectă”  Iar eu nu cred că am fost niciodată lacom… Dovadă e fapul că m-am angajat la Kaufland, sau că din 1997 până în 2006 am lucrat la Cesiro…

Adrian Diţă

Posted in Jurnal | Etichetat: , , , | 3 Comments »

Un nou an…

Posted by ditzacontra pe 16 ianuarie 2011

Nu, n-are nici o legătură cu 2011, ci cu faptul că am pus un nou an întreg pe blogul de „Opere complete”, „Pixu’ şi gândirea plată, ce ziarist eram odată!…„, mai precis (aproape) toate articolele publicate în Jurnalul Sighişoara Reporter în anul 2004 şi câteva din 2003 şi 2005. Zic „aproape toate” pentru sunt convins că mai sunt şi altele pe care nu le am în format electronic şi trebuie să le copiez din arhiva tipărită… Mi-a luat 2 zile treaba asta, în condiţiile în care le-am postat doar cu copy/paste şi la marea majoritate n-am pus poze că nu le mai am. Să vezi atunci când o să m-apuc de copiat din tastatură textele din anii 2000 – 2003 cât timp o să-mi răpească… De-aia m-am gândit pentru început să postez materialele pe care le am în format electronic. Până acum am postat în jur de 120 de materiale din aproximativ 1.200 (sau mai multe) câte am scris de-a lungul întregii „cariere” până acum numai pentru JSR. Cel mai mult timp o să-mi ocupe postarea articolelor publicate între 2006 – 2007, ăştia fiind cel mai „prolifici” ani din „carieră”.

Până una-alta, care n-aveţi altceva mai bun de făcut, puteţi da o tură pe site-ul http://sighisoarapress.wordpress.com/ cu recomandările: http://sighisoarapress.wordpress.com/tag/defecte-speciale/ sau http://sighisoarapress.wordpress.com/tag/reportaj/ sau http://sighisoarapress.wordpress.com/tag/retrospectiva/, dacă doriţi să (re)vedeţi cam cum stăteau treburile în anii 2003-2004 prin Sighişoara.

A, şi că tot veni vorba de un nou an, carevasăzică La mulţi ani! că de pe 1 ianuarie n-am mai postat nimic p-aci…

Adrian Diţă

Posted in Însem(i)nări artificiale | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Primul articol pe blogul de „Opere complete”

Posted by ditzacontra pe 3 decembrie 2010

Piratu’ din paradigme

După ce l-am ţinut sub perfuzii mai bine de o lună, noul blog, http://www.sighisoarapress.wordpress.com, dă primele semne de viaţă. Am postat, în sfârşit primul articol ce mi-a apărut în Jurnalul Sighişoara Reporter acum mai bine de 10 ani, precum şi materialul publicat în Academia Caţavencu de la care a pornit totul. Începutul a fost mai greu. De-acum continuarea va fi şi mai grea… Pentru că sunt eu cam puturos, nu de alta… Mi-am pus şi legături către noul blog atât pe site-ul alternativ al Jurnalului Sighişoara Reporter, cât şi pe acest blog… Un fel de banner-e, dacă le pot numi aşa, pe care le-am făcut cu ajutorul lui Mr. Photoshop, cam stângace întrucât nu mă prea pricep să folosesc tot ce îmi pune la dispoziţie programul sus-amintit… Cam la fel de stângaci ca responsabilii români cu atragerea şi cheltuirea fondurilor europene… Da’ asta-i altă poveste.

Aşa cum e conceput noul blog, pare un fel de auto-omagiu pentru mă(c)reaţa şi vasta „operă” a subsemnatului în slujba… cui a plătit mai prost. E ca şi cum mi-aş da singur limbi… Pentru că încă tot nu m-am lămurit cui foloseşte acest nou blog, în afară de mine, of course…

Limbă-de-lemn de la bunica

Posted in Însem(i)nări artificiale | Etichetat: , , | 1 Comment »

Anunț pe bune: VÂND aparat foto…

Posted by ditzacontra pe 11 noiembrie 2010

VÂND aparat foto pe film (clasic) Praktika MTL 50, Made in DDR, producție 1984, stare excepțională, cu accesorii: husă, curea, obiectiv și un teleobiectiv (vezi foto), foarte puțin folosit, pentru colecționari și nu numai, 300 lei fix. Tel.: 0733-395367 sau email: adi_dita@yahoo.com.

 

Mi-e greu să mă despart de aparatul ăsta, deși l-am folosit destul de puțin în ”carieră”, dar n-am de ales. Am rămas fără bani. Și când zic ”fără bani”, e chiar la propriu: efectiv nu mai am nici un ban, nici pe carduri, nici in buzunare, nici măcar în contul de credit (acolo am deja o gaură de 650 de lei), de unde ultimii bani i-am scos vinerea trecută când m-am dus în Feleag. De luni mănânc de pe la ai mei pe-acasă și cerșesc țigări de la prieteni (un lucru bun că n-am bani este faptul că stau și câte 3 zile fără să fumez;) ). Și abia prin 15 sau 16 noiembrie iau salariul meu nesimțit (deci sunt și salarii nesimțite, nu numai pensii nesimțite 🙂 ) de 300 lei de la ziar (din care vreo 60 de lei trebuie să-i dau înapoi la ”firmă” pentru abonamentul de cablu și internet). Așa că până îmi găsesc ceva serios de lucru, trebuie să m-apuc să vând de prin casă. Prima victimă: superbul meu aparat foto Praktika cu care am scos câteva poze meseriașe, dar pe care, așa cum spuneam nu l-am folosit foarte mult pentru că la scurt timp după ce l-am cumpărat au intrat puternic pe piață aparatele foto digitale și mi-am luat și eu unul… Și dacă tot îl dau, sub 300 de lei nu-l las, mai ales că la prețul ăsta cumpărătorul primește și un teleobiectiv și, dacă vrea, îi dau și fața de masă aia șmecheră pe care e așezat în poză. În plus, aparatele astea pe film sunt ca vinul (sau brânza?) : cu cât se învechesc, cu atât devin mai valoroase. Ba mai mult, după 2-3 ani când o să devin cel mai celebru luzăr, o să fie și mai valoros când se va dovedi că mi-a aparținut. În acest scop, la cererea cumpărătorului, pot să ofer pe lângă aparat și un certificat cum că acesta a fost al meu. Deci, nu ezitați și nu întârziați pentru că am pus anunțul pe mai multe site-uri! Ofertă limitată!

ShoPing Pong

(UPDATE: Gata, l-am dat. Deci anunţul nu mai e valabil. Daca stau bine să mă gândesc cred că e pentru prima oară când reuşeşec să vând ceva prin intermediul internetului. Chestia asta mă încurajează. Mai am şi alte lucruri de vânzare…)

Posted in Risaicăl bin | Etichetat: , , , | 1 Comment »

L-am „fătat”…

Posted by ditzacontra pe 1 noiembrie 2010

Mă refer la frăţiorul acestui blog, acela unde o să postez toate articolele pe care le-am scris pentru Jurnalul Sighişoara Reporter din anul 2000, când mai eram încă copii, şi până azi… „Azi” însemnând inclusiv articolele pe care le voi scrie (daca voi mai scrie) şi de-acum încolo pentru JSR, mai puţin Anunţurile de mica publicitate 😉 … Pe frăţior l-am botezat http://sighisoarapress.wordpress.com/ şi de-acum trebuie să-l hrănesc cu materiale, să-l învăţ să umble prin oceanul web şi să stea la „ia-mă, nene!” la marginea magistralelor pe care circulă cu viteză motoarele de căutare şi, în general, să-l cresc mare şi frumos.

Desigur, după ce m-am scremut cu el vreo câteva minute ca să-i dau brânci în blogosferă, a apărut întrebarea: „Pe ăsta de ce l-am mai făcut? Nu am deja destulă bătaie de cap cu actualul blog, pe care şi-aşa îl cam neglijez, sau cu „fratele vitreg” al amândurora, http://jsreporter.wordpress.com/, care-mi mănâncă destul timp, fără ca acest lucru să se vadă şi pe statul de plată?” Iar primul răspuns ce mi-a venit în minte a fost: „din vanitate”. Sper că până va creşte mare, voi reuşi să găsesc şi alte răspunsuri la întrebarea „de ce l-am făcut?”…

Deci în curând pe http://sighisoarapress.wordpress.com/, toate articolele mele din JSR, alături de poze şi amintiri cu foştii colegi de redacţie din „vremurile cele bune”. Până atunci,

Numa’ bine!

Posted in Însem(i)nări artificiale | Etichetat: , , | 2 Comments »

Poze (oarecum) celebre…

Posted by ditzacontra pe 28 septembrie 2010

Următorul  meu mare proiect este să-i fac acestui blog un frăţior (deja sunt însărcinat în săptămâna a doua) în care să postez absolut toate articolele pe care le-am scris pentru Jurnalul Sighişoara Reporter în cei 10 ani de (in)activitate (cerebrală), frumos ordonate cronologic, după numerele în care au apărut şi pe categorii. Şi când zic „absolut toate articolele” mă refer şi la cele proaste, şi la cele foarte proaste, şi chiar şi la cele de-a dreptul penibile, aşa de penibile încât nici nu le-am semnat sau nu mi le-am asumat la vremea respectivă. Va fi ceva de lucru pentru că abia de prin 2004 există o arhivă electronică cât de cât completă a ziarului de unde pot să iau articolele cu copy/paste. Restul, începând cu anul 2000, va trebui să le copiez din tastatură din arhiva tipărită. Dar nu-i bai! Iarna-i lungă şi timp este grămadă mai ales că, din comoditate sau dintr-o deşartă speranţă, nu mi-am găsit (încă) un job plătit (r)omeneşte care să-mi ocupe timpul. Aşa că, pentru a mai uita de foamea pe care presimt că o s-o îndur iarna asta, o să mă refugiez puţin în agreabilele vremuri trecute iar până în primăvară, dacă inaniţia nu mă răpune, sper că voi termina de postat „opera completă”. Până una-alta iată mai jos câteva dintre cele mai interesante fotografii pe care am avut ocazia să le fac de-a lungul „carierei” mele de ziarist, unele publicate în JSR, altele în Academia Caţavencu sau Zi de zi:

Astea-s doar cele pe care le-am găsit aşa, în grabă, dar mai am şi altele, unele chiar haioase, iar altele nepublicate… Dar pe alea le-oi pune altădată. Până atunci,

Numa’ bine!

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , , , , , | 1 Comment »

„Railway Safari” în România cu Orient Express

Posted by ditzacontra pe 14 septembrie 2010

Iată mai jos o ştire neinteresantă de acum vreo 3 săptămâni ce n-a mai avut loc în Jurnalul Sighişoara Reporter:

Celebrul tren Orient Express a trecut luni  şi prin Sighişoara.

Regele trenurilor, Orient Expres, a intrat duminică (29 august 2010 – n.m.) în România, prin vama Curtici. Trenul este format din 15 vagoane de epocă, şi reface anual traseul dintre Paris şi Istanbul. Anul acesta în România popasul pentru turişti s-a făcut in Sinaia la castelul Peleş, de unde trenul a plecat înspre Istanbul. Celebrul tren, care a legat pentru prima dată Parisul de Istanbul în 1883, este cunoscut în întreaga lume pentru luxul pe care îl oferă.

Orient Express este numele unei linii feroviare de distanţă lungă, pentru pasageri, care a fost iniţial operată de Compagnie Internationale des Wagons-Lits (Compania Internaţională de Vagoane de Dormit). Deşi originalul Orient Express a fost o simplă linie feroviară internaţională, numele acestuia a devenit, în timp, sinonim cu călătoria de lux. Orient Express circulă pe ruta Paris – Istanbul.

Cei 95 de pasageri provin chiar şi din America sau Australia printre pasageri  regăsindu-se  oameni din toate categoriile sociale, de la nobili la actori, prinţi sau oameni care au economisit ani la rând pentru o asemenea călătorie. Ei beneficiază de cele mai luxoase condiţii dar şi de cele mai fine meniuri ale bucătăriei franceze. Pentru o călătorie de la Paris la Istanbul cu Orient Express-ul unii călători îşi cumpără bilete chiar şi cu un an şi jumătate înainte, costurile pentru o excursie ajungând şi la 10.000 de euro de persoană în funcţie şi de consumaţiile de la restaurantul trenului, care sunt piperate.

Trenul Orient Express opreşte în România de peste un deceniu, în medie, o dată pe an.

Anca Maria Radu

Bun, şi care-i şpilu’? Ca unul care face destul de des drumul cu trenul între Sighişoara şi Mureni (şi retur) mi se pare ca mult 10.000 de euro pentru o călătorie, fie ea şi cu un tren luxuos, care trece şi prin România. Ca să văd, ce? Aşa că am facut câteva poze din trenul mizerabil cu care circul şi iată cam ce văd de fiecare dată când fac acest traseu şi, deci, ce văd şi călătorii din Orient Express.

Această prezentare necesită JavaScript.

(Fotografiile sunt proaste din punct de vedere tehnic din 3 motive: unul – nu ştiu să fac poze, doi – fereastra trenului era cam murdară, deşi era cea mai curată pe care am găsit-o în vagon, şi trei – trenul se zgâlţăia prea tare încercând să se ia la întrecere cu Daciile din anii ’70 ce circulau cu 50 de km. la oră pe şoseaua din vecinătatea căii ferate.)

Acuma trebuie să-i înţeleg şi eu pe călătorii Orient Express-ului: sunt oameni bogaţi şi, probabil excentrici, care vor şi ei să vadă cum trăiesc oamenii săraci şi proşti (proşti pentru că sunt săraci cu duhul şi săraci pentru că sunt proşti, da’ mulţi), din „Carphatian Garden”, vorba lui Elena Udrea, în care mulţi au sărit gardul deşi Porţile de Fier erau deschise… Dar chiar şi aşa ar trebui ca bogătanii ăia să aibă un ghid care să le explice ce văd pe geamul lacrimă al trenului lor de fiţe. De pildă faptul că gările arată în halul în care arată este din cauză că pe aceste meleaguri se circula cu trenul încă din cele mai vechi timpuri, de pe vremea popoarelor migratoare care mai există şi azi, iar gările au devenit monumente isterice… istorice, de-aia nu a mai intervenit nimeni să le renoveze şi să le restaureze. Ar fi utilă şi vizitarea de către călători a unei astfel de gări (sala de aşteptare a gării din Mureni, de pildă) care aduce foarte mult cu o peşteră preistorică cu miros de pişat şi cu pereţii plini de inscripţii rupestre aparţinând unei civilizaţii foarte evoluate, care (din păcate) încă n-a dispărut şi care tocmai a descoperit scrisul (nu însă şi cititul) şi pe care-l exersează în zugrăveala veche de 5 decenii a sălii, dând glas celor mai profunde sentimente de dragoste („Irina vreau să te fut în cur”) sau exhibând refulări sexuale („Ana mai iei muie de la tot satul” – fără semne de punctuaţie). De asemenea, ar mai trebui să li se explice călătorilor din Orient Express că vegetaţia abundentă de pe peroanele gărilor sau chiar dintre şinele de cale ferată se datorează amplului program guvernamental de re-înverzire a zonelor care în anii negrei dictaturi comuniste au fost smulse de la Mama Natură pentru a face loc activităţilor antropice distructive.

Deci, să nu fie neliniştiţi dacă, aşa cum se vede în clipul de mai sus (ieşirea Orient Express-ului din România pe la Giurgiu) sau în slide-show-ul de şi mai sus, câteodată şinele de cale ferată par a fi înghiţite de vegetaţie iar trenul parcă alunecă pe iarbă, ci din contră, să profite de această micro-junglă ce mărgineşte drumul de fier şi să iasă pe geamul Orient Express-ului cu un lasou la un mic „Railway Safari”, poate au noroc şi prind o vacă ce paşte placidă printre şine sau, de ce nu, chiar un localnic mai brunet pe care să-l ia la ei în tren să le cânte manele din telefonul mobil cu ecran color şi empetrei. Totodată faptul că prin România Orient Express-ul circulă cu viteză mai mică decât cea a unei moluşte nu e din cauză că ani de zile banii pentru investiţii în infrastructura feroviară s-au furat şi nu s-a mai făcut nimic, ci pentru ca călătorii de lux să poată admira liniştiţi mirificele peisaje mioritice cu munţi de gunoaie, pajişti cu culturi intensive de buruieni şi iazuri cu pet-uri în loc de peşti. Ei da, aşa merită să dai 10.000 de euro şi să treci şi prin România.

În altă ordine de idei, cred că CFR-ul Călători şi-ar dori în actualele condiţii să aibă la fel de mulţi călători (plătitori) ca în filmuleţul de mai jos 😉 :

Adrian Diţă

(UPDATE: Se zice în articolul de mai sus: „Anul acesta în România popasul pentru turişti s-a făcut în Sinaia la castelul Peleş, de unde trenul a plecat înspre Istanbul.” Eu, din această formulare înţeleg că Orient Express-ul i-a basculat pe călători direct în castel. Spre ruşinea mea încă n-am vizitat castelul Peleş din Sinaia deşi am trecut de multe ori pe-acolo, aşa că n-am de unde să ştiu dacă castelul e dotat şi cu o gară sau măcar un peron la care să tragă trenurile înţesate de turişti cu sânge albastru care vor să vadă unde locuiau regii României când erau în concediu.)

Posted in Însem(i)nări artificiale, M-o făcut mă-sa fotograf, Răutăcisme | Etichetat: , , , , , , | 2 Comments »