Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Posts Tagged ‘varză’

Varză cu ciolan afumat*

Posted by ditzacontra pe 6 septembrie 2010

(*Reţetă publicată în JSR cu o săptămână înainte de alegerile locale din 2008)

Suntem în ultima săptămână a campaniei electorale şi musai să dăm satisfacţie şi candidaţilor, adică să le dedic şi lor o reţetă culinară pentru că tre’ să mănâncă şi gura lor ceva, nu? Că doar ce flămânzi îs, săracii!… Şi, nu-i aşa, toată lumea ştie că mâncarea preferată a politicienilor este ciolanul. Adică, deşi toţi sunt varză, aleargă ca disperaţii după ciolan. Şi ce se întâmplă când reuşesc să-l prindă? Rezultă cam ceea ce se vede pe la televizor sau în starea generală a ţărişoarei noastre: varză cu ciolan afumat. Felul acesta de mâncare se găseşte şi la Parlament… nu numai la bufetul Parlamentului unde costă 3 lei porţia (spre deosebire de o cantină din Sighişoara unde salariaţii sunt aşa de bogaţi că-şi permit să dea 7 lei), ci şi chiar în plenul instituţiei unde nu face nici doi bani, ba îţi provoacă şi indigestie. Dar cum se prepară varza cu ciolan afumat? Cea din Parlament se prepară cu voturi de la amărăşteni reţeta fiind foarte simplă, dar foarte costisitoare pentru alegători. Aşa că recomand reţeta mai complicată, dar mai accesibilă şi, mai ales, comestibilă. Deci, faceţi rost de o varză acră (găsiţi destule prin instituţiile statului sau prin unele magazine, cu acrituri pe post de funcţionari sau de vânzătoare), un ciolan afumat (aici o să aveţi dificultăţi pentru că politicienii n-o să renunţe foarte uşor la el), o creangă de cimbru, o legătură  de mărar, nişte piper boabe, 3 roşii sau, dacă vi se par prea scumpe, un pahar cu suc de roşii, ulei (deja e faliment curat la cât a ajuns să coste uleiul), mălai pentru mămăliguţă, un ardei verde, sare şi piper. Puneţi ciolanul la fiert şi cât timp fierbe tăiaţi fideluţă varza acră. Când ciolanul e aproape fiert îl scoateţi şi-l tăiaţi bucăţi potrivite (având grijă, desigur, să îndepărtaţi osul care se aruncă câinelui de pază al democraţiei să aibă şi el o ocupaţie). Carnea se amestecă cu varza şi câteva boabe de piper, se adaugă câteva linguri de ulei, se acoperă cu apă şi se pune totul la fiert. În timp ce amestecătura fierbe, mai puneţi crenguţa de cimbru şi presăraţi mărar deasupra, apoi lăsaţi la fiert până se înmoaie varza. Pentru a nu scădea prea tare, se adaugă mereu câte puţină apă şi, spre final, se adaugă roşiile tăiate felii sau sucul de roşii. Se lasă să mai fiarbă încă vreun sfert de oră şi se serveşte fierbinte, cu mămăliguţă caldă şi ardei verde. Eventual puteţi chema la masă şi un candidat ca să vadă şi el care e gustul autentic al verzei cu ciolan afumat. Însă am îndoieli că o să guste pentru că încă n-am văzut o varză cu ciolan care să mănânce o altă varză cu ciolan. Prin urmare vă urez poftă bună şi vedeţi pe 1 iunie ce faceţi cu verzele cu ciolan din politica românească!

CioLanul de secară

Reclame

Posted in După mine, potolu'! | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Varză nemţească umplută

Posted by ditzacontra pe 24 iunie 2009

Vă întrebaţi probabil cum naiba poţi să umpli o varză? Cu ce? De ce? Eu unul nu m-am mirat foarte tare când am auzit această reţetă de varză umplută. În fond şi la urma urmei aproape orice se poate umple cu condiţia ca mai întâi să goleşti acel ceva de conţinutul iniţial… La această reţetă însă nu e cazul. Pentru a demonstra acest lucru o să păşim oleacă săptămâna aceasta în bucătăria nemţească. Deşi varza e o legumă care face parte din fondul lingvistic geto-dac, alături de barză, brânză, brazdă (care, între noi fie vorba, nu-s chiar legume), săptămâna asta o vom da pe mâna bucătarilor nemţi să vedem cum o fac ei comestibilă. Alegerea lor a fost, bineînţeles, o reţetă tradiţională germană: varză umplută. Pentru a o prepara, bucătarul are nevoie, pe lângă varza aia din fondul lingvistic geto-dac, de vreo juma’ de kil de carne, 2 cepe, 3-4 roşii (merge şi bulion), pătrunjel, mărar, 2 linguri de untură, sare şi piper, (toate astea din fondul lor lingvistic, că din cel românesc sunt pe cale de dispariţie datorită înţeleptelor politici guvernamentale de gestionare a crizei) . Aşaaa. Mai departe, după ce are toate ingredientele la îndemână, bucătarul neamţ  spală bine varza, o opăreşte în apă clocotită, apoi o scoate şi o desface (n-o să pot face referire de fiecare dată la ce anume „scoate” şi „desface” neamţul, dar sunt sigur că înţelegeţi că e vorba despre varză)… Dar nu desprinde foile de cotor, înţelegeţi ce vă spun? Adică desface foile de varză, dar acestea vor rămâne prinse de cotor. De ce? Veţi vedea. Până una-alta neamţul toacă carnea, care va fi de preferinţă 300 de grame de vită şi 200 de grame de porc, iar într-o cratiţă prăjeşte două cepe tăiate mărunt. Păstrează jumătate din tocătură pentru mai târziu, iar cealaltă jumătate, după ce o mai toacă de două ori, c-aşa-i neamţul, meticulos, o pune în cratiţă (deci carnea tocată) alături de ceapa prăjită, presară sare şi piper şi o prăjeşte bine amestecând mereu. Adăugă roşiile fără seminţe şi fără pieliţe (sau bulionul) şi când totul este prăjit, ia cratiţa de pe foc şi pune în tocătură o legătură de pătrunjel şi una de mărar tocate mărunt. Mai ţineţi minte că neamţul nostru a păstrat o jumătate din tocătură şi v-aţi întrebat de ce. Nu mai ţineţi minte? Foarte rău pentru că tocătura aia crudă se amestecă cu cea prăjită. Acum să ne întoarcem la varza care zace despletită pe masă, nebăgată în seamă. Peste miezul ei, care acum este la vedere pentru că a fost desfăcută, neamţul pune puţină umplutură după care întoarce primele două foi şi acoperă miezul. Întinde umplutura peste al doilea rând de foi, le ridică cu tocătură şi le strânge bine. Procedează la fel până când i se termină tocătura, ultimele 2-3 rânduri de foi lăsându-le neunse cu umplutură. Închide varza cu umplutura înăuntru dându-i forma naturală apoi o pune în mijlocul unui şervet subţire şi curat căruia îi strânge colţurile, le face mănunchi şi le leagă cu o sfoară. Apoi, într-o cratiţă prăjeşte într-o lingură de untură o ceapă tocată mărunt, adaugă o lingură de bulion şi un polonic de zeamă de carne şi aşează în această cratiţă varza, cu şervet cu tot, o acoperă cu un capac şi o lasă să fiarbă încet, cel puţin o oră şi jumătate, luând din când în când din zeamă şi turnând peste varză. Dacă zeama scade prea mult, neamţul va adăuga bulion de carne sau apă clocotită. Când varza este gata, adică după o oră jumate, o apucă de colţurile şervetului (adică neamţul o apucă pe varză), o scoate pe o farfurie, dezleagă sfoara, desface şervetul, scoate varza de acolo, o pune fain-frumos pe un blid şi stoarce peste ea zeama cu care este îmbibat şervetul adăugând şi zeamă din cratiţă. O serveşte fierbinte, tăiată felii ca la tort. Deci am văzut ce face neamţul cu varza: un soi de sarma mult mai elaborată. Acum să vă văd dacă reuşiţi acelaşi lucru cu propria varză… O umpleţi sau o faceţi… varză?

Var(z)a ispitelor

Posted in După mine, potolu'! | Etichetat: , , , | Leave a Comment »