Aria rurală Feleag-Sighişoara

Decât slujbaş la oraş, mai bine-n satu' tău cosaş…

Archive for septembrie 2011

Pozele verii 2011

Posted by ditzacontra pe 10 septembrie 2011

Aş fi vrut să povestesc în această postare despre zilele petrecute la mare în concediul ce l-am încheiat acu’ vreo 3 zile. Probabil c-o voi face după ce îmi voi reveni. Din şoc, evident… Mă plângeam deunăzi unui prieten că de când lucrez la Kaufland „universul” meu s-a restrâns între domiciliul de pe Plopilor, locul de muncă aflat la 10 minute de mers pe jos şi locuinţa de la ţară, foarte rar părăsind acest „univers” în ultimele câteva luni. După cele ce am văzut în drumul meu spre mare am ajuns la concluzia, probabil greşită, că nu îmi mai doresc să-mi lărgesc „universul” şi că trăim într-o ţară sinistră… Adică nu ţara e sinistră, ci formele de viaţă, nu foarte inteligente, care o populează… Să nu fiu greşit înţeles: a fost frumos în concediu, a fost bine, m-am simţit bine, mi-am satisfăcut toate poftele ignorând tot ceea ce ar fi putut să-mi creeze stări de disconfort sau neplăceri, dar acum, după ce m-am întors, acasă am aşa o stare, nu ştiu cum s-o explic… Probabil că aşa cum se simte o fată după prima „experienţă”: şi-a dorit asta, i-a plăcut în timp ce o „făcea”, a avut chiar şi orgasm, dar după ce totul s-a terminat simte aşa o părere de rău fără o cauză explicabilă, care o face să izbucnească în plâns…

Anyway… Până una-alta voi posta în cele ce urmează pozele care au supravieţuit curăţeniei de toamnă de pe hard-disk-ul laptop-ului meu infirm (tastatura lui nu mai funcţionează de câteva luni, aşa că scriu la o tastatură legată prin USB)…

Adrian Diţă

Posted in M-o făcut mă-sa fotograf | Etichetat: , , | 1 Comment »