Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Posts Tagged ‘tătari’

Şuberek

Posted by ditzacontra pe 18 mai 2010

Duminică dimineaţa devreme, în timp ce mergeam către Bucureşti să ajung la concertul AC/DC, vedeam cum se ridicau aburii din pădurile de pe coamele dealurilor după ploaia din noaptea precedentă, în vreme ce în plan apropiat se vedeau ruinele unor construcţii, fie abandonate după ce n-a mai rămas nimic de furat de prin ele, fie construcţii începute şi neterminate sau pur şi simplu neîngrijite, sau fel de fel de resturi împrăştiate… Mă rog, peisajul specific de prin (prea) multe sate de pe la noi. Iar combinaţia asta creea o privelişte oarecum sinistră şi i-am spus prietenului care conducea că probabil aşa arătau locurile astea şi în trecut, după vreo incursiune a tătarilor: cu distrugerile lăsate de ei în prim-plan şi cu fumurile incendiilor încă nestinse în fundal. „Nu cred că arăta chiar aşa de nasol pe vremea aia!” mi-a spus plictisit prietenul călcând pedala de acceleraţie. Hmm! S-ar putea să aibă dreptate… Cred că dacă prin absurd o hoardă de tătari ar fi teleportată în prezent n-ar mai avea ce să jefuiască şi la ce să dea foc. Nici fecioare de siluit (care fecioare?), nici robi de răpit că-s toţi plecaţi la muncă prin străinătate… Cred că Han-Tătaru’ şi-ar da turbanul pe ceafă şi ar exclama: „Băi, frate, nu ştiu cine o trecut înaintea noastră p-aci, da’ au făcut un prăpăd nasol! Adică, dă-o-n mă-sa de treabă, noi veneam, luam ce ne trebuia, mai dădeam foc la ce nu era de treabă, fugeau rumânii în codru să se adăpostească, dar după ce plecam se întorceau şi construiau totul la loc, aşa că după câteva luni puteam să revenim la jaf. Ăştia de-acuma parcă-s nebuni la cap: de 20 de ani nu-i lasă pe amarâţi nici un moment în pace. Îi jefuiesc una-ntr-una de nu mai pot face nimic. N-ai cu cine, dom’le! Nişte incapabili!” Apoi, după această constatare de bun-simţ, înainte de a face cale întoarsă în evul-mediu întunecat, care probabil că era mai luminos decât prezentul, Han-Tătaru’ ar vrea să mănânce şi el ceva. Chiar şi pe sărăcia asta mai găseşti nişte carne de oaie şi nişte făină şi una-alta ca să prepari un şuberek tătăresc. Dacă nu prin curţile oamenilor, atunci prin super-market-uri, aduse din import. Aşa că Han-Tătaru’ îşi trimite ordonanţa la shopping să cumpere 800 de grame de făină din Ungaria, 3 linguriţe de sare din Ucraina, 2 linguriţe de zahăr din China (astea-s pentru aluat), o juma’ de kil de carne de oaie din Australia, 3 cepe din Germania, sare, piper din Uganda şi un ou din SUA (pentru umplutură). Având aceste produse, bucătarul personal al Han-Tătarului procedează în felul următor: din ingredientele pentru aluat frământă o cocă adăugând treptat apă călduţă şi făină. În final coca nu e nici vârtoasă, dar nici foarte moale. Imediat după ce a frământat aluatul, îl taie în fâşii lungi şi grosuţe pe care le taie apoi în bucăţi mai mici din care face bile. Pe acestea le întinde în foi rotunde şi subţiri care nu trebuie să fie mai groase de 3-4 milimetri, însă nici nu trebuie să exagereze ca să devină transparente. Din cantităţile menţionate bucătarul ar trebui să scoată vreo 20 foi rotunde. Lui îi ies numai 19, motiv pentru care mai târziu va fi biciuit de călăul personal al Han-Tătarului. Pentru umplutură bucătarul taie ceapa foarte mărunt şi o amestecă cu carnea de oaie tocată şi puţin călită adăugând piperul, sarea şi oul. Apoi în fiecare foaie de aluat întinsă pune o lingură de umplutură pe care o împrăştie pe jumatate din foaie iar a doua jumătate o pliază peste prima şi cam la jumate de centimetru de margine presează aluatul cu vârfurile degetelor. Apoi, cu marginea unei farfurii mici taie aluatul la un milimetru de locul unde a presat cu degetele şi îndepărtează marginile. Din marginile tăiate nu mai face alte foi, ci le dă câinilor să le mănânce. Şuberek-ul astfel obţinut îl prăjeşte în ulei foarte bine încins, dar nu prea mult să nu se ardă, apoi îl scoate într-o farfurie în care îl lasă câteva secunde pentru a se scurge de ulei ca să-l ferească pe Han-Tătar de colesterol, după care îl pune într-un vas de inox şi-l acoperă cu un capac. Astfel este păstrat cald multe ore. E foarte important să fie acoperit pentru că aburii frăgezesc foarte bine aluatul, acesta devenind moale (necrocant), protejând astfel dinţii sensibili ai Han-Tătarului care se bucură de şuberek lângă un pahar de vin românesc importat din Norvegia şi în compania câtorva paraşute ştirbe găsite pe marginea şoselei care-i dansează din buric pe manele…

Bucă(tă)tarul iscusit

Reclame

Posted in După mine, potolu'! | Etichetat: , , , | Leave a Comment »