Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Posts Tagged ‘politicieni’

Bipolar

Posted by ditzacontra pe 8 Februarie 2017

Puţini dintre puţinii mei prieteni ştiu că sunt bipolar. Adică, în funcţie de stimulii externi, pot trece de la o stare de optimism euforic, la cel mai negru pesimism care mă poate arunca în depresie, în cursul aceleiaşi zile. Faptul că conştientizez acest lucru mă ajută să-mi controlez tulburarea şi să evit depresia. Scriind sau vorbind despre toate astea este ca un soi de terapie… Sau cel puţin aşa mi s-a spus… Din fericire nu mi se întâmplă prea des să fac acea trecere bruscă de la o stare la alta. Dar mi se întâmplă în aceste zile, se pare. Sunt obişnuit, nu-mi fac griji că n-aş putea să gestionez „conflictul” interior. Însă nu ştiu cum să interpretez sentimentul de, să-i zic, resemnare care mă încearcă din când în când, tot mai des în ultimă vreme, şi care, culmea, îmi temperează optimismul şi în acelaşi timp îmi diluează pesimismul. O să dau doar un exemplu (dar în alte postări vor urma şi altele) referitor la ce se întâmplă în ţară în aceste zile. Cum spuneam, am încercat zilele astea şi pesimismul că ţara se va prăbuşi în ghearele răufăcătorilor, că se va „mexicaniza”, şi optimismul că până la urmă „binili învinge! Ştie toată lumea, toate femeile din lume, că binili… învinge! (jingle Radio Guerrilla)”. Însă tot mai des am gânduri de felul următor: „De ce plm mă mai preocupă pe mine toate astea? La urma urmelor bandiţii ăia au câştigat alegerile în mod democratic, nu? Dă-i dracu’! Să guverneze! Să se dea ei cu capul de pereţi să îndeplinească toate promisiunile alea mincinoase până când o să se prindă că n-o să reuşească. Adică e imposibil să şi furi şi să şi construieşti în acelaşi timp. A încercat şi Meşterul Manole şi nu i-a ieşit. Iar poporul de idioţi care i-a votat pe hoţi, după ce o se se prindă că a dat cu mucii în fasole, din nou, or să crape cu toţii, după care o să crape şi hoţii pentru că nu mai au de unde să fure. Pentru că bandiţii mioritici îs la fel ca paraziţii ăia care-şi ucid gazda nevaccinată în chinuri şi-apoi mor odată cu ea.” Şi imaginea asta a morţii unei gazde proaste şi, odată cu ea, a paraziţilor ucigaşi, nu ştiu de ce, îmi provoacă un soi de desfătare vinovată. Dar îmi revin rapid şi-mi dau seama că singura grijă a bandiţilor câştigători de alegeri este să se îmbogăţească şi mai mult, nicidecum să construiască un prezent şi un viitor mai bune pentru idioţii care i-au ales, şi nu numai. Iar când idioţii o să-şi dea seama că din nou au fost traşi pe sfoară (dacă or să-şi dea seama vreodată), bandiţii o să aibă grijă să le demonstreze cu ajutorul RTV şi Antenelor că, ba da, totul este în regulă în ţară, pensiile sunt mari, salariile aşijderea, educaţia e în regulă, sunt spitale şi medici grămadă, miliarde de kilometri de autostrăzi, economia duduie, în agricultură se fac milioane de tone de grâu la hectar, planul cincinal e îndeplinit în patru ani etc. La dracu’, doar am mai trecut prin asta! Şi o să fie o grămadă de proşti care încă o să-i creadă, iar ce-i care nu vor crede vor plăti pentru scepticismul lor într-un fel sau altul. Şi de ce trebuie totuşi să-mi pese şi să fac tot ce pot ca ţara să nu ajungă chiar de tot la mâna borfaşilor? Poate pentru faptul că, uite, sunt încă destul de mulţi oameni în ţara asta care nu merită toate astea. N-aş băga mâna în foc că-s majoritatea, dar sunt destui… Adică şi în Biblie când Lot, parcă, l-a implorat pe Domnul să nu fărâme Sodoma, Acesta i-a spus lui Lot că dacă găseşte măcar 10 oameni corecţi şi cinstiţi în toată cetatea aia nasoală, o s-o cruţe. Deci mă gândesc că România mai are o şansă…

Reclame

Posted in Însem(i)nări artificiale, Jurnal | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Concediuuu!!!… şi una-două texte mai vechi

Posted by ditzacontra pe 31 Iulie 2012

De azi şi până în 16 august sunt în concediu şi o să mă retrag la moşia din Feleag pentru a evalua dezastrul produs de secetă în grădină (dezastru ale cărui proporţii, din primele observaţii, nu sunt chiar atât de catastrofale, datorită faptului că de-a lungul verii am mai udat plantele măcar o dată pe săptămână), precum şi pentru o bi-nemeritată odihnă şi relaxare după câteva luni de muncă şi stress provocat de turmele de… Dar mă opresc aici pentru a nu-mi periclita siguranţa locului de muncă… :)))

Ce înseamnă pentru blog faptul că intru în concediu? Înseamnă că postările pe acest blog o să fie ceva mai rare… Mai rare? Pfff-ha-ha-ha!!! Ce glumă sinistră! Păi n-am mai postat p-aci de mai bine de o lună de puturos ce sunt… Ei, las’ că mă întorc din concediu cu o traistă de poze şi texte despre cum se prezintă conacul şi moşia din Feleag după această lungă vară fierbinte şi despre ce (n-)am mai amenajat/lucrat p-acolo de-a lungul acestui an.

Până atunci vă las să vă delectaţi nervii cu un text mai vechi, scris în preajma alegerilor parlamentare din 2008 pentru Jurnalul Sighişoara Reporter (varianta ne-cenzurată) dar care rămâne actual (după părerea mea) în contextul situaţie politice din 2012. Luaţi d-aci:

Marea lehamite

În urmă cu vreo 10 ani un politician adevărat, poate ultimul, Nicolae Cerveni, a spus un lucru care la acea vreme m-a şocat. Nu pot să-l citez decât din memorie pentru că n-am mai găsit declaraţia aceea nicăieri. Deci Cerveni a spus ceva de genul: votul universal e o imensă tâmpenie pentru că prin intermediul acestuia ajung la putere indivizi la fel de pricepuţi în manipularea maselor pe cât sunt de pricepuţi în a-şi atinge propriile interese prin orice mijloace. Prin scrutinul universal, votul a o mie de oameni cu discernământ, care ştiu să-i „citească” pe cei care candidează şi ştiu să-l aleagă pe cel „valabil”, inclusiv pentru marea masă, este anulat de votul a un milion de proşti (sau inconştienţi, ca să fiu mai politicos) uşor de manipulat, chiar şi numai prin vorbe, nu numai prin pomeni electorale. La acea vreme am considerat această afirmaţie ca profund nedemocratică. Între timp Nicolae Cerveni a trecut la cele veşnice, dar cuvintele lui s-au adeverit. De fapt au fost adevărate tot timpul, doar că am refuzat să văd acest lucru orbit fiind de falsa „strălucire” a democraţiei, o orâduire la fel de falimentară precum cele anterioare. Deşi principiile ei sunt OK, omul în general, şi românul în special, încă nu e copt pentru a „beneficia” de democraţie.

În România, urmarea scrutinului universal a fost pătrunderea în politică a tot felul de impostori, ipocriţi, incapabili şi infractori, care au erodat până la eliminare, încrederea populaţiei în politicieni. O zicală spune că cel mai înţelept cedează, sau, cum e tradusă într-o lege al lui Murphy: Nu te contrazice niciodată cu un prost pentru că rişti să nu se mai facă diferenţa dintre tine şi el. Aşa că cei mai înţelepţi s-au retras, nu numai din politica mioritică, ci şi din patria mumă, lăsând loculul lichelelelor. Acum este cam târziu pentru meritocraţie întrucât în tot acest timp profitorii votului universal şi-au făcut deja o masă de manevră în vreme ce elitele s-au retras scârbite pe fondul lehamitei naţionale.

În Sighişoara sunt o grămadă de probleme care îşi aşteaptă, de prea mult timp deja, rezolvarea. Şi aici mă refer în special la cele de natură socială cum ar fi problema locuinţelor devenită foarte acută între timp, sau de natură economică, mai ales în contextul crizei economice care deja a lovit dramatic şi industria oraşului. Ca să nu mai vorbim de problemele de mediu sau de protejare şi conservare a sitului UNESCO de care ar fi trebuit să avem grijă. Însă Sighişoara a fost, cum se spune în romanele de amor, sedusă şi abandonată, rămând doar cu declaraţiile de dragoste libidinoase făcute de cei ce, în calitate de miniştri şi/ parlamentari, ne-au călcat oraşul. Cea mai mare parte a acestor probleme ar fi putut fi rezolvate în aceşti 19 ani de „democraţie” dacă exista un minim interes şi o minimă competenţă din partea celor trimişi în Parlament să ofere cadrul legislativ clar şi la obiect. Pentru că, cel puţin în ultimii ani, nu s-a mai putut invoca lipsa banilor, ci doar incapacitatea de a fi atraşi şi cheltuiţi gospodăreşte. În schimb însă aceste probleme s-au cronicizat pe fondul disputelor politice puerile, a incapacităţii guvernanţilor de a controla ceea ce se întâmplă în instituţiile statului în vreme ce aşa-numiţii „băieţi deştepţi” profită de cecitatea Justiţiei şi de legile, de cele mai multe ori stupide, absurde şi imposibil de respectat fără a încălca alte legi, cu care parlamentarii au „înzestrat-o”.

Spuneam după alegerile de acum 4 ani, plin de speranţă, că de-acum gata: românii nu mai pot şi nu mai trebuie să sufere alte dezamăgiri, că s-a terminat cu scuzele penibile şi cu invocarea „grelei moşteniri” şi alte texte de-astea de adormit vigilenţa electoratului, că de-acum trimişii în Parlament, indiferent de culoarea politică, musai să pună osul la treabă împreună pentru a scoate ţara din marasm, fie el economic, social, moral, politic. Uite că m-am înşelat: s-a demostrat ştiinţific, dacă vreţi, că românii pot fi şi mai dezamăgiţi de clasa politică decât au fost în urmă cu 4 ani. De fapt nu mai e vorba de dezamăgire, ci de cel mai vizibil dezgust care pe foarte mulţi alegători îi va ţine acasă în duminica alegerilor. Şi nu cred că electoratul român este din cale afară de pretenţios. Din contră, în aceşti 19 ani a dat dovadă de o indulgenţă care i-a adus numai deservicii. Astfel că acum, în pragul aniversării a 90 de ani de la Marea Unire, românii par a fi mai dezbinaţi decât oricând. Însă dezbinarea e între alegători pe de o parte, şi clasa politică pe de cealaltă parte. Lehamitea e prea mare după principiul „Ia, mai dă-i în mă-sa şi pe ăşţia! Noi ne vedem de ale noastre, ei să-şi vadă de furtişagul lor cum or şti!” iar cei vinovaţi nu dau semne că se simt responsabili pentru această situaţie.

Cei care după 30 noiembrie vor ajunge în Parlament vor trebui să demonstreze că chiar vor să-i reprezinte pe români acolo, că chiar lucrează pentru ei şi, mai ales, că chiar sunt în stare s-o facă aşa cum se cuvine. Pentru că altfel, nu ştiu ce ar putea urma după dezgust…

Adrian Diţă

Bine, dragilor! Hai, încă un text, tot de-atunci:

Iluzii şi (in)certitudini

Întotdeauna am recunoscut faptul că pe vremea când eram mai tânăr eram de o naivitate vecină cu prostia. Aşa eram de prost încât aproape consideram naivitatea drept o virtute. Bine, nici acuma nu-s mai breaz. Doar că încep parcă să văd altfel lumea, ţara şi oraşul în care trăiesc. Şi nu pentru că ar trebui să-mi schimb ochelarii. De pildă, când eram mai tânăr nu credeam că există politicieni rău intenţionaţi, ci doar, eventual, nepricepuţi. Credeam că democraţia înseamnă realmente că puterea e în mâna poporului care-şi deleagă reprezentanţii în instituţiile statului şi că şi democraţia aclimatizată în România va ajunge să dea roade bune într-un final, doar că trebuia să ne (re)obişnuim cu ea, că Justiţia este într-adevăr o putere în stat, neaservită politic, şi că face dreptate indiferent de statulul social al părţilor etc. Multe bazaconii mai credeam eu pe vremuri. Acum, după o trezire bruscă la realitate, încă cu ochii cârpiţi după „somnul raţiunii”, am căzut în extrema cealaltă.

Am ajuns să văd democraţia, ca de altfel orice altă orânduire politică, drept o formă de jaf legalizată şi legiferată a celor care deţin politic şi financiar frâiele puterii în contra avuţiei publice şi private. Istoria a demonstrat că se poate trăi cu asta. La urma urmelor oamenii s-au furat unii pe alţii şi şi-au dat în cap unii altora încă de la Cain şi Abel încoace, şi se fură într-un fel sau altul peste tot în lume, chiar şi în cele mai „tradiţionale” democraţii. Însă la noi jaful e la drumul mare şi în văzul lumii. Adică, furaţi, bă, fire-aţi ai dracu’ de nesătui şi sta-v-ar în gât! Furaţi, dacă la altceva nu vă pricepeţi! Da’ faceţi-o, vorba aia, mai cu simţ de răspundere şi mai cu fereală, ce naiba!

Desigur, poporul, „deţinătorul puterii” într-o democraţie, dacă ar fi deranjat de tupeul bandiţilor, ar putea încerca să schimbe această stare de lucruri având la îndemână instrumentul votului sau protestele de masă. Însă în primul rând cine mai crede că poporul „deţine puterea” într-o democraţie, mai ales în cea românească, e mai pro… mai naiv decât am fost eu. În al doilea rând, prin vot, pe oricine-ai pune în locul ălora pe care i-ai dat jos, te vor trage în piept cam la fel, dar poate că mai subtil. În al treilea rând istoria ne-a învăţat că singurul lucru care scoate gloata în stradă este foamea. Dacă marea majoritate a oamenilor care formează poporul are ce băga sub nas, îl cam doare la bască cine-l conduce şi cine şi cum îl fură. Marile răscoale şi revoluţii din istorie au drept cauză comună foamea gloatei. Cel mai recent şi proxim exemplu este, hm, Revoluţia din ’89. Dacă bătrânu’ Ceauşescu nu punea poporul la regim poate mai trăia şi acum (chiar dacă nu ca şef de stat, că nu permitea evoluţia noii ordini mondiale), cu o pensie frumuşică de la buget, cu gardă de la SPP, şi putea să-şi revendice şi palatele şi vilele risipite prin ţară. De aceste mişcări ale maselor s-au folosit cei care au pus în practică, experimental sau nu, diverse forme de guvernământ. Unii au fost mânaţi de intenţii nobile, de pildă cei ce s-au folosit de mişcările maselor de la Revoluţia franceză, dar deraiajele ideologice au condus la o serie de tragedii care au culminat cu un nou regim absolutist, al lui Napoleon, dar mai pe placul poporului. Alţii s-au folosit de foamea gloatei doar pentru a ajunge la putere ca apoi să subjuge poporul poate mai rău decât au făcut-o înaintaşii… Şi aşa mai departe. Ideea e că dacă se găsesc fraieri care să lupte pe căi „democratice” pentru „binele obştesc, pentru dreptate, pentru libertate” şi alte iluzii d-astea, în timp ce poporul este ocupat cu rosul osciorului aruncat în scârbă de cei de la putere, o să cam ia ţeapă pentru că puţini o să le bage în seamă eforturile chiar dacă ajung să fie martirizaţi.

În ce priveşte „omul politic” român, el se conduce în relaţia cu alegătorii după principiul lansat de alt „mare caracter” istoric de pe la noi: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu pre voi. Şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi. Şi de mi se va scula, pre mulţi am să vă regulez şi eu!”

Tot ce poţi face în aceste condiţii ca „luptător pentru dreptate, bine oştesc, bla-bla-bla…” este să-i înjuri în speranţa că mai au o brumă de bun simţ şi măcar roşesc la auzul imprecaţiilor. Însă înainte de a înjura asigură-te că eşti cu impozitele şi taxele la zi…

Adrian Diţă

P.S.: Textele sunt publicate şi pe acest blog, dar mai pe la început când numărul de vizite era doar de una-două pe săptămână…

Posted in Însem(i)nări artificiale | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Curaj, bandiţeii mei! Curaj!

Posted by ditzacontra pe 22 Iunie 2012

Nu ştiu care imbecil spunea deunăzi pe Antena 3 (că doar unde altundeva) că gestul lui Adrian Năstase de a (încerca să) se sinucidă a fost unul plin de curaj!… Wtf? Plm! Dacă-i chiar aşa, atunci io unu’ sper ca toţi politicienii, corupţii, bandiţii, tâlharii, lichelele şi alte jivine care se dedulcesc la averea poporului, să dea, în p…la mea, dovadă de curaj şi atunci când potera le bate la uşa vilei de neam prost cu mandatul de încarcerare, să pună mâna pe pistol, puşcă, bazooka sau ce alte arme mai au prin odaie, să şi-o-ndese în gură şi să-şi împrăştie neuronii prin tot cartieru’. În felul ăsta, în al treişpelea ceas, ar da dovadă că le pasă de popor şi l-ar scuti de cheltuielile cu încarcerarea, ştiut fiind că un deţinut din-ăsta de lux papă la fel de mulţi bani de la buget ca şi un parlamentar borţos ce doarme-n plen ca porcu-n cucuruz…

Ca(ra)ntina săracului

Posted in Răutăcisme | Etichetat: , | Leave a Comment »

Idee de afiş electoral

Posted by ditzacontra pe 28 Mai 2012

Adică de ce să fie doar o idee? Aşa ar trebui să arate totate afişele electorale… Apropo, se mai primesc candidaturi? Nu? La naiba! Iar m-am trezit prea târziu… Aşa că iată, lansez mai jos afişul meu electoral pentru alegerile din 2016. Votaţi-mă numai, şi-o să va vin eu de hac!

Referinţe: Not Wanted “Luzăr”… 🙂

Posted in Însem(i)nări artificiale, Răutăcisme | Etichetat: , , | 3 Comments »

O știre banală ce conține un paradox…

Posted by ditzacontra pe 20 Iunie 2011

Știrea cea banală este aceea că, potrivit revistei Global Finance România este întrecută de câteva țări africane în topul celor mai bogate țări (sună cam aiurea numele acestui top) după produsul intern brut pe cap de locuitor. Pe lângă Gabon, cu 10 locuri în fața României (locul 68) se află nimeni alta decât Botswana (locul 58). Pentru cine nu le are cu geografia, precizez că Botswana e o țară destul de mărișoară de prin sudul Africii cu capitala în Gaborone. Pentru cine nu le are cu economia, precizez că moneda care circulă în Botswana este Pula. Dar sunt aproape convins că toată lumea știe acest lucru, că la a face mișto de alții ne pricepem de minune… Faptul că Botswana este deasupra României în topul ăla făcut de americani (probabil numai ca să râdă de noi) ne demonstrează faptul că Pula lor e mai tare și mare ca Leul nostru. (Nu degeaba se zice că negrii o au mare…). Sper că nu e nimeni deranjat de faptul că folosesc numele monedei din Botswana fără bip-uri sau puncte-puncte. La urma-urmei de ce să ne tot ascundem după degetul mijlociu dacă  acea monedă poartă numele unui celebru oraș din Croația? Revenind la știrea din Global Finance: îmi dau și eu seama că acel produs intern brut pe cap de locuitor reprezintă media fiecărei țări și că sunt locuitori care au pe cap muuult mai puțin „produs” decât media, așa cum sunt locuitori care au extrem de mult „produs”, așa de mult de nu știu ce să facă cu el. Însă, extrapulând… pardon, extrapolând puțin, cred că nu greșesc dacă afirm că cel mai sărac român este mai sărac decât cel mai sărac botswanez. Reciproca însă, nu cred că e valabilă. Adică cel mai bogat român probabil că e mai bogat decât cel mai bogat botswănean. Și probabil că la asta se reduce cauza pentru care Botswana e cu 10 locuri mai sus decât România. Și eventual competența guvernului Botswanei de a face față crizei economice. Da’ acum, să fim serioși: chiar au cu ce! Păi, scuzați-mă, dar cu o Pula erectă, puternică și stabilă orice guvern ar putea regula… regulariza o criză, oricât de adâncă şi nesătulă ar fi ea…

Bun, dar acuma întrebarea firească este: unde-i paradoxul în toată povestea asta? Păi simplu: România este o țară în sud-estul Europei iar moneda sa se numește – impropriu, dacă mă întrebați pe mine – Leu. Botswana este o țară în sud-estul Africii iar moneda sa se numește Pula. Păi n-ar trebui să fie oleacă invers? Adică moneda Botswanei să se cheme Leu, pentru că ei chiar au lei prin savanele lor (dacă nu mă înșel), și moneda României să se cheme Pula pentru că noi chiar avem… o p..lă (aici am folosit puncte-puncte pentru că nu mă refeream la monedă)…

Și la final, pentru a muri puţin de grija caprei vecinului, să urmărim câteva secvențe sugestive din capitala Republicii Botswana, Gaborone. Poate găsiți voi ceva similitudini cu Bucureștiul. Luați d-aci!

RăutăCizma de cauciuc

Posted in Însem(i)nări artificiale, Răutăcisme | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

A picat moțiunea în Parlament? Asta înseamnă că nu mai moțăie ăia în plen?

Posted by ditzacontra pe 28 Octombrie 2010

Nuuu… Înseamnă doar că poporu’ poa’ să moțăie mai departe. Că vorba aia: ”Schimbarea domniei, bucuria prostimii.” Deci o picat moțiunea. Maaare brânză! Doar e ca în versurile celebrului imn al partidului de guvernământ: ”Moțiunea pică, reforma trece/Bolovanii rămân/E și grea, e și nasoală/Viața de român…”

Și o întrebare, fără legătură aparentă cu situația de față: Când ți se ia niște bani sub formă de taxe și impozite fără să primești nimic în schimb, se poate încadra această faptă la infracțiunea de furt calificat? Sau chiar la tâlhărie? Întreb și eu, nu dau cu paru’… Deși câteodată îmi surâde ideea…

Zodia săRacului

Posted in Răutăcisme | Etichetat: , , | 1 Comment »

Varză cu ciolan afumat*

Posted by ditzacontra pe 6 Septembrie 2010

(*Reţetă publicată în JSR cu o săptămână înainte de alegerile locale din 2008)

Suntem în ultima săptămână a campaniei electorale şi musai să dăm satisfacţie şi candidaţilor, adică să le dedic şi lor o reţetă culinară pentru că tre’ să mănâncă şi gura lor ceva, nu? Că doar ce flămânzi îs, săracii!… Şi, nu-i aşa, toată lumea ştie că mâncarea preferată a politicienilor este ciolanul. Adică, deşi toţi sunt varză, aleargă ca disperaţii după ciolan. Şi ce se întâmplă când reuşesc să-l prindă? Rezultă cam ceea ce se vede pe la televizor sau în starea generală a ţărişoarei noastre: varză cu ciolan afumat. Felul acesta de mâncare se găseşte şi la Parlament… nu numai la bufetul Parlamentului unde costă 3 lei porţia (spre deosebire de o cantină din Sighişoara unde salariaţii sunt aşa de bogaţi că-şi permit să dea 7 lei), ci şi chiar în plenul instituţiei unde nu face nici doi bani, ba îţi provoacă şi indigestie. Dar cum se prepară varza cu ciolan afumat? Cea din Parlament se prepară cu voturi de la amărăşteni reţeta fiind foarte simplă, dar foarte costisitoare pentru alegători. Aşa că recomand reţeta mai complicată, dar mai accesibilă şi, mai ales, comestibilă. Deci, faceţi rost de o varză acră (găsiţi destule prin instituţiile statului sau prin unele magazine, cu acrituri pe post de funcţionari sau de vânzătoare), un ciolan afumat (aici o să aveţi dificultăţi pentru că politicienii n-o să renunţe foarte uşor la el), o creangă de cimbru, o legătură  de mărar, nişte piper boabe, 3 roşii sau, dacă vi se par prea scumpe, un pahar cu suc de roşii, ulei (deja e faliment curat la cât a ajuns să coste uleiul), mălai pentru mămăliguţă, un ardei verde, sare şi piper. Puneţi ciolanul la fiert şi cât timp fierbe tăiaţi fideluţă varza acră. Când ciolanul e aproape fiert îl scoateţi şi-l tăiaţi bucăţi potrivite (având grijă, desigur, să îndepărtaţi osul care se aruncă câinelui de pază al democraţiei să aibă şi el o ocupaţie). Carnea se amestecă cu varza şi câteva boabe de piper, se adaugă câteva linguri de ulei, se acoperă cu apă şi se pune totul la fiert. În timp ce amestecătura fierbe, mai puneţi crenguţa de cimbru şi presăraţi mărar deasupra, apoi lăsaţi la fiert până se înmoaie varza. Pentru a nu scădea prea tare, se adaugă mereu câte puţină apă şi, spre final, se adaugă roşiile tăiate felii sau sucul de roşii. Se lasă să mai fiarbă încă vreun sfert de oră şi se serveşte fierbinte, cu mămăliguţă caldă şi ardei verde. Eventual puteţi chema la masă şi un candidat ca să vadă şi el care e gustul autentic al verzei cu ciolan afumat. Însă am îndoieli că o să guste pentru că încă n-am văzut o varză cu ciolan care să mănânce o altă varză cu ciolan. Prin urmare vă urez poftă bună şi vedeţi pe 1 iunie ce faceţi cu verzele cu ciolan din politica românească!

CioLanul de secară

Posted in După mine, potolu'! | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »