Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Posts Tagged ‘literatură’

Locuinţa mea de la ţară e abia la vară (VI)

Posted by ditzacontra pe 13 ianuarie 2014

Profitând de vremea primăvăratecă din acest global weirding (că gata! nu mai e global warming!) m-am decis în aceste zile libere să merg la ţară şi să m-apuc de lucrări de primăvară prin grădină. Adică să fur un pic startul pentru că, deh, ce voi face acum nu mai trebuie să fac când vine primăvara aia adevărată. Aşa că mi-am luat provizii şi, plin de entuziasm şi chef de muncă în aer liber, m-am suit în microbuz şi am plecat la Feleag. Am ajuns în Feleag şi văd că, la fel ca în oraş, zăpada dispăruse şi de pe-acolo şi chiar unii gospodari „au furat startul” înaintea mea. Însă când am ajuns în curte la mine am avut un mic şoc… Parcă am intrat în altă lume. Curtea mea era plină cu aproape la fel de multă zăpădă ca şi în decembrie, înainte de Crăciun când am fost ultima dată (după cum se vede în poze)…

Grădina "inferioară"

Grădina „inferioară”

Şi mai mult, era (încă e, că nu s-a topit) singura curte din tot satul unde mai era zăpădă…

Grădina "superioară"

Grădina „superioară”

Cum naiba? m-am întrebat. Mi-am dat seama ziua următoare observând soarele care pe tot parcusul zilei se plimba agale de-asupra coroanelor copacilor din pădurea din apropiere luminând doar casa, însă nu şi curtea care practic era umbrită toată ziua.

Deci, de lucrat prin grădină nici nu putea fi vorba. Să mă întorc în oraş n-aveam nici un chef. Aşa că relaxare şi odihnă… Aveam filme pe stick, cărţi pe rafturi, mâncare şi beutură la frigider… Trai pe vătrai… Numai că atunci când am vrut să văd nişte filme anticul meu computer transferat la ţară a crăpat… Din fericire e doar o problemă de soft… Prin urmare mi-au rămas cărţile cetite pe fotoliul de la gura sobei alături de unul sau mai multe pahare de vin, producţie proprie (încă tot nu am pus pe blog cum mi-am făcut primul vin, aşa-i? No, aproape că s-o gătat că n-o ieşit mult. Însă o fost bun, rubiniu, sec cu gust uşor amărui că am băgat în el şi frunze de busuioc şi rozmarin…)

Aşa, şi zilele astea am citit trei cărţi, dintre care două au fost re-citiri. Cu ocazia asta am descoperit că nu-mi place Mircea Eliade… What?! 🙂 Ştiu pe unii care pentru asta ar fi în stare să mă răstignească pe o cruce întoarsă, apoi să mă spânzure de gât cu picioarele în sus şi să mă ardă pe un rug de azbest… Cam cum era să păţesc în liceu când am zis că nu-mi place Eminescu… Whaaat!?! 🙂 Ţin minte când i-am zis asta atunci unei colege de liceu care mă privea cu oarecare… simpatie. După infama declaraţie mi-a aruncat o privire plină de cel mai autentic dispreţ şi a apoi refuzat să-mi mai vorbească vreodată. „Ce ai, mă, cu Eminescu? Cum să nu-ţi placă Eminescu? E Poetul Nostru Naţional, ignorantule ce eşti! Aaa, precis eşti unul din-ăia frustraţi care  la ora de literatură română ai luat numai note mici la lecţiile cu Eminescu şi de-aia nu-ţi place!…” Nu. Din contră. Eminescu mi-a adus numai note mari la ore, la teze, chiar şi la Bac unde la proba orală mi-a picat poezia „Floare albastră” şi am luat 10, spre deosebire de proba scrisă unde mi-a picat autorul meu preferat ever dintre scriitorii români, Liviu Rebreanu, şi am luat abia 8… Dar nu-mi place Eminescu pentru că prea mult se lamentează prin poeziile lui, fie din cauza amorului pierdut, fie din cauză că el e, vezi Doamne, un Geniu şi lumea asta proastă nu-l înţelege, măi, şi de-aia lumea o să piară înecată în propria ignoranţă şi autosuficienţă, însă el, el o să trăiască veşnic… Dar, stai, a trăi veşnic e un blestem pentru că o să fie singur pentru că, apropo, lumea aia proastă a pierit deja înecată în propria ignoranţă etc… C’mon, man! Give me a break and get a life! Stop complaining!… Patetic! Nu e o lectură indicată pentru psihicul meu făcut franjuri căruia depresia îi dă târcoale asemeni unei hiene ce râvneşte la stârvul din care se îndoapă un leu. („Stârvul” e psihicul meu, iar „leul” e viaţa… Prefer să fie devorat de viaţă decât de depresie. 🙂 )

Ok, dar ce am cu Eliade? Eliade mi se pare pedant… Atenţie, mă refer la beletristica lui, nu la lucrările ştiinţifice pe care n-am avut curiozitatea şi răbdarea să le răsfoiesc. În romanele lui face exces de filozofie (care de multe ori mă depăşeşte – sunt un cititor fără erudiţia, necesară de multe ori, pentru a înţelege ce a vrut Eliade să spună în unele din romanele sale) şi abuză de introspecţie. Introspecţia mă enervează când e sterilă, cum mi se pare că e în unele dintre romanele lui Eliade… Introspecţia are şi Rebreanu, de pildă, autorul meu preferat, dar de obicei duce la o revelaţie, cum se întâmplă în „Pădurea Spânzuraţilor”, de exemplu, iar revelaţia care duce la acţiune… Cam asta am „descoperit” (re)citind romanele „Întoarcere din Rai” şi ” Huliganii”, pe care le-am citit şi în liceu, dar atunci am făcut-o dintr-un oarecare snobism (Ce naiba, doar învăţ la Liceul „Mircea Eliade”! Cum să nu citesc Mircea Eliade?), că nu erau lectură obligatorie dacă bine ţin minte…

 Anyway… Nu ştiu ce-mi veni cu pălăvrăgeala asta despre ce şi cine-mi place sau nu… Vreau doar să mai spun că faptul că nu-mi plac unii autori nu înseamnă că nu le respect opera şi/sau locul pe care-l au în literatura română sau universală. Dacă nu respectam acest lucru făceam cu cărţile lor ce am făcut acum vreun an cu o carte pe care am citit-o tot în Feleag: atât de previzibilă şi de prost scrisă a fost acea carte încât, după ce am citit-o din scoartă-n scoarţă, am aruncat-o în foc în următorul moment… 🙂

Reclame

Posted in Însem(i)nări artificiale, Jurnal | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »